Hotararea Curtii in cauza C 341/05 - obligarea unui prestator de servicii strain sa adere la o conventie colectiva

Cauza: Laval un Partneri Ltd/Svenska Byggnadsarbetareförbundet si altii


O astfel de actiune colectiva care ia forma blocarii unor santiere constituie o restrictie privind libertatea de a presta servicii care, in speta, nu este justificata in raport cu obiectivul de interes general de protectie a lucratorilor
Directiva 96/71 privind detasarea lucratorilor prevede ca, in ceea ce priveste lucratorii detasati, conditiile de incadrare in munca garantate acestora in statul membru gazda sunt stabilite prin acte cu putere de lege si acte administrative si/sau, in sectorul constructiilor, prin conventii colective sau sentinte arbitrale de generala aplicare. 

Legea suedeza privind detasarea lucratorilor prevede conditiile de munca si de incadrare in munca referitoare la aspectele enumerate in Directiva nr. 96/71, cu exceptia salariului minim. Legea nu contine nicio precizare in privinta remuneratiilor, a caror stabilire este incredintata in mod traditional, in Suedia, partenerilor sociali, care trebuie sa urmeze calea negocierii colective. Dreptul suedez acorda organizatiilor sindicale dreptul de a recurge, in anumite conditii, la o actiune colectiva, in scopul de a constrange orice angajator atat sa angajeze negocieri salariale, cat si sa adere la o conventie colectiva.
In mai 2004, Laval un Partneri Ltd, o societate letona, a detasat lucratori din Letonia pentru a lucra pe anumite santiere in Suedia. Lucrarile au fost realizate de o filiala a societatii Laval, denumita L&P Baltic Bygg AB. Printre aceste lucrari figurau renovarea si extinderea unei scoli in orasul Vaxholm. 

In iunie 2004, Laval si Baltic Bygg, pe de o parte, si sindicatul suedez al lucratorilor din sectorul constructiilor si lucrarilor publice, Svenska Byggnadsarbetareförbundet, pe de alta parte, au angajat negocieri in vederea stabilirii salariilor lucratorilor detasati si a aderarii societatii Laval la conventia colectiva din sectorul constructiilor. Cu toate acestea, nu s-a ajuns la niciun acord. Laval a semnat in lunile septembrie si octombrie, conventii colective cu sindicatul leton din domeniul constructiilor, din care faceau parte 65 % dintre lucratorii detasati.
La 2 noiembrie 2004, Byggnadsarbetareförbundet a initiat o actiune colectiva, sub forma blocarii tuturor santierelor societatii Laval aflate in Suedia. Sindicatul suedez al lucratorilor electricieni s a alaturat miscarii cu o actiune de solidaritate care a avut ca efect impiedicarea instalatorilor electrici sa furnizeze servicii catre Laval. Aceste sindicate nu aveau niciun membru in cadrul personalului societatii Laval. Ca rezultat al intreruperii lucrarilor pe santier pe o anumita perioada, Baltic Bygg a fost declarata in faliment, iar lucratorii detasati s-au intors in Letonia.
Arbetsdomstolen (Tribunalul pentru Litigii de Munca), care a fost sesizat de Laval cu o actiune avand ca obiect in special legalitatea actiunilor colective si repararea prejudiciului suferit, a intrebat Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene daca dreptul comunitar se opune desfasurarii de catre organizatiile sindicale, in imprejurarile descrise, a unor astfel de actiuni colective. 

In primul rand, Curtea constata ca Directiva 96/71 nu permite statului membru gazda sa supuna efectuarea unei prestari de servicii pe teritoriul sau respectarii conditiilor de munca si de incadrare in munca ce depasesc normele imperative de protectie minima. Intr adevar, in ceea ce priveste aspectele mentionate in Directiva 96/71, aceasta prevede in mod expres gradul de protectie pe care intreprinderile stabilite in alte state membre trebuie sa il garanteze, in statul membru gazda, lucratorilor pe care ii detaseaza pe teritoriul acestuia din urma. 

In continuare, Curtea recunoaste ca dreptul de a desfasura o actiune colectiva trebuie sa fie recunoscut ca drept fundamental care este parte integranta a principiilor generale de drept comunitar a caror respectare o asigura Curtea, drept a carui exercitare poate fi supusa anumitor restrictii. Cu toate acestea, caracterul fundamental al dreptului de a desfasura o actiune colectiva nu este de natura sa excluda din domeniul de aplicare al dreptului comunitar o astfel de actiune, desfasurata impotriva unei intreprinderi stabilite intr-un alt stat membru, care detaseaza lucratori in cadrul unei prestari de servicii transnationale. 

