Mai aveți o șansă să scăpați cu ușurință în cazul în care aveți asigurare CASCO. De ce? Am să vă explic în continuare.
Conform Art 79 OUG 195/2002, din moment ce ați fost implicat într-un accident rutier cu autovehiculul, aveați obligația de a vă prezenta la poliție pentru a raporta incidentul în termen de 24 de ore.
Articolul 79 OUG 195/2002
(1) Conducătorii de vehicule implicați într-un accident de circulație în urma căruia au rezultat numai avarierea vehiculelor și/sau alte pagube materiale sunt obligați:
b) să se prezinte la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare.
În acest interval, conform art Art. 78 OUG 195/2002. nu aveați voie să consumați băuturi alcoolice până când nu erați testat cu etilotestul sau până nu vi se recolta probele biologice. În caz contrar, conform legii, se consideră că aceasta era starea dvs. în momentul producerii accidentului.
„Art. 78 OUG 195/2002
(1) Conducătorului de autovehicul sau tramvai, instructorului auto atestat care se află în procesul de instruire practică a unei persoane pentru obţinerea permisului de conducere, precum şi examinatorului autorităţii competente în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere sau pentru oricare dintre categoriile ori subcategoriile acestuia, implicaţi într-un accident de circulaţie, le este interzis consumul de alcool sau de substanţe ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora după producerea evenimentului şi până la testarea concentraţiei alcoolului în aerul expirat sau recoltarea probelor biologice.
(2) În situaţia în care nu sunt respectate dispoziţiile alin. (1), se consideră că rezultatele testului sau ale analizei probelor biologice recoltate reflectă starea conducătorului, a instructorului auto sau a examinatorului respectiv în momentul producerii accidentului.”
Dvs. între timp ați consumat băuturi alcoolice și ați avut și ghinionul să întâlniți un echipaj de poliție și să declarați că ați fost implicat într-un accident rutier. Polițiștii, cu această ocazie, au efectuat constatarea accidentului și aveau obligația de a vă testa cu etilotestul.
Totuși, această testare a avut loc mult după accident. Iar atunci există o cale mai ușoare de aparare, in cazul in care ați avut autovehicul asigurat și cu o asigurare facultativă (CASCO) iar avarii a suferit doar vehiculul dvs. Pentru ca in aceasta situație, ați fi fost exceptat de obligația de a vă prezenta în 24 de ore la unitatea de poliție. Prin urmare, nu mai era obligatorie constatarea accidentului de către poliția rutieră, ceea ce inseamna nu mai erați obligat să vă abțineți de la consumul de băuturi alcoolice până la momentul constatării, respetiv testării. Iar în această situție are relevanță faptul ca testarea v-a fost facută mult mai tarziu și că ați declarat ca ați consumat băuturi alcoolice ulterior producerii accidentului.
„Art.7*(2) Se exceptează de la obligațiile prevăzute la alin. (1) lit. b)*):
a) conducătorii vehiculelor care încheie o constatare amiabilă de accident, în condițiile legii;
b) conducătorul de vehicul care deține o asigurare facultativă de avarii auto, iar accidentul de circulație a avut ca rezultat numai avarierea propriului vehicul.”
Oricum, recomand consultarea unui avocat, deoarece este foarte important ce a constatat polițistul în procesul-verbal. Pot exista și alte căi de atac.
Din păcate, mulți nu sunt conștienți de aceste prevederi referitoare la interdicția de a consuma băuturi alcoolice până la momentul testării. În situația în care între momentul incidentului și momentul testării au fost consumate băuturi alcoolice sau droguri, aceasta se va considera că a fost și starea persoanei testate în momentul accidentului, chiar dacă testarea s-a efectuat abia a doua zi la unitatea de poliție, după 23 de ore de la incident.