Probabil ați aflat deja că multe, multe modificări la Codul de procedură penală au fost adoptate săptămâna aceasta în Parlament. Ați aflat, poate, din informațiile oferite de alții, că în urma acestor modificări nu se vor mai putea folosi la fel de simplu în procesele penale înregistrări video ca probe; că se va putea pleca de la magazin cu produse neplătite, pentru că nu vor mai servi înregistrările de pe camerele de supraveghere, ori că un viol în plină stradă, surprins pe o filmare, n-ar mai putea fi probat cu filmarea respectivă. Dacă ne uităm la documentul care a fost adoptat la Parlament, vom vedea că aceste exemple sunt exagerări grosolane. Citește articolul