Hotararea CEDO in Cauza Societatea Comerciala Pilot Service - S.A. Constanta impotriva Romaniei

Hotararea in Cauza Societatea Comerciala "Pilot Service" - S.A.Constanta impotriva Romaniei, din 3 iunie 2008

(Cererea nr. 1.477/02)

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: Elisabet Fura-Sandstrom, presedinte, Josep Casadevall, judecator ad-hoc, Bostjan M. Zupancic, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra, Ann Power, judecatori, si din Santiago Quesada, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 13 mai 2008,
pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:

PROCEDURA

1 . La originea cauzei se afla o cerere (nr. 1.477/02) indreptata impotriva Romaniei, prin care o societate comerciala de drept roman, Societatea Comerciala "Pilot Service" - S.A. Constanta (reclamanta), a sesizat Curtea la data de 31 iulie 2001, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Aceasta a fost reprezentata in fata Curtii de doamnele avocat A. Dagalita si N. Popescu, din Bucuresti, iar ulterior numai de aceasta din urma. Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat succesiv de agentul sau, doamna B. Ramascanu, de coagentul sau, doamna Ruxandra Pasoi, si de catre un nou agent, domnul Razvan-Horatiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. La 29 martie 2006, Curtea a hotarat sa ii comunice cererea Guvernului. Invocand prevederile art. 29 § 3, aceasta a hotarat sa se analizeze in acelasi timp admisibilitatea si temeinicia cauzei. Deoarece domnul C. Birsan, judecator ales pentru Romania, s-a abtinut, Guvernul l-a desemnat pe domnul J. Casadevall pentru a statua in calitate de judecator ad-hoc (art. 27 § 2 din Conventie si art. 29 § 1 din Regulament).

IN FAPT

I. Circumstantele cauzei
4. Reclamanta este o societate comerciala constituita in anul 1991, in urma transformarii unei foste intreprinderi de stat in societate pe actiuni. Sediul sau social este in Constanta, iar obiectul sau principal de activitate este pilotarea navelor in porturile maritime, pe Dunarea maritima si fluviala si pe canalurile navigabile.
5. Prin Ordinul ministrului transporturilor din 21 iunie 1994, nepublicat, Ministerul Transporturilor a stabilit ca zone de pilotaj urmatoarele porturi: Constanta Nord (zona 1), Constanta Sud (zona 2), Mangalia si Midia.
6. La 27 iunie 1996, Fondul Proprietatii de Stat (F.P.S.) a vandut asociatiei salariatilor reclamantei 51% din actiunile societatii. In urma transmiterii ulterioare a celorlalte actiuni catre persoane fizice, in cadrul procesului de privatizare, aceasta a devenit o societate cu capital integral privat.
7. Prin Ordonanta Guvernului nr. 22 din 29 ianuarie 1999, pilotajul navelor a fost declarat serviciu public portuar.
A. Anularea Ordinului ministrului transporturilor nr. 508/1999 pentru aprobarea Normelor metodologice de autorizare a agentilor economici care presteaza servicii in porturi
8. Prin Ordinul ministrului transporturilor din 16 septembrie 1999 (Ordinul nr. 508/1999), Ministerul Transporturilor (Ministerul) a aprobat normele metodologice privind desfasurarea activitatilor portuare.
9. La 3 decembrie 1999, reclamanta a sesizat Curtea de Apel Constanta cu o actiune impotriva Ministerului in vederea anularii art. 2 si 5 din acest ordin. Continutul prevederilor criticate era dupa cum urmeaza. Conform art. 2, activitatea de pilotaj era supusa unor autorizari. Conform art. 5 (1), acordarea unei autorizatii depindea de incheierea unor contracte de asociere, de cesiune sau a altor contracte intre societatile interesate si administratia portuara. Conform art. 5 alin. (2), autorizatia era valabila pana la concesiunea serviciului portuar. Reclamanta s-a plans de faptul ca aceste conditii ii incalcau dreptul de desfasurare a activitatii de pilotaj.
10. La scurt timp de la introducerea actiunii de mai sus, la 27 ianuarie 2000, Inspectoratul Navigatiei Civile i-a eliberat reclamantei o autorizatie pentru desfasurarea activitatii de pilotaj la intrarea si la iesirea din porturi, precum si pe caile si canalurile navigabile de acces spre porturile fluviale. Conform unei clauze din autorizatie, aceasta era valabila pana la acordarea concesiunii serviciului de pilotaj, conform art. 5 din Ordinul nr. 508/1999, insa cel tarziu pana la data de 27 ianuarie 2005.
11. La 23 mai 2000, in urma unei licitatii, Ministerul a concesionat serviciul public de pilotaj (vezi procedura D de mai jos).
12. Prin sentinta din 15 iunie 2000, Curtea de Apel a admis actiunea, a anulat art. 2 si 5 din ordinul mentionat mai sus ca fiind ilegale si a constatat ca reclamanta avea dreptul de a desfasura ulterior activitatea de pilotaj, in conditiile prevazute de lege si fara nicio limitare sau alta conditie. Curtea de Apel a retinut urmatoarele:
"Rezulta din actele constitutive ale societatii Pilot Service - S.A. Constanta (statut, inregistrare registrul comertului etc.), coroborate cu Legea nr. 15/1990 si Hotararea de Guvern nr. 19/1991, ca aceasta a dobandit dreptul de a exercita activitatea de pilotaj al navelor in porturile maritime, drept ce constituie obiectul sau principal de activitate, inscris la oficiul registrului comertului, pe care l-a exercitat inca de la infiintarea sa si pana in prezent.
(...) La 27.06.1996, prin contractul de vanzare-cumparare de actiuni (...), s-a transmis dreptul de proprietate asupra a 51% din actiuni, cu toate drepturile ce decurg de aici, printre care si valorificarea fondului de comert prin continuarea activitatii de pilotaj, activitate ce constituie obiectul principal al societatii, autorizat conform textelor de lege amintite (...).
Ca urmare privatizarii, s-a transmis de fapt dreptul de proprietate asupra societatii ca intreprindere si toate drepturile pe care societatea le avea la data respectiva.
Evident ca cel mai important drept a fost cel de a efectua, in conditiile legii, serviciul de pilotaj valorificand fondul de comert cu componentele sale (clientela, firma), elemente de o neindoielnica valoare patrimoniala, avute in vedere la stabilirea valorii actiunilor ce au constituit obiectul si cauza actului juridic incheiat.
De la data constituirii ca societate comerciala cu capital de stat si pana la privatizarea sa totala (prin contractul de vanzare-cumparare din 27 iunie 1996), statul nu a dispus potrivit art. 40 din Legea nr. 15/1990, prin lege speciala, ca activitatea de pilotaj sa constituie monopol de stat.
Obiectul de activitate ce consta in prestarea de servicii de pilotaj al navelor poate fi definit ca un drept incorporal ce constituie un element al fondului de comert, cu efecte patrimoniale.
Desi aparent Ordinul ministrului transporturilor nr. 508/1999 vizeaza acest bun mobil incorporal, consecintele aplicarii lui pentru societatea comerciala in cauza afecteaza patrimoniul acesteia, intrucat la o societate comerciala patrimoniul este echivalent cu fondul de comert, putand sa fie definite unul prin celalalt, constituite dintr-o universalitate de bunuri mobile si imobile, corporale si incorporale, active si pasive.
Prin urmare, protejarea serviciului de pilotaj nave, ca obiect de activitate al societatii comerciale Pilot Service - S.A., dobandit prin legea de infiintare, nu urmareste sa instituie un drept de monopol, ci sa conserve insusi patrimoniul societatii.
In consecinta, orice atingeri care se aduc obiectului de activitate au efecte asupra patrimoniului si echivaleaza in fapt cu o expropriere, incalcand astfel prevederile (...) Constitutiei.
Protectia pe care legiuitorul o confera notiunii de patrimoniu trebuie privita (...) nu numai in sensul protectiei bunurilor mobile si imobile, ci si in sensul protectiei drepturilor incorporale.
(...) Curtea constata ca reclamanta a dobandit dreptul de proprietate prin lege, astfel incat ea nu mai are nevoie de alte autorizatii in sensul art. 5 din ordin (...) si nici nu i se poate impune sa participe la licitatie pentru concesionare, cata vreme este proprietara unui astfel de serviciu."

