Hotararea CEDO in Cauza Beian impotriva Romaniei (nr. 1)

HOTARAREA
din 6 decembrie 2007
in Cauza Beian impotriva Romaniei (nr. 1)

(Cererea nr. 30.658/05))
Strasbourg

In cauza Beian impotriva Romaniei (nr. 1),
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: domnii B.M. Zupancic, presedinte, C. Birsan, doamnele E. Fura-Sandstrom, A. Gyulumyan, domnul E. Myjer, doamnele I. Ziemele, I. Berro-Lefevre, judecatori, si domnul S. Quesada, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 15 noiembrie 2007,
pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:

PROCEDURA
1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 30.658/05) indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, domnul Aurel Beian (reclamantul), a sesizat Curtea la data de 4 august 2005, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Reclamantul este reprezentat de sotia sa, doamna Elena Beian. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul sau, domnul Razvan Horatiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. Reclamantul se plange de inechitatea unei proceduri referitoare la acordarea unei prestatii sociale, precum si de un tratament discriminatoriu fata de alte persoane aflate intr-o situatie similara.
4. La data de 2 iunie 2006, Curtea a decis sa comunice cererea Guvernului. Invocand prevederile art. 29 alin. 3, aceasta a hotarat sa analizeze in acelasi timp admisibilitatea si fondul cauzei.

