avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 346 soluții astăzi
Acasă Subiect: administrator procedura
Subiect: administrator procedura
ACCES PREMIUM

Cine și cum poate deveni administrator sau lichidator într-o procedură de insolvență personală

Simona Voiculescu în Alte profesii
Redactor-șef, avocatnet.ro
21 Iulie 2017 | 0 | 6511 | Timp de citire: 3 min.

Numai anumiți specialiști vor putea fi numiți administratori sau lichidatori în procedurile de insolvență a persoanelor fizice. Potrivit Legii falimentului personal, e vorba de executori judecătorești, practicieni în insolvență, avocați sau notari. Pentru a fi înscriși pe lista specială a administratorilor și lichidatorilor, ei vor trebui nu doar să aibă o reputație neștirbită și oarecare vechime în profesie, dar și să treacă de un examen, în unele situații. În plus, e necesar ca aceștia să fie pregătiți în acest timp în corpurile profesionale din care fac parte. Sumele pe care le vor putea primi lunar pentru aceste funcții se vor ridica până la 500 de lei, dar nu vor fi scoase din buzunarele insolvenților. Citește articolul