#PAGEBREAK#


13. Ministerul a formulat un recurs dedus in fata Curtii Supreme de Justitie.
14. La 16 iulie 2000, la cererea reclamantei, Curtea de Apel Constanta a dispus ca Ministerul sa suspende aplicarea ordinului contestat si sa ii permita reclamantei sa isi desfasoare activitatea pana la solutionarea recursului. In urma unei plangeri pe care reclamanta a introdus-o la Parchetul General al Romaniei, Ministerul i-a permis sa isi desfasoare temporar activitatea.
15. Reclamanta afirma ca a fost obligata de autoritati sa isi intrerupa activitatea la 12 august 2000 si ca si-a reluat-o la 22 august 2000.
16. La 23 august 2000, Ministerul a emis un nou ordin (vezi procedura B de mai jos).
17. La 1 septembrie 2000, reclamanta si-a incetat activitatea in urma unei scrisori a conducerii portului Constanta (vezi paragraful 27 de mai jos).
18. Prin decizia din 6 februarie 2001, Curtea Suprema a admis recursul Ministerului, a casat sentinta din 15 iunie 2000 si a anulat art. 5 din ordin. Curtea Suprema a retinut ca art. 2 din ordin era conform cu legea, nu si art. 5. Decizia era redactata astfel in partile sale relevante:
"In ceea ce priveste prevederile art. 5 din ordinul contestat, Curtea Suprema de Justitie constata ca acestea adauga in mod nepermis la lege, instituind practic o noua categorie de autorizatii. Este vorba de autorizatiile necesare prestarii de servicii publice portuare care, conform aceluiasi text, se acorda numai agentilor economici care la data solicitarii autorizatiei au incheiat contracte de asociere, de cesiune sau altele asemenea cu administratiile portuare.
Ordonanta Guvernului nr. 22/1999 nu contine nicio prevedere speciala si derogatorie referitoare la necesitatea de a obtine o alta autorizatie decat cea prevazuta de art. 11 alin. 1 pentru efectuarea serviciilor publice portuare.
Tot un adaos la lege il constituie prevederile art. 5 alin. 2 din ordin, prin care autorizatiile (...) isi pastreaza valabilitatea pana la concesionarea, in conditiile prevazute de lege, a serviciilor publice portuare respective.
Or, atat Ordonanta Guvernului nr. 22/1999 (...), cat si art. 82 din Ordonanta Guvernului nr. 42/1997 (...) nu cuprind nicio dispozitie referitoare la incetarea valabilitatii autorizatiei in cazul concesiunii serviciului public portuar catre alte persoane.
(...) In ordonanta mentionata mai sus nu se regaseste o astfel de conditie si, indiscutabil, aplicarea ei ar conduce la desfiintarea autorizatiilor de pilotaj acordate societatilor comerciale care, intocmai reclamantei, au ca obiect de activitate pilotajul maritim.
(...) S-a dovedit cu probele administrate in cauza ca urmare a aplicarii actului administrativ normativ, Societatea Comerciala Pilot Service - S.A. Constanta a fost oprita sa mai efectueze activitatea de pilotaj de aproximativ sase luni, ajungand in pragul falimentului.
Asa cum corect a retinut prima instanta, acest agent economic a dobandit dreptul de a desfasura activitatea de pilotaj maritim in conditii de concurenta, prin adoptarea statutului propriu si conform legilor speciale in vigoare.
Statul nu a instituit prin lege un monopol de stat cu privire la o astfel de activitate, acordand drepturi exclusive in urma concesionarii serviciului public in beneficiul unuia sau mai multor agenti economici precis determinati.
(...) Nu trebuie acceptat un monopol in domeniu, cu atat mai mult cu cat art. 82 din Ordonanta Guvernului nr. 42/1997 a prevazut ca aceasta activitate poate fi concesionata la una sau maximum doua societati - persoane juridice.
Prezinta semnificatie si faptul ca legislatia altor tari europene a conditionat desfasurarea activitatii de pilotaj numai de respectarea cerintei privind pregatirea de specialitate si experienta pilotilor in acest domeniu, precum si de existenta mijloacelor cu care acestia sa-si desfasoare efectiv activitatea.
Oral, reprezentantul Ministerului Transporturilor a invocat abrogarea ulterioara a Ordinului nr. 508/1999 prin Ordinul nr. 595/2000.
Apararea respectiva este lipsita de relevanta, deoarece procedeul utilizat de autoritatea emitenta era prin el insusi inadmisibil.
Singura instanta de judecata, legal investita cu cererea reclamantei, putea sa anuleze actul administrativ supus controlului sau (...), facand astfel sa inceteze efectele sale juridice."
19. La 7 februarie 2001, reclamanta a solicitat comandamentului portului Constanta sa ii permita desfasurarea activitatii, in baza deciziei din data de 6 februarie 2001 a Curtii Supreme.
20. La 6 martie 2001, aceasta a adresat aceeasi cerere Ministerului.
21. La 14 martie 2001, sentinta din 15 iunie 2000 a Curtii de Apel Constanta a fost investita cu formula executorie in partea referitoare la anularea art. 5.
22. Prin scrisoarea din 21 martie 2001, Ministerul i-a adus la cunostinta reclamantei ca nu ii putea satisface cererea, deoarece dreptul de a desfasura activitatea de pilotaj nu il aveau decat societatile care au fost selectionate in urma licitatiei din 23 mai 2000 (vezi procedura D de mai jos). Prin aceeasi scrisoare, Ministerul a precizat urmatoarele:
"In urma deciziei Curtii Supreme, agentii economici trebuie sa solicite o autorizatie pentru activitatile de pilotaj in temeiul dreptului aplicabil, si anume Ordinul nr. 595/2000.
Decizia Curtii Supreme, in dispozitivul sau, nu face nicio mentiune a unei obligatii a autoritatii competente de a permite desfasurarea activitatii de pilotaj in zonele ce fac obiectul concesiunii, spre deosebire de decizia Curtii de Apel (...)".
23. La o data neprecizata, procurorul general al Romaniei a formulat, la cererea Ministerului, un recurs in anulare impotriva deciziei mentionate mai sus a Curtii Supreme, aratand ca Ordinul nr. 508/1999 al Ministerului a fost abrogat prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 595 din 23 august 2000 si ca, prin urmare, recursul impotriva deciziei din 15 iunie 2000 ar fi trebuit respins ca lipsit de obiect.
24. Prin decizia din 5 noiembrie 2001, Curtea Suprema a respins recursul in anulare ca neintemeiat. Aceasta a statuat ca autorizatia din 27 ianuarie 2000 eliberata reclamantei constituia un drept dobandit in patrimoniul sau si ca, prin urmare, el trebuia sa fie protejat pe toata durata valabilitatii autorizatiei. De asemenea, Curtea Suprema a retinut ca limitarea adusa autorizatiei, in perioada sa de valabilitate, nu era conforma cu legea.

