Drepturi salariale – Contencios administrativ-jurisprudenta-.

Tip: Sentinţă civilă
Nr./Dată: 776 (04.04.2008)
Autor: Tribunalul Tulcea
Domenii asociate: contrarietate (contradictorialitate) de hotărâri
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect contencios administrativ formulată de reclamanţii : G….ş.a. au chemat în judecată pe pârâţii MINISTERUL INTERNELOR ªI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL JUDEŢEAN DE POLIŢIE TULCEA şi MINISTERUL ECONOMIEI ªI FINANŢELOR pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi la plata primelor de concediu cuvenite pentru anii 2004, 2005 şi 2006 şi a sporului de fidelitate cuvenit reclamanţilor pentru anul 2005, ambele sume actualizate cu rata inflaţiei, calculate de la data naşterii drepturilor şi până la data efectuării plăţii efective.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că prin art. 37 alin. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor s-a prevăzut că la plecarea poliţiştilor în concediu de odihnă, aceştia primesc o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Deşi în baza acestui text, din anul 2004, reclamanţii trebuiau să beneficieze de prima de vacanţă, aceste drepturi nu i-au fost acordate.
De la data intrării în vigoare a Ordonanţei Guvernului ce reglementează salarizarea poliţiştilor nu a beneficiat deloc de prevederea referitoare la plata primei de vacanţă, aceasta fiind suspendată odată cu intrarea în vigoare.
Reclamanţii consideră că această stare de fapt este total în afara legii, întrucât drepturile persoanelor încadrate în muncă, nu pot face obiectul vreunei tranzacţii sau limitări, ele sunt apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
De asemenea şi conform art. 41, pct. 2 din Constituţia României, salariaţii au dreptul la protecţia socială a muncii, măsurile de protecţie privind concediul de odihnă care este plătit pentru prestarea muncii în condiţii grele, precum şi în alte situaţii specifice.
Această prevedere din Constituţie este coroborată cu prevederile art. 28 lit. e din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, care stipulează că poliţistul are dreptul la concediul de odihnă plătit, concediu fără plată şi învoiri plătite.
De asemenea, s-au invocat dispoziţiile art. 37 al. 2 din O.G 38/2003, potrivit cu care s-a stabilit că la plecarea poliţistului în concediul legal de odihnă se acordă o primă de concediu egală cu salariul de bază cuvenit pentru perioada de concediu.
Aplicarea acestor prevederi legale au fost suspendate succesiv prin legea bugetului de stat, respectiv până la 31 decembrie 2004 prin art. 9 al. 7 din Legea nr. 507/2003, până la 31 decembrie 2005 prin art. 8 al. 7 din Legea 511/2004, până la 31 decembrie 2006 prin art. 5 al. 5 din Legea 379/2005.
Dispoziţiile art. 18 din Codul Muncii stipulează imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacţii, renunţări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
Reclamanţii îşi întemeiază acţiunea pe prevederile art. 21 şi art. 52 al. 1 din Constituţia României, O.G nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor modificată şi completată prin OG nr. 8 din 22.01.2004, Legea nr. 360/2002 cu modificările şi completările ulterioare, art. 56 şi art. 64 din Legea nr. 24/2000 republicată, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, art. 2, pct. 1, lit. b, art. 109 al. 1 şi art. 112 din Cod proc. civ. şi art. 911 din Legea nr. 188/1999 şi Legea 168/1999.
Pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ªI FINANŢELOR a depus întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii reclamanţilor ca neîntemeiată, întrucât dispoziţiile legale referitoare la acordarea primei de concediu invocate de petenţi au fost suspendate prin art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003. art. 8 alin. 7 din Legea 511/2004 şi art. 5 alin. 5 din Legea 397/2005 pentru anii 2004, 2005 şi 2006, astfel încât dispoziţiile art. 37 alin. 2 din O.G. 58/2003 nu puteau produce efecte juridice pentru perioada 1 ianuarie 2004 – 31 decembrie 2006.
De asemenea a arătat că exerciţiul dreptului prevăzut de art. 6 din O.G nr. 38/2003, a fost suspendat în anul 2005, apreciază că instituţia nu poate fi obligată la plata sumelor solicitate prin cererea de chemare în judecată, întrucât aceasta ar echivala cu recunoaşterea producerii de efecte juridice a unui act normativ a cărui aplicare, în perioada de referinţă, era suspendată.
