Firmele care au sediul social sau punctele de lucru în localităţi cu cel puţin 50.000 de locuitori, precum şi primăriile şi instituţiile publice din aceste oraşe pot obţine o finanţare de până la 900.000 de lei, reprezentând cel mult 80% dintre cheltuielile eligibile, pentru instalarea unor puncte de încărcare a maşinilor electrice. De altfel, perioada de depunere a cererilor de finanţare pentru acest program, denumit de autorităţi ,,Infrastructură de alimentare verde’’, se încheie astăzi, în condiţiile în care termenul-limită a fost prelungit cu o lună. Citește articolul
De la finalul lunii iunie, persoanele juridice care vor să-şi cumpere maşini electrice noi pot cere statului sume de până la 20.000 de lei. Potrivit informaţiilor furnizate de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), 16 firme au îndeplinit până acum condiţiile pentru a primi ecotichetul, dintre care şapte în cadrul celei de-a treia etape de înscrieri în program. Citește articolul