CEDO: Statul roman raspunde din nou pentru incalcarea drepturilor omului

In cauza Igna si Igna (Valea) impotriva Romaniei, Curtea a constat faptul ca dreptul la un proces echitabil prevazut de art. 6 alin 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Principiul securitatii raporturilor juridice, ca urmare a admiterii recursului in anular prin care a fost modificata pe latura civila o decizie judecatoreasca definitiva si irevocabila, nu a fost respectat. Totodata, Curtea a respins ceea ce reclamantii au invocat cu privire la incalcarea dreptului de proprietate prevazut de art.1 din Primul Protocol aditional la Conventie.
Prin Legea nr 576/2004 sunt abrogate dispoziitile legale referitoare la recursurile in anulare, iar drept consecinta, acesta cale extraordinara de atac nu mai poate fi exercitata in prezent.


In cauzele Dumitrescu impotriva Romaniei, Fara impotriva Romaniei si Hatiegan impotriva Romaniei, Curtea a decis ca a fost incalcat dreptul de proprietate prevazut de articolul 1 din Primul Protocol Aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Drept urmare, statul roman a fost sanctionat pentru ca a vandut imobilele nationalizate de catre fostii chiriasi si asupra carora s-a recunoscut fostilor proprietari un drept de proprietate, dar fara a li se plati acestora despagubirile cuvenite.


In cauzele Butan si Dragomir impotriva Romaniei, Ion-Cetina si Ion impotriva Romaniei si Neamtiu impotriva Romaniei, Curtea a decis ca acestora le-a fost incalcat dreptul la un proces echitabil asa cum prevede art. 6 alin 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, datorita intarzierii in executarea unor hotarari judecatoresti favorabile acestora.
In fapt, in cazul Butan si Dragomir, SC Apanova Bucuresti a fost obligata sa incheie un contract de furnizare a apei potabile cu reclamantii, dar societatea conerciala nu s-a conformat clauzelor, in ciuda demersurilor reclamantilor, inclusiv o actiune in daune cominatorii admisa impotriva SC Apanova.
De asemenea, reclamantii s-au plans de incalcarea dreptului la interzicerea torturii, prevazut de art. 3 din Conventie, a dreptului la viata privata, prevazut de art. 8 din Conventie, a dreptului la un recurs intern in cazul incalcarii drepturilor garantate de Conventie, prevazut de art. 13 din Conventie, a interzicerii discriminarii, prevazut de art. 14 din Conventie, precum si a dreptului de proprietate, prevazut de art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie, dar aceste capete de cerere au fost respinse de catre Curte.
In fapt, in cauza Neamtiu, reclamanta s-a plans de faptul ca doua hotarari judecatoresti au fost imposibil de pus in executare datorita lipsei de diligenta a executorilor judecatoresti. Curtea a enuntat a doua oara argumentarea sa din cauzele Ruianu si Schrepler retinand ca statul nu a pus la dispozitie suficiente masuri astfel incat sa fie executate o serie de hotarari judecatoresti definitive si irevocabile, sens in care a respins capatul de cerere cu privire la incalcarea dreptului de proprietate si a retinut-o doar pe aceea a dreptului la un proces echitabil.

In fapt, in cauza Ion-Cetina si Ion, reclamantii nu au putut intra in posesia unei suprafete de teren din Buftea, trecandu-se peste o decizie judecatoreasca din martie 1997 care le recunoaste dreptul de proprietate. Prin urmare, Curtea a constatat incalcarea dreptului la un proces echitabil, prevazut de art. 6 din Conventie si a dreptului de proprietate.

In cauza Hussain impotriva Romaniei, Curtea a constatat incalcarea art. 3. din Conventie si, anume, interzicerea torturii si a tratamentelor inumane sau degradante, constatarea a fost facuta sub aspect procedural, intrucat autoritatile nu au efectuat o ancheta efectiva cu privire la plangerile depuse de reclamant, prin care acesta a afirmat ca a fost supus unor agresiuni din partea fostei sale concubine sau a unor terti instigati de catre aceasta in perioada iulie 1999-iulie 2000. Simultan, Curtea a constatat incalcarea dreptului la libertate si siguranta prevazut de art 5. alin 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Astfel, invocand jurisprudenta sa anterioara stabilita din cauza Kaya, impotriva Romaniei, Curtea a hotarat ca detentia reclamantului in Centrul de Tranzit din Aeroportul Otopeni in perioada 1-17 august 2001 nu a fost justificata, reclamantul fiind lipsit de libertate fara nicio justificare si neavand posibilitatea de a contesta masura luata impotriva sa.