Legislația privind condițiile de ieșire a minorilor din România nu a suferit modificări majore la intrarea, de la 1 ianuarie, a României în spațiul Schengen și cu granițele terestre, ci doar mici ajustări, care să reflecte schimbarea apărută la începutul anului. De fapt, pentru ieșirea minorilor din țară se aplică aceleași reguli existente până la finele anului trecut, respectiv există în continuare obligația ca atunci când un minor e însoțit doar de unul dintre părinți, acesta să aibă asupra lui o împuternicire din partea părintelui care nu este prezent. Citește articolul
Dacă fostul soț nu este de acord să mergi alături de copil în vacanță în străinătate, soluția este suplinirea acordului acestuia. Adică să îl dai în judecată solicitând ca instanța să pronunțe o hotărâre prin care să suplinească acordul fostului soț pentru obținerea pașaportului turistic, în vederea deplasării minorului în străinătate. În acest sens sunt dispozițiile art. 17 al. 6 din Legea 248/2005. Citește articolul