Ordonanþa de Urgenþã pentru modificarea Legii nr. 359/2004 privind simplificarea formalitãþilor la înregistrarea în registrul comerþului a persoanelor fizice, asociaþiilor familiale ºi a persoanelor juridice, înregistrarea fiscalã a acestora, precum ºi autorizarea funcþionãrii persoanelor juridice.
Guvernul a aprobat, în ºedinþa din 30 septembrie 2004, simplificarea ºi accelerarea procedurilor de înregistrare a comercianþilor, în vederea constituirii cadrului juridic adecvat pentru stimularea spiritului antreprenorial.
Potrivit Ordonanþei, o firmã care nu are nevoie de avize speciale de mediu, se poate înregistra în numai 3 zile, prin reducerea termenului de eliberare a certificatului de înregistrare ºi a celui de înscriere de menþiuni de la 10 zile, la 3 zile, respectiv 5 zile.
Autorizarea funcþionãrii comerciantului se va face pe baza declaraþiei pe propria rãspundere, care înlocuieºte cele cinci autorizaþii necesare pânã în prezent, declaraþie prin care acesta se angajeazã cã îndeplineºte condiþiile prevãzute de legislaþia în vigoare.
Autoritãþilor le revine obligaþia verificãrii declaraþiilor pe propria rãspundere ale comercianþilor. În acest sens, oficiul comerþului de pe lângã tribunal va transmite acestora copiile declaraþiilor ºi, pe cale electronicã, datele de identificare ale persoanelor juridice, în termen de 3 zile de la data înregistrãrii în registrul comerþului.
Dacã se constatã cã nu sunt îndeplinite condiþiile legale de funcþionare, comerciantului i se acordã un termen de remediere a neregulilor constatate, care poate fi prelungit, la cererea expresã a acestuia.
La expirarea termenului, autoritãþile competente interzic desfãºurarea activitãþii, urmând ca actul prin care s-a interzis desfãºurarea activitãþii, sã fie transmis, în termen de 3 zile, oficiului registrului comerþului de pe lângã tribunal, pentru a fi înregistrat din oficiu în registrul comerþului.
Comentarii articol (0)