ACCES GRATUIT
Noi calificari profesionale pentru care se asigura pregatirea prin invatamantul profesional si tehnic
Guvernul a aprobat, in sedinta de miercuri, modificarea Hotararii nr. 844/2002 privind nomenclatorul calificarilor profesionale pentru care se asigura pregatirea prin invatamantul profesional si tehnic, precum si durata de scolarizare.
Articolul continuă mai jos
Conform hotararii adoptate de Guvern, vor fi eliminate din nomenclator o serie de calificari profesionale care nu se mai justifica din punct de vedere al tehnologiei actuale, cum ar fi: tehnician centrale nuclearo-electrice, topograf de mina, tehnician lucrari geologice si geofizice, maistru la fabricarea si prelucrarea fibrelor, firelor chimice si artificiale, maistru electromecanic automatizari, masurari electrice si control termotehnic, maistru mecanic intretinere centrale nuclearo-electrice, maistru constructii hidroenergetice, etc.
De asemenea, vor fi introduse noi calificari profesionale, pentru care se asigura pregatirea prin invatamantul preuniversitar, astfel: asistent manager, tehnician iluminare filmare, asistent producator film - tv, operator sunet, asistent regizor artistic si agent expeditie si logistica.
Documentul stabileste si comasarea calificarilor profesionale Tehnician in cultura si protectia padurilor si Tehnician in comercializarea produselor forestiere intr-o singura calificare - Tehnician silvic, dar si schimbarea unor denumiri ale calificarilor profesionale pentru o mai buna clarificare a domeniului de activitate, o largire a domeniului de activitate, respectiv scindarea unor calificari.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Comentarii articol (3)