Intr-o reuniune a reprezentantilor Ministerului Justitiei si Consiliului Superior al Magistraturii, care a avut loc pe 20 octombrie 2004 la sediul Ministerului integrarii Europene, s-a luat in discutie înfiinþarea unui al cincilea tip de tribunal specializat, pe probleme locative.
Progresele efectuate în ultima perioadã în domeniul reformei judiciare, în special stadiul aplicãrii mãsurilor propuse în Planurile de acþiune privind implementarea prevederilor legilor privind organizarea judiciarã, statutul magistraþilor ºi cea privind organizarea ºi funcþionarea Consiliului Superior al Magistraturii, noul rol conferit Consiliului Superior al Magistraturii au fãcut subiectul reuniunii Consiliului consultativ pentru negocierea aderãrii la Uniunea Europeanã, care a avut loc în dupã-amiaza zilei de miercuri, 20 octombrie 2004, la Ministerul Integrãrii Europene.
La reuniunea condusã de domnul Leonard Orban, Negociator ªef Adjunct al României cu Uniunea Europeanã, au participat reprezentanþi ai Ministerului Justiþiei ºi ai Consiliului Superior al Magistraturii. Din partea grupului de lucru pe capitolul 24 - Justiþie ºi Afaceri Interne din cadrul Consiliului consultativ, alcãtuit din reprezentanþi ai partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, mediului academic societãþii civile, au participat, în cadrul acestei reuniuni, reprezentanþi din partea: Asociaþiei Consultanþilor ºi Analiºtilor Financiari, ai Federaþiei Autoritãþilor Locale din România ºi ai Camerei de Comerþ Americane din România – AmCham.
La finalul reuniunii, domnul Leonard Orban a apreciat cã „datoritã reformelor susþinute aplicate sistemului judiciar din România, în special în ultima perioadã, a adoptãrii pachetului de legi prin care s-au transferat atribuþii importante cãtre Consiliul Superior al Magistraturii, dar ºi altor mãsuri specifice privind reorganizarea justiþiei, s-a consolidat rolul celei de a treia putere în stat - a justiþiei, prin sporirea gradului de independenþã, prin creºterea transparenþei în proceduri ºi prin eficientizarea substanþialã a mecanismul de judecare a cauzelor.
Toate aceste progrese în reforma sistemului judiciar ne oferã argumente în negocierile la cap. Justiþie ºi afaceri interne. Suntem optimiºti cã vom reuºi sã finalizãm acest capitol de negociereîn cursul acestui an”.
În ceea ce priveºte formarea componenþei Consiliului Superior al Magistraturii, reprezentanþii CSM au anunþat cã se aflã în curs alegerile la nivelul curþilor de apel din þarã a membrilor acestora care îi vor reprezenta în cadrul acestei instituþii. Deºi se întâmpinã dificultãþi în aceastã privinþã, în sensul neprezentãrii sau , în anumite cazuri, prezentãrii a unui numãr insuficient de candidaturi (legea prevede, dar nu obligã, la un numãr de minim douã de fiecare instanþã), se sperã ca pânã la sfârºitul lunii noiembrie acest proces sã se finalizeze cu succes.
La sugestia reprezentanþilor Consiliului consultativ prezenþi, privind înfiinþarea unui al cincilea tip de tribunal specializat, pe probleme locative, motivat de numãrul mare al litigiilor pe aceastã temã aflate în prezent în justiþie, reprezentantul MJ a precizat cã o asemenea posibilitate a fost deja luatã în calcul ºi i se va da curs la o datã ulterioarã, pe mãsurã de sistemul se va dezvolta. Asemenea tipuri suplimentare de tribunale specializate s-ar putea constitui fie ca instanþe de sine stãtãtoare, fie ca secþii ale unor alte tribunale specializate. În prezent, formarea celor patru tipuri de instanþe specializate, deja în curs de constituire, solicitã substanþial resursele existente, atât din punct de vedere financiar, cât ºi al pregãtirii specifice a magistraþilor. Reprezentanþii CSM au subliniat importanþa deosebitã a specializãrii, dat fiind faptul cã, pentru a asigura soluþionarea cât mai profesionistã a dosarelor, este nevoie de cadre de specialitate cât mai bine pregãtite.
Principalele direcþii de acþiune prioritare pentru modernizarea ºi eficientizarea sistemului judiciar se referã la:
- Informatizarea sistemului judiciar
- crearea instanþelor specializate – comerciale, pentru minori, de muncã, pentru probleme administrative ºi fiscale
- distribuirea aleatoare a cauzelor prin intermediul unui sistem automatizat sau alfabetic (planificatã a se finaliza pânã la finalul lunii noiembrie)
- asigurarea unui proces echitabil
- aplicarea ºi interpretarea unitarã a legii
- asigurarea bunei funcþionãri a curþilor ºi a parchetelor
- reintroducerea principiului colegialitãþii
- ocuparea posturilor vacante
- elaborarea ºi adoptarea unor norme suplimentare pentru aplicarea legilor privind reorganizarea judiciarã ºi statutul magistraþilor
- investiþii în infrastructura necesarã menþinerii ºi creãrii de noi sedii pentru instanþe
Comentarii articol (0)