avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 437 soluții astăzi
Forum Discuţii contabile şi ... Fiscalitate - Impozit pe venit, ... PFA-Ce deduceri de impozit se pot face ?Cum,in ce ...
Discuție deschisă în Fiscalitate - Impozit pe venit, CAS, CASS

PFA-Ce deduceri de impozit se pot face ?Cum,in ce cuantum?Ce norme?

Am PFA din mai 2009,am facut atunci o estimare a veniturilor pina la sfirsitul anului,am platit ce m-i s-a cerut si acum trebuie sa intocmesc declaratia cu venitul real din anul precedent.Am inteles ca sint niste deduceri ,dar de la FISC nu am aflat care sint acestea(lumina,gaz,imbracaminte,etc.),in ce cuantum se face,care sint procedurile,care este termenul de depunere...
Ma poate sfatui cineva?
Multumiri anticipate!
Cel mai recent răspuns: olden , utilizator 13:17, 14 Martie 2010
ART. 48

Reguli generale de stabilire a venitului net anual din activităţi independente, determinat pe baza contabilităţii în partidă simplă

(1) Venitul net din activităţi independente se determină ca diferenţă între venitul brut şi cheltuielile aferente realizării de venituri, deductibile, pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă, cu excepţia prevederilor art. 49 şi 50.

(2) Venitul brut cuprinde:

a) sumele încasate şi echivalentul în lei al veniturilor în natură din desfăşurarea activităţii;

b) veniturile sub formă de dobânzi din creanţe comerciale sau din alte creanţe utilizate în legătură cu o activitate independentă;

c) câştigurile din transferul activelor din patrimoniul afacerii, utilizate într-o activitate independentă, inclusiv contravaloarea bunurilor rămase după încetarea definitivă a activităţii, cu excepţia reorganizărilor, când se păstrează destinaţia bunurilor

d) veniturile din angajamentul de a nu desfăşura o activitate independentă sau de a nu concura cu o altă persoană;

e) veniturile din anularea sau scutirea unor datorii de plată apărute în legătură cu o activitate independentă.

(3) Nu sunt considerate venituri brute:

a) aporturile în numerar sau echivalentul în lei al aporturilor în natură făcute la începerea unei activităţi sau în cursul desfăşurării acesteia;

b) sumele primite sub formă de credite bancare sau de împrumuturi de la persoane fizice sau juridice;

c) sumele primite ca despăgubiri;

d) sumele sau bunurile primite sub formă de sponsorizări, mecenat sau donaţii.

(4) Condiţiile generale pe care trebuie să le îndeplinească cheltuielile aferente veniturilor, pentru a putea fi deduse, sunt:

a) să fie efectuate în cadrul activităţilor desfăşurate în scopul realizării venitului, justificate prin documente;

b) să fie cuprinse în cheltuielile exerciţiului financiar al anului în cursul căruia au fost plătite;

c) să respecte regulile privind amortizarea, prevăzute în titlul II, după caz;

d) cheltuielile cu primele de asigurare să fie efectuate pentru:

1. active corporale sau necorporale din patrimoniul afacerii;

2. activele ce servesc ca garanţie bancară pentru creditele utilizate în desfăşurarea activităţii pentru care este autorizat contribuabilul;

3. prime de asigurare pentru asigurarea de risc profesional;

4. persoane care obţin venituri din salarii, potrivit prevederilor capitolului 3 din prezentul titlu, cu condiţia impozitării sumei reprezentând prima de asigurare, la beneficiarul acesteia, la momentul plăţii de către suportator.

(5) Următoarele cheltuieli sunt deductibile limitat:

a) cheltuielile de sponsorizare, mecenat, precum şi pentru acordarea de burse private, efectuate conform legii, în limita unei cote de 5% din baza de calcul determinată conform alin. (6);

b) cheltuielile de protocol, în limita unei cote de 2% din baza de calcul determinată conform alin. (6);

c) suma cheltuielilor cu indemnizaţia plătită pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în interesul serviciului, în limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru instituţiile publice;

d) cheltuielile sociale, în limita sumei obţinute prin aplicarea unei cote de până la 2% la fondul de salarii realizat anual;

e) pierderile privind bunurile perisabile, în limitele prevăzute de actele normative în materie;

f) cheltuielile reprezentând tichetele de masă acordate de angajatori, potrivit legii;

f1) cheltuielile reprezentând tichetele de vacanţă acordate de angajatori, potrivit legii;

g) contribuţiile efectuate în numele angajaţilor la fonduri de pensii facultative, în conformitate cu legislaţia în vigoare, în limita echivalentului în lei a 400 euro anual pentru o persoană;

h) prima de asigurare voluntară de sănătate, conform legii, în limita echivalentului în lei a 250 euro anual pentru o persoană;".