#PAGEBREAK#
B. Anularea Ordinului ministrului transporturilor nr. 595/2000
25. Prin Ordinul ministrului transporturilor din 23 august 2000 (Ordinul nr. 595/2000), Ministerul a stabilit noi norme metodologice pentru prestarea de servicii portuare, care abroga Ordinul precedent nr. 508/1999.
26. Art. 2 alin. (2) din normele metodologice si art. 6 din Ordinul nr. 595/2000 prevedeau ca numai concesionarul unui serviciu public portuar poate presta acest serviciu si, respectiv, ca autorizatiile eliberate in temeiul Ordinului nr. 508/1999 nu sunt valabile decat pana la expirarea vizei anuale.
27. Prin scrisoarea din 1 septembrie 2000, conducerea portului Constanta a informat-o pe reclamanta ca, incepand cu acea data, exercitarea dreptului sau de pilotaj era suspendat.
28. La 6 octombrie 2000, reclamanta a sesizat Curtea de Apel Constanta cu o actiune impotriva Ministerului pentru a anula prevederile mentionate mai sus ale Ordinului nr. 595/2000 si ale normelor metodologice aferente si pentru a i se acorda daune-interese pentru prejudiciul pe care i l-a produs acest ordin.
29. In timp ce procedura se afla pe rol, la 19 ianuarie 2001, Inspectoratul Navigatiei Civile i-a eliberat reclamantei o autorizatie referitoare la pilotajul navelor la intrarea si la iesirea din porturi. Conform mentiunilor autorizatiei, ea era valabila numai pentru zonele neconcesionate si numai pana la data de 19 ianuarie 2006.
30. Prin sentinta din 22 noiembrie 2001, Curtea de Apel a admis actiunea, a anulat prevederile in cauza si a statuat ca reclamanta avea dreptul de a desfasura activitatea de pilotaj in baza autorizatiei din 27 ianuarie 2000. Prin aceeasi hotarare, Curtea de Apel a anulat scrisoarea conducerii portului Constanta mentionata anterior (vezi paragraful 27 de mai sus) si a constatat, in plus, ca reclamanta renuntase la cererea sa cu privire la acordarea de daune-interese. Curtea de Apel a retinut in special urmatoarele:
"Din actele dosarului rezulta ca asa-zisele noi reglementari ale Ordinului nr. 595/2000 sunt, de fapt, preluate din vechile reglementari continute in Ordinul nr. 508/1999, care fusesera anulate prin sentinta din 15 iunie 2000 a Curtii de Apel (...) si prin decizia din 6 februarie 2001 a Curtii Supreme.
(...) Prevederile art. 6 din Ordinul nr. 595/2000 si ale art. 2 alin. (2) din normele metodologice adauga nepermis la lege, instituind practic o categorie noua de autorizatii, limiteaza valabilitatea celor emise anterior si conditioneaza nelegal emiterea acestora, acordand dreptul de a efectua serviciul de pilotaj numai agentilor economici concesionari ai serviciilor publice.
(...) Prin emiterea Ordinului nr. 595/2000 si a adresei (...) transmise societatii, incepand cu data de 1 septembrie 2000, activitatea societatii reclamante a incetat, aceasta ajungand in pragul falimentului, deoarece nu mai poate desfasura activitatea de pilotaj (...), singura sa sursa de venituri."
31. Aceasta hotarare a fost confirmata prin decizia din 22 octombrie 2002 a Curtii Supreme, care a respins recursul Ministerului. Decizia era redactata astfel in partile sale relevante:
"(...) Curtea Suprema constata ca instanta de fond a examinat detaliat cele doua ordine, retinand ca unele dintre prevederile primului ordin, anulate, au fost reluate in cel de-al doilea ordin.
Un astfel de procedeu poate fi considerat, cu drept temei, o modalitate de a eluda hotararile judecatoresti intrate in puterea de lucru judecat, constituind, in ultima analiza, o nesocotire a principiului constitutional (...) al separatiei puterilor.
(...) Prin incalcarea conditiilor rezultand din autorizatia emisa reclamantei s-a incalcat un drept constituit in favoarea acesteia (...)."
32. In aceeasi decizie, Curtea Suprema a facut trimitere la decizia sa din 5 noiembrie 2001 (vezi paragraful 24 de mai sus) cu privire la ilegalitatea limitarilor aduse autorizatiei in cauza. Referitor la acest lucru, Curtea Suprema a retinut urmatoarele:
"Este adevarat ca decizia mentionata mai sus s-a dat in solutionarea unui alt litigiu, dar problema este una si aceeasi in ambele cauze, iar principiul autoritatii de lucru judecat nu opereaza doar in ipoteza intrunirii triplei identitati - persoane, obiect, cauza -, ci (...) si in situatiile in care prin solutia pronuntata in cel de-al doilea proces s-ar ajunge la negarea punctului de vedere care a fundamentat si pe baza caruia s-a dezlegat prima cauza, facand deci inoperanta hotararea din acea cauza."
33. La 23 octombrie 2002, reclamanta a solicitat Ministerului si autoritatilor portului Constanta permisiunea de a-si relua activitatea de pilotaj, invocand decizia mentionata mai sus.
34. La 29 octombrie 2002, sentinta Curtii de Apel Constanta a fost investita cu formula executorie.
35. La 30 octombrie 2002, la cererea reclamantei, un executor judecatoresc le-a cerut autoritatilor portului Constanta si Ministerului sa execute sentinta mentionata mai sus.
36. Prin scrisoarea din 6 noiembrie 2002, Ministerul a informat-o pe reclamanta ca urmeaza sa adopte un nou ordin pentru a anula prevederile mentionate mai sus ale Ordinului nr. 595/2000. De asemenea, i-a precizat ca ea nu putea totusi sa desfasoare activitatea de pilotaj, deoarece nu solicitase o noua autorizatie. Ministerul a considerat ca o astfel de autorizatie era necesara din moment ce hotararea in cauza nu anulase prevederile privind autorizatiile.
37. Prin Ordinul ministrului lucrarilor publice, transporturilor si locuintei nr. 1.867/2002 pentru abrogarea art. 6 din Ordinul ministrului transporturilor nr. 595/2000 pentru aprobarea Normelor metodologice de autorizare a agentilor economici care presteaza servicii in porturi, pe cai si canale navigabile, cu modificarile ulterioare, si a alin. (2) al art. 2 din normele metodologice prevazute in anexa la Ordinul transporturilor nr. 595/2000 (Ordinul nr. 1.867/2002), Ministerul a abrogat art. 2 alin. (2) din normele metodologice si art. 6 din Ordinul nr. 595/2000.
38. Prin Ordinul ministrului lucrarilor publice, transporturilor si locuintei nr. 287/2003 privind autorizarea agentilor economici care desfasoara activitati de transport naval (Ordinul nr. 287/2003), Ministerul a stabilit ca autorizatiile emise agentilor economici ce prestau servicii de pilotaj vor fi valabile pana la data concesionarii serviciilor respective si ca, daca serviciul public facea obiectul unei concesiuni, concesionarul era singurul care putea sa presteze acest serviciu.

#PAGEBREAK#

C. Anularea Hotararii Guvernului nr. 167/2000
39. Prin Hotararea Guvernului nr. 167/2000, Guvernul a aprobat concesionarea serviciului public portuar de pilotaj in porturile maritime romanesti.
40. La 3 mai 2000, reclamanta a sesizat Curtea de Apel Constanta cu o actiune impotriva Guvernului, pentru a anula Hotararea Guvernului nr. 167/2000.
41. Prin decizia din 6 decembrie 2000, Curtea de Apel a respins actiunea.
42. Aceasta decizie a fost confirmata prin decizia din 26 octombrie 2001 a Curtii Supreme de Justitie, care a respins recursul reclamantei, retinand ca, prin hotararea criticata, statul nu instituise un monopol asupra activitatii de pilotaj maritim, in masura in care reclamantei i s-a acordat dreptul de a candida la licitatia destinata concesionarii serviciului de pilotaj.

D. Anularea procedurii de licitatie din 23 mai 2000
43. La 23 mai 2000, in urma unei licitatii, Ministerul a concesionat serviciul public de pilotaj al navelor pentru porturile maritime din Constanta Nord (zona 1), Constanta Sud (zona 2), Midia si Mangalia, pentru o durata de 10 ani. Reclamanta a participat la licitatie, prezentand o oferta pentru zona 2, insa a fost declarata castigatoare o alta societate (societatea V.).
44. La 25 mai 2000, reclamanta a sesizat Tribunalul Bucuresti cu o actiune introdusa impotriva Ministerului in vederea anularii procedurii pentru zona 2.
45. La 12 iulie 2000, Ministerul a incheiat un contract de concesiune cu societatea V.
46. Prin sentinta din 2 noiembrie 2001, tribunalul a admis actiunea si a anulat procedura pentru zona 2, din cauza unor neregularitati procedurale.
47. La 22 ianuarie 2002, reclamanta i-a solicitat Ministerului, prin intermediul unui executor judecatoresc, permisiunea de a desfasura activitatea de pilotaj.
48. La 18 februarie 2002, reclamanta si-a reluat activitatea in zona 2.
49. In urma exercitarii caii de atac a recursului de catre Minister, sentinta din 2 noiembrie 2001 a fost confirmata prin decizia din 10 iunie 2002 a Curtii de Apel Ploiesti.
50. La 24 decembrie 2002, reclamanta, in calitate de mandatara, a incheiat un contract de mandat cu Administratia Porturilor Maritime Constanta (Administratia), in baza caruia putea sa efectueze, in numele acesteia, pilotajul navelor in zona 2 a portului Constanta. Contractul era valabil pana la 30 iunie 2003.

