Angajatorul are libertatea de a inceta din proprie initiativa contractul individual de munca. Aceasta posibilitate nu constituie o incalcare a dreptului la munca si a principiului libertatii muncii, deoarece libertatea si stabilitatea in munca a salariatilor nu constituie un drept absolut.
Autor: Ramona Radu
Totusi, codul muncii apara si protejeaza salariatii impotriva concedierilor nelegale, a abuzurilor ce ar putea aparea din partea patronilor si, mai mult decat atat, stabileste situatiile in care angajatorul poate dispune concedierea.
Limitari permanente
Legea impune o serie de limitari permanente in ceea ce priveste puterea angajatorului de a concedia subordonatii. Astfel, exista cateva principii absolute, ce nu pot constitui o motivatie in decizia de a concedia un angajat. Printre acestea, cele mai importante sunt: tratarea in maniera egala a angajatilor in cadrul relatiilor de munca si dreptul salariatilor de a participa la actiuni colective si de a constitui sau a adera la un sindicat.
Este interzisa concedierea pe criterii discriminatorii: sex, orientare sexuala, caracteristici genetice, varsta, apartenenta nationala, rasa, culoare, etnie, religie, optiune politica, origine sociala, handicap, situatie sau responsabilitate familiala, apartenenta sau activitate sindicala. Incetarea raportului de munca din cauza unuia dintre motivele mai sus mentionate constituie contraventie, iar legislatia le recunoaste persoanelor discriminate dreptul de a pretinde despagubiri proportional cu prejudiciul suferit, precum si restabilirea situatiei anterioare discriminarii.
Dreptul la greva si drepturile sindicale
Participarea la greva sau organizarea acesteia, cu respectarea dispozitiilor legale, nu reprezinta o incalcare a dispozitiilor de serviciu ale salariatilor si nu poate avea consecinte negative asupra grevistilor sau organizatorilor. Pe durata grevei, salariatii isi mentin toate drepturile ce decurg din contractul individual de munca cu exceptia drepturilor salariale.
Conditia pentru a beneficia de drepturile contractuale este ca greva sa fie declansata si desfasurata conform dispozitiilor legale. Daca salariatii participa la o greva organizata in afara legii sau continua o greva, desi instanta de judecata a dispus incetarea acesteia ori suspendarea ei, angajatorii au dreptul de a concedia, din motive disciplinare, salariatii aflati in asemenea ipostaze. Angajatilor alesi in organele de conducere ale organizatiilor sindicale sau ale membrilor acestora nu li se pot desface contractele individuale de munca din initiativa angajatorului.
Limitari temporare
Exista cateva cazuri speciale prevazute de lege in care salariatul nu poate fi concediat. El beneficiaza de protectie speciala pe toata perioada in care se afla intr-una din urmatoarele situatii: incapacitate temporara de munca (stabilita prin certificat medical); concediu pentru carantina; concediu de maternitate; concediu pentru cresterea copilului; concediu pentru ingrijirea copilului bolnav; indeplinirea serviciului militar; concediu de odihna; exercitarea unei functii eligibile intr-un organism sindical.
Concedierea salariatului in perioada in care se afla in concediu este interzisa deoarece perioadele respective sunt destinate protejarii unor interese ale salariatului sau ale copilului sau, iar acestea nu pot fi satisfacute daca angajatul presteaza munca in acelasi timp. Angajatele gravide sunt aparate de lege, astfel incat starea lor sa nu constituie un motiv pentru care angajatorul sa dispuna concedierea (in acest caz, un motiv discriminatoriu). Pentru a se tine cont de aceasta interdictie, trebuie ca angajata sa-i dovedeasca angajatorului starea de graviditate printr-o notificare prealabila.
Reprezentantilor alesi la conducerea organizatiilor sindicale nu li se poate modifica sau desface contractul individual de munca in timpul mandatului si in termen de doi ani de la incetarea acestuia, din motive care nu le pot fi imputate. Ei pot fi concediati numai cu acordul scris al conducerii organizatiei sindicale.
Limitarile temporare nu se mai aplica atunci cand concedierea se face pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizarii judiciare si a falimentului. Angajatorul care intra in faliment are posibilitatea sa dispuna concedierea in conformitate cu planul de reorganizare.
Comentarii articol (3)