i) cheltuielile efectuate pentru activitatea independentă, cât şi în scopul personal al contribuabilului sau asociaţilor sunt deductibile numai pentru partea de cheltuială care este aferentă activităţii independente;

j) cheltuielile reprezentând contribuţii sociale obligatorii pentru salariaţi şi contribuabili, inclusiv cele pentru asigurarea de accidente de muncă şi boli profesionale, potrivit legii;

k) dobânzi aferente împrumuturilor de la persoane fizice şi juridice, altele decât instituţiile care desfăşoară activitatea de creditare cu titlu profesional, utilizate în desfăşurarea activităţii, pe baza contractului încheiat între părţi, în limita nivelului dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României;

l) cheltuielile efectuate de utilizator, reprezentând chiria - rata de leasing - în cazul contractelor de leasing operaţional, respectiv cheltuielile cu amortizarea şi dobânzile pentru contractele de leasing financiar, stabilite în conformitate cu prevederile privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing;

m) cotizaţii plătite la asociaţiile profesionale în limita a 2% din baza de calcul determinată conform alin. (6);

n) cheltuielile reprezentând contribuţiile profesionale obligatorii datorate, potrivit legii, organizaţiilor profesionale din care fac parte contribuabilii, în limita a 5% din venitul brut realizat.

(6) Baza de calcul se determină ca diferenţă între venitul brut şi cheltuielile deductibile, altele decât cheltuielile de sponsorizare, mecenat, pentru acordarea de burse private, cheltuielile de protocol, cotizaţiile plătite la asociaţiile profesionale.

(7) Nu sunt cheltuieli deductibile:

a) sumele sau bunurile utilizate de contribuabil pentru uzul personal sau al familiei sale;

b) cheltuielile corespunzătoare veniturilor neimpozabile ale căror surse se află pe teritoriul României sau în străinătate;

c) impozitul pe venit datorat potrivit prezentului titlu, inclusiv impozitul pe venitul realizat în străinătate;

d) cheltuielile cu primele de asigurare, altele decât cele prevăzute la alin. (4) lit. d) şi la alin. (5) lit. h);

e) donaţii de orice fel;

f) amenzile, confiscările, dobânzile, penalităţile de întârziere şi penalităţile datorate autorităţilor române şi străine, potrivit prevederilor legale, altele decât cele plătite conform clauzelor din contractele comerciale;

g) ratele aferente creditelor angajate;

h) *** Abrogat.

i) cheltuielile de achiziţionare sau de fabricare a bunurilor şi a drepturilor amortizabile din Registrul-inventar;

j) cheltuielile privind bunurile constatate lipsă din gestiune sau degradate şi neimputabile, dacă inventarul nu este acoperit de o poliţă de asigurare;

k) sumele sau valoarea bunurilor confiscate ca urmare a încălcării dispoziţiilor legale în vigoare;

l) impozitul pe venit suportat de plătitorul venitului în contul beneficiarilor de venit;

m) alte sume prevăzute prin legislaţia în vigoare.

l) în perioada 1 mai 2009—31 decembrie 2010, cheltuielile privind combustibilul pentru vehiculele rutiere motorizate care sunt destinate exclusiv pentru transportul rutier de persoane, cu o greutate maximă autorizată care să nu depăşească 3.500 kg şi care să nu aibă mai mult de 9 scaune de pasageri, incluzând şi scaunul șoferului, cu excepţia situaţiei în care vehiculele se înscriu în oricare dintre următoarele categorii:

1. vehiculele utilizate exclusiv pentru: intervenţie, reparaţii, pază și protecţie, curierat, transport de personal la şi de la locul de desfăşurare a activităţii, precum şi vehiculele special adaptate pentru a fi utilizate drept care de reportaj, vehiculele utilizate de agenţi de vânzări şi de agenţi de recrutare a forței de muncă;

2. vehiculele utilizate pentru transportul de persoane cu plată, inclusiv pentru activitatea de taxi;

3. vehiculele utilizate pentru închirierea către alte persoane, inclusiv pentru desfăşurarea activității de instruire în cadrul şcolilor de șoferi.



