Solicitare semnare lista zile de concediu conform art.326 din codul penal .
Am intrebarea daca este legala modalitate prin care angajatorul sa puna angajatii sa semneze tabelul prin care angajatii isi asuma ca isi iau zilele de concediu conform acelui articol chiar daca acestia activeaza intr-o Companie Nationala SA nu intr-o Regie Autonoma cum am observat ca ar fi mentionat ceva in acel articol de lege?
Articolul respectiv nu se refera la concediul de odihna
Art.149 Codul Muncii
Salariatul este obligat să efectueze în natură concediul de odihnă în perioada în care a fost programat, cu excepţia situaţiilor expres prevăzute de lege sau atunci când, din motive obiective, concediul nu poate fi efectuat.
Multumesc de raspuns numai ca vreau sa stiu daca este corect ca angajatorul sa faca referire pe acel formular la o lege care nu are legatura cu codul muncii mai ales ca exista CIM deci sa spunem ca mentiona ca se solicita acele semnaturi pe acel tabel conform legii nicidecum conform unei legi care intra in sfera penalului cum este situatia mentionata de mine anterior . Multumesc anticipat .
Da tocmai ca este ireal dar vreau sa iau masuri ca sa nu se mai intample mai ales ca HR nu a putut justifica acest demers si i-am dat exemplul ca daca seful ii spune sa sara pe geam ce face sare !!! Deci ce pot face ca aceste tipuri de situatii sa nu se mai repete asta ma intereseaza cel putin pe viitor cand o sa am poza dupa un astfel de formular . Multumesc anticipat