IN FAPT

I. Circumstantele cauzei
5. Reclamantul s-a nascut in anul 1932 si locuieste la Sancraiu de Mures.
6. In anul 1953, reclamantul a fost chemat pentru a efectua serviciul militar. Cu toate acestea, din cauza ca tatal sau s-a opus colectivizarii terenurilor agricole, nu i s-a permis sa participe la instructia militara, ci a fost trimis in mai multe unitati militare, printre care unitatea militara din Vatra Dornei, ca muncitor in constructii. Serviciul sau militar a luat sfarsit in anul 1955.
7. In anul 1961, Directia Generala a Serviciului Muncii (denumita in continuare D.G.S.M.), organ administrativ ce grupa unitatile militare create special pentru a primi recrutii carora le era interzisa instructia militara, a fost desfiintata.
8. Legea nr. 309 din 22 mai 2002 a recunoscut munca efectuata in cadrul unitatilor militare subordonate D.G.S.M. drept munca fortata si a instituit masuri reparatorii, printre care o indemnizatie lunara, gratuitate la tratamentele medicale si scutirea de taxa de abonament la radio si televizor.
9. La data de 22 august 2002, reclamantul a solicitat, din partea casei judetene de pensii si asigurari sociale (casa judeteana), acordarea drepturilor prevazute de Legea nr. 309/2002. Prin Decizia din 19 decembrie 2002, casa judeteana a respins cererea pe motivul ca reclamantul nu isi efectuase serviciul militar intr-o unitate militara subordonata D.G.S.M.
10. Prin actiunea introdusa la data de 5 mai 2003 impotriva casei judetene, reclamantul a solicitat Curtii de Apel Targu Mures sa anuleze Decizia din 19 decembrie 2002 si sa ii recunoasca statutul de persoana care a efectuat o munca fortata in timpul serviciului militar.
11. Prin Decizia din 2 iunie 2003, Curtea de Apel a admis actiunea si a obligat casa judeteana sa adopte o noua decizie prin care sa acorde reclamantului drepturile prevazute de Legea nr. 309/2002. Invocand mentiunile inscrise in livretul militar al reclamantului, Curtea de Apel a constatat ca acesta efectuase in unitatea militara din Vatra Dornei diferite lucrari in constructii si ca fusese liberat ca "soldat combatant neinstruit".
12. Casa judeteana a formulat recurs in fata Inaltei Curti de Casatie si Justitie (Inalta Curte de Casatie).
13. La cererea reclamantului, Inalta Curte de Casatie a inaintat Curtii Constitutionale exceptia de neconstitutionalitate a art. 1 din Legea nr. 309 din 22 mai 2002. Reclamantul a sustinut ca acest articol incalca art. 16 din Constitutie si Conventia europeana a drepturilor omului, consacrand o discriminare intre persoanele care au efectuat acelasi tip de munca fortata in timpul serviciului militar. El a apreciat ca aceasta diferenta de tratament era nejustificata din moment ce nu se baza decat pe subordonarea administrativa a unitatilor militare din care recrutii faceau parte.
14. Prin Decizia din 1 aprilie 2004, Curtea Constitutionala a respins exceptia, statuand ca:
"Stabilirea categoriilor de persoane carora li se acorda anumite reparatii pentru constrangerile si privatiunile suferite in trecut (...), intra in atributiile exclusive ale autoritatii legiuitoare, cu conditia ca, evident, sa nu instituie privilegii ori discriminari intre persoanele care se incadreaza in aceeasi categorie si se afla intr-o situatie identica. Din textul art. 1 al Legii nr. 309/2002 nu rezulta nici privilegii si nici discriminari care sa contravina art. 16 alin. (1) din Constitutie."
15. Prin Decizia din 8 iunie 2004, Inalta Curte de Casatie a admis recursul casei judetene, a casat decizia Curtii de Apel si a trimis dosarul in vederea administrarii de noi probe pentru a stabili daca unitatea militara din Vatra Dornei facuse parte din D.G.S.M.
16. Dand curs unei cereri de informatii a Curtii de Apel, prin Adresa din 1 noiembrie 2004, unitatea militara din Pitesti, care pastra arhivele armatei, a precizat ca unitatea militara din Vatra Dornei nu se afla pe lista unitatilor militare ce au facut parte din D.G.S.M. Ea a mentionat si ca, in virtutea normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 309/2002, aceasta lista fusese intocmita de Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale, care i-o comunicase unitatii militare din Pitesti ca "instrument de lucru".
17. La data de 3 noiembrie 2004, Arhivele Nationale ale Ministerului Administratiei si Internelor au informat Curtea de Apel ca unitatea militara din Vatra Dornei nu a facut parte din D.G.S.M.
18. Bazandu-se pe informatiile furnizate de unitatea militara din Pitesti si de Arhivele Nationale si apreciind ca Legea nr. 309/2002 nu se aplica decat in cazul recrutilor care au lucrat in unitati militare subordonate D.G.S.M., Curtea de Apel a respins actiunea prin Decizia din 8 noiembrie 2004.
19. Reclamantul a formulat recurs in fata Inaltei Curti de Casatie, sustinand ca unitatea militara din Pitesti nu a raspuns de fapt la cererea de informatii a Curtii de Apel, din moment ce s-a limitat la a reproduce informatiile cuprinse in lista intocmita de Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale, si ca ea omisese sa verifice dosarul de recrutare care dovedea munca efectuata.
20. In plus, el a denuntat discriminarea operata de lege intre recrutii care au efectuat munca fortata in unitatile militare ce faceau parte din D.G.S.M. si ceilalti recruti care, desi au efectuat acelasi tip de munca, nu beneficiau de prevederile acestei legi din singurul motiv ca unitatile lor militare nu faceau parte din ea. In orice caz, el a aratat ca, prin Decizia din 21 ianuarie 2004, un fost recrut care se afla in aceeasi situatie cu a sa obtinuse castig de cauza in fata Inaltei Curti de Casatie, care i-a recunoscut dreptul de a beneficia de prevederile Legii nr. 309/2002.
21. Prin Decizia irevocabila din 13 mai 2005, Inalta Curte de Casatie a respins recursul si a confirmat temeinicia deciziei Curtii de Apel, cu urmatoarea motivare:
"Potrivit dispozitiilor Legii nr. 309, beneficiaza de prevederile ei persoanele care, in perioada 1950-1961, au efectuat stagiul militar in detasamente de munca din cadrul Directiei Generale a Serviciului Muncii.
Rezulta ca determinant pentru incadrarea unei persoane in categoria beneficiarilor Legii nr. 309/2002 nu este activitatea pe care a desfasurat-o in unitatea militara respectiva - munca in constructii -, ci apartenenta acesteia la Directia Generala a Serviciului Muncii in sistemul caruia s-au constituit detasamente de munca fortata.
In acest context, cum in adresa eliberata de UM 02405 Pitesti se precizeaza ca unitatea in care reclamantul si-a satisfacut stagiul militar nu se afla in tabelul cu evidenta detasamentelor de munca care au facut parte din Directia Generala a Serviciului Muncii, in mod corect instanta de fond a considerat ca nu sunt intrunite cerintele Legii nr. 309/2002 si a respins actiunea."