(8) Contribuabilii care obţin venituri din activităţi independente sunt obligaţi să organizeze şi să conducă contabilitate în partidă simplă, cu respectarea reglementărilor în vigoare privind evidenţa contabilă, şi să completeze Registrul-jurnal de încasări şi plăţi, Registrul-inventar şi alte documente contabile prevăzute de legislaţia în materie.

(9) În Registrul-inventar se trec toate bunurile şi drepturile aferente desfăşurării activităţii. Norme metodologice

Art. 48

În venitul brut se includ toate veniturile în bani şi în natură, cum sunt: venituri din vânzarea de produse şi de mărfuri, venituri din prestarea de servicii şi executarea de lucrări, venituri din vânzarea sau închirierea bunurilor din patrimoniul afacerii şi orice alte venituri obţinute din exercitarea activităţii, precum şi veniturile din dobânzile primite de la bănci pentru disponibilităţile băneşti aferente afacerii, din alte activităţi adiacente şi altele asemenea. În venitul brut se includ şi veniturile încasate ulterior încetării activităţii independente, pe baza facturilor emise şi neîncasate până la încetarea activităţii.

Prin activităţi adiacente se înţelege toate activităţile care au legătură cu obiectul de activitate autorizat.

În cazul încetării definitive a activităţii, sumele obţinute din valorificarea bunurilor din patrimoniul afacerii, înscrise în Registrul-inventar, cum ar fi: mijloace fixe, obiecte de inventar şi altele asemenea, precum şi stocurile de materii prime, materiale, produse finite şi mărfuri rămase nevalorificate sunt incluse în venitul brut.

În cazul în care bunurile şi drepturile din patrimoniul afacerii trec în patrimoniul personal al contribuabilului, din punct de vedere fiscal se consideră o înstrăinare, suma reprezentând contravaloarea acestora incluzându-se în venitul brut al afacerii şi evaluarea se face la preţurile practicate pe piaţă sau stabilite prin expertiză tehnică.

În cazul bunurilor şi drepturilor care trec prin reorganizare în patrimoniul altei afaceri a aceluiaşi contribuabil, cele cu valoare rămasă de amortizat se înscriu în Registrul-inventar, la această valoare care constituie şi bază de calcul al amortizării. Pentru bunurile şi drepturile complet amortizate care trec prin reorganizare în patrimoniul altei afaceri a aceluiaşi contribuabil, nu se calculează amortizare ca şi cheltuială deductibilă aferentă veniturilor noii activităţi.

Nu constituie venit brut următoarele:

- aporturile făcute la începerea unei activităţi sau în cursul desfăşurării acesteia;

- sumele primite sub formă de credite bancare ori de împrumuturi de la persoane fizice sau juridice;

- sumele primite ca despăgubiri;

- sumele ori bunurile primite sub formă de sponsorizări, mecenat sau donaţii;

- bunuri şi drepturi din patrimoniul unei afaceri care trec prin reorganizare în patrimoniul altei afaceri a aceluiaşi contribuabil, când se păstrează destinaţia bunurilor.

În cazul reorganizării activităţii independente în timpul anului, venitul net/pierderea se determină separat pentru fiecare perioadă în care activitatea independentă a fost desfăşurată într-o formă de organizare de contribuabil, înscriindu-se separat în declaraţia de impunere în vederea stabilirii impozitului pe venitul net cumulat aferent întregului an fiscal. În situaţia în care în perioada impozabilă respectivă s-a înregistrat pierdere fiscală, aceasta poate fi reportată potrivit regulilor de reportare prevăzute la art. 80.

37. Din venitul brut realizat se admit la deducere numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, astfel cum rezultă din evidenţele contabile conduse de contribuabili, cu respectarea prevederilor art. 48 alin. (4) - (7) din Codul fiscal.

