Cosmin6610 a scris:
Buna ziua am o întrebare: Exista articol de lege care îmi interzice să conduc daca am o mana care am făcut operație la ea mai exact la cot și momentan o am in orteza nu o am in ghips dar nu prea pot sa mă ajute de ea . Menționez este mâna stângă. Mulțumesc!
Nu există o lege care să interzică explicit conducerea unui autovehicul cu o orteză la mână. Totuși, există reglementări care stipulează că trebuie să fii apt din punct de vedere fizic și psihic pentru a conduce.
OUG 195/2002 art 21Ș Articolul 21
"(1) Conducătorii de autovehicule sau tramvaie trebuie să aibă cunoștințele și îndemânarea necesare conducerii și să fie apți din punct de vedere medical și psihologic."
Există riscul ca, în cazul în care sunteți oprit de poliție în trafic, să vi se rețină permisul de conducere și să vi se solicite efectuarea unui examen medical la o instituție medicală autorizată pentru a stabili dacă sunteți încă apt fizic pentru a conduce un autovehicul. Conform codului rutier, această responsabilitate este responsabilitatea medicului de familie dar si politistul este în măsură să vă facă o asemenea: OUG 195/2002 art. 22 (5) "Medicul de familie, atunci când constată că o persoană din evidența sa, care posedă permis de conducere, prezintă afecțiuni medicale prevăzute în ordinul ministrului sănătății publice emis conform alin. (2), va solicita examenul de specialitate necesar, iar în cazul în care s-a stabilit că persoana este declarată inaptă medical sau psihologic pentru a conduce un autovehicul sau tramvai, va comunica aceasta imediat poliției rutiere pe raza căreia medicul își desfășoară activitatea."
Dacă nu veți fi declarat apt, vi se va retrage permisul până când motivul pentru care ați fost declarat inapt va înceta, adică după ce veți repeta și trece din nou testul. OUG 195/2002 art. 22: "(7) Permisul de conducere al persoanei care este declarată inaptă medical sau psihologic pentru a conduce autovehicule ori tramvaie se retrage de către poliția rutieră și poate fi redobândit numai după încetarea motivului pentru care s-a luat această măsură."