E. Recursul in anulare impotriva hotararilor din 2 noiembrie 2001 si 10 iunie 2002
51. La 11 iunie 2003, la solicitarea Ministerului, procurorul general al Romaniei a formulat un recurs in anulare impotriva hotararilor din 2 noiembrie 2001 si 10 iunie 2002 mentionate mai sus, sustinand o interpretare gresita a dreptului intern.
52. La 26 iunie 2003, reclamanta si Administratia au convenit prelungirea contractului de mandat pana la incheierea unui contract de concesiune, in urma unei noi licitatii publice.
53. La 25 ianuarie 2004, Autoritatea Navala Constanta i-a eliberat reclamantei o autorizatie referitoare la pilotajul navelor la intrarea si la iesirea din porturi si intre cheiurile aceluiasi port. Conform mentiunilor autorizatiei, aceasta era valabila numai pentru zona 2 a portului Constanta si numai pana la data de 24 ianuarie 2009.
54. Prin decizia din 2 februarie 2005, Inalta Curte de Casatie si Justitie (actuala Curte Suprema de Justitie) a admis recursul in anulare al procurorului general si a respins actiunea reclamantei, statuand ca procedura de licitatie respectase cerintele legale. Decizia a fost pronuntata cu o majoritate de 2 la 1. Judecatorul cu opinie minoritara a aratat in opinia sa separata ca recursul in anulare ar fi trebuit sa fie respins, potrivit consideratiilor sale.
55. Prin scrisoarea din 14 februarie 2005, Autoritatea Navala Constanta l-a informat pe G.C., expert contabil desemnat de reclamanta, despre urmatoarele:
"(...) Societatea Pilot Service - S.A. detinea in februarie 2002 o autorizatie eliberata in temeiul Ordinului nr. 595/2000, supusa urmatoarei conditii: autorizatia este valabila numai pentru zonele nesupuse concesiunii.
Incepand cu anul 2000 si pana in februarie 2002, activitatea de pilotaj este trecuta la regimul de concesiune in toate porturile maritime romane.
Prin sentinta din data de 2 noiembrie 2001, Tribunalul Bucuresti a anulat licitatia publica din 23 mai 2000 initiata de Ministerul Transporturilor in vederea concesionarii serviciului public de pilotaj al navelor in zona 2 a portului Constanta.
In urma acestei sentinte, Ministerul Transporturilor a informat societatea V. ca, incepand cu 1 februarie 2002, contractul de concesiune din 12 iulie 2000 a incetat temporar sa mai fie aplicabil, pana la analiza recursului formulat de minister.
Tinand cont de suspendarea contractului de concesiune al societatii V. si, pe de alta parte, de autorizatia detinuta de societatea Pilot Service, rezulta ca, incepand cu aceasta data, ea putea desfasura activitatea de pilotaj in zona 2 a portului Constanta.
Asadar, va informam ca nu exista un document clar conform caruia societatii Pilot Service - S.A. sa i se fi precizat faptul ca poate efectua pilotajul navelor maritime in zona 2 a portului Constanta. Totusi, ea era in cunostinta de cauza in aceasta privinta, ca urmare a anunturilor facute in sedintele zilnice ale comisiei de coordonare a miscarii navelor in porturile maritime."
56. La 28 februarie 2005, Autoritatea Navala i-a trimis reclamantei o notificare ale carei parti relevante sunt urmatoarele:
"Avand in vedere decizia din data de 2 februarie 2005 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie (...) sunteti informati ca, incepand cu data prezentei notificari, autorizatia [din 25 ianuarie 2004] (...) eliberata pe numele societatii Pilot Service - S.A. inceteaza a mai fi valabila, activitatea nemaiputand fi desfasurata decat de catre concesionar, in baza contractului de concesiune."
57. Prin notificarea din 28 februarie 2005, Administratia a notificat-o pe reclamanta asupra urmatoarelor aspecte:
"Avand in vedere decizia din data de 2 februarie 2005 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie (...), va notificam cu privire la rezilierea contractului de mandat din 24 decembrie 2002 incepand cu data de 28 februarie 2005.
Prin urmare, sunteti obligati sa incetati (...) sa mai prestati serviciul de pilotaj in zona 2 a portului Constanta."
58. In urma unei plangeri a reclamantei, Autoritatea Navala a reluat, prin scrisoarea din 31 martie 2005, continutul notificarii din 28 februarie 2005, informand-o ca nu putea desfasura activitatea de pilotaj decat dupa obtinerea unei autorizatii si numai pentru zonele ce nu faceau obiectul concesiunii.
59. La 20 aprilie 2005, Ministerul Transporturilor i-a comunicat reclamantei ca nu avea competenta in materie de eliberare de autorizatii pentru activitatea de pilotaj si a invitat-o, asadar, sa adreseze o cerere in acest sens Autoritatii Navale.

#PAGEBREAK#
F. Procedurile avand ca obiect daune-interese
60. La 8 ianuarie 2003, reclamanta a sesizat Curtea de Apel Constanta cu o actiune impotriva Ministerului pentru a i se acorda daune-interese pentru neexecutarea hotararii din data de 22 noiembrie 2001 (vezi paragraful 30 de mai sus).
61. Prin sentinta din 17 februarie 2003, Curtea de Apel a respins actiunea, retinand urmatoarele:
"Din dispozitivul hotararii [din 22 noiembrie 2001] reiese ca in sarcina paratei nu a fost stabilita nicio obligatie si ca nu a fost stabilit niciun termen pentru executare (...).
Numai dispozitivul unei hotarari judecatoresti poate face obiectul executarii silite.
(...) In aceste conditii, actiunea reclamantei este inadmisibila."
62. Reclamanta nu a formulat nicio cale de atac impotriva acestei sentinte.
63. O noua actiune in despagubire introdusa de reclamanta impotriva Ministerului a fost respinsa prin sentinta din 26 iulie 2005 a Curtii de Apel Constanta. Reclamanta a formulat recurs in fata Inaltei Curti de Casatie si Justitie. A avut loc o sedinta de judecata la 11 octombrie 2006, insa reclamanta nu a mai prezentat alte informatii despre solutionarea procedurii.

G. Situatia actuala a reclamantei
64. Prin faxul din 28 februarie 2008, avocatul reclamantei a informat Grefa despre faptul ca Registrul comertului a sesizat Tribunalul Constanta cu o cerere de dizolvare a societatii reclamante din cauza ca aceasta nu a procedat la majorarea capitalului social prevazuta de lege, cerere care a fost respinsa prin sentinta din 19 decembrie 2007 a tribunalului mentionat, tinand cont de faptul ca reclamanta isi majorase capitalul intre timp.
65. Prin acelasi fax, avocatul reclamantei a precizat ca aceasta nu desfasura activitate nici la momentul respectiv si ca era expusa falimentului in orice moment. Avocatul a furnizat in acest sens copia hotararii din 30 octombrie 2006 a Tribunalului Constanta care respinsese o cerere a administratiei portuare de deschidere a unei proceduri de reorganizare judiciara impotriva sa.

II. Dreptul intern pertinent
A. Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati comerciale
66. Aceasta lege a prevazut transformarea fostelor intreprinderi de stat in regii autonome si societati comerciale. Conform art. 40 din lege, statul poate institui monopoluri asupra anumitor activitati economice, insa orice monopoluri, precum si modalitatile lor de administrare trebuie stabilite prin lege speciala.
B. Hotararea Guvernului nr. 19/1991 privind infiintarea unor administratii cu statut de regie autonoma si societati comerciale pe actiuni din domeniul transporturilor navale
67. Prin aceasta hotarare, Guvernul a aprobat infiintarea anumitor societati comerciale pe actiuni, printre care si reclamanta, in domeniul transportului naval. Aceasta hotarare a stabilit intr-o anexa ca obiectul principal de activitate al reclamantei era pilotajul navelor in porturile maritime, Dunarea maritima si fluviala si canalurile navigabile.
C. Ordonanta Guvernului nr. 42/1997 privind navigatia civila
68. Conform art. 82 din aceasta ordonanta, Ministerul Transporturilor stabileste zone de pilotaj obligatoriu. Aceasta activitate poate face obiectul unei concesiuni in beneficiul uneia sau cel mult a doua societati.
D. Ordonanta Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor si serviciile prestate in porturi
69. Prevederile relevante ale acestei ordonante sunt urmatoarele:

ARTICOLUL 10

"Serviciile prestate in porturi se clasifica astfel:
a) servicii publice portuare:
1. pilotajul navelor (...)."

ARTICOLUL 11

"(1) Pentru prestarea si desfasurarea serviciilor portuare, se instituie sistemul de acordare de autorizatii (...).
(2) Serviciile pentru care operatorii portuari sunt supusi autorizarii si procedura de autorizare se stabilesc de Ministerul Transporturilor."
70. Prin Decizia nr. 37 din 7 martie 2000, Curtea Constitutionala a statuat ca prevederile art. 10 din Ordonanta Guvernului nr. 22/1999 erau conforme cu Constitutia.
E. Ordinul ministrului transporturilor nr. 508/1999
71. Prevederile relevante din acest ordin sunt urmatoarele:

ARTICOLUL 2

"Serviciile prestate in porturi (...) pentru care agentii economici care le efectueaza sunt supusi autorizarii Ministerului Transporturilor sunt urmatoarele: (...) a) pilotajul navelor (...)."

ARTICOLUL 4

"(1) Autorizatia pentru prestarea serviciilor portuare se acorda agentilor economici de catre Inspectoratul Navigatiei Civile - I.N.C., pentru o perioada de 5 ani de la data eliberarii, cu conditia avizarii anuale a acesteia."

ARTICOLUL 5

"(1) Autorizatiile pentru prestarea serviciilor publice portuare (...) se acorda, la cerere, numai agentilor economici care la data solicitarii autorizatiei au incheiat contracte de asociere, de cesiune sau alte asemenea cu administratiile portuare (...).
(2) Autorizatiile prevazute la art. 4 isi pastreaza valabilitatea pana la concesionarea, in conditiile legii, a serviciilor publice portuare pentru care aceste autorizatii au fost eliberate.
(3) Incepand cu data incheierii contractului de concesiune se va acorda autorizatie pentru prestarea serviciilor portuare numai agentului economic concesionar."

#PAGEBREAK#

F. Hotararea Guvernului nr. 167/2000 pentru aprobarea concesionarii serviciului public portuar de pilotaj in porturile maritime romanesti
72. Aceasta hotarare prevede urmatoarele in partile sale relevante:

ARTICOLUL 1

"Se aproba concesionarea de catre Ministerul Transporturilor (...) a serviciului public portuar de pilotaj in porturile maritime romanesti pe o durata de 10 ani."

