Daca in privinta apartamentelor noi exista pareri diferite privind evolutia preturilor din primele luni ale acestui an, lucrurile par certe in privinta celor construite in perioada comunista: preturile au scazut, iar viitorul apropiat va aduce noi scaderi.
Autor: Catalin Stefancu
“Un semn de maturizare”, spun invariabil aproape toti consultantii imobiliari cand descriu situatia actuala din segmentul rezidential. Dupa mai multi ani in care preturile locuintelor noi au crescut chiar si cu 50% intr-un interval de 12 luni, primele sapte luni au consemnat o incetinire a majorarii preturilor de vanzare pe segmentul nou, de pana la 10% in Bucuresti, potrivit indicelui imobiliar lunar realizat de catre compania de consultanta Colliers International.
Insa, dupa cum recunosc si analistii companiei, cresterea de preturi ar putea sa fie in cazul unor proiecte doar o “aparenta” avand in vedere ca dezvoltatorii au lansat noi oferte care presupun reduceri sau includerea locurilor de parcare in preturile finale. Scaderea preturilor este insa certa cand vine vorba de blocurile construite inainte de 1989.
In lipsa unor statistici oficiale, estimarile privind evolutia preturilor locuintelor vechi variaza, insa toate indica o scadere. BREI-Vechi, indicele imobiliar realizat de Colliers, indica o scadere medie in 2008 de patru procente a preturilor din Bucuresti. “Cea mai mare scadere a fost inregistrata in sectorul 6, de 10% fata de inceputul acestui an. Singurul sector care a inregistrat o crestere este sectorul 3, de 1%”, spune Calin Bucur, seful echipei de consultanti si analisti care realizeaza Bucharest Real Estate Index (BREI).
O evolutie similara este indicata si de indicele imobiliar realizat de catre Ziarul Financiar pe baza anunturilor publicate in presa de specialitate. Potrivit indicelui ZF, preturile apartamentelor vechi din Bucuresti au scazut in acest an cu 5%, in timp ce un studiu realizat de catre MagazinulDeCase.ro, pe baza ofertelor publicate pe site-ul de intermediere imobiliara, releva o scadere de a preturilor de 13%. Un procent asemanator avanseaza si Ruxandra Cleciu, presedintele Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare (ARAI), organism care ar trebui sa aiba cele mai veridice date in legatura cu evolutia pietei rezidentiale secundare.
“Din discutiile cu membrii nostri pot spune ca preturile au scazut cu 10-15%. Nu aceasta este problema cea mare, caci la un comision mediu de 5%, agentiile ar pierde doar cateva sute de euro la o tranzactie de 100.000 de euro, spre exemplu. Problema este ca numarul tranzactiilor s-a redus la mai putin de jumatate fata de inceputul anului”, spune Cleciu.
Scaderea numarului de tranzactii cu locuinte construite in perioada dinainte de 1989 este explicata prin nivelul “alarmant de mare” la care ajunsesera preturile la finalul lui 2007 si prin inasprirea conditiilor de creditare, care in opinia lui Cleciu, i-a facut pe multi doritori sa nu isi mai permita sa achizitioneze o locuinta intr-un bloc vechi. O opinie similara are si George Blidaru, branch manager al Coldwell Banker, una dintre cele mai active companii imobiliare pe segmentul vechi, cu aproximativ 12.000 de locuinte in portofoliu, potrivit reprezentantilor companiei.
“Inasprirea conditiilor de creditare si cresterea nejustificata a preturilor de la sfarsitul anului 2007 au fost cei mai importanti factori”, spune Blidaru, care inainteaza cel mai drastic procent privind scaderea preturilor din Bucuresti pentru apartamentele vechi - 25%. Indiferent de procentul exact, scaderea preturilor pe segmentul rezidential vechi a dus, potrivit reprezentantilor ARAI, la o crestere semnificativa a ofertelor de vanzare comparativ cu aceeasi perioada din 2007.
“Cei care si-ar fi dorit sa vanda, dar mai asteptau sa mai creasca pretul un pic, macar cat sa revina la nivelul anului trecut, si-au dat seama ca trendul e negativ si au scos la vanzare; insa nu se intampla nimic la nivel de tranzactii”, adauga presedintele ARAI, organism care reuneste aproape 240 de agentii imobiliare. Managerii companiilor active pe piata rezidentiala spera ca toamna va aduce un reviriment in ceea ce priveste numarul de tranzactii incheiate, estimarile privind preturile pe termen mediu fiind insa negative.
“Preturile vor cunoaste in continuare o scadere de aproximativ 15%, dupa care va urma o stabilizare”, considera Blidaru de la Coldwell Banker. Si Ruxandra Cleciu inainteaza un procent similar, stabilizarea fiind asteptata pentru inceputul verii din 2009, moment in care diferenta de pret intre un apartament nou si unul vechi ar trebui sa ajunga in opinia ei la 20%-25%. Cea mai importanta consecinta a situatiei actuale din piata secundara este ca “zi de zi moare cate o agentie imobiliara. Firmele din acest segment gafaie, nu cred ca sunt multe care sa aiba profit acum. Membrii nostri se confrunta cu o lipsa acuta de lichiditati”, mai spune presedintele ARAI.
Scaderea numarului de tranzactii si concentrarea pe segmentul vechi in lipsa formarii unui portofoliu exclusiv de proiecte rezidentiale noi au fost de altfel doua dintre motivele care au dus si la esecul retelei imobiliare stradale Contempo, cel mai rasunator esec de pana acum. Si cum revigorarea pietei secundare nu este estimata pentru anul in curs, pe lista esecurilor ar putea intra si alte nume sonore.
Comentarii articol (10)