Senatul a adoptat miercuri Legea pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 174/2008 pentru modificarea si completarea unor acte normative privind protectia consumatorilor.
Senatorii au introdus cateva amendamente in actul normativ emis de Guvern, care vizeaza, in principal, relatia dintre banci si clienti, in cazul contractarii creditelor.
Legea de aprobare va fi trimisa la Camera deputatilor, pentru dezbatere si adoptare, in calitate de for decizional.
Potrivit OUG nr. 174/2008 "dobanzile, precum si toate comisioanele, taxele, tarifele, spezele bancare sau orice alte costuri aferente acordarii si derularii contractului, respectiv aferente unor servicii in privinta carora consumatorul nu dispune de libertate de alegere vor fi mentionate in contract, fara a se face trimiteri la conditii generale de afaceri ale furnizorului de servicii financiare, lista de tarife si comisioane sau orice alt inscris".
Conform unui amendament introdus de senatori, eventualele trimiteri la conditii generale de afaceri ale bancilor vor ramane inaplicabile in cazul in care acestea nu vor fi acceptate de client, la semnarea contractului.
O alta modificare a OUG nr. 174/2008, adoptata de Senat, prevede ca imposibilitatea consumatorului de acceptare a conditiilor referitoare la modificarea continutului clauzelor contractuale privind costurile nu va da dreptul bancilor sa denunte unilateral sau sa rezilieze contractul fara o propunere de reesalonare a graficului de rambursare sau fara o propunere de refinantare a creditului raportat la veniturile actuale ale consumatorului.
In aceste cazuri, OUG nr. 174/2008 stabileste doar ca orice notificare cu privire la modificarea continutului clauzelor contractuale referitoare la costuri va fi transmisa consumatorilor cu cel putin 30 de zile inainte de intrarea acesteia in vigoare.
Consumatorul are la dispozitie un termen de 15 zile de la primirea notificarii pentru a comunica optiunea sa de acceptare sau de neacceptare a noilor conditii.
Neprimirea unui raspuns din partea consumatorului in termenul mentionat anterior nu este considerata acceptare tacita, mai prevede actul normativ emis de Guvern.
Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 174/2008 pentru modificarea si completarea unor acte normative privind protectia consumatorilor se aplica de la 1 ianuarie 2009. Prin acest act normativ, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului a dobandit mai multe competente in sanctionarea comportamentului in relatia client - banca.
OUG nr. 174/2008 mai prevede, printre altele, ca, in faza precontractuala, la solicitarea unei oferte de credit, bancile vor fi obligate sa prezinte un grafic de rambursare sau orice alt document care sa mentioneze costurile totale ce vor fi suportate de consumator si un exemplar al proiectului contractului de credit.
Mai mult, in contractul de credit vor fi mentionate dobanzile, precum si toate comisioanele, taxele, tarifele, spezele bancare sau orice alte costuri aferente acordarii si derularii contractului.
Actul normativ mai stabileste ca bancile nu vor putea majora comisioanele si, totodata, nu vor putea introduce altele noi, pe perioada derularii contractului de credit, fara a prejudicia, insa, prevederile privind modificarea dobanzii.
In contract se va mentiona tipul de dobanda, variabila si/sau fixa, iar daca dobanda este fixa numai pentru o anumita perioada, aceasta va fi precizata cu exactitate.
In cazul contractelor de credit cu dobanda variabila, formula dupa care se calculeaza variatia dobanzii va trebui indicata in mod expres in contract, cu precizarea periodicitatii si/sau a conditiilor in care survine modificarea ratei dobanzii, atat in sensul majorarii, cat si in cel al reducerii acesteia.
Mai mult, bancile nu vor putea sa modifice clauzele contractuale fara incheierea unui act aditional, acceptat de client. Aceasta prevedere va da clientului dreptul la rezilierea contractului, in cazul in care nu este de acord cu modificarile propuse de banca.
______
Pe aceeasi tema, mai putei citi:
4000 de reclamatii impotriva bancilor si amenzi de aproape 900 de mii de lei, in 2008
Comentarii articol (5)