ARTICOLUL 3
"(...) Ministerul Transporturilor va organiza, in conditiile legii, licitatia publica deschisa pentru concesionarea serviciului public portuar de pilotaj in porturile maritime romanesti (...)."
G. Ordinul ministrului transporturilor nr. 595/2000 pentru aprobarea Normelor metodologice de autorizare a agentilor economici care presteaza servicii in porturi, pe cai si canale navigabile
73. Prevederile relevante din acest ordin sunt urmatoarele:

ARTICOLUL 3

"(2) In cazul incredintarii unui serviciu public prin contract de concesiune, serviciul public respectiv poate fi efectuat numai de agentul economic concesionar, posesor al unei autorizatii valabile."

ARTICOLUL 5

"La data intrarii in vigoare a prezentului ordin se abroga Ordinul ministrului transporturilor nr. 508/1999 (...)."

ARTICOLUL 6

"Autorizatiile emise in temeiul Ordinului ministrului transporturilor nr. 508/1999 sunt si raman valabile pana la expirarea vizei anuale, cu respectarea prevederilor art. 2 alin. (2) din normele metodologice aprobate prin prezentul ordin."
H. Norma metodologica de autorizare a agentilor economici care presteaza servicii in porturi, aprobata prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 595/2000
74. Prevederea relevanta din aceasta norma metodologica este urmatoarea:

ARTICOLUL 2

"(2) In cazul concesionarii unui serviciu public (...), dreptul de a efectua serviciul il are numai agentul economic concesionar."
75. Art. 6 din Ordinul nr. 595/2000 si art. 2 alin. (2) din normele metodologice au fost abrogate prin Ordinul ministrului lucrarilor publice, transporturilor si locuintei nr. 1.867/2002.
76. Ordinul ministrului lucrarilor publice, transporturilor si locuintei nr. 287/2003 a prevazut in art. 7 alin. (3) ca autorizatiile emise agentilor economici care presteaza servicii de pilotaj sunt valabile pana la data concesionarii serviciilor respective. Conform art. 8 din acest ordin, daca serviciul public facea obiectul unei concesiuni, concesionarul era singurul care il putea presta.
I. Codul de procedura civila
77. Prevederile relevante din Codul de procedura civila sunt urmatoarele:

ARTICOLUL 330

"Procurorul general, din oficiu sau la cererea Ministrului Justitiei, poate ataca cu recurs in anulare, la Curtea Suprema de Justitie, hotararile judecatoresti irevocabile pentru urmatoarele motive:
1. cand instanta a depasit atributiile puterii judecatoresti;
2. cand prin hotararea atacata s-a produs o incalcare esentiala a legii, ce a determinat o solutionare gresita a cauzei pe fond, ori aceasta hotarare este vadit netemeinica (...)."

ARTICOLUL 330¹

"In cazurile prevazute de art. 330 pct. 1 si 2, recursul in anulare se poate declara in termen de 1 an de la data cand hotararea judecatoreasca a ramas irevocabila."
78. Art. 330 si 3301 au fost abrogate prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 58 din 25 iunie 2003, intrata in vigoare la 27 august 2003.

IN DREPT

I. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 § 1 din Conventie din cauza neexecutarii deciziilor definitive din 6 februarie 2001 si 22 octombrie 2002 ale Curtii Supreme de Justitie
79. Reclamanta se plange de neexecutarea deciziilor definitive din 6 februarie 2001 si 22 octombrie 2002 ale Curtii Supreme de Justitie. Ea citeaza art. 6 § 1 din Conventie, care prevede urmatoarele:
"Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil (...) a cauzei sale, de catre o instanta (...) care va hotari (...) asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (...)."
A. Asupra admisibilitatii
80. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat in sensul art. 35 § 3 din Conventie. Mai mult, Curtea observa ca nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, acesta trebuie declarat admisibil.