II. Dreptul si practica interna pertinente
1. Legea nr. 309 din 22 mai 2002 privind recunoasterea si acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar in cadrul D.G.S.M. in perioada 1950-1961

Articolul 1

"Beneficiaza de prevederile prezentei legi persoana, cetatean roman, care a efectuat stagiul militar in detasamentele de munca din cadrul Directiei Generale a Serviciului Muncii in perioada 1950-1961."

Articolul 2
"Persoanele care s-au aflat in situatia prevazuta la art. 1 au dreptul la o indemnizatie lunara (...)."

Articolul 5
"Persoanele prevazute la art. 1 vor beneficia (...), precum si de urmatoarele drepturi:
- asistenta medicala si medicamente in mod gratuit (...);
- scutirea de la plata taxei de abonament la radio si televizor (...)."

Articolul 6 alin. 2 si 3

"Stabilirea drepturilor prevazute de prezenta lege se face, la cerere, pe baza inscrisurilor din livretele militare, din adeverintele eliberate de centrele militare judetene sau de U.M. 02405 Pitesti.
Cererile pentru stabilirea drepturilor prevazute de prezenta lege se depun la casele teritoriale de pensii si a municipiului Bucuresti."
2. Hotararea Guvernului din 10 octombrie 2002 privind normele de aplicare a Legii nr. 309/2002

Articolul 7

"Pentru stabilirea drepturilor prevazute de lege Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale poate solicita Arhivelor Nationale (...) intocmirea unei evidente a detasamentelor de munca din cadrul Directiei Generale a Serviciului Muncii, in baza documentelor pe care le detin."
3. Hotararea din 2 decembrie 2003 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie
22. Intr-o cauza similara cu cea a reclamantului, un fost recrut care a efectuat munca fortata intr-o unitate militara ce nu era subordonata D.G.S.M. a solicitat sa ii fie aplicata Legea nr. 309/2002. Deoarece casa judeteana de pensii ii respinsese cererea pe motiv ca legea nu se aplica decat in cazul recrutilor din detasamentele de munca, el a contestat cu succes aceasta decizie in fata Curtii de Apel.
23. In urma recursului casei judetene de pensii, Inalta Curte de Casatie a confirmat temeinicia deciziei Curtii de Apel, cu motivarea urmatoare:
"Din moment ce nu se contesta prestarea muncii pe durata stagiului militar in detasamente de munca organizate in acest scop, nu se justifica masura exceptarii reclamantei, (...), de la acordarea drepturilor solicitate. In caz contrar, s-ar ajunge la situatii inechitabile, de recompensare partiala doar a persoanelor care au efectuat stagiul militar in conditii identice si care, datorita unor imprejurari formale, ce tin exclusiv de subordonarea ierarhica a unitatii militare, beneficiaza de un tratament diferit si evident, discriminatoriu."
4. Alte decizii ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie
24. In mai multe decizii, printre care cele din data de 4 noiembrie 2003, 21 ianuarie, 2 iunie si 14 decembrie 2004, 11 si 19 ianuarie, 7, 14, 18, 22 si 28 februarie, 1, 8, 14 si 28 martie, 24 mai 2005, 24 mai si 6 iunie 2006, Inalta Curte de Casatie a exprimat aceeasi pozitie ca in decizia mentionata mai sus.
25. Cu toate acestea, in alte decizii, printre care cele din data de 13 si 28 noiembrie 2003, 11 martie, 15, 22 si 29 aprilie 2004, 11 si 18 ianuarie, 1, 17 si 21 februarie, 1, 10 si 28 martie, 13 si 23 mai si 4 noiembrie 2005, 12 si 13 aprilie si 25 mai 2006, aceeasi instanta s-a pronuntat in sens contrar, si anume ca recrutii care nu isi efectuasera stagiul militar intr-o unitate militara subordonata D.G.S.M. nu puteau beneficia de prevederile Legii nr. 309/2002.

