Hotarararile CCF nr. 5/2009 si nr. 6/2009 au fost publicate in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 140 din 6 martie 2009.
Programul-cadru privind pregatirea profesionala continua a consultantilor fiscali, aprobat prin Hotararea CCF nr. 6/2009, este structurat pe module de pregatire
Organizarea si desfasurarea actiunilor in cadrul Programului de pregatire profesionala continua aferent anului 2009 se realizeaza pe 7 centre zonale, la care este arondat un numar de consultanti fiscali
Fiecare actiune organizata cuprinde mai multe module, pe doua forme de pregatire profesionala, respectiv curs si seminar, totalizand 15 ore de pregatire profesionala
In cadrul Programului de pregatire profesionala continua aferent anului 2009, consultantii fiscali activi trebuie sa efectueze 30 de ore de pregatire profesionala, din care 10 ore structurate si 20 de ore nestructurate, iar consultantii fiscali inactivi 15 ore de pregatire profesionala, din care 5 ore structurate si 10 ore nestructurate.
Pentru anul 2009, taxa de participare la cursurile de pregatire profesionala structurate, in cazul consultantilor fiscali activi, este de 150 lei, iar in cazul consultantilor inactivi, de 75 lei.
Pentru consultantii fiscali activi care au dobandit aceasta calitate in anul 2008, orele de pregatire profesionala efectuate in cursul acelui an vor fi incluse in numarul de ore de pregatire profesionala prevazut pentru anul 2009, in limita celor 30 de ore obligatorii aferente acestui an.
De asemenea, si pentru consultantii fiscali inactivi care au dobandit aceasta calitate in anul 2008, orele de pregatire profesionala efectuate in cursul acelui an vor fi incluse in numarul de ore de pregatire profesionala prevazut pentru anul 2009, in limita celor 15 ore obligatorii aferente acestui an.
Pentru fiecare participare la seminarii, conferinte si colocvii interne si internationale organizate de Camera Consultantilor Fiscali se recunosc 5 ore de pregatire profesionala.
In plus, consultantii fiscali care participa la seminariile,conferintele si colocviile interne si internationale organizate de CCF vor primi un atestat.
Mai mult, orele de participare la seminarii, conferinte, colocvii internationale, pe teme fiscale sau pe probleme legate de profesia de consultant fiscal, vor fi recunoscute ca ore de pregatire profesionala si vor fi incluse in numarul de ore de pregatire prevazut pentru anul 2009. Participarea , va fi justificata pe baza unei adeverinte eliberate de organizatori.
Pentru consultantii fiscali care au si calitatea de lectori in cadrul Programului de pregatire profesionala continua aferent anului 2009 organizat de CCF, se recunosc orele de curs efectuate in limita numarului de ore de pregatire profesionala obligatoriu.
Totodata, consultantii fiscali care publica articole in revista Camerei Consultantilor Fiscali pot solicita includerea unui numar de 3 ore, pentru fiecare articol publicat, in numarul de ore de pregatire profesionala, in limita orelor nestructurate.
Inscrierea consultantilor fiscali la una dintre actiuni se face pe site-ul Camerei Consultantilor Fiscali sau prin transmiterea unei cereri de inscriere la Directia de invatamant a CCF, prin posta, fax sau e-mail, cu cel putin 15 zile inaintea organizarii actiunii
Comentarii articol (0)