Analizând cauza, funcţie de probele administrate, dispoziţiile legale incidente în cauză, instanţa reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 37 alin. 2 din O.G. 38/2003, privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor „la plecarea în concediul de odihnă poliţistul primeşte o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu”.
Aplicarea acestei dispoziţii şi prin urmare acordarea primei de concediu a fost suspendată însă, prin actele normative ulterioare, astfel: prin art. 9 alin. 7 din Legea 507/2003, aplicarea dispoziţiilor privind acordarea primei de concediu a fost suspendată până la data de 31 decembrie 2004, prin art. 8 alin. 7 din Legea 511/2004 până la 31 decembrie 2005, iar prin art. 5 alin. 5 din Legea 397/2005, suspendarea s-a prelungit până la 31 decembrie 2006.
Deşi actele normative menţionate au prelungit succesiv suspendarea prevăzută referitoare la acordarea primei de concediu, acesta nu este un argument pentru a se considera că dreptul nu mai există, întrucât nu a fost desfiinţat prin dispoziţiile legale menţionate, ci doar a fost suspendat exerciţiul acestui drept.
Din moment ce, printr-o lege anterioară, s-a reconstituit dreptul la prima pentru concediul de odihnă, ulterior exerciţiul acestui drept fiind suspendat, nu se poate considera că acest drept nu a existat în toată această perioadă sau că nu mai există în prezent, deoarece s-ar încălca principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Prin urmare, pentru ca dreptul prevăzut într-o dispoziţie legală să nu fie doar o obligaţie lipsită de conţinut redusă la „nudum jus”, acesta nu poate fi considerat că nu a existat pe perioada anilor în care exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.
Astfel s-ar ajunge la situaţia în care un drept patrimonial a cărei existenţă este recunoscută, să fie lipsit de existenţa sa.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea unei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicată de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care sunt prevăzute de lege.
În ce priveşte sporul de fidelitate acesta se acordă în raport de dispoziţiile art. 6 din O.G. 38/2003.
Chiar dacă la nivelul anului 2005, s-a emis O.U.G. nr. 118/2004, prin care s-a suspendat acordarea acestuia, totuşi, aceasta nu înseamnă înlăturarea dreptului la sporul de fidelitate stabilit prin legea organică privind salarizarea poliţiştilor.
În consecinţă, reclamanţilor, având calitatea de funcţionar public cu statut special – poliţist, aşa cum rezultă din adresa nr. 26827 din 29.02.2008, li se cuvine prima de concediu pentru anii 2004 – 2006 şi sporul de fidelitate pentru anul 2005.
Prin urmare, va fi admisă acţiunea reclamanţilor şi vor fi obligate pârâţii la plata către reclamanţi a primelor de concediu pentru perioada 2004 – 2006 şi a sporului de fidelitate cuvenit pentru anul 2005, proporţional cu timpul lucrat în cadrul celor două instituţii, respectiv la care au lucrat şi la care lucrează în prezent, sume ce se vor actualiza cu rata inflaţiei ce se va calcula de la data naşterii dreptului şi până la achitarea integrală a debitului.
Urmează a fi obligat pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor să asigure fondurile necesare în vedere efectuării plăţilor sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale.
Drepturi salariale

TRIBUNALUL TULCEA
Dosar nr. 79/88/2009
SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV
SENTINTA CIVILA Nr. 352
ªedinţa publică din data de 04 Martie 2009
Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr.79/88/2009, reclamantul “…” a chemat în judecată SC “”…”" SRL Tulcea, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta să-i plătească drepturile salariale pentru perioada 20 februarie 2008 – 20 octombrie 2008, să-i elibereze decizia de încetare a contractului individual de muncă şi perfectarea actelor pentru a beneficia de şomaj.
În motivare, reclamantul a arătat că pentru perioada 20 februarie 2008 – 20 octombrie 2008 şi-a încasat doar 30% din salariul cuvenit.
A mai arătat că pentru această perioadă nu a semnat ştate de plată.
La data de4 23 ianuarie 2009 reclamantul a depus la dosarul cauzei cerere de renunţare la judecată.
În şedinţa publică din data de 4 februarie 2009, reclamantul a arătat că, nu renunţă la judecata cauzei, întrucât pârâta nu i-a achitat toate drepturile, concediul de odihnă şi diurna nu sunt bine calculate, iar pentru concediul de odihnă pentru 20 de zile, a primit suma de 4,5 milioane lei.
