Articolul 1
Obiectul
Prezentul regulament stabileste reguli cu privire la:
(a) informatiile care trebuie furnizate de catre intreprinderile feroviare, incheierea de contracte de transport, emiterea de legitimatii de transport si punerea in aplicare a unui sistem informatizat de informare si rezervare pentru transportul feroviar;
(b) raspunderea intreprinderilor feroviare si obligatiile lor in materie de asigurare a calatorilor si a bagajelor;
(c) obligatiile intreprinderilor feroviare fata de calatori in caz de intarziere;
(d) acordarea de protectie si asistenta persoanelor cu handicap si persoanelor cu mobilitate redusa care calatoresc cu trenul;
(e) definirea si controlul standardelor de calitate a serviciilor, gestionarea riscurilor care ar putea afecta siguranta personala a calatorilor si tratarea plangerilor; si
(f) regulile generale in materie de punere in aplicare.
Articolul 4
Contractul de transport
Sub rezerva dispozitiilor prezentului capitol, incheierea si executarea unui contract de transport, precum si furnizarea de informatii si de legitimatii de transport sunt reglementate de dispozitiile titlurilor II si III din anexa I.
Articolul 5
Bicicletele
Intreprinderile feroviare permit calatorilor sa-si aduca bicicletele la bordul trenului, daca acestea sunt usor de manevrat, daca nu afecteaza in mod negativ acel serviciu de transport feroviar si daca materialul rulant utilizat permite acest lucru, contra cost dupa caz.
Articolul 6
Inadmisibilitatea renuntarii si stipularea limitelor
(1) Obligatiile fata de pasageri in temeiul prezentului regulament nu pot face obiectul unei limitari sau renuntari, in special printr-o derogare sau o clauza restrictiva cuprinsa in contractul de transport.
(2) Intreprinderile feroviare pot oferi calatorilor conditii contractuale mai favorabile decat conditiile stabilite in prezentul regulament.
Articolul 7
Obligatia de a furniza informatii privind intreruperea serviciilor feroviare
Intreprinderile feroviare sau, dupa caz, autoritatile competente care raspund de contractele de servicii publice feroviare isi fac publice deciziile de intrerupere a serviciilor feroviare prin mijloace adecvate si inaintea punerii in aplicare a acestor decizii.
Articolul 8
Informatii de calatorie
(1) Fara a aduce atingere dispozitiilor articolului 10, intreprinderile Feroviare si vanzatorii de legitimatii de transport care ofera contracte de transport in numele uneia sau mai multor intreprinderi feroviare furnizeaza calatorilor, la cerere, cel putin informatiile
precizate in anexa II partea I, privind calatoriile pentru care contractul de transport este oferit de intreprinderea feroviara in cauza. Vanzatorii de legitimatii de transport care ofera contracte de transport pe cont propriu si operatorii de turism furnizeaza aceste informatii in cazul in care sunt disponibile.
(2) Intreprinderile feroviare furnizeaza calatorilor, in timpul calatoriilor, cel putin informatiile mentionate in anexa II partea II.
(3) Informatiile mentionate la alineatele (1) si (2) sunt furnizate in formatul cel mai adecvat. Trebuie acordata o atentie deosebita nevoilor persoanelor cu deficiente de auz si/sau de vedere.
Articolul 9
Disponibilitatea legitimatiilor de transport, a biletelor directe si a rezervarilor
(1) Intreprinderile feroviare si vanzatorii de legitimatii de transport ofera, in limita disponibilitatii, legitimatii de transport, bilete directe si rezervari.
(2) Fara a aduce atingere alineatului (4), intreprinderile feroviare distribuie calatorilor legitimatii de transport prin intermediul cel putin a unuia din urmatoarele puncte de vanzare:
(a) ghisee sau distribuitoare automate de legitimatii de transport;
(b) telefon, internet sau orice alta tehnologie informationala disponibila
pe scara larga;
(c) la bordul trenurilor.
(3) Fara a aduce atingere alineatelor (4) s,i (5), intreprinderileferoviare distribuie legitimatii de transport pentru servicii furnizatein conformitate cu contracte de servicii publice, prin intermediu la cel putin unuia din urmatoarele puncte de vanzare:
(a) ghisee sau distribuitoare automate de legitimatii de transport;
(b) la bordul trenurilor.
