Codul de Procedura Fiscala
Art. 219
(1) Constituie contravenţii următoarele fapte:
b) neîndeplinirea la termen a obligaţiilor de declarare prevăzute de lege, a bunurilor şi veniturilor impozabile sau, după caz, a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume;
(2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează astfel:
d) cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei, pentru persoanele fizice, şi cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei, pentru persoanele juridice, în cazul săvârşirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. a), b), g)-m);
ARTICOLUL 223
Dispoziţii aplicabile
Dispoziţiile prezentului titlu se completează cu dispoziţiile legale referitoare la regimul juridic al contravenţiilor.
Ordonanţă nr. 2 din 12/07/2001
privind regimul juridic al contravenţiilor
Art. 28. - (1) Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal.
Webinar: Fiscalitate și digitalizare în 2025. Ce știm și ce urmează?
ACCA, cea mai mare asociație internațională în domeniul financiar-contabil, vă invită să participați la un eveniment gratuit destinat profesioniștilor care doresc să afle cele mai recente noutăți legate de sistemul fiscal din România.
În cadrul webinarului, care va avea loc pe 26 februarie la ora 10:00, Delia Cataramă, Tax Partner Viboal FindEx, va aborda principalele modificări fiscale aplicabile în 2025 companiilor, cu focus pe impactul asupra profitabilității și cash-flow-ului acestora.