Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) s-a pronuntat saptamana trecuta cu privire la doua cazuri impotriva Romaniei si a constatat incalcarea dreptului de catre statul roman a dreptului la un proces echitabil, precum si a dreptului la proprietate.
In data de 4 martie 2008, CEDO a decis in cauza Licu impotriva Romaniei faptul ca articolul 6, punctul 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, a fost incalcat din cauza nerespectarii securitatii raporturilor juridice. Curtea a decus si incalcarea dreptului de proprietate prevazut de articolul 1 din Primul Protocol aditional la Conventie, ca urmare a admiterii de catre Curtea Suprema de Justitie a recursului in anulare introdus de procurorul-general, prin care s-a casat o hotarare judecatoreasca definitive si irevocabile si care este favorabila reclamantului. Recursul in anulare este abrogate. Nicio suma cu titlul de satisfactie echitabila nu a fsot acordata, deoarece reclamantul nu a formulat o asemenea cerere in termenul acordat de Curte.
In cauza Burzo impotriva Romaniei, CEDO a constatat, de asemenea, incalcarea dreptului la un proces echitabil si a dreptului de proprietate. Reclamantul a mentionat in cererea adresata Curtii ca s-a aflat pe o perioada indelungata in imposibilitatea de a dispune de propriul sau bun. Desi acesta i-a fost restituit prin hotarare irevocabila, imobilul a fost ocupat de chiriasi, iar chiria aferenta nu i-a fost achitata.
Reclamantul a invocat inechitatea procedurii relative la prima sa cerere de evacuare a chiriasilor, in sensul ca instanta de recurs nu a analizat argumentul sãu privind neplata chiriei de catre ocupantii imobilului litigios si nu a avut in vedere probele propuse de acesta. Evacuarea locatarilor imobilului a fost dispusa printr-o hotarare judecatoreasca definitiva la data de 30 martie 2004, avand in vedere starea de degradare a imobilului, iar evacuarea efectiva a avut loc la data de 10 mai 2005, cu sprijinul organelor de politie, imobilul fiind ulterior demolat.
Desi, Curtea a subliniat faptul ca nu are competenta de a se substitui instantelor nationale in ceea ce priveste interpretarea dispozitiilor legale interne, a constatat ca instanta de recurs nu a analizat unul din motivele invocate de reclamant in sustinerea actiunii in evacuare, in baza caruia instantele inferioare admisesera actiunea, asa cum nu a analizat nici alte argumente expuse de reclamant, ceea ce reprezinta o incalcare a dreptului la un proces echitabil.
Referitor la articolul 6, par. 1 din Conventie, Curtea a subliniat faptul ca nu are competenta de a se substitui instantelor nationale in ceea ce priveste interpretarea dispozitiilor legale interne, insa a constatat ca instanta de recurs nu a analizat unul din motivele invocate de reclamant in sustinerea actiunii in evacuare, in baza caruia instantele inferioare admisesera actiunea, asa cum nu a analizat nici alte argumente expuse de reclamant, ceea ce reprezinta o incalcare a dreptului la un proces echitabil.
Cu privirea la incalcarea primului articol din Primul Protocol Aditional la Conventie, Curtea a apreciat ca restrictiile suportate de reclamantul proprietar, in favoarea chiriasilor (plata unei chirii minime, degradarea imobilului), de-a lungul mai multor ani, in ceea ce priveste folosinta bunului propriu, nu au respectat un just echilibru intre protectia dreptului de proprietate al reclamantului si exigentele interesului general, constatand incalcarea dreptului de proprietate.
In ceea ce priveste articolul 1 din Protocolul nr. 1, amintind jurisprudenta sa constanta, Curtea a subliniat faptul ca O.U.G. nr. 40/1999, ale carei dispoziþii au fost folosite de instanta de recurs pentru a-i mentine pe chiriasi in imobilul reclamantului, reprezinta o reglementare a folosintei bunurilor care urmareste un interes general. Curtea a aratat totusi ca, acordand dreptul chiriasilor la reinnoirea contractului de inchiriere, nefiind intrunite conditiile prevazute de articolul 13 din O.U.G. nr. 40/1999, instanta de recurs nu a fãcut referire si la dispozitiile articolului 14 (2) din acelasi act normativ, conform caruia chiriasii nu ar mai fi avut acest drept, avand in vedere intarzierea sistematica la plata chiriei.
Admitand ca aceasta legislatie speciala urmarea un interes legitim, speta fiind similara cauzei Radovici si Stanescu impotriva Romaniei, Curtea a apreciat, insa, ca restrictiile suportate de reclamantul proprietar, in favoarea chiriasilor (plata unei chirii minime, degradarea imobilului), de-a lungul mai multor ani, in ceea ce priveste folosinta bunului propriu, nu au respectat un just echilibru intre protectia dreptului de proprietate al reclamantului si exigentele interesului general, constatand astfel incalcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1.
In consecinta, statul roman a fost obligat sa plateasca reclamantului suma de 9.000 EUR, cu titlul de prejudiciu material si moral, precum si cea de 500 EUR, reprezentand cheltuielile de judecata, respingand cererea acestuia de acordare a sumei de 3.000 EUR, contravaloarea onorariului de avocat si al executorului judecatoresc, cheltuieli efectuate in cadrul
Comentarii articol (0)