(4) Intreprinderile feroviare ofera posibilitatea de a obtine legitimatii de transport pentru serviciul respectiv la bordul trenului, cu exceptia cazurilor in care aceasta posibilitate este limitata sau refuzata din motive de securitate sau legate de lupta impotriva
fraudei, din motive de rezervare obligatorie sau din alte motive comerciale acceptabile.
(5) In cazul in care in gara de plecare nu exista ghisee sau distribuitoare automate de legitimatii de calatorie, calatorii vor fi informati in gara:
(a) cu privire la posibilitatea de a achizitiona legitimatii de calatorie prin telefon/internet sau la bordul trenului, precum si cu privire la procedura de achizitie in acest mod;
(b) cu privire la cea mai apropiata gara sau cel mai apropiat loc in care sunt disponibile ghisees,si/sau distribuitoare automate de legitimatii de calatorie.
Articolul 11
Raspunderea fata de calatori si de bagajele lor
Sub rezerva dispozitiilor prezentului capitol si fara a aduce atingere dreptului national aplicabil pentru acordarea de despagubiri suplimentare calatorilor pentru prejudicii, raspunderea intreprinderilor feroviare fata de calatori si de bagajele lor este reglementata
in anexa I, titlul IV, capitolele I, III si IVs,i titlurile VI si VII.
Articolul 12
Asigurarea
(1) Obligatia prevazuta la articolul 9 din Directiva 95/18/CE, in masura in care se refera la raspunderea fata de calatori, se intelege ca obligatie a unei intreprinderi feroviare de a fi asigurata in mod corespunzator sau de a fi luat masurile echivalente pentru acoperirea raspunderilor care ii revin conform prezentului regulament.
(2) Comisia prezinta Parlamentului Europeans si Consiliului un raport privind stabilirea unei sume minime de asigurare pentru intreprinderile feroviare pana cel mai tarziu la 3 decembrie 2010. Daca este necesar, respectivul raport este insotit de propuneri sau
recomandari adecvate in acest domeniu.
Articolul 13
Platile in avans
(1) Daca un calator moare sau este ranit, intreprinderea feroviara astfel cum este mentionata in anexa I articolul 26 alineatul
(5) efectueaza, fara intarziere si in orice situatie, in maximum cincisprezece zile de la stabilirea identitatii persoanei fizice indreptatite la despagubire, platile in avans necesare pentru a satisface nevoi economice imediate, in mod proportional cu prejudiciul suferit.
(2) Fara a aduce atingere dispozitiilor alineatului (1), in caz de deces, plata in avans nu trebuie sa fie mai mica decat 21 000 EUR pe calator.
(3) O plata in avans nu constituie recunoasterea raspunderii si poate fi dedusa din orice suma platita ulterior in baza prezentului regulament, dar nu este rambursabila, cu exceptia cazurilor in care prejudiciul a fost cauzat prin neglijenta sau din vina calatorului
sau a cazurilor in care persoana care a primit plata in avans nu a fost persoana indreptatita la despagubire.
Articolul 14
Declinarea raspunderii
Chiar daca intreprinderea feroviara isi declina raspunderea pentru vatamarea fizica a unui calator pe care il transporta, aceasta depune toate eforturile, in mod rezonabil, sa acorde asistenta unui calator care solicita despagubiri pentru prejudiciul suferit cauzat de terti.
Articolul 20
Informarea persoanelor cu handicap si a persoanelor cu mobilitate redusa (1) La cerere, intreprinderea feroviara, vanzatorul de legitimatii de transport sau operatorul turistic furnizeaza persoanelor cu handicap si persoanelor cu mobilitate redusa informatii privind accesibilitatea serviciilor feroviare si conditiile de acces la materialul
rulant in conformitate cu regulile de acces mentionate la articolul 19 alineatul (1)si vor informa persoanele cu handicaps ipersoanele cu mobilitate redusa cu privire la facilitatile oferite la bord.
(2) Atunci cand o intreprindere feroviara, un vanzator de legitimatii de transport si/sau un operator turistic exercita derogarea prevazuta la articolul 19 alineatul (2), informeaza in scris, la cerere, persoana cu handicap sau persoana cu mobilitate redusa in cauza asupra motivelor acestei derogari in decurs de cinci zile lucratoare de la refuzul rezervarii sau emiterii legitimatiei de transport sau de la impunerea conditiei de a fi insotita.
NOTA AvocatNet: Textul integral al directivei se gaseste in atasamentul format PDF
Comentarii articol (0)