In situatia in care contractul individual de munca nu a fost incheiat in forma scrisa, se prezuma ca a fost incheiat pe o durata nedeterminata, iar partile pot face dovada prevederilor contractuale si a prestatiilor efectuate prin orice alt mijloc de proba.
Forma scrisa a contractului individual de munca se impune numai ca o conditie de proba a existentei unei relatii contractuale de munca intre salariat si angajator, iar lipsa formei scrise nu afecteaza insasi valabilitatea contractului individual de munca.
(Curtea de Apel Ploiesti, sectia litigii de munca si asigurari sociale, Decizia nr. 385 din 3 mai 2006 )
Reclamantul B.G.L. a chemat in judecata pe parata SC M.P. S.R.L. Buzau, solicitand instantei ca prin sentinta ce se va pronunta parata sa fie obligata sa incheie cu reclamantul contract de munca pe durata nedeterminata incepand cu data de 5.01.2005, sa efectueze mentiunile corespunzatoare in cartea de munca a reclamantului si sa-i plateasca salariul incepand cu data de 1.07.2005 pana la acordarea unui preaviz, precum si concediul de odihna pe anul 2005.
In motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca incepand cu data de 5.01.2005, in baza acceptului societatii parate, a lucrat in calitate de confectioner tamplarie aluminiu la societatea parata, pana la data de 31.06.2005, data la care patroana societatii l-a anuntat ca renunta la sectorul de aluminiu, refuzand sa-l mai primeasca pe reclamant la munca.
A mai sustinut reclamantul ca intrucat contractul care trebuia incheiat cu parata nu a fost evidentiat, a facut demersuri la conducerea societatii sa i se prezinte documentele si, eventual, sa i se dea o decizie de desfacere a contractului de munca, pentru a-si putea valorifica drepturile de somaj, insa a fost refuzat, Capitolul III . Drept intern
Revista de dreptul muncii si dreptul securitatii sociale Nr.2/2008 Pag 39 invederandu-se totodata de catre reclamant ca pentru perioada lucrata a realizat venituri nete de 6.000.000 lei, insa societatea nu a platit contributiile ce-i reveneau conform legii pentru activitatea prestata de reclamant.
Parata, desi legal citata, nu a formulat intampinare si nici nu a solicitat administrarea de probe in cauza.
Pe baza probatoriilor administrate, prin sentinta civila nr. 1169 din 12 decembrie 2005 Tribunalul Buzau a admis in parte actiunea si a obligat parata sa incheie contract de munca cu reclamantul incepand cu data de 5.01.2005 si sa efectueze mentiunile corespunzatoare in carnetul de munca, precum si sa-i plateasca paratei indemnizatia de concediu de odihna.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut, in esenta, ca potrivit art. 16 alin. (1) C.muncii, angajatorul are obligatia de a incheia, in forma scrisa, contractul individual de munca, in baza consimtamantului partilor, iar art. 16 alin. (2) C.muncii prevede ca in cazul in care contractul nu a fost incheiat in forma scrisa, acesta se prezuma ca a fost incheiat pe durata nedeterminata, teza finala stipuland posibilitatea partii interesate de a face dovada existentei raporturilor de munca si a prestatiilor efectuate, prin orice mijloc de proba.
S-a mai retinut de catre prima instanta, pe baza actelor depuse la dosar, ca reclamantul a avut raporturi de munca desfasurate la societatea parata, care, desi legal citata la mai multe termene de judecata nu s-a prezentat sa se apere, imprejurare ce a fost apreciata ca un indiciu al culpei in care se gaseste societatea.
Asa fiind, in conformitate cu dispozitiile art. 16 alin. (3) C.muncii, instanta a obligat parata sa incheie contract individual de munca cu reclamantul incepand cu data de 5.01.2005, iar potrivit dispozitiilor Decretului nr. 92/1976, aceeasi societate a fost obligata sa efectueze inscrierile si mentiunile corespunzatoare in carnetul de munca al reclamantului.
