ACCES GRATUIT
Modificarile ordonantei Guvernului privind rezidentiatul, retrimise in Parlament
Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a trimis Parlamentului, joi, o cerere de reexaminare a Legii pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 12/2008 privind organizarea si finantarea rezidentiatului.
Articolul continuă mai jos
Modificarea legii propuse spre promulgare consta in posibilitatea confirmarii in rezidentiat a celor care au promovat concursul pentru ocuparea posturilor de preparator sau asistent universitar, daca au obtinut la concursul de rezidentiat unui punctaj echivalent notei 5.
In cererea de reexaminare, presedintele isi motiveaza decizia prin faptul ca, preparatorii sau asistentii universitari, desi pot obtine la examen un punctaj mai mic decat punctajul minim de promovare a examenului de rezidentiat, dobandesc statutul de medic rezident. Mai mult, presedintele da ca exemplu anul 2007, cand pentru „specialitatile medicale si chirurgie”, punctajul maxim a fost de 923 puncte, iar punctajul de promovare a examenului de rezidentiat a fost de 599 puncte.
Presedintele e de parere ca, prin validarea rezultatelor fiecarui concurs in parte, candidatii dobandesc statute diferite si, implicit, drepturi diferite. De aceea, echivalarea rezultatelor celor doua concursuri conduce la aparitia subiectivismului in obtinerea statutului de medic rezident pentru anumite categorii de persoane.
In cererea de reexaminare, presedintele Basescu solicita Parlamentului ca dispozitia referitoare la echivalarea celor doua concursuri sa fie eliminata.
"Cine doreste sa aiba o cariera universitara sa sustina un examen organizat de universitatea respectiva dupa procedurile legale in vigoare, iar cine doreste sa devina medic rezident sa sustina examenul de rezidentiat organizat la nivel national dupa reguli stabilite exclusiv pentru acest tip de concurs”, a declarat Traian Basescu .
Potrivit presedintelui, legea foloseste concepte diferite, iar faptul ca acestea nu sunt clar definite poate conduce la aparitia unor noi subiecte de drept. Presedintele Romaniei afirma in cererea trimisa Parlamentului ca „prin
articolul I punctul 5, dispozitiile
articolului 8 alineat 1 din
Ordonanta Guvernului nr. 12/2008 au fost modificate in sensul inlocuirii sintagmei „centre universitare” cu „unitati cu facultati de medicina generala, medicina dentara si de farmacie acreditate si evaluate cu grad ridicat de incredere”.
„Modificarea articolului 8 nu este corelata cu dispozitiile cuprinse in articolul 13 din Ordonanta Guvernului nr. 12/2008 care fac trimitere la centrele universitare expres enumerate, creandu-se in acest fel noi posibilitati de interpretare subiectiva a prevederilor legale”, precizeaza seful statului in cererea de reexaminare.
__________
Legea pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 12/2008, in forma trimisa la promulgare, poate fi vizualizata aici.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)