#PAGEBREAK#

B. Asupra fondului
1. Argumentele partilor
a) Guvernul
81. Guvernul admite ca prevederile in litigiu ale ordinelor nr. 508/1999 si 595/2000 au fost anulate de instantele nationale si ca, prin urmare, ele nu trebuiau sa se mai aplice. Totusi, el considera ca cele doua decizii au constatat doar nulitatea limitarilor suplimentare aduse autorizatiei deja emise reclamantei, fara a stabili o alta obligatie in sarcina autoritatilor publice. In continuare, el sustine ca dreptul la executarea hotararilor judecatoresti definitive nu a fost incalcat in speta.
82. In ceea ce priveste pretinsa neexecutare a deciziei din 6 februarie 2001, Guvernul arata ca, in cazul de fata, nu era vorba decat de o neexecutare partiala in speta, pe care Curtea Suprema a cenzurat-o in orice caz prin decizia sa din 22 octombrie 2002 (vezi paragrafele 31 si 32 de mai sus). In plus, lipsa unei reparatii pecuniare in beneficiul reclamantei s-a datorat faptului ca ea a renuntat la aceasta cerere (vezi paragraful 30 de mai sus). Mai mult, el observa ca in perioada ianuarie 2001-februarie 2002, partea interesata a putut sa isi desfasoare activitatea in zona portuara, care nu facea obiectul unui contract de concesiune.
83. In ceea ce priveste decizia din 22 octombrie 2002, Guvernul apreciaza ca aceasta decizie a constatat doar nulitatea anumitor prevederi ale Ordinului nr. 595/2000, fara a stabili alte obligatii in sarcina autoritatilor decat aceea de a nu mai aplica prevederile anulate. El adauga ca prin Ordinul nr. 1.867/2002 din 14 noiembrie 2002 Ministerul Transporturilor a abrogat prevederile a caror nulitate a fost constatata de Curtea Suprema. Mai mult, reclamanta si-a desfasurat activitatea in perioada 18 februarie 2002-28 februarie 2005 in conditii de libera concurenta cu alti agenti economici.
84. Avand in vedere aceste considerente, Guvernul considera ca justul echilibru intre interesele de fata nu a fost afectat.
b) Reclamanta
85. Reclamanta arata ca, desi cele doua decizii i-au recunoscut dreptul de a desfasura activitatea de pilotaj fara alte restrictii si limitari, aceste decizii au ramas inoperante, autoritatile impunandu-i sa inceteze activitatea incepand cu 1 septembrie 2000. In plus, Ordinul nr. 508/1999 a fost inlocuit cu un alt ordin care a reluat prevederile anulate, modalitate de a actiona pe care Curtea Suprema a considerat-o, in decizia sa din 22 octombrie 2002, ca fiind o incalcare a autoritatii de lucru judecat si o nerespectare a principiului separatiei puterilor. Aceasta din urma hotarare a ramas si ea inoperanta, avand in vedere faptul ca Ordinul nr. 1.867/2002 a abrogat formal prevederile litigioase, care au fost totusi reconfirmate prin Ordinul nr. 287/2003.
86. Reclamanta se opune argumentului Guvernului conform caruia deciziile in cauza au constatat numai nulitatea limitarilor suplimentare cu privire la autorizatia sa, fara a stabili totusi o alta obligatie in sarcina autoritatilor (vezi paragrafele 81 si 83 de mai sus). Intr-un stat de drept este de neconceput sa se considere ca o hotarare judecatoreasca care anuleaza un act administrativ nu stabileste obligatii in sarcina autoritatilor publice, care ar putea astfel sa o ignore. Dimpotriva, ea considera ca anularea de catre o instanta nationala a prevederilor unui ordin al ministerului presupune ca autoritatile sa nu mai aplice aceste prevederi. Or, in speta, autoritatile administrative au continuat sa i le impuna, ceea ce i-a blocat in mod ilegal activitatea.
87. In masura in care Guvernul face trimitere, pe de alta parte, la o executare partiala a deciziei din 6 februarie 2001 (vezi paragraful 82 de mai sus), reclamanta considera ca o astfel de executare nu este conforma cu art. 6 din Conventie. In ceea ce priveste argumentul conform caruia reclamanta a renuntat la reparatia materiala, aceasta considera ca un astfel de element nu este relevant in speta, deoarece ea nu era obligata sa faca niciun demers suplimentar pentru a asigura respectarea unei hotarari judecatoresti definitive pronuntate impotriva organelor administratiei.
88. Mai mult, reclamanta observa ca Guvernul nu a precizat care era zona portuara in care ar fi putut sa isi desfasoare activitatea in perioada ianuarie 2001-februarie 2002 (vezi paragraful 82 de mai sus), in masura in care, dupa licitatia din luna mai 2000, serviciul de pilotaj a fost trecut in regim de concesiune in toate zonele portuare. Ea adauga ca, prin scrisoarea din 21 martie 2001, Ministerul Transporturilor a refuzat sa ii acorde permisiunea de a-si relua activitatea (vezi paragraful 22 de mai sus). In ceea ce priveste perioada 18 februarie 2002-28 februarie 2005 (vezi paragraful 83 de mai sus), ea precizeaza ca nu i s-a permis sa isi desfasoare activitatea decat pentru zona portuara 2 (Constanta Sud), desi autorizatia din 27 ianuarie 2000 nu era limitata la aceasta zona. Mai mult, reluarea activitatii sale la data de 18 februarie 2002, limitata la aceasta zona, nu avea nicio legatura cu hotararile judecatoresti mentionate mai sus, ci era consecinta castigului sau de cauza in procedura de anulare a licitatiei din luna mai 2000.
89. Conform afirmatiilor reclamantei, reluarea partiala a pilotajului maritim, limitat la zona portuara Constanta Sud, dupa un an si 5 luni de incetare completa a activitatii, nu-i poate afecta calitatea de victima, in masura in care dreptul sau de desfasurare a activitatii de pilotaj maritim, asa cum reiesea acesta din hotararea din data de 15 iunie 2000, si anume fara restrictiile impuse prin ordinele ministeriale invalidate pe cale judiciara, nu a fost respectat.
90. Ea adauga ca a fost obligata sa isi inceteze complet activitatea din 28 ianuarie 2005, cu toate ca dispunea de o autorizatie valabila pana la data de 19 ianuarie 2006 si de doua decizii in favoarea sa, care nu au fost niciodata anulate.
2. Aprecierea Curtii
91. Curtea reaminteste ca executarea unei sentinte sau a unei decizii, indiferent de la ce instanta ar emana, trebuie considerata ca facand parte integranta din "proces" in sensul art. 6 din Conventie (Hornsby impotriva Greciei, hotararea din 19 martie 1997, Culegere de hotarari si decizii 1997-II, pp. 510-511, § 40). Dreptul de acces la o instanta ar fi iluzoriu daca ordinea juridica interna a unui stat contractant ar permite ca o hotarare judecatoreasca definitiva si obligatorie sa ramana inoperanta in detrimentul unei parti (vezi, printre altele, Hornsby, mentionata mai sus, si Immobiliare Saffi impotriva Italiei [MC], nr. 22.774/93, § 63, CEDO 1999-V).
92. In acest sens, in Cauza Hornsby, mentionata mai sus, §§ 41, 42 si 45, ea a retinut urmatoarele:
"41. Aceste afirmatii capata o importanta si mai mare in contextul contenciosului administrativ, cu ocazia unui diferend a carui solutionare este hotaratoare pentru drepturile civile ale justitiabilului. Introducand o actiune in anulare in fata celei mai inalte instante administrative a statului, acesta urmareste sa obtina nu numai disparitia actului litigios, dar si, mai ales, inlaturarea efectelor sale. Or, protectia efectiva a justitiabilului si restabilirea legalitatii presupun obligatia administratiei de a se conforma unei sentinte sau decizii pronuntate de o astfel de instanta. Curtea reaminteste in acest sens ca administratia constituie un element al statului de drept si ca interesul sau se identifica, asadar, cu cel al unei bune administrari a justitiei. Daca administratia refuza sau omite sa se conformeze sau intarzie sa o faca, garantiile art. 6 de care a beneficiat justitiabilul in timpul fazei judiciare a procedurii isi pierd orice ratiune de a fi.
42. Curtea observa ca (...) Consiliul de Stat a anulat cele doua decizii ale directorului din invatamantul secundar care le refuzau reclamantilor - doar pe considerentul nationalitatii lor - permisul solicitat (...). Tinand cont de aceste decizii, partile interesate puteau sa pretinda ca au dreptul ca cererile lor sa aiba succes; reiterandu-le la data de 8 august 1989 (...), ei nu au facut decat sa ii reaminteasca administratiei obligatia pe care o avea de a lua o decizie in conformitate cu regulile de drept a caror nerespectare a atras dupa sine anularea. Totusi, ea a ramas in pasivitate pana la data de 20 octombrie 1994.
(...) 45. Omitand timp de peste cinci ani sa ia masurile necesare pentru a se conforma unei hotarari judecatoresti definitive si executorii, autoritatile nationale au lipsit, in cazul de fata, prevederile art. 6 § 1 din Conventie de orice efect util."
93. Pe de alta parte, Curtea a retinut urmatoarele in Cauza Iera Moni Profitou Iliou Thiras impotriva Greciei (nr. 32.259/02, § 35, 22 decembrie 2005):
"Art. 6 § 1 din Conventie nu face nicio distinctie intre hotararile care admit si cele care resping o cale de atac formulat in fata instantelor interne. Intr-adevar, indiferent de rezultat, este vorba mereu de o hotarare judecatoreasca care trebuie respectata si aplicata."
94. In speta, Curtea observa ca, prin decizia sa din data de 6 februarie 2001, Curtea Suprema a anulat definitiv prevederile art. 5 din Ordinul nr. 508/1999, statuand ca sunt ilegale, deoarece aduceau modificari nepermise legii prin infiintarea unei noi categorii de autorizatii si deoarece limitau valabilitatea autorizatiilor pana la concesionarea serviciilor publice portuare. Instanta suprema a retinut si ca reclamanta dobandise dreptul de a desfasura activitatea de pilotaj maritim in conditii de concurenta si ca statul nu instituise prin lege un monopol cu privire la aceasta activitate. Mai mult, ea a precizat ca nu exista nicio prevedere legala care sa prevada ca autorizatiile eliberate isi pierdeau valabilitatea in caz de concesiune a serviciului public portuar in beneficiul altor persoane (vezi paragraful 18 de mai sus).
95. Mai mult, prin decizia sa din 22 octombrie 2002, instanta suprema a statuat ca reluarea in Ordinul nr. 595/2000 a prevederilor deja anulate din Ordinul nr. 508/1999 constituia un mod de a eluda hotararile judecatoresti care au dobandit autoritate de lucru judecat si incalca principiul constitutional al separatiei puterilor. In plus, ea a statuat ca dreptul reclamantei a fost incalcat, cu incalcarea conditiilor care reieseau din autorizatia sa (vezi paragraful 31 de mai sus).
96. In masura in care Guvernul sustine ca deciziile in discutie nu au stabilit alte obligatii in sarcina autoritatilor decat aceea de a nu aplica prevederile anulate (vezi paragrafele 81 si 83 de mai sus), Curtea reaminteste ca a statuat deja urmatoarele in Cauza Zazanis si altii impotriva Greciei (nr. 68.138/01, § 36 si 38, 18 noiembrie 2004):
"36. (...) Obligatia de a executa o hotarare judecatoreasca nu se limiteaza la dispozitivul acesteia; de fapt, fondul hotararii este in acelasi timp cel care trebuie respectat si aplicat. Rezulta ca, in ceea ce priveste comportamentul administratiei in urma unei hotarari definitive si executorii a justitiei administrative, acesta nu poate impiedica sau, cu atat mai putin, repune sub semnul intrebarii fondul acestei hotarari.
(...) 38. In speta, este adevarat ca Consiliul de Stat a anulat numai refuzul tacit al administratiei de a acorda permisiunea de taiere si i-a trimis administratiei cauza pentru ca aceasta sa ia o hotarare. Totusi, Consiliul de Stat a afirmat in Decizia sa nr. 2.563/2000 ca dosarul trimis administratiei de catre societatea Loutrakat era complet si indica cu claritate situatia imobilului, dar si numarul, tipul si pozitia copacilor care trebuiau taiati. Cu toate acestea, in ciuda constatarilor Consiliului de Stat, directia de urbanism a invitat societatea, la fel cum o mai facuse in mai multe randuri inainte de sesizarea acestei instante, sa completeze suplimentar dosarul (...)."
97. Curtea observa, in speta, ca cele doua decizii in discutie erau suficient de clare si nu se pretau la discutii in ceea ce priveste continutul lor. Intr-adevar, ele stabileau foarte clar in sarcina autoritatilor obligatia de a nu se mai intemeia pe prevederile in cauza si de a-i permite reclamantei sa isi desfasoare activitatea in baza autorizatiei ce ii fusese acordata la data de 27 ianuarie 2000 - ceea ce era, de altfel, obiectivul urmarit de ea prin introducerea actiunilor in anulare a prevederilor celor doua ordine in litigiu. In masura in care instantele au constatat prin deciziile definitive ca prevederile litigioase ale ordinelor in discutie erau ilegale, autoritatile publice aveau datoria de nu le mai invoca.
98. Or, in ciuda deciziei din 6 februarie 2001, Ministerul Transporturilor a refuzat sa ii permita reclamantei sa isi desfasoare activitatea, pe motivul ca acest drept nu le apartinea decat societatilor care au fost alese la finalul licitatiei din 23 mai 2000 si ca aceasta decizie nu a stabilit in dispozitivul ei nicio obligatie in sarcina autoritatii competente (vezi paragraful 22 de mai sus). De asemenea, el i-a refuzat dreptul de desfasurare a activitatii sale dupa decizia din 22 octombrie 2002, cu motivarea ca nu a solicitat o noua autorizatie (vezi paragraful 36 de mai sus).
99. Curtea observa ca Ordinul nr. 508/1999 a fost abrogat prin Ordinul nr. 595/2000, ale carui prevederi litigioase au fost si ele abrogate prin Ordinul nr. 1.867/2000. Totusi, aceste prevederi au fost reluate in Ordinul nr. 287/2003.
100. In masura in care Guvernul pretinde ca reclamanta si-a desfasurat activitatea in perioada 18 februarie 2002-28 februarie 2005 (vezi paragraful 83 de mai sus), Curtea constata ca autorizatia din 27 ianuarie 2000 nu era limitata la anumite zone portuare (vezi paragraful 10 de mai sus), in timp ce activitatea reclamantei in aceasta perioada nu s-a desfasurat decat in zona 2, si aceasta abia in urma unei noi actiuni introduse de reclamanta impotriva Ministerului (vezi paragrafele 48 si 55 de mai sus).
101. Avand in vedere cele de mai sus, Curtea constata ca, in speta, a avut loc incalcarea art. 6 § 1 din Conventie.

