Directiva 1999/37/CE privind documentele de inmatriculare pentru vehicule

Articolul 2
In intelesul prezentei directive:
(a) „vehicul” inseamna orice vehicul asa cum este definit la articolul 2 din Directiva 70/156/CEE a Consiliului din 6 februarie 1970 privind armonizarea legislatiei statelor membre referitoare la omologarea de tip pentru autovehicule si remorci (1) si la articolul 1 din Directiva 92/61/CEE a Consiliului din 30 iunie 1992 referitoare la omologarea de tip pentru autovehicule cu doua sau trei roti (2);
(b) „inmatriculare” inseamna autorizarea administrativa pentru inscrierea unui vehicul in traficul rutier, fapt care implica
identificarea acestuia din urma si eliberarea pentru acesta a unui numar de serie, care sa fie cunoscut ca numar de inmatriculare;
(c) „certificat de inmatriculare” inseamna documentul care certifica faptul ca vehiculul este inmatriculat intr-un stat membru;
(d) „posesor al certificatului de inmatriculare” inseamna persoana pe numele careia s-a inmatriculat vehiculul. 

Articolul 3
(1) Statele membre elibereaza un certificat de inmatriculare pentru vehiculele supuse inmatricularii in temeiul legislatiei interne.
Acest certificat consta fie dintr-o singura parte, in conformitate cu anexa I, fie din doua parti, in conformitate cu anexele I si II.
Statele membre pot autoriza serviciile pe care le desemneaza in acest scop, in special pe cele ale producatorilor, sa completeze rubricile tehnice ale certificatului de inmatriculare.
(2) Daca se emite un certificat de inmatriculare nou pentru un vehicul inmatriculat anterior punerii in aplicare a prezentei
directive, statele membre folosesc modelul de certificare definit in prezenta directiva si pot limita specificatiile cuprinse in acesta la datele solicitate care sunt disponibile.
(3) Datele cuprinse in certificatul de inmatriculare, in conformitate cu anexele I si II, sunt reprezentate de codurile armonizate ale Comunitatii prezentate in respectivele anexe. 

Articolul 4
In sensul prezentei directive, certificatul de inmatriculare emis de un stat membru este recunoscut de celelalte state membre pentru identificarea vehiculului in traficul international sau pentru
re-inmatricularea acestuia in alt stat membru.

Articolul 5
(1) In vederea identificarii unui vehicul in traficul rutier, statele membre pot solicita conducatorului auto sa aiba asupra sa partea I din certificatul de inmatriculare.
(2) In vederea re-inmatricularii unui vehicul inmatriculat anterior in alt stat membru, autoritatile competente solicita prezentarea in orice situatie a partii I din certificatul de inmatriculare si prezentarea partii II in cazul in care aceasta a fost emisa. Aceste
autoritati retrag partea (partile) din certificatul de inmatriculare inaintat anterior si il pastreaza pe cel din urma pe o perioada de
cel putin sase luni. In decurs de doua luni, acestea informeaza autoritatile din statele membre care au emis certificatul privind
retragerea acestuia. La cerere, acestea inapoiaza in termen de sase luni, catre autoritatile respective, certificatul retras.
Daca certificatul de inmatriculare consta din partile I si II, iar partea II lipseste, autoritatile competente din statele membre in
care s-a solicitat noua inmatriculare pot decide, in cazuri exceptionale, re-inmatricularea vehiculului, dar numai dupa ce au
obtinut din partea autoritatilor competente din statele membre in care vehiculul a fost inmatriculat anterior, confirmarea, in scris
sau prin mijloace electronice, a faptului ca solicitantul este indreptatit
sa re-inmatriculeze vehiculul in alt stat membru. 

___________________________
Nota AvocatNet: textul integral al directivei se gaseste in atasamentul format PDF.