Condiţiile generale pe care trebuie să le îndeplinească cheltuielile efectuate în scopul realizării veniturilor pentru a putea fi deduse sunt:

a) să fie efectuate în interesul direct al activităţii;

b) să corespundă unor cheltuieli efective şi să fie justificate cu documente;

c) să fie cuprinse în cheltuielile exerciţiului financiar al anului în cursul căruia au fost plătite.

38. Sunt cheltuieli deductibile, de exemplu:

1. cheltuielile cu achiziţionarea de materii prime, materiale consumabile, obiecte de inventar şi mărfuri;

2. cheltuielile cu lucrările executate şi serviciile prestate de terţi;

3. cheltuielile efectuate de contribuabil pentru executarea de lucrări şi prestarea de servicii pentru clienţi;

4. chiria aferentă spaţiului în care se desfăşoară activitatea, cea aferentă utilajelor şi altor instalaţii utilizate în desfăşurarea activităţii, în baza unui contract de închiriere;

5. dobânzile aferente creditelor bancare;

6. *** Abrogat;

7. cheltuielile cu comisioanele şi cu alte servicii bancare;

8. cheltuielile cu primele de asigurare care privesc imobilizările corporale şi necorporale, inclusiv pentru stocurile deţinute, precum şi primele de asigurare pentru asigurarea de risc profesional potrivit legii;

9. cheltuielile cu primele de asigurare pentru bunurile din patrimoniul personal, când acestea reprezintă garanţie bancară pentru creditele utilizate în desfăşurarea activităţii independente a contribuabilului;

10. cheltuielile poştale şi taxele de telecomunicaţii;

11. cheltuielile cu energia şi apa;

12. cheltuielile cu transportul de bunuri şi de persoane;

13. cheltuieli de natură salarială;

14. cheltuielile cu impozitele, taxele, altele decât impozitul pe venit;

15. cheltuielile reprezentând contribuţiile pentru asigurările sociale, pentru constituirea Fondului pentru plata ajutorului de şomaj, pentru asigurările sociale de sănătate, pentru accidente de muncă şi boli profesionale, precum şi alte contribuţii obligatorii pentru contribuabil şi angajaţii acestuia;

16. cheltuielile cu amortizarea, în conformitate cu reglementările titlului II din Codul fiscal, după caz;

17. valoarea rămasă neamortizată a bunurilor şi drepturilor amortizabile înstrăinate, determinată prin deducerea din preţul de cumpărare a amortizării incluse pe costuri în cursul exploatării şi limitată la nivelul venitului realizat din înstrăinare;

18. cheltuielile efectuate de utilizator, reprezentând chiria (rata de leasing) în cazul contractelor de leasing operaţional, respectiv cheltuielile cu amortizarea şi dobânzile pentru contractele de leasing financiar, stabilite în conformitate cu prevederile privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing;

19. cheltuielile cu pregătirea profesională pentru contribuabili şi salariaţii lor;

20. cheltuielile ocazionate de participarea la congrese şi alte întruniri cu caracter profesional;

21. cheltuielile cu funcţionarea şi întreţinerea, aferente bunurilor care fac obiectul unui contract de comodat, potrivit înţelegerii din contract, pentru partea aferentă utilizării în scopul afacerii;

22. *** Abrogat;

23. cheltuielile de delegare, detaşare şi deplasare, cu excepţia celor reprezentând indemnizaţia de delegare, detaşare în altă localitate, în ţară şi în străinătate, care este deductibilă limitat;

24. cheltuielile de reclamă şi publicitate reprezintă cheltuielile efectuate pentru popularizarea numelui contribuabilului, produsului sau serviciului în baza unui contract scris, precum şi costurile asociate producerii materialelor necesare pentru difuzarea mesajelor publicitare când reclama şi publicitatea se efectuează prin mijloace proprii. Se includ în categoria cheltuielilor de reclamă şi publicitate şi bunurile care se acordă în cadrul unor campanii publicitare ca mostre, pentru încercarea produselor şi demonstraţii la punctele de vânzare, precum şi alte bunuri acordate cu scopul stimulării vânzărilor;

25. alte cheltuieli efectuate în scopul realizării veniturilor.

Sunt cheltuieli deductibile şi cele efectuate pentru întreţinerea şi funcţionarea spaţiilor folosite pentru desfăşurarea afacerilor chiar dacă documentele sunt emise pe numele proprietarului, şi nu pe numele contribuabilului.