#PAGEBREAK#

IN DREPT
I. Asupra pretinselor incalcari ale art. 6 alin. 1 din Conventie
26. Reclamantul pretinde ca ar fi avut loc o dubla incalcare a art. 6 alin. 1 din Conventie.
27. Pe de o parte, el se plange de o incalcare a principiului securitatii juridice din cauza jurisprudentei contradictorii a Inaltei Curti de Casatie. Pe de alta parte, el apreciaza ca actiunea sa nu a fost solutionata de catre "o instanta independenta si impartiala" din cauza faptului ca instantele interne s-au bazat in mod decisiv pe informatiile furnizate de unitatea militara din Pitesti, care s-a limitat la a relua informatiile cuprinse intr-o lista intocmita de partea parata. Art. 6 alin. 1 din Conventie prevede ca:
"Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil (...) a cauzei sale, de catre o instanta independenta si impartiala (...), care va hotari (...) asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (...)."

A. Securitatea juridica si jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie
1. Asupra admisibilitatii
28. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat in sensul articolului 35 alin. 3 din Conventie. Mai mult, ea observa ca nu este incident niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, il declara admisibil.
2. Asupra fondului
29. Guvernul sustine ca, pe parcursul litigiului, instantele interne au respectat in intregime garantiile de independenta, impartialitate, celeritate, publicitate si egalitate a armelor.
30. In opinia Guvernului, faptul ca in alte cauze similare instantele interne au acordat castig de cauza altor fosti recruti, a caror situatie era similara cu cea a reclamantului, nu a avut nicio influenta asupra echitatii procedurii. In plus, Guvernul arata ca interpretarea pe care judecatorii au dat-o art. 1 din Legea nr. 309/2002 era conforma cu jurisprudenta Curtii Constitutionale.
31. Reclamantul afirma ca interpretarea art. 1 din Legea nr. 309/2002 a incalcat principiul securitatii juridice. El arata ca solutia la care au ajuns instantele interne in cauza sa era in contradictie cu cele ale altor instante si, in special, ale Inaltei Curti de Casatie, in baza carora se putea astepta in mod rezonabil sa aiba castig de cauza.
32. Curtea reafirma inca de la inceput ca Conventia nu le impune statelor contractante nicio obligatie specifica de a repara nedreptatile sau prejudiciile cauzate inainte ca ele sa fi ratificat Conventia (a se vedea, mutatis mutandis, Kopecky impotriva Slovaciei [MC], nr. 44-912/98, § 35, CEDO 2004-IX).
33. Cu toate acestea, daca statele decid sa adopte legi pentru a despagubi victimele pentru nedreptatile comise in trecut, acestea trebuie aplicate cu o claritate si o coerenta rezonabile pentru a evita, pe cat posibil, insecuritatea juridica si incertitudinea pentru persoanele indreptatite. In aceasta privinta, trebuie subliniat ca incertitudinea, fie ea legislativa, administrativa sau jurisdictionala, este un factor important ce trebuie luat in considerare pentru a aprecia comportamentul statului (a se vedea, mutatis mutandis, Broniowski impotriva Poloniei [MC], nr. 31.443/96, § 151, CEDO 2004-V, si Paduraru impotriva Romaniei, nr. 63.252/00, § 92, CEDO 2005-... [extrase]).
34. In speta, Curtea observa ca, in temeiul Legii nr. 309/2002, nu puteau beneficia de masurile reparatorii decat recrutii care au efectuat munca fortata in unitati ce apartineau D.G.S.M. Invocand principiul nediscriminarii, pornind de la decizia pronuntata la data de 2 decembrie 2003, Inalta Curte de Casatie, intr-o serie de decizii, a extins domeniul de aplicare a acestei legi asupra tuturor recrutilor care au efectuat munca fortata in timpul stagiului lor militar, fara a lua in considerare subordonarea ierarhica a unitatilor militare din care faceau parte.
35. Cu toate acestea, intr-o alta serie de decizii pronuntate in aceeasi perioada, Inalta Curte de Casatie a dezvoltat o jurisprudenta contrara, deoarece a respins, ca si in cazul reclamantului, actiunile recrutilor care efectuasera o munca fortata in afara D.G.S.M.
36. In lipsa unui mecanism capabil sa asigure coerenta practicii in cadrul celei mai inalte instante interne, aceasta a ajuns sa pronunte, uneori chiar in aceeasi zi, decizii diametral opuse cu privire la domeniul de aplicare a Legii nr. 309/2002 (a se vedea, de exemplu, deciziile din 11 ianuarie, 1 si 28 martie 2005).
37. Desigur, divergentele de jurisprudenta constituie, prin natura lor, consecinta inerenta a oricarui sistem judiciar care se bazeaza pe un ansamblu de instante de fond avand competenta in raza lor teritoriala. Cu toate acestea, rolul unei instante supreme este tocmai sa regleze aceste contradictii de jurisprudenta (Zielinski si Pradal si Gonzalez si altii impotriva Frantei [MC], nr. 24.846/94 si 34.165/96 la 34.173/96, § 59, CEDO 1999-VII).
38. In cauza se constata ca Inalta Curte de Casatie se afla la originea acestor divergente profunde si persistente in timp.
39. Aceasta practica, ce s-a dezvoltat in cadrul celei mai inalte autoritati judiciare a tarii, este in sine contrara principiului securitatii juridice, care este implicit in ansamblul articolelor din Conventie si care constituie unul dintre elementele fundamentale ale statului de drept (a se vedea, mutatis mutandis, Baranowski impotriva Poloniei, nr. 28.358/95, § 56, CEDO 2000-III). In loc sa-si indeplineasca rolul de a stabili o interpretare de urmat, Inalta Curte de Casatie a devenit ea insasi o sursa de insecuritate juridica, reducand astfel increderea publicului in sistemul judiciar (a se vedea, mutatis mutandis, Sovtransavto Holding impotriva Ucrainei, nr. 48.553/99, § 97, CEDO 2002-VII, si Paduraru, citata mai sus, § 98, si, a contrario, Perez Arias impotriva Spaniei, nr. 32.978/03, § 70, 28 iunie 2007).
40. Curtea concluzioneaza ca aceasta incertitudine jurisprudentiala a avut ca efect lipsirea reclamantului de orice posibilitate de a obtine beneficiul drepturilor prevazute de Legea nr. 309/2002, in timp ce altor persoane care au efectuat o munca fortata in afara D.G.S.M. li s-a recunoscut dreptul de a beneficia de prevederile acestei legi.
Prin urmare, a avut loc incalcarea art. 6 alin. 1 din Conventie.