#PAGEBREAK#

II. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 § 1 din Conventie din cauza anularii deciziei din 10 iunie 2002 a Curtii de Apel Ploiesti
102. Din perspectiva art. 6 § 1 din Conventie, reclamanta se plange de anularea deciziei definitive din 10 iunie 2002 a Curtii de Apel Ploiesti, in urma recursului in anulare formulat de procurorul general al Romaniei.
A. Asupra admisibilitatii
1. Argumentele partilor
a) Guvernul
103. Guvernul ridica exceptia de incompatibilitate ratione materiae a acestui capat de cerere cu art. 6 § 1 din Conventie, considerand ca procedura in anulare a licitatiei nu era hotaratoare pentru un drept cu caracter civil al reclamantei. El citeaza Cauza S.A.R.L. din Parcul de activitati din Blotzheim si S.C.I. Haselaecker impotriva Frantei (dec.) (nr. 48.897/99, CEDO 2003-III), conform careia, pentru ca art. 6 § 1 sa se poata aplica pe latura sa "civila", trebuie sa existe o "contestatie" a unui "drept" cu "caracter civil" despre care sa se poata sustine, cel putin intr-un mod justificabil, ca este recunoscut in dreptul intern. Solutia procedurii trebuie sa fie direct determinanta pentru dreptul in discutie: o legatura slaba sau niste repercusiuni indepartate nu sunt suficiente pentru a face sa intre in joc art. 6 § 1.
104. Guvernul considera ca procedura in cauza nu putea conduce direct la modificarea unui drept cu caracter civil al reclamantei, deoarece anularea licitatiei din motive procedurale nu avea nicio alta semnificatie decat reluarea ulterioara a procedurii. Concesionarea serviciilor publice portuare fusese deja hotarata printr-o hotarare a Guvernului pe care reclamanta incercase sa o anuleze, insa cererea i-a fost respinsa printr-o decizie definitiva (vezi procedura C de mai sus). Prin urmare, el considera ca anularea licitatiei nu presupunea abandonarea principiului concesiunii serviciilor publice portuare si nu ii conferea reclamantei niciun beneficiu. Singurul efect al anularii era sa ii confere reclamantei statutul de potential candidat in cadrul unei eventuale noi licitantii. Or, o astfel de participare ar fi supusa anumitor conditii si, pe deasupra, indeplinirea lor nu ar garanta incheierea contractului de concesiune, deoarece numai clauzele diferitelor oferte primite, care sunt confidentiale, stabilesc viitorul concesionar.
105. Apoi, Guvernul afirma ca actiunea insasi nu avea un obiect patrimonial, deoarece ea nu urmarea decat anularea unei proceduri de selectie. Dupa parerea sa, eventuala incheiere a unui contract de concesiune la finalul unei astfel de proceduri poate antrena efecte economice pentru un agent economic, insa acest lucru nu este suficient pentru ca procedura respectiva sa capete in sine un caracter "civil".
b) Reclamanta
106. Reclamanta constata ca ea era titulara a doua autorizatii (vezi paragrafele 29 si 53 de mai sus), care au fost invalidate in urma anularii deciziei definitive din 10 iunie 2002. In opinia sa, cauza citata de Guvern (vezi paragraful 103 de mai sus) nu este relevanta, deoarece, in cauza de fata, nulitatea sau valabilitatea procedurii de licitatiei avea consecinte directe asupra situatiei sale patrimoniale. Prin urmare, ea considera ca art. 6 este aplicabil in speta.
2. Aprecierea Curtii
107. Curtea apreciaza ca exceptia Guvernului este strans legata de substanta cererii reclamantei, astfel incat ea trebuie conexata cu fondul.
108. De asemenea, Curtea constata, in lumina tuturor elementelor aflate in posesia sa, ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat in sensul art. 35 § 3 din Conventie. Pe de alta parte, constata ca acesta nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Asadar, trebuie declarat admisibil.
B. Asupra fondului
1. Argumentele partilor
a) Guvernul
109. Guvernul reaminteste ca, in urma Cauzei Brumarescu impotriva Romaniei ([MC], nr. 28.342/95, CEDO 1999-VII), Codul de procedura civila a fost modificat, cu abrogarea "recursului in anulare", astfel incat, de atunci inainte, procurorul general nu a mai avut posibilitatea sa supuna unei noi judecati o decizie definitiva si irevocabila.
110. De asemenea, Guvernul observa ca, in speta, admiterea recursului in anulare nu are nicio influenta asupra drepturilor reclamantei, in masura in care, la data de 2 februarie 2005, autorizatia care ii fusese eliberata in anul 2000 nu mai era valabila. El adauga faptul ca deciziile din 6 februarie 2001 si din 22 octombrie 2002 ale Curtii Supreme de Justitie au recunoscut necesitatea eliberarii unei autorizatii si faptul ca autorizatia avea o valabilitate limitata in timp prin efectul legii. In aceste conditii, el considera ca eventualele drepturi pe care reclamanta le dobandea prin existenta autorizatiei nu mai aveau temei si ca, prin urmare, procedura respectiva nu mai putea afecta situatia reclamantei.
111. Guvernul distinge situatia in speta de cea din Cauza Brumarescu, in care reclamantul era titularul unui drept de proprietate efectiv, real si valabil, recunoscut neconditionat de instantele interne, drept care nu era insotit de limitari temporale.
b) Reclamanta
112. Reclamanta subliniaza ca, prin decizia din 2 februarie 2005, Inalta Curte, admitand recursul in anulare al procurorului general, a anulat o procedura judiciara finalizata cu o sentinta definitiva si care dobandise autoritate de lucru judecat, cu incalcarea principiului securitatii raporturilor juridice si a dreptului la un proces echitabil. In acest sens, ea citeaza drept exemple cauzele Androne impotriva Romaniei (nr. 54.062/00, § 44, 22 decembrie 2004), Stere si altii impotriva Romaniei (nr. 25.632/02, § 53, 23 februarie 2006) si Pravednaya impotriva Rusiei (nr. 69.529/01, § 24, 18 noiembrie 2004).
2. Aprecierea Curtii
113. Curtea observa ca la data de 18 februarie 2002 reclamanta si-a reluat activitatea in zona 2, in urma anularii pe cale judiciara a procedurii de licitatie (vezi paragrafele 46 si 48 de mai sus). De altfel, la 25 ianuarie 2004, acesteia i s-a eliberat o autorizatie valabila pentru zona mentionata mai sus pana la data de 24 ianuarie 2009 (vezi paragraful 53 de mai sus).
114. De asemenea, Curtea constata ca Inalta Curte a admis recursul in anulare al procurorului general si, prin urmare, a respins actiunea, in conditiile in care procedura fusese deja solutionata prin decizia definitiva din 10 iunie 2002 (vezi paragrafele 49 si 54 de mai sus). Reclamanta a fost informata ulterior ca valabilitatea autorizatiei sale din 25 ianuarie 2004 inceta si ca era nevoita sa inceteze sa mai presteze serviciul de pilotaj in zona 2 in baza deciziei Inaltei Curti (vezi paragrafele 56 si 57 de mai sus).
115. Prin urmare, autorizatia detinuta de reclamanta pentru zona 2, desi valabila pana in 2009, a fost invalidata prin efectul admiterii recursului in anulare si, ulterior, reclamanta a fost obligata sa isi inceteze activitatea in zona mentionata mai sus.
116. In aceste conditii, Curtea nu are cum sa subscrie la argumentul Guvernului conform caruia solutia procedurii nu era direct hotaratoare pentru un drept civil al reclamantei (vezi paragraful 103 de mai sus).
117. Curtea observa, asadar, ca o decizie definitiva favorabila reclamantei, care ii permitea sa isi desfasoare activitatea in zona 2, a fost anulata si ca intreaga procedura care s-a incheiat cu aceasta decizie a fost anulata prin admiterea unei cai extraordinare de recurs.
118. Or, dreptul la un proces echitabil in fata unei instante, garantat de art. 6 § 1 din Conventie, trebuie sa se interpreteze in lumina preambulului Conventiei, care enunta suprematia dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante.
119. Unul dintre elementele fundamentale ale suprematiei dreptului este principiul securitatii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca solutia data in mod definitiv oricarui litigiu de catre instantele judecatoresti sa nu mai poata fi supusa rejudecarii (Brumarescu, citata anterior, § 61; Societatea Comerciala Masinexportimport Industrial Group S.A. impotriva Romaniei, nr. 22.687/03, § 32, 1 decembrie 2005), deoarece securitatea juridica presupune respectarea principiului autoritatii de lucru judecat, si anume a caracterului definitiv al hotararilor judecatoresti (Riabykh impotriva Rusiei, nr. 52.854/99, § 52, CEDO 2003-IX).
120. Curtea reaminteste ca in Cauza Brumarescu a constatat o incalcare a art. 6 § 1 din Conventie din cauza interventiei intr-un litigiu civil a procurorului general, care nu era parte in procedura, si din cauza rejudecarii unei sentinte definitive care a dobandit autoritate de lucru judecat. Or, aceste elemente se regasesc in cauza de fata.
121. Avand in vedere cele de mai sus, trebuie respinsa exceptia invocata de Guvern si constatat faptul ca anularea deciziei definitive din 10 iunie 2002 a Curtii de Apel Ploiesti i-a incalcat reclamantei dreptul la un proces echitabil.
122. Prin urmare, a avut loc incalcarea art. 6 § 1 din Conventie.