39. Sunt cheltuieli deductibile limitat, de exemplu, următoarele:

- cheltuielile de sponsorizare, mecenat, precum şi pentru acordarea de burse private, conform legii, sunt deductibile în limitele stabilite la art. 48 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare şi în condiţiile prevăzute de legislaţia în materie;

- cheltuielile de protocol ocazionate de acordarea unor cadouri, trataţii şi mese partenerilor de afaceri, efectuate în scopul afacerii;

- cheltuieli reprezentând cotizaţii plătite asociaţiilor profesionale şi contribuţii profesionale obligatorii plătite organizaţiilor profesionale din care fac parte contribuabilii şi datorate potrivit legii;

- cheltuielile reprezentând indemnizaţia de delegare şi detaşare în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în interesul serviciului, sunt deductibile, respectiv în limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru instituţiile publice;

- cheltuielile sociale în limita unei sume stabilite prin aplicarea unei cote de până la 2% asupra fondului de salarii realizat anual şi acordate pentru salariaţii proprii sau alte persoane, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă, sub forma: ajutoarelor de înmormântare, ajutoarelor pentru pierderi produse în gospodăriile proprii ca urmare a calamităţilor naturale, ajutoarelor pentru bolile grave sau incurabile, inclusiv proteze, ajutoarelor pentru naştere, tichetelor de creşă acordate de angajator în conformitate cu legislaţia în vigoare, cadourilor pentru copiii minori ai salariaţilor, cadourilor oferite salariatelor, contravalorii transportului la şi de la locul de muncă al salariatului, costului prestaţiilor pentru tratament şi odihnă, inclusiv transportul, pentru salariaţii proprii şi membrii de familie ai acestora. Cadourile oferite de angajatori în beneficiul copiilor minori ai angajaţilor cu ocazia Paştelui, zilei de 1 iunie, Crăciunului şi a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, precum şi cadourile oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie sunt deductibile în măsura în care valoarea cadoului oferit fiecărei persoane, cu orice ocazie dintre cele de mai sus, nu depăşeşte 150 lei;

- dobânzile aferente împrumuturilor de la persoane fizice şi juridice, altele decât instituţiile care desfăşoară activitatea de creditare cu titlu profesional, utilizate în desfăşurarea activităţii, pe baza contractului încheiat între părţi, în limita nivelului dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României;

- cheltuieli reprezentând tichetele de masă acordate de angajator potrivit legii, precum şi cheltuieli reprezentând tichetele de vacanţă acordate de angajator potrivit legii.

Limita echivalentului în euro a contribuţiilor efectuate la fondul de pensii facultative şi a primelor de asigurare voluntară de sănătate, prevăzute la art. 48 alin. (5) lit. g) şi h) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, se transformă în lei la cursul mediu anual comunicat de Banca Naţională a României.

40. Veniturile obţinute din valorificarea în regim de consignaţie sau prin vânzare directă către agenţi economici şi alte instituţii a bunurilor rezultate în urma unei prelucrări sau procurate în scopul revânzării sunt considerate venituri din activităţi independente. În această situaţie se vor solicita documentele care atestă provenienţa bunurilor respective, precum şi autorizaţia de funcţionare. Nu se încadrează în aceste prevederi bunurile din patrimoniul personal.

401. Contribuabilii care realizează venituri care se încadrează în prevederile punctului 211 sunt obligaţi să conducă evidenţa contabilă în partidă simplă pentru stabilirea tratamentului fiscal aplicabil.

41. Toate bunurile şi drepturile aferente desfăşurării activităţii se înscriu în Registrul-inventar şi constituie patrimoniul afacerii.
Din ce Lege?
codul fiscal actualizat 2010
[ link extern ]

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Cheltuieli deductibile profesie libera Vladimir79 Vladimir79 Buna ziua tuturor! Am fost angajat de curand ca medic stomatolog cu contract de prestari servicii si am obtinut CIF de la DFP. As vrea sa stiu cum se ... (vezi toată discuția)
Pfa - modificare in registrul plati - incasari ganca ganca e legal sa anulez anumite cheltuieli in registrul de incasari - plati? de exemplu : am taiat peste toate bonurile de benzina care erau din mai 2009 pana in ... (vezi toată discuția)