ACCES GRATUIT
40.000 de functionari publici in greva de avertisment
Dupa greva japoneza de luni, functionarii publici au organizat ieri o greva de avertisment. Acestia si-au incetat activitatea timp de doua ore, pentru a-si exprima nemultumirea fata de majorarile salariale de 4.5% propuse de Guvern si pentru intarzierea legii salarizarii unitare.
Articolul continuă mai jos
Activitatea functionarilor a fost intrerupta joi dimineata intre orele 8:00 si 10:00. In ziua precedenta au fost lipite afise la sediile institutiilor pentru a informa cetatenii cu privire la durate grevei si a evita nemultumirile celor ce s-ar fi prezentat la ghisee inainte de orele 10:00.
Principalele motive de nemultumire ale sindicalistilor sunt determinate de faptul ca Executivul nu a fost de acord cu marirea salariilor functionarilor publice cu 30% si nu a urgentat legiferarea salarizarii unitare a bugetarilor. O alta cerinta a FNSA o reprezinta demiterea ministrului Muncii, Paul Pacuraru.
FNSA a declansat miscarile de protest in 25 februarie printr-o greva japoneza pentru a-si arata dezaprobarea fata de cresterile salariale propuse de Guvern, fiind sub rata inflatiei prognozate pentru anul in curs. De asemenea, sindicalistii au adus acuze guvernantilor pe motiv ca nu au fost chemati la negocierea pentru cresterea salariilor functionarilor publici si personalului contractual din administratie pe anul 2008.
Protestul celor de la FNSA a urmat sindicalistilor de la SED LEX. In data de 18 februarie, peste 65.000 de functionari publici afiliati la Sed Lex s-au aflat in greva japonez. Cererea acestora se refereea la elaborarea urgenta a hotararii privind avansarea functionarilor publici, a legii salarizarii unitare si negocierea grilelor de salarizare. Ministrul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse, Paul Pacuraru, a raspuns apelului lor si a promis ca in sedinta Guvernului va fi dezbatut curand proiectul cu privire la cariera functionarilor publici. De asemenea, ministrul a declarat ca va incerca sa diminueze diferentele salariale dintre acestia.
Federatia Nationala a Sindicatelor din Administratie (FNSA) a declarat ca, in cazul in care nici astazi nu vor primi o invitatie din partea Guvernului pentru negocierea salariilor, in data de 11 aprilie vor organiza o greva generala.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)