In speranta ca in final voi putea gasi o rezolvare, va rog sa ma ajutati cu un sfat pentru urmatoarea situatie cu care ma confrunt:
De curand m-am mutat cu chirie intr-un apartament situat la parterul unui bloc de 8 etaje, avand orientarea catre intrarea in scara blocului.
Ceea ce este anormal din punctul meu de vedere este prezenta a doua banci la intrare, dintre care una este lipita de bloc, chiar sub ferestrele apartamentului in care locuiesc.
Aici este loc de adunare si de socializare pentru vecini, de ani de zile si, desi si chiriasul anterior s-a plans la administratie de disconfortul fonic creat de vecini, nu a fost luata nicio masura, deoarece acestia se opun cu vehementa pentru mutarea bancii lipite de bloc.
Desi am avut discutii amiabile prin care i-am facut sa inteleaga ca literalmente deranjeaza acea banca de sub fereastra si nu am intimitate si liniste (fiind un parter jos), acestia (de fapt cateva familii, care obisnuiesc sa se adune si sa socializeze, in timp ce copiii se joaca pe alee) invoca faptul ca acea banca a fost platita de ei si doar cu acordul tuturor am dreptul sa o mut 2 metri mai departe, tot in perimetrul accesului catre scara, asa cum am militat si i-am rugat.
Dintre vecinii care se opun cel mai vehement se intampla sa fie tocmai cei de la parter, care ca si mine, nu au balcon si atunci acea banca pare a fi locul lor de relaxare.
Va rog sa ma indrumati daca exista vreun articol din Codul civil, care invoca pastrarea unei distante minime intre banca/ scaune/ etc. si peretele pe care am ferestrele de la apartament, pe care sa il poata documenta proprietarul in sedinta de bloc ce urmeaza sa aiba loc.
Sunt constient ca nu voi impiedica intalnirile ad hoc ale vecinilor si nici nu imi doresc asta, ci respectarea unei conduite minime de bun simt, care sa diminueze din acest disconfort.