În apărare, pârâta a depus la dosarul cauzei în copie: cartea de identitate a reclamantului, contractul individual de muncă al reclamantului, actul adiţional, decizia nr.24/1.12.2008 cererea înregistrată sub nr.RTI027/15.11.2008, dispoziţia de plată nr.45/2009,. ªtatele de plată pentru perioada martie – noiembrie 2008 şi pontajul pentru lunile martie şi noiembrie 2008.
Examinând cererea în raport de probele administrate în cauză, instanţa constată în fapt următoarele:
Potrivit contractului individual de muncă depus la dosarul cauzei, rezultă că reclamantul a avut calitatea de angajat al pârâtei începând cu data de 1.03.2008 şi până la data de 31.08.2008.
Prin actul adiţional la contractul individual de muncă nr.49/2008, durata contractului s-a prelungit cu 3 luni, pe perioada cuprinsă între data de 1.09.2008 – 30.11.2008.
La data de 15.11.2008 reclamantul a formulat cerere de încetare a raporturilor de muncă, începând cu data de 1.12.2008, iar prin decizia nr.24/1.12.2008 pârâta a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantului începând cu data de 1.12.2008, potrivit art.79 alin.1 din Codul muncii.
Potrivit art.154 al.1 din Codul muncii “salariul reprezintă compensaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă iar potrivit alinm.2 al aceluiaşi articol, pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă, fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.
Prin dispoziţia de plată nr.45 din 22.01.2009, reclamantului i-a fost achitată suma de 450 lei, reprezentând indemnizaţia pentru concediul de odihnă neefectuat.
Analizând statele de plată depuse la dosarul cauzei, se poate observa că pentru perioada aprilie – octombrie 2008 reclamantului i-a fost plătită diurna.
Tot prin ştatele de plată depuse la dosarul cauzei, pârâta a făcut dovada că i-a achitat reclamantului drepturile salariale cuvenite pentru perioada martie – octombrie 2008.
Faţă de toate aceste considerente, instanţa urmează a respinge acţiunea ca nefondată.
Conflict de drepturi – drepturi salariale

Tribunalul Tulcea
Dosar nr. 2140/88/2008
SENTINŢA CIVILÃ NR. 3
ªedinţa publică din data de 7 ianuarie 2009
Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr.2140/88/2008 …. a chemat în judecată SC …. SRL Tulcea, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta la plata drepturilor salariale aferente perioadei 1 august 2007 – 28 septembrie 2007, în sumă de 3300 lei, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective şi cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că a fost angajat al societăţii pârâte cu contract individual de muncă de la data de 1 februarie 2007 până la data de 28 septembrie 2007, în funcţia de director.
Menţionează reclamantul că pentru perioada 1 august 2007 – 28 septembrie 2007, societatea nu i-a plătit drepturile salariale, fiind amânat în mod constant, fără un motiv temeinic.
În drept şi-a întemeiat cererea pe dispoz. art.161 şi 281 – 283 din Codul muncii şi Lg. nr.168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, modificată şi completată.
În apărare, pârâta a depus la dosarul cauzei: întâmpinare şi în copie: contractul individual de muncă al reclamantului, foaia colectivă de prezenţă pentru luna septembrie 2007, ştatele de plată pentru lunile august şi septembrie 2007.
Reclamantul a mai depus la dosarul cauzei:precizări şi în copie adresele nr.153/2007, nr.182/2007, decizia nr.180/2007, plicul de corespondenţă, C.I. şi carnetul de muncă.
Examinând cererea, în raport de probele administrate în cauză, instanţa constată în fapt următoarele:
Potrivit contractului individual de muncă depus la dosarul cauzei, rezultă că reclamantul a avut raporturi de muncă cu pârâta începând cu data de 1 februarie 2007.
Deşi a prestat muncă în lunile august şi septembrie 2007, reclamantul nu a mai fost plătit.
Potrivit art.154 alin.1 din Codul muncii, salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, iar potrivit alin.2 al aceluiaşi articol, pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă, fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.
Având în vedere aceste aspecte, ştatele depuse la dosarul cauzei, cât şi faptul că însăşi societatea a recunoscut că nu şi-a încasat reclamantul drepturile salariale cuvenite, instanţa urmează a obliga pârâta să-i plătească reclamantului suma de 3300 lei, reprezentând drepturi salariale aferente perioadei 1 august 2007 – 28 septembrie 2007.
Având în vedere că de la data când i se cuvin reclamantului aceste drepturi salariale şi până la data când i se vor achita drepturile salariale cuvenite va trece o perioadă de timp, instanţa urmează a obliga pârâta să-i plătească reclamantului drepturile salariale cuvenite, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.