avocatnet.ro 
Profesia de mediator fiind o profesie liberala, impune plata catre mediator a unui onorariu de mediere. Insa costurile partilor care apeleaza la mediere sunt mult mai reduse neavand de platit taxe de timbru, onorariu de expert etc. In multe cazuri in care medierea reuseste, acest lucru se intampla chiar de la prima sedinta de mediere. La mediere, tu esti cel care decizi termenii intelegerii impreuna cu partea cu care ai un litigiu. Nimeni nu iti poate impune o solutie (cu atat mai putin mediatorul!), tu esti cel care decizi daca vrei sa ajungi la o intelegere sau daca vrei sa ajungi in instanta. Daca litigiul a ajuns deja in instanta dar nu a fost pronuntata inca o hotarare judecatoreasca, in cazul ajungerii la o intelegere (mediere reusita), TAXELE DE TIMBRU DEJA PLATITE ITI SUNT RETURNATE! Acest lucru este un stimulent important, as zice chiar definitoriu pentru justitiabili, oferindu-le acestora posibilitatea stingerii conflictului si a recuperarii acestor sume care uneori au o valoare semnificativa. Insa, modalitatea prin care aceste taxe de timbru iti sunt returnate nu este niciunde prevazuta in lege. Legea nu prevede o anumita procedura pe care justitiabilul trebuie sa o urmeze pentru returnarea taxelor de timbru. Este cunoscut faptul ca recuperarea banilor de la stat este o operatiune mai mult decat complicata. O clarificare in textul legii cu privire la aceasta problema era binevenita.
Conform Legii nr. 192/2006, medierea este aplicabila in majoritatea tipurilor de procese, exceptandu-le pe cele de dreptul muncii si cele care privesc drepturi strict personale, cu privire la care partile nu pot dispune. Conflictele de munca se solutioneaza in baza prevederilor Legii 168/1999, printre modalitatile de solutionare este mentionata si medierea in conditii speciale prevazute de articolele 26-31 (Mediatorii sunt numiþi anual de ministrul muncii ºi protecþiei sociale, cu acordul Consiliului Economic ºi Social). Conform unui studiu efectuat, in anul 2006, niciun conflict de munca nu a fost solutionat prin mediere in conditiile Legii 168/1999. Avand in vedere ca numarul conflictelor de dreptul muncii care ajung anual in instantele de judecata se ridica la aproximativ 50.000, este de neinteles motivul pentru care legiuitorul a decis ca prevederile Legii 192/2006 nu se aplica conflictelor de munca. In fapt, legea 192/2006 vine doar si clarifica aspecte care nu sunt incluse in Legea 168/1999, fiind din acest punct de vedere un suport absolut necesar pentru a incepe aplicarea medierii si in conflictele de munca.
Pentru aplicarea eficienta a prevederilor medierii este nevoie de modificarea codurilor de procedura civila, penala etc si armonizarea lor cu prevederile legii medierii, lucru care nu s-a intamplat pana in prezent. Din acest motiv, aplicarea prevederilor legii 192/2006 in cadrul proceselor de pe rolul instantelor de judecata este apoape imposibila.
Articolul 22 alin. 3 din lege prevede ca mediatorii autorizati pot fi angajati cu contract individual de munca, in conditiile prevazute de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Aceasta prevedere este interpretabila nefacandu-se precizarea de catre cine pot fi angajati. Astfel, printr-o interpretare eronata a legii (pe care e posibil sa o faca anumite instante) s-ar putea ajunge la situatia in care o societate comerciala cu raspundere limitata sa acorde servicii de mediere in conditiile legii 192/2006 doar pentru simplu fapt ca a angajat cu contract de munca un mediator autorizat. Legea dorea sa prevada (interpretare proprie) ca mediatorii pot fi angajati cu contract de munca doar in cadrul formelor de exercitare a profesiei de mediator (societate civila profesionala, birou în care pot functiona unul sau mai multi mediatori asociati sau in cadrul unei organizatii neguvernamentale).
Art. 66 alin. 2 deturneaza prevederile privind confidentialitatea medierii transformandu-l pe mediator, persoana investita cu increderea partilor, intr-o persoana care oricand in cadrul medierii poate sa isi reclame anumitor autoritati ale statului proprii clienti. Scopul acestei prevederi este nobil (interesul superior al minorului) insa acesta nu isi are utilitatea in cadrul legii medierii, lipsind astfel de substanta intreaga lege. Ce se intampla in situatia in care mediatorul (cu buna credinta) se supune prevederilor legii 192/2006, sesizeaza autoritatea competenta cu privire la existenta unor fapte ce pun in pericol cresterea sau dezvoltarea normala a copilului ori prejudiciaza grav interesul superior al acestuia iar aceasta constata inexistenta lor? Dar in cazul in care nu o face, cine poate sa il traga la raspundere stiut fiind faptul ca informatiile din mediere sunt confidentiale?
De asemenea, prevederile din art. 75 sunt mai mult decat interpretabile. “Avocatii, notarii publici si consilierii juridici care dobandesc calitatea de mediator potrivit prezentei legi pot desfasura activitatea de mediere in cadrul formelor de exercitare a profesiei lor”. In cazul consilierilor juridici, situatia este cea mai delicata, acestia fiind angajati cu contract individual de munca. Ma intreb cum vor reusi notarii si avocatii sa puna in practica aceste prevederi? Un avocat care este si mediator va oferi servicii de mediere in cadrul biroului propriu de avocat? E neispirata prevederea din lege. Vom avea un “Cabinet individual de avocat si mediator”? Nu cred, legea care reglementeaza profesia de avocat nu prevede aceasta posibilitate. Sau…cabinet de avocat care presteaza si servicii de mediere? Nu, intrucat avem de-a face cu doua profesii distincte, reglementate de legi separate.
Procedura de mediere prevazuta de legea 192/2006 este aparent simpla. Exista insa o prevedere care lipseste in mare parte medierea de substanta si descurajeaza partile sa apeleze la mediere. Cand partile aflate în conflict au ajuns la o intelegere, se redacteaza un acord care va cuprinde toate clauzele consimtite de acestea si care are valoarea unui inscris sub semnatura privata. Intelegerea partilor care se prezinta la mediator este astfel supusa verificarii notarului public in vederea autentificarii ori, dupã caz, încuviintarii instantei de judecata. Nu a fost aleasa in acest caz o forma care sa incurajeze partea sa se prezinte la mediere. Daca tot a fost adoptata o lege a profesiei de mediator, normal era ca acesta sa redacteze la finalizarea medierii un acord care cuprinde intelegerea partilor si care sa aiba puterea de act autentic si nu inscris sub semnatura privata cum prevede legea actuala. Astfel, medierea ar fi devenit mult mai atractiva pentru justitiabili si potentialii justitiabili.
Nota: Extras din raportul independent privind medierea si profesia de mediator Sustac Zeno Daniel
www.medierea.ro
ct25exs 
Seffer Laurentiu
Comentarii articol (0)