In Monitorul Oficial, Partea I, nr. 67, de miercuri, a fost publicat Ordinul Ministerului Sanatatii nr. 48/2009 prin care se aproba Protocolul National de Triaj al Pacientilor din Structurile pentru Primirea Urgentelor. Potrivit acestuia, se prevad cinci situatii de urgenta, carora li s-au atribuit coduri culoare, in functie de gravitate.
Acest Protocol stabileste un model de triaj al cazurilor de urgenta care se prezinta in Unitatea de Primiri Urgente (UPU), astfel incat, prioritatea consultarii sa revina intotdeauna persoanelor aflate in starea cea mai grava.
„Avem nevoie de reguli si norme clare in spitale, numai astfel putem exclude pe viitor pericolul repetarii unor cazuri precum cel de la Slatina. In acest sens, reiterez una dintre prioritatile mandatului meu, si anume introducerea ghidurilor si a protocoalelor terapeutice” a declarat Ion Bazac, ministrul Sanatatii.
„Acest Ordin este rezultatul activitatii de peste 6 luni a Comisiei de specialitate in medicina de urgenta si dezastre a Ministerului Sanatatii”, a declarat, la randul sau, dr. Raed Arafat, subsecretar de stat in Ministerul Sanatatii.
Sistemul clasifica pacientii dupa un algoritm folosit in mai multe tari ale lumii, cu sisteme similare de urgenta. Astfel, se stabileste modul de incadrare a fiecarui caz intr-o categorie anume in momentul prezentarii in urgenta si se foloseste, mai ales, atunci cand Unitatea de Primiri Urgente este aglomerata.
De asemenea, protocolul stabileste timpul maxim de la sosire pana la consultarea de catre primul medic.
Conform noului Protocol National de Triaj, situatiile de urgenta se pot clasifica in 5 categorii:
Cod Rosu – prevede ca situatie de gravitate maxima, care impune consultarea imediata a pacientului;
Cod Galben - prevede ca pacientul sa fie consultat in maximum 10 min;
Cod Verde - prevede ca pacientul sa fie consultat in maximum 30 min;
Cod Albastru - prevede ca pacientul sa fie consultat in maximum 60 min;
Cod Alb - prevede ca pacientul sa fie consultat in maximum 120 min.
Ulterior consultarii de catre primul medic, cazul urmareste procedura normala in Unitatea de Primiri Urgente, fiind investigat, tratat si consultat la nevoie si de catre alti specialisti din spital, in vederea luarii deciziei de internare, externare sau transfer.
Comentarii articol (5)