Cand David Ogilvy spune: “Nimanui n-ar trebui sa i se permita sa aiba de-a face cu publicitatea pana nu a citit de sapte ori Publicitate stiintifica. Mie mi-a schimbat viata.”, nu ai ce sa comentezi. Pur si simplu incepi sa citesti. Cand un astfel de nume rasunator in publicitate isi exprima o parere atat de pretioasa, orice contestare ar fi nelalocul ei.
La noi Publicitate stiintifica, publicata pentru prima oara in 1923, a aparut intr-un volum insotita de autobiografia lui Claude Hopkins, Viata mea in publicitate, pe care a scris-o patru ani mai tarziu. Mi se pare o strategie buna, menita sa ii convinga mai ales pe sceptici ca Publicitate stiintifica, care apare in continuarea autobiografiei, este o carte de referinta in acest domeniu.
Mi s-au intamplat doua lucruri putin ciudate citind acest volum. In primul rand, pana si autobiografia lui Hopkins se prezinta ca un manual. Este un manual dupa care inveti cum sa ai succes, in primul rand in viata si apoi in publicitate. Hopkins povesteste ce a facut pentru a se intretine singur de la varsta de 9 ani, da amanunte despre primele lui experiente in vanzare, care au avut loc tot in jurul aceleiasi varste. Isi explica modul de gandire, de abordare a anumitor probleme, mentioneaza toate firmele pentru care a facut reclama si cum a ajuns in acea situatie.
Mai presus de aceste relatari insa se desprind doua idei importante: in ceea ce priveste viata in general, trebuie sa muncesti pentru a avea succes. Desi nu recomanda nimanui sa faca la fel, spune ca ziua lui de munca incepea la 6 dimineata si se termina la 2 dimineata. Rezistenta lui, timp de 35 de ani, s-a datorat dragostei de munca, pe care a privit-o ca pe un joc.
Apoi, legat de publicitate, “[…]drumul spre succes trece printre oamenii obisnuiti. Ei formeaza majoritatea covarsitoare.” Hopkins a considerat intotdeauna un avantaj faptul ca a pornit de la stadiul de om obisnuit si sarac pe deasupra. Si ii apostrofeaza des pe cei care incearca sa vanda fara sa cunoasca publicul tinta, care nu incearca sa afle care sunt dorintele si nevoile oamenilor obisnuiti.
Al doilea lucru ciudat, este faptul ca desi ambele carti mi-au aparut ca niste manuale (Publicitate stiintifica era oricum un “manual”), nu le-am perceput ca pe niste carti stiintifice; nici o clipa nu m-am incurcat in limbaj de lemn, in exemple ce par ca nu se mai termina, in calcule matematice, sau alte obstacole pe care le intalnesc cand citesc carti de specialitate. In maniera lui obisnuita, Hopkins a facut cartile accesibile oamenilor obisnuiti.
In ceea ce priveste “cartea pe care ar trebui sa o citesti de sapte ori”, in afara de lauda ca regulile prezentate sunt structurate pe capitole scurte, cu titluri clare care le rezuma si explicatii la obiect, as mai avea de mentionat urmatorul citat: “Aceasta este una din greselile cele mai mari. Autorii textelor isi abandoneaza rolul, uita ca sunt vanzatori si incearca sa devina actori. In loc de vanzari ei cauta aplauze.” Poate ar trebui ca si “publicitarii” din cartea lui Ries sa asculte sfatul lui Ogilvy.
O recenzie de: Raluca Alexe
Comentarii articol (0)