Ministerul Justitiei a elaborat proiectul de Ordonanta de urgenta a Guvernului pentru modificarea Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale, ca urmare a avizului motivat emis de Comisia Europeana, in procedura deschisa impotriva Romaniei, pentru incalcarea dreptului comunitar.
Proiectul de OUG pentru modificarea
Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale transpune Directiva 2006/68/EC a Parlamentului European si a Consiliului Uniunii Europene din 6 septembrie 2006 pentru modificarea Directivei 77/91/CEE a Consiliului, in ceea ce priveste constituirea societatii pe actiuni, precum si mentinerea si modificarile capitalului sau social, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 264/32 din 25 septembrie 2006.
Pe 16 octombrie, Comisia Europeana a decis sa trimita un aviz motivat, in cadrul procedurii de infringement (incalcarea dreptului comunitar) contra Romaniei, din cauza nerespectarii obligatiei de transpunere a Directivei 2006/68CE. Termenul de transpunere acordat statelor membre a fost 15 aprilie 2008.
De la data comunicarii avizului motivat, autoritatile romane au la dispozitie un termen de 2 luni in care sa transpuna directiva si sa notifice acest lucru Comisiei Europene. In caz contrar, Romania va fi adusa in fata Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene.
Exceptii de la efectuarea expertizei privind aportul in natura, la SA
Conform art. 38 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, la societatile pe actiuni, daca exista aporturi in natura, avantaje rezervate oricarei persoane care a participat la constituirea societatii sau la tranzactii conducand la acordarea autorizatiei, operatiuni incheiate de fondatori pe seama societatii ce se constituie si pe care aceasta urmeaza sa le ia asupra sa, judecatorul-delegat numeste, in termen de 5 zile de la inregistrarea cererii, unul sau mai multi experti din lista expertilor autorizati.
Acestia vor intocmi un raport cuprinzand descrierea si modul de evaluare a fiecarui bun aportat si vor evidentia daca valoarea acestuia corespunde numarului si valorii actiunilor acordate in schimb, precum si alte elemente indicate de judecatorul-delegat.
Fondatorii vor depune raportul in termen de 15 zile de la data aprobarii sale la oficiul registrului comertului. Registrul comertului va transmite o notificare cu privire la aceasta depunere catre Regia Autonoma "Monitorul Oficial", pentru a fi publicata pe cheltuiala societatii, mai prevede art. 38 din legea nr. 31/1990.
Proiectul de OUG prevede, printre altele,
introducerea unui nou articol, art. 381, care stabileste la alin. 1 ca fondatorii pot decide sa nu solicite elaborarea raportului de expertiza conform prevederilor art. 38 daca:
a) bunul constituit ca aport in natura a fost evaluat de catre un expert independent, cu conditia ca evaluarea:
1. sa fi fost realizata cu cel mult 6 luni inaintea datei subscrierii;
2. sa fi fost efectuata cu respectarea standardelor de evaluare specifice categoriei de bunuri aportate.
b) valoarea bunului ce face obiectul aportului in natura a fost mentionata in situatiile financiare anuale, iar acestea au fost auditate, conform legii.
"Cu toate acestea, daca ulterior subscrierii au intervenit circumstante exceptionale de natura a afecta in mod substantial valoarea acestuia, consiliul de administratie/directoratul trebuie sa solicite, nu mai tarziu de 15 zile inainte de data stabilita pentru varsarea aportului, reevaluarea sa conform art.38", mai prevede alin. 2 al art. 38
1.
Noi reglementari privind reducerea capitalului social
Proiectul de OUG mai prevede si modificari asupra reglementarilor privind reducerea capitatului social.
Potrivit art 207 din Legea societatilor comerciale, capitalul social poate fi redus prin:
a) micsorarea numarului de actiuni sau parti sociale;
b) reducerea valorii nominale a actiunilor sau a partilor sociale;
c) dobandirea propriilor actiuni, urmata de anularea lor.
Conform aceluiasi articol, capitalul social mai poate fi redus, atunci cand reducerea nu este motivata de pierderi, prin:
a) scutirea totala sau partiala a asociatilor de varsamintele datorate;
b) restituirea catre actionari a unei cote-parti din aporturi, proportionala cu reducerea capitalului social si calculata egal pentru fiecare actiune sau parte sociala;
c) alte procedee prevazute de lege.
Proiectul de OUG
modifica art. 208, pastrand anumite prevederi in vigoare, insa, aduce noi reglementari privind opozitia creditorilor societatii comerciale si garantiile acordate acestora.
Astfel, reducerea capitalului social va putea fi facuta numai dupa trecerea a doua luni de la data publicarii hotararii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a. Hotararea va trebui sa respecte minimul de capital social, atunci cand legea il fixeaza, sa arate motivele pentru care se face reducerea si procedeul ce va fi utilizat pentru efectuarea ei.
Creditorii societatii ale caror creante sunt anterioare publicarii hotararii vor fi indreptatiti sa obtina garantii adecvate pentru creantele care nu au devenit scadente pana la data respectivei publicari, daca nu detin deja astfel de garantii sau daca, luand in considerare patrimoniul societatii, acestea nu sunt necesare.
Creditorii pot face opozitie impotriva hotararii de reducere a capitalului social, in termen de 30 de zile de la data publicarii. Opozitia se depune la oficiul registrului comertului de la sediul societatii, care o va mentiona in registru si o va inainta, in termen de 3 zile de la data depunerii, instantei judecatoresti competente. Opozitia suspenda de drept executarea hotararii de reducere a capitalului social pana la solutionarea cauzei prin hotarare irevocabila.
Dupa constatarea faptului ca exista pericolul ca reducerea capitalului social sa diminueze in mod substantial sansele de acoperire a creantelor, instanta, dupa consultarea partilor, va fixa, prin incheiere, un termen in care societatea va putea acoperi creantele sau acorda garantii adecvate.
Daca nu a fost acoperita creanta sau nu au fost acordate garantii adecvate, instanta va admite opozitia si va anula hotararea de reducere. Partile se vor putea prezenta oricand, pana la termenul stabilit de instanta, aratand ca au convenit asupra garantiilor oferite.
Hotararea prin care se solutioneaza opozitia va putea fi atacata cu recurs, in termen de 15 zile de la comunicare.
_____________
Proiectul de OUG pentru modificarea Legii nr. 31/1990 poate fi vizualizat integral aici.
Comentarii articol (0)