III. Asupra pretinselor incalcari ale art. 1 din Protocolul nr. 1
123. Reclamanta sustine o incalcare a dreptului sau la respectarea bunurilor din cauza refuzului autoritatilor interne de a executa deciziile din 6 februarie 2001 si din 22 octombrie 2002 ale Curtii Supreme de Justitie. De asemenea, aceasta sustine o incalcare a acestei prevederi din cauza admiterii recursului in anulare. Ea invoca art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede urmatoarele:
"Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii sau a amenzilor."
A. Asupra admisibilitatii
124. Curtea constata ca aceste capete de cerere nu sunt vadit neintemeiate in sensul art. 35 § 3 din Conventie. Pe de alta parte, Curtea observa ca acestea nu sunt lovite de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarate admisibile.
B. Asupra fondului
1. Argumentele partilor
a) Guvernul
125. Guvernul observa ca reclamanta atribuie pretinsul obstacol aflat in calea dreptului sau de a desfasura activitatea de pilotaj urmatoarelor doua cauze: neexecutarea deciziilor din 6 februarie 2001 si din 22 octombrie 2002 ale Curtii Supreme, pe de o parte, si, pe de alta parte, admiterea recursului in anulare. El reitereaza aici observatiile sale facute cu privire la art. 6 din Conventie in ceea ce priveste executarea celor doua decizii si constata ca, in temeiul unui contract de mandat incheiat cu Administratia Porturilor Maritime, reclamanta si-a desfasurat activitatea in mod continuu si fara obstacole, cu exceptia celor rezultate din jocul concurentei.
126. Guvernul admite ca autorizatia eliberata reclamantei constituia un bun in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, insa adauga ca dreptul care rezulta din aceasta autorizatie era insotit de o limitare a duratei sale. Or, in perioada de valabilitate a autorizatiei reclamanta a putut sa isi desfasoare activitatea. Prin urmare, in opinia Guvernului, perioada ulterioara nu este relevanta in speta.
127. In ceea ce priveste capatul de cerere intemeiat pe incalcarea dreptului reclamantei de a-si desfasura activitatea in urma admiterii recursului in anulare, Guvernul subliniaza ca in momentul in care a fost admis recursul in anulare deja autorizatia reclamantei nu mai era valabila.
128. Guvernul considera ca stabilirea unei limite temporale a valabilitatii unei autorizatii nu este, in sine, contrara art. 1 din Protocolul nr. 1. El apreciaza ca, in conformitate cu jurisprudenta Curtii (Tre Traktorer AB impotriva Suediei, hotararea din 7 iulie 1989, seria A, nr. 159, pp. 23-24, §§ 61-62; Posti si Rahko impotriva Finlandei, nr. 27.824/95, §§ 76-77, CEDO 2002-VII), o retragere inopinata, imprevizibila a autorizatiei sau a licentei este contrara Conventiei, dar ca, dimpotriva, prelungirea ei, chiar cu modificarea conditiilor, este compatibila cu cerintele Conventiei, in masura in care ele sunt previzibile pentru beneficiar.
129. Guvernul reitereaza ca anularea procedurii din 23 mai 2000 nu insemna abandonarea concesiunii serviciilor publice portuare si nu ii conferea reclamantei dreptul sa desfasoare activitatea de pilotaj in deplina libertate.

#PAGEBREAK#

b) Reclamanta
130. Reclamanta considera ca ingerinta in dreptul sau la respectarea bunurilor rezulta din refuzul autoritatilor de a ii permite sa desfasoare activitatea de pilotaj, prin neexecutarea celor doua hotarari definitive si prin anularea unei alte hotarari definitive, in urma admiterii recursului in anulare. Ea subliniaza ca autorizatiile sale aveau o valoare economica, deoarece ii permiteau sa desfasoare aceasta activitate. Ele reprezentau, asadar, un element esential al fondului sau de comert.
131. Reclamanta adauga ca, in speta, justul echilibru care trebuie pastrat intre protectia proprietatii si cerintele interesului general a fost afectat. Desi Hotararea Guvernului nr. 22/1999 nu a creat un monopol de jure asupra activitatii de pilotaj maritim, ea considera ca actele si omisiunile statului au dus la instituirea unui monopol de fapt. Printr-o succesiune de ordine, Ministerul i-a limitat in mod ilegal activitatea, ceea ce Curtea Suprema a constatat prin deciziile sale din 6 februarie 2001 si 22 octombrie 2002. Cu incalcarea acestor hotarari, Ministerul a continuat sa conditioneze desfasurarea activitatii de pilotaj de catre reclamanta de absenta unei concesionari.
132. In opinia reclamantei, imposibilitatea de a-si desfasura activitatea din cauza instituirii unui monopol de fapt in domeniul pilotajului ar putea sa fie considerata ca o reglementare a folosintei bunurilor in sensul alin. 2 al art. 1 din Protocolul nr. 1. Ea arata ca acest monopol nu era prevazut de lege.
133. Reclamanta mai observa ca in Cauza Iatridis impotriva Greciei ([MC], nr. 31.107/96, § 61, CEDO 1999-II) Curtea a statuat ca anularea actelor administrative ilegale si refuzul ulterior al autoritatilor de a se conforma consecintelor unei sentinte pronuntate impotriva lor determinau o incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1.
134. Reclamanta subliniaza in speta ca, prin ordinele litigioase, Ministerul a modificat legea intr-un mod nepermis, fara a tine cont de cele doua decizii definitive ale Curtii Supreme, care a statuat ca Ordonanta nr. 22/1999 nu conditiona valabilitatea autorizatiilor de existenta unei concesionari. Un astfel de mod de a actiona este contrar legii, astfel cum a fost el interpretat cu autoritate de lucru judecat de catre instanta suprema.
135. In continuare, reclamanta considera ca aceasta constatare ar putea sa scuteasca Curtea de a verifica daca a fost pastrat un just echilibru intre cerintele interesului general al comunitatii si imperativele apararii drepturilor individuale. Totusi, ea arata ca acest echilibru a fost incalcat si ca a fost obligata sa suporte o sarcina disproportionata si excesiva.
2. Aprecierea Curtii
136. Curtea observa ca reclamanta a formulat doua capete de cerere intemeiate pe art. 1 din Protocolul nr. 1: unul legat de neexecutarea celor doua decizii definitive, celalalt referitor la anularea unei a treia decizii definitive in urma unui "recurs in anulare".
a) Neexecutarea deciziilor din 6 februarie 2001 si 22 octombrie 2002 ale Curtii Supreme de Justitie
137. Curtea observa ca instanta nationala suprema a statuat, in decizia sa din 6 februarie 2001, ca reclamanta a dobandit dreptul de desfasurare a activitatii de pilotaj maritim in conditii de libera concurenta si ca, din cauza aplicarii prevederilor primului ordin, i s-a interzis dreptul de a desfasura aceasta activitate (vezi paragraful 18 de mai sus). Aceasta decizie a confirmat de altfel sentinta din 15 iunie 2000 a Curtii de Apel in ceea ce priveste anularea art. 5 din ordinul in cauza. Or, sentinta pronuntata in prima instanta retinuse ca toate incalcarile aduse obiectului de activitate al reclamantei au efecte asupra patrimoniului sau si sunt echivalente unei exproprieri, incalcand astfel prevederile Constitutiei (vezi paragraful 12 de mai sus). Pe de alta parte, Curtea Suprema, in decizia sa din 5 noiembrie 2001, care respingea un recurs in anulare introdus impotriva acestor doua decizii, a subliniat ca autorizatia din 27 ianuarie 2000 era un drept dobandit in patrimoniul reclamantei, drept ce trebuia asadar sa fie protejat pe toata durata valabilitatii autorizatiei; mai mult, limitarea adusa autorizatiei in perioada sa de valabilitate nu era conforma cu legea (vezi paragraful 24 de mai sus).
138