ACCES GRATUIT
Legea constiintei impacate
Cand vara isi intra in drepturi, cei mai multi dintre noi uita de ale lor, iar de obligatii se uita intotdeauna, indiferent de prognoza meteo. Romania a adormit, undeva, la umbra unui mare nimic, programandu-si trezirea prin urmatorul anotimp.
Articolul continuă mai jos
Complet irelevant din moment ce nimeni pare ca nu mai asteapta nimic, iar expectativele noastre au intrat, si ele, in vacanta parlamentara.
Monitorul Oficial resimte puternic inactivitatea institutiilor publice din Romania. Insa, pe alocuri, procesul de hibernare ii este intrerupt doar pentru a arata negru pe alb faptul ca cineva, acolo, mai sus in ierarhia politicii, se gandeste la ce se intampla in tara.
Cand se petrece un fapt anume a carui gravitate este interpretata ca depasind limitele normalului, incep sa se ia masuri. Insa, numai si numai in astfel de cazuri. In mod normal, legiuitorii nostri au simturile amortite la 30 de grade Celsius. Ne guverneaza canicula. E o cutuma datata din timpuri stravechi, antedecembriste, si nu i se opune nimeni. In plus, nici nu ar avea de ce, pentru ca spunem unii despre altii ca suntem asi neintrecuti in a exemplifica zadarul si o facem cu constiinta impacata.
Insa, au trecut si inundatiile, asa ca, de acum, revenim la somnolenta noastra devenita clasica. Exista, totusi, o diferenta intre perioada aceasta si restul anului: eticheta vacantei de vara pe post de scuza, inclusa ca anexa in Monitorul Oficial.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)