UPDATE: OUG pentru modificarea Legii privind azilul, publicata in Monitorul Oficial

OUG nr. 187/2008 a fost adoptata in sedinta Guvernului din data de 25 noiembrie si urmareste asigurarea  unui acces efectiv si direct la instanta de judecata pentru solicitantul caruia i-a fost respins accesul la procedura de azil romana si pentru care s-a dispus transferul intr-un alt stat membru al Uniunii Europene, responsabil cu analizarea cererii sale de azil.

Termenul legal de depunere a plangerii impotriva unei astfel de hotarari este de doua zile de la comunicare. Prin aceasta modificare este indeplinita cerinta privind precizia textului legal, astfel ca momentul de la care va curge termenul de contestare a hotararii in cauza va coincide cu momentul luarii la cunostinta despre aceasta.

In reglementarea anterioara, declarata neconstitutionala, termenul de depunere a plangerii incepea sa curga de la data primirii dovezii de comunicare sau a documentului prin care se constata ca solicitantul nu se mai afla la ultima resedinta declarata.

Mai mult, au fost impuse si garantii suplimentare pentru ca solicitantul de azil sa aiba acces la instanta, astfel ca efectuarea transferului in statul membru responsabil este suspendata pana la expirarea termenului legal de depunere a plangerii.
Plangerea se depune personal sau prin reprezentant si este de competenta judecatoriei in a carei raza teritoriala se afla structura competenta a Oficiului Roman pentru Imigrari care a emis hotararea.

Instanta de judecata solutioneaza plangerea in termen de 5 zile si pronunta o hotarare motivata, definitiva si irevocabila. In cazul in care instanta admite plangerea solicitantului de azil si dispune acordarea accesului la procedura de azil nationala dar solicitantul de azil a fost deja transferat in statul membru responsabil, Oficiul pentru Imigrari va intreprinde demersurile necesare pentru readmiterea solicitantului pe teritoriul tarii.

La nivel comunitar s-a urmarit crearea unui sistem comun de azil, au fost stabilite standarde comune pentru toate statele membre, in ceea ce priveste nevoia de protectie internationala, astfel incat sa nu existe diferente de substanta in evaluarea unei cereri de azil intre statele Uniunii Europene.

Stabilirea competentei analizarii cererii de azil depuse de un cetatean al unui stat tert intr-un stat membru nu se realizeaza in mod unilateral, de catre un stat membru, ci implica ambele state membre, cel in care se afla solicitantul de azil si acela care este competent in ceea ce priveste analizarea cererii de azil, potrivit criteriilor stabilite in cadrul reglementarilor comunitare.