In speta, Curtea constata ca dreptul organizatiilor sindicale dintr-un stat membru de a desfasura actiuni colective prin care intreprinderile stabilite in alte state membre pot fi constranse sa negocieze pe o durata nedeterminata pentru a afla salariul minim si sa adere la o conventie colectiva ale carei clauze depasesc protectia minima asigurata de Directiva 96/71, este susceptibil sa faca mai putin atragatoare, chiar mai dificila, pentru aceste intreprinderi, executarea de lucrari de constructii pe teritoriul suedez si constituie, prin urmare, o restrictie privind libertatea de a presta servicii.
O restrictie privind libertatea de a presta servicii nu ar putea fi justificata decat daca urmareste un obiectiv legitim compatibil cu tratatul si daca se justifica prin motive imperative de interes general, cu conditia ca, intr-un astfel de caz, aceasta sa fie de natura sa asigure realizarea obiectivului urmarit si sa nu depaseasca ceea ce este necesar pentru ca acesta sa fie atins.
In aceasta privinta, Curtea subliniaza ca dreptul de a desfasura o actiune colectiva care are ca scop protectia lucratorilor din statul gazda impotriva unei eventuale practici de dumping social poate constitui un motiv imperativ de interes general. In acest context, o blocare a unor santiere efectuata de o organizatie sindicala din statul membru gazda, care urmareste sa garanteze lucratorilor detasati in cadrul unei prestari de servicii transnationale conditii de munca si de incadrare in munca stabilite la un anumit nivel, face parte din obiectivul de protectie a lucratorilor.
 
Cu toate acestea, avand in vedere obligatiile specifice, legate de aderarea la conventia colectiva din domeniul constructiilor, pe care organizatiile sindicale incearca sa le impuna intreprinderilor stabilite in alte state membre printr-o actiune colectiva, obstacolul pe care aceasta actiune il presupune nu ar putea fi justificat in raport cu un astfel de obiectiv. Intr adevar, in ceea ce priveste lucratorii detasati in cadrul unei prestari de servicii transnationale, angajatorul acestora este obligat, ca rezultat al coordonarii realizate prin Directiva 96/71, sa respecte un nucleu de norme imperative de protectie minima in statul membru gazda. 

In ceea ce priveste negocierea salariala pe care organizatiile sindicale pretind sa o impuna, printr-o actiune colectiva intreprinderilor stabilite intr-un alt stat membru si care detaseaza in mod temporar lucratori pe teritoriul acestora, Curtea subliniaza ca dreptul comunitar nu interzice statelor membre sa impuna unor astfel de intreprinderi respectarea normelor lor in materia salariului minim, prin mijloace adecvate.
Cu toate acestea, actiunile colective nu ar putea fi justificate in raport cu obiectivul de interes general de protectie a lucratorilor, in cazul in care negocierea salariala pe care acestea urmaresc sa o impuna unei intreprinderi stabilite intr-un alt stat membru se inscrie intr un context national marcat prin lipsa unor dispozitii, indiferent de ce natura ar fi acestea, care sa fie suficient de precise si accesibile pentru a nu face in practica imposibila sau excesiv de dificila determinarea, de catre o astfel de intreprindere, a obligatiilor pe care ar trebui sa le respecte cu privire la salariul minim. 

In sfarsit, Curtea constata ca o reglementare nationala care nu tine seama, indiferent care ar fi continutul, de conventiile colective de care intreprinderile care detaseaza lucratori in Suedia sunt deja tinute in statul membru in care acestea sunt stabilite, creeaza o discriminare impotriva acestor intreprinderi, in masura in care le aplica acelasi tratament precum cel rezervat intreprinderilor nationale care nu au incheiat o conventie colectiva.
Or, rezulta din tratat ca astfel de norme discriminatorii nu pot fi justificate decat prin motive de ordine publica, siguranta publica si sanatate publica. 

Aplicarea acestei reglementari intreprinderilor straine stabilite in alte state membre care sunt tinute de conventii colective carora legea suedeza nu li se aplica in mod direct urmareste, pe de o parte, sa permita organizatiilor sindicale sa actioneze pentru ca toti angajatorii prezenti pe piata muncii suedeze sa aplice remuneratii si alte conditii de incadrare in munca ce corespund celor practicate in mod obisnuit in Suedia si, pe de alta parte, sa creeze conditiile unei concurente loiale, in conditii egale, intre angajatorii suedezi si antreprenorii care vin din alte state membre.
Intrucat niciunul dintre aceste considerente nu intra in sfera motivelor de ordine publica, siguranta publica si sanatate publica, o astfel de discriminare nu poate fi justificata.