De asemenea, potrivit art. 141 alin. (4) C.muncii, parata a fost obligata la achitarea catre reclamant a indemnizatiei aferente concediului de odihna neefectuat pentru perioada lucrata, conform art. 140 alin. (2) C.muncii, iar cererea referitoare la plata salariului incepand cu data de 1.07.2005 si pana la acordarea unui preaviz a fost apreciata ca neintemeiata intrucat de la aceasta data reclamantul a recunoscut ca nu a mai prestat munca in folosul paratei.
Impotriva sentintei primei instante au declarat recurs, in termen legal, atat reclamantul, cat si parata.
In recursul sau, reclamantul critica hotararea primei instante ca nelegala si netemeinica, aratand ca nu a mai lucrat efectiv la societate din vina exclusiva a administratorului societatii, care l-a amanat pe motivul lipsei lucrarilor, astfel ca nefiind primit la lucru, reclamantul a renuntat la un moment dat sa se mai prezinte personal, asteptand sa fie rechemat telefonic, iar din aceste motive nu a putut cauta un alt loc de munca si nu a putut beneficia de ajutorul de somaj.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului si obligarea societatii la mentinerea contractului de munca, la plata salariului incepand cu 1.07.2005 si emiterea unui preaviz in situatia in care recurentulreclamant nu poate fi reprimit la locul de munca.
Parata a criticat la randul sau sentinta primei instante ca nelegala, aratand, prin motivele de recurs, ca singura proba in baza careia a fost pronuntata sentinta este contractul de munca nr. 1376/226730/18.03.2005, pe care intimatul-reclamant l-a depus la dosar, contract care nu era incheiat cu reclamantul, ci cu fiul acestuia, fostul salariat al recurentei-parate, intimatul-reclamant in ducand in eroare instanta, profitand de coincidenta de nume datorata raporturilor de filiatie dintre parti.
Se concluzioneaza astfel ca sentinta atacata a fost pronuntata pe baza unor inscrisuri care nu au legatura cu partile din proces, reclamantul neavand interes si nici calitate procesuala activa.
#PAGEBREAK#
De asemenea, in sustinerea actiunii si in motivarea sentintei au fost invocate o serie de declaratii extrajudiciare date de persoane care aveau calitatea de salariati si care, in situatia in care au fost de buna credinta, au fost in dusi in eroare de prezenta intimatului-reclamant in societatea parata, considerand ca acesta este angajat.
In realitate, sustine recurenta, reclamantul venea ocazional la sectia in care lucra fiul sau, sustinand ca vrea sa-l ajute in munca, insa nu s-a pus niciodata problema ca reclamantul sa devina salariatul paratei, de cateva ori inmanandu-i-se acestuia salariul pentru fiul sau.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, casarea sentintei si pe fond respingerea actiunii, depunandu-se la dosar in copie decizia nr. 1/28.07.2005 emisa de societate privind desfacerea contractului de munca a numitului B.C.A., adresa societatii parate nr. C1376 comunicata acestuia, liste de prezenta si un certificat de concediu medical eliberat numitului B.C.A.
La termenul din 9 mai 2006, in sedinta publica, Curtea a invocat exceptia nulitatii recursului paratei, ale carei motive de recurs au fost depuse la dosar abia la data de 17 martie 2006, peste termenul legal procedural, de 10 zile de la comunicarea sentintei atacate, termen special prevazut de art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca, comunicare care s-a facut la data de 18.01.2006 dupa cum rezulta din dovada de indeplinire a procedurii aflata la fila 66 in dosarul instantei de fond.
Fata de precizarea expresa a recurentei-parate, si anume ca prin motivele de recurs se in voca o nulitate de ordine publica, respectiv lipsa calitati procesuale active a reclamantului, nulitate care poate fi invocata oricand, chiar si direct in fata instantei de recurs, urmeaza a fi analizat si recursul paratei cu privire la aceasta nulitate.
Examinand sentinta atacata, prin prisma criticilor formulate in cele doua recursuri, in raport de actele si lucrarile dosarului, de dispozitiile legale ce au incidenta in solutionarea cauzei, Curtea a constatat ca recursurile sunt nefondate.
