Buna ziua
Da, poate, dar depinde cum si clar nu fara ceva probleme. Daca are buletin il poate folosi pe acela.
Intrarea in tara ii va fi permisa de catre Politia de Frontiera Romana dupa verificari. Pana la intrarea in tara insa depinde. Fiind vorba de un minor, e mulkt mai riguroasa procedura dar si controlul/verificarea.
Sfatul meu este sa adreseze ambasadei Romaniei din Italia pentru a primi un pasaport temporar.
De exemplu daca vrea sa vina cu avionul e foarte posibil sa nu i se permita imbarcarea (desi suntem in Schengen pentru transportul aerian, la imbarcare se solicita in continuare un document de indentitate valabil).
[ link extern ]
La întoarcerea pe teritoriul României, polițiștii de frontieră, în conformitate cu art 29 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor romani in strainatate, pot permite intrarea pe teritoriul României a cetățeanului român care se legitimează cu un document de călătorie emis de autoritățile competente române, a cărui valabilitate a încetat, numai după efectuarea verificărilor corespunzătoare în evidențele specifice, cu privire la identitatea și cetățenia titularului. În acest caz, durata verificărilor efectuate nu poate depăși 24 de ore din momentul prezentării solicitantului în punctul de trecere a frontierei.
De asemenea, în cazul în care persoana care se prezintă în punctul de trecere a frontierei pentru a intra pe teritoriul României declară că este cetățean român, dar nu posedă documente eliberate de autoritățile române, valabile sau expirate, care să ateste identitatea acesteia, polițiștii de frontieră efectuează în cel mai scurt timp posibil verificările necesare pentru stabilirea identității și cetățeniei persoanei respective.
În situația în care persoana este titulară a unui document de călătorie eliberat de un alt stat și îndeplinește condițiile de intrare pe teritoriul României, potrivit legii, polițiștii de frontieră permit intrarea acesteia în țară, în calitate de străin, și o îndrumă totodată să se adreseze Direcției Generale de Pașapoarte, pentru clarificarea situației privind cetățenia română.
Polițiștii de frontieră sunt obligați să permită intrarea pe teritoriul României persoanelor de îndată ce stabilesc identitatea acestora, precum și faptul că sunt cetățeni români.