Caracteristicile protectiei internationale a drepturilor omului

Ea prezinta anumite trasaturi specifice :

1. Caracterul relativ recent 


Sfarsitul primului razboi mondial a insemnat inceputul unei noi ere in dezvoltarea dreptului international, in special in directia protectiei drepturilor omului. Tratatele care au pus capat primului conflict mondial contineau prevederi destinate protectiei minoritatilor: principiul egalitatii tuturor cetatenilor, dreptul de a-si folosi limba materna in relatiile private, dreptul de a-si practica religia, etc. Ele au constituit baza viitoarei protectii internationale a drepturilor omului care se va impune dupa sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial. 

Declaratia Universala a Drepturilor Omului, adoptata la 10 decembrie 1948 de catre Adunarea Generala a ONU, este primul document cuprinzator in sfera drepturilor omului, adoptat de o Organizatie Internationala.

2. Superioritatea normelor internationale fata de cele din dreptul intern 

Pe plan international, se afirma constant si clar superioritatea normelor internationale fata de normele din dreptul intern. Un act sau fapt contrar unei norme internationale privind drepturile omului este sanctionat la nivel international, chiar daca el, din punctul de vedere al dreptului intern, este legal. 

Desigur, problema pozitiei in dreptul intern a normelor internationale din materia drepturilor omului nu se poate pune decat in statele care recunosc aplicabilitatea directa a acestora si numai pentru genul de norme care indeplinesc conditiile internationale pentru a fi direct aplicabile. De exemplu, Conventia Europeana a Drepturilor Omului nu a necesitat, pentru a fi aplicata, introducerea in ordinea interna printr-o dispozitie speciala. C.E.D.O. plaseaza in sarcina statelor asigurarea colectiva si solidara a garantarii exercitiului drepturilor pe care ea le enunta. Pentru garantarea respectarii acestor obligatii, Conventia instituie un mecanism de control la initiativa statelor sau persoanelor.

3. Importanta jurisprudentei 


Alaturi de sursele conventionale, un rol extrem de important in cadrul surselor protectiei drepturilor omului, il are jurisprudenta. Se are in vedere aici practica tuturor organelor internationale cu atributii in garantarea drepturilor omului, fie ele judiciare sau nejudiciare. Desigur, rolul cel mai important revine jurisprudentei Tribunalelor Internationale specializate in materia drepturilor omului. 

De exemplu, Curtea Europeana a Drepturilor Omului asigura interpretarea si efectul deplin al Conventiei E.D.O. Conventia este vazuta ca un instrument care evolueaza odata cu societatea in cadrul careia se aplica iar Curtea realizeaza, pe cale jurisprudentiala, adaptarea Conventiei la schimbarile sociale.

4. Garantarea drepturilor omului prin intermediul unor Tribunale Internationale specializate 

Tribunalele Internationale specializate in materia drepturilor omului au ca obiect protejarea acestor drepturi si sanctionarea statelor care le incalca. Ele nu exista, deocamdata, decat la nivel regional.

5. Regim international de ordine publica 

Aria drepturilor omului intereseaza, in egala masura, statele, indivizii si comunitatea internationala, in intregul ei. Nici la nivel intern si nici pe plan international, statul nu poate actiona discretionar in domeniul drepturilor omului; el trebuie sa respecte normele internationale imperative. S-a nascut astfel o ordine publica internationala in aceasta materie, care se impune statelor si de a carei respectare este interesata comunitatea internationala in ansamblul ei.

6. Nonreciprocitatea

Regula reciprocitatii nu functioneaza in cazul Tratatelor din materia drepturilor omului. Conform Conventiei de la Viena, din 23 mai 1969, asupra dreptului tratatelor, violarea, chiar substantiala, de catre un stat-parte a unei Conventii privind drepturile omului, nu da dreptul celorlalte state-parti sa puna capat Tratatului sau sa-i suspende aplicarea.

7. Pozitia particularului de subiect al dreptului international al drepturilor omului
 
In mod traditional, subiecte ale dreptului international public sunt numai statele si organizatiile internationale. Situatia este diferita in materia drepturilor omului deoarece normele acesteia se adreseaza direct indivizilor si le creeaza, astfel, drepturi. Ca urmare persoanele pot invoca aceste drepturi, in mod direct, in fata autoritatilor interne si internationale.

La nivel european 


Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului a fost elaborata in cadrul Consiliului Europei si semnata la Roma – 04.11.1950. Romania a ratificat-o la 20 iunie 1994 iar, in prezent, se situeaza printre statele impotriva carora numarul de cereri introduse este foarte ridicat. 

Aceasta Conventie resprezinta unul dintre cele mai eficiente instrumente de protectie a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului din lume. Ratificata pana in prezent de 45 de state, Conventia Europeana a Drepturilor Omului are un mecanism jurisdictional supranational (Curtea Europeana a Drepturilor Omului) care se impune statelor semnatare cu forta obligatorie.
Orice persoana fizica sau organizatie nonguvernamentala poate introduce o plangere contra unui stat semnatar, daca invoca incalcarea unui drept protejat prin Conventie. Sesizarea se face, insa, cu respectarea principiului subsidiaritatii, in virtutea caruia trebuie epuizate toate caile de atac interne.


Sursa: 

“Protectia internationala a drepturilor omului” Corneliu Liviu Popescu, editura ALL Beck
“Protectia europeana a drepturilor omului” Bianca Selejan Gutan, editura C.H. Beck
“ Cetatenie si drepturi europene” Mihaela Vrabie, editura Tritonic