In ceea ce priveste recursul reclamantului B.G.L., este neintemeiata critica acestuia prin care se sustine ca in mod gresit prima instanta nu a obligat parata si la plata salariului incepand cu data de 1.07.2005, pana la acordarea unui preaviz.
Aceasta deoarece, dupa cum insusi recurentul-reclamant a aratat, de la data de 1.07.2005 nu a mai prestat munca in folosul societatii parate, situatie in care, in raport de dispozitiile art. 154 C.muncii, care statueaza ca salariul reprezinta contraprestatia muncii depusa de salariat in baza contractului individual de munca, solutia primei instante apare ca fiind corecta, nerezultand din probatoriile administrate ca neprezentarea reclamantului la munca s-a datorat culpei paratei, nemaifiind primit la munca, asa cum pretinde recurentul.
In raport de considerentele ce preced, Curtea a constatat ca recursul reclamantului este nefondat, astfel incat in baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ. l-a respins ca atare.
In ceea ce priveste recursul paratei, urmeaza a fi avuta in vedere, dupa cum s-a aratat mai sus, critica paratei din recurs prin care se invoca lipsa calitatii procesuale active a reclamantului.
In conformitate cu dispozitiile art. 16 alin. (1) C.muncii, contractul individual de munca se incheie in baza consimtamantului partilor, in forma scrisa, in limba romana, obligatia de incheiere a contractului individual de munca in forma scrisa revenind angajatorului.
De asemenea, art. 16 alin. (2) C.muncii prevede ca in situatia in care contractul individual de munca nu a fost incheiat in forma scrisa, se prezuma ca a fost incheiat pe o durata nedeterminata, iar partile pot face dovada prevederilor contractuale si a prestatiilor efectuate prin orice alt mijloc de proba, dispozitie legala a carei corecta aplicare s-a facut si in cauza de fata.
Forma scrisa a contractului individual de munca se impune numai ca o conditie de proba a existentei unei relatii contractuale de munca intre salariat si angajator, iar lipsa formei scrise nu afecteaza insasi valabilitatea contractului individual de munca.
Reclamantul, care a promovat actiunea introductiva, avea obligatia sa justifice calitatea procesuala activa, adica existenta unei identitati intre persoana acestuia si persoana care este titular al dreptului in raportul juridic dedus judecatii, iar cu probatoriile administrate in cauza s-a facut dovada existentei raporturilor de munca dintre acesta si societatea parata, fiind evident si interesul reclamantului in promovarea actiunii.
De mentionat ca, la prima instanta, parata – care a fost prezenta la un termen chiar prin administrator– fiind si citata de mai multe ori, nu a formulat intampinare si nu a propus nici o proba in aparare, in speta fiind vorba de un conflict de munca, fiind aplicabile asadar si dispozitiile art. 287 C.muncii, care statueaza ca sarcina probei in conflictele de munca revine angajatorului.
Este neintemeiata sustinerea recurentei potrivit careia singura proba in baza careia prima instanta a pronuntat sentinta atacata ar fi contractul individual de munca incheiat in forma scrisa intre societatea parata si fiul recurentului, apreciindu-se de catre recurenta ca instanta a fost in dusa in eroare de catre reclamant, care a profitat de coincidenta de nume existenta intre acesta si fiul sau, cata vreme reclamantul a precizat instantei in mod expres, la termenul din 21.11.2005, ca depune la dosar copia contractului individual de munca al fiului sau, care a lucrat la societatea parata in aceeasi perioada, sustinere reluata si la termenul de fond din 12.12.2005. instanta si-a fundamentat solutia pe ansamblul actelor depuse la dosar, inclusiv inscrisuri emanand de la administratorul societatii parate, care nu au fost contestate, societate care, dupa cum s-a aratat mai sus, nu si-a formulat nici o aparare in cauza, pe tot parcursul judecarii pricinii la prima instanta, imprejurare ce a fost in mod corect apreciata ca un indiciu al culpei in care aceasta se gaseste.
In raport de considerentele mai sus aratate, Curtea a respins recursul paratei ca nefondat.
_________
Nota:
Articol preluat din nr. 2/2008 al Revistei de dreptul muncii si dreptul securitatii sociale.
Comentarii articol (1)