B. Independenta si impartialitatea instantelor interne
1. Asupra admisibilitatii
41. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat in sensul art. 35 alin. 3 din Conventie. Mai mult, ea arata ca nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, il declara admisibil.
2. Asupra fondului
42. Guvernul sustine ca instantele interne investite cu solutionarea cauzei au indeplinit conditia de independenta si impartialitate. In acest sens, el arata ca informatiile cuprinse in adresa unitatii militare din Pitesti au fost coroborate cu informatiile furnizate de Arhivele Nationale si cu alte probe administrate la dosar.
43. Reclamantul reafirma ca instantele interne nu ar fi trebuit sa isi intemeieze hotararile pe adresa unitatii militare din Pitesti, din moment ce aceasta s-a limitat la a relua informatiile furnizate de parat.
44. Curtea arata ca dreptul oricarei persoane la judecarea cauzei sale de catre o instanta independenta si impartiala nu este decat un aspect al dreptului mai larg la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Conventie.
45. Avand in vedere constatarea legata de art. 6 (paragraful 40 de mai sus), Curtea apreciaza ca nu se impune sa analizeze daca in speta a avut loc incalcarea acestui articol in ceea ce priveste independenta si impartialitatea instantelor care au judecat cauza (a se vedea, mutatis mutandis, Ciobanu impotriva Romaniei, nr. 29.053/95, § 41, 16 iulie 2002; SC Masinexportimport Industrial Group SA impotriva Romaniei, nr. 22.687/03, § 39, 1 decembrie 2005, si Dima impotriva Romaniei, nr. 58.472/00, § 42, 16 noiembrie 2006).

II. Asupra pretinsei incalcari a art. 14 din Conventie, coroborat cu art. 1 din primul Protocol aditional la Conventie
46. Reclamantul se plange de refuzul autoritatilor romane de a-i acorda toate drepturile prevazute de Legea nr. 309/2002 pentru munca fortata efectuata in timpul serviciului militar. El sustine ca este victima unei discriminari fata de alte persoane care se afla intr-o situatie similara si carora instantele interne si, in special, Inalta Curte de Casatie le-au recunoscut dreptul de a beneficia de aceste drepturi. El invoca art. 14 din Conventie coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1:

Articolul 14

"Exercitarea drepturilor si libertatilor recunoscute de (...) conventie trebuie sa fie asigurata fara nicio deosebire bazata, in special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine nationala sau sociala, apartenenta la o minoritate nationala, avere, nastere sau orice alta situatie."

Articolul 1 din Protocolul nr. 1

"Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor."

1. Asupra admisibilitatii
47. Desi Guvernul nu a ridicat exceptii preliminare referitoare la admisibilitatea acestui capat de cerere, Curtea considera necesar sa analizeze problema aplicabilitatii prevederilor acestor doua articole coroborate asupra faptelor spetei (a se vedea, mutatis mutandis, Blecic impotriva Croatiei (dec.), nr. 59.532/00, 30 ianuarie 2003).
48. Conform jurisprudentei constante a Curtii, art. 14 din Conventie completeaza celelalte clauze normative ale Conventiei si ale protocoalelor sale. El nu are o existenta independenta deoarece este aplicabil numai pentru "exercitarea drepturilor si libertatilor" pe care acestea o garanteaza. Desigur, se aplica si in lipsa unei incalcari a cerintelor lor si, in aceasta masura, el are o aplicare autonoma, insa el nu s-ar putea aplica daca faptele litigiului nu cad sub incidenta a cel putin uneia dintre dispozitiile respective (Gaygusuz impotriva Austriei, Hotararea din 16 septembrie 1996, Culegere de hotarari si decizii 1996-IV, § 36).
49. Curtea constata ca drepturile litigioase, si anume o alocatie lunara, gratuitatea medicamentelor si scutirea de plata abonamentului la radio si televizor, erau acordate persoanelor care efectuasera o munca fortata in timpul serviciului lor militar. Acordarea acestor drepturi era, asadar, legata de efectuarea muncii fortate in timpul stagiului militar, conditie prealabila acordarii lor.
50. In speta, nu s-a contestat faptul ca reclamantul a efectuat o munca fortata in timpul serviciului militar; refuzul de a-i acorda drepturile respective s-a bazat exclusiv pe constatarea faptului ca unitatile militare in care a servit nu figurau printre cele subordonate D.G.S.M.
51. Curtea apreciaza ca, in masura in care ele sunt prevazute de legislatia nationala, drepturile respective sunt drepturi patrimoniale in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea, mutatis mutandis, Gaygusuz, citata mai sus, § 41). In orice caz, in lumina seriei de decizii a Inaltei Curti de Casatie, care recunosc beneficiul drepturilor prevazute de Legea nr. 309/2002 pentru persoanele care au efectuat o munca fortata in afara D.G.S.M., Curtea considera ca reclamantul avea o "speranta legitima" sa obtina recunoasterea creantei pretinse (a se vedea, Kopecky impotriva Slovaciei [MC], nr. 44.912/98, § 52, CEDO 2004-IX si, a contrario, Ouzounis si altii impotriva Greciei, nr. 49.144/99, § 25, 18 aprilie 2002).
52. Prin urmare, articolul 1 din Protocolul nr. 1 este aplicabil in cazul de fata.
53. In ceea ce priveste aplicabilitatea art. 14 din Conventie, Curtea constata ca reclamantul a fost exclus de la acordarea drepturilor revendicate. Guvernul nu contesta faptul ca altor persoane care au efectuat o munca fortata in afara D.G.S.M. li s-a recunoscut de catre Inalta Curte de Casatie dreptul de a beneficia de prevederile Legii nr. 309/2002. Asadar, a existat o diferenta de tratament intre reclamant si alte persoane aflate intr-o situatie similara cu a sa. Astfel, art. 14 este aplicabil.
54. In sfarsit, Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit neintemeiat in sensul art. 35 alin. 3 din Conventie. Mai mult, ea observa ca nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, il declara admisibil.

2. Asupra fondului
55. Guvernul arata ca, in temeiul jurisprudentei Curtii, statele beneficiaza de o anumita marja de apreciere pentru a stabili daca si in ce masura diferentele dintre anumite situatii, similare din alte puncte de vedere, justifica diferente de tratament. El adauga ca este in primul rand atributia autoritatilor interne si mai ales a curtilor si tribunalelor sa interpreteze si sa aplice dreptul intern.
56. El apreciaza ca, pentru a fi contrara art. 14 din Conventie, o discriminare trebuie sa se bazeze pe unul dintre criteriile enumerate in acest articol. Or, el arata ca, in speta, diferenta de tratament pretinsa nu se baza pe niciunul dintre aceste criterii. In fine, el apreciaza ca o jurisprudenta contradictorie nu ar putea fi asimilata unei discriminari in sensul art. 14 din Conventie.
57. Reclamantul reafirma ca, prin limitarea beneficiului masurilor reparatorii doar pentru recrutii din unitatile ce apartineau D.G.S.M., Legea nr. 309/2002 a creat o distinctie discriminatorie intre persoanele care au efectuat acelasi tip de munca fortata.
58. El pretinde ca a fost victima unei a doua discriminari din cauza jurisprudentei contradictorii a Inaltei Curti de Casatie care le recunoscuse mai multor recruti, care nu efectuasera o munca fortata in unitati de acest tip, dreptul de a beneficia de prevederile legii.
59. Curtea constata ca, in sensul art. 14 din Conventie, o distinctie este discriminatorie daca "este lipsita de justificare obiectiva si rezonabila", adica daca nu urmareste un "scop legitim" sau daca nu exista un "raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele utilizate si scopul urmarit" (a se vedea, in special, Hotararea Marckx impotriva Belgiei din 13 iunie 1979, seria A nr. 31, p. 16, § 33).
60. In speta, Curtea reaminteste ca a constatat existenta unei diferente de tratament intre diferitii recruti care au efectuat o munca fortata (a se vedea § 53 de mai sus).
61. Cu toate acestea, ea observa ca Guvernul nu a prezentat o justificare pentru aceasta diferenta de tratament, argumentul sau bazandu-se, esentialmente, pe de o parte, pe faptul ca presupusa discriminare nu tine de niciunul dintre criteriile enuntate la art. 14 si, pe de alta parte, pe autonomia de care beneficiaza instantele interne in interpretarea si aplicarea dreptului intern.
62. Referitor la primul argument, Curtea subliniaza ca lista cuprinsa in art. 14 are un caracter orientativ si nu limitativ (a se vedea, Engel si altii impotriva Olandei, Hotararea din 8 iunie 1976, seria A nr. 22, p. 30, § 72, si Rasmussen impotriva Danemarcei, Hotararea din 28 noiembrie 1984, seria A nr. 87, p. 13, § 34).
63. Referitor la cel de-al doilea argument, Curtea reitereaza ca, in speta, nu era vorba de simple divergente de jurisprudenta, care sunt consecinta inerenta oricarui sistem judiciar care se bazeaza pe un ansamblu de instante de fond, ci de neindeplinirea de catre Inalta Curte de Casatie a rolului sau de regulator al acestor conflicte.
64. Argumentele avansate de Guvern nefiind in masura sa convinga Curtea, ea constata ca aceasta diferenta de tratament nu s-a bazat pe nicio justificare obiectiva si rezonabila.
65. Prin urmare, a avut loc incalcarea art. 14 din Conventie coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1.

III. Asupra pretinsei incalcari a art. 4 din Conventie
66. Reclamantul se plange si de faptul ca in perioada 19531955 autoritatile de la vremea respectiva l-au obligat sa efectueze munca fortata in locul instructiei militare. El invoca art. 4 din Conventie.
67. Curtea reaminteste ca ea nu poate analiza o cerere decat in masura in care ea se refera la evenimente ce au avut loc dupa intrarea in vigoare a Conventiei pentru partea contractanta respectiva.
68. In speta, faptele de care se plange reclamantul au avut loc in perioada 1953-1955, cu mult inainte de 20 iunie 1994, data la care Conventia a intrat in vigoare pentru Romania.
69. Prin urmare, Curtea constata ca cererea intemeiata pe art. 4 din Conventie este incompatibila ratione temporis cu prevederile Conventiei si trebuie respinsa conform art. 35 alin. 3 si 4 din Conventie.

IV. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie
70. Conform art. 41 din Conventie,
"In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."
A. Prejudiciu
71. Cu titlu de daune materiale, reclamantul solicita o suma, actualizata in functie de inflatie, ce corespunde cuantumului indemnizatiilor de care a fost lipsit din luna septembrie 2002. Suma lunara a acestei indemnizatii se ridica, conform afirmatiilor sale, la 52,5 lei noi romanesti (RON), adica circa 15 euro (EUR). De asemenea, el solicita 21.460 EUR pentru munca fortata efectuata in timpul serviciului militar.
El lasa la aprecierea Curtii stabilirea sumei ce trebuie alocata cu titlu de daune morale.
72. Guvernul contesta aceste pretentii. Intrucat nu a precizat suma totala a indemnizatiei pretinse, Guvernul considera ca reclamantul are posibilitatea de a obtine reparatie solicitand ca aceasta suma sa fie calculata de casa judeteana sau introducand o actiune in revizuire a deciziei Inaltei Curti de Casatie. Mai mult, nu i se poate acorda nicio suma pentru munca fortata efectuata in timpul serviciului militar.
73. In fine, referitor la cererea cu titlu de daune morale, Guvernul considera ca hotararea Curtii ar putea constitui, in sine, o reparatie suficienta.
74. Curtea constata ca singura baza pentru acordarea unei reparatii echitabile consta, in speta, in incalcarea art. 6 alin. 1 si 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1. Capatul de cerere intemeiat pe articolul 4 din Conventie fiind declarat inadmisibil, reclamantului nu i se va acorda nicio suma cu acest titlu.
75. Statuand in echitate, in sensul art. 41, Curtea ii acorda reclamantului suma de 5.000 EUR pentru toate prejudiciile suferite.
B. Cheltuieli de judecata
76. Reclamantul nu a depus nicio cerere pentru cheltuielile de judecata suportate in fata instantelor interne si in fata Curtii.
77. In aceste conditii, Curtea nu ii acorda nicio suma cu acest titlu.
C. Dobanzi moratorii
78. Curtea considera potrivit ca rata dobanzii moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

C U R T E A,

IN UNANIMITATE,

1. declara cererea admisibila in ceea ce priveste capetele de cerere intemeiate pe art. 6 alin. 1 din Conventie si pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie coroborat cu art. 14 din Conventie si inadmisibila in rest;
2. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 6 alin. 1 din Conventie;
3. hotaraste ca nu se impune sa examineze si capatul de cerere intemeiat pe art. 6 alin. 1 din Conventie referitor la pretinsa lipsa de independenta si impartialitate a instantelor interne;
4. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 14 din Conventie coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie;
5. hotaraste:
a) ca statul parat sa ii plateasca reclamantului, in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari conform art. 44 alin. 2 din Conventie, 5.000 EUR (cinci mii euro) pentru toate prejudiciile suferite;
b) ca suma respectiva sa fie convertita in moneda statului parat, la cursul de schimb valabil la data platii, la care se va adauga orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit;
c) ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceasta suma sa se majoreze cu o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, valabila in aceasta perioada, majorata cu trei puncte procentuale;
6. respinge cererea de reparatie echitabila pentru rest.
Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris la data de 6 decembrie 2007, in conformitate cu art. 77 alin. 2 si 3 din Regulament.


Bostjan M. Zupancic,   Santiago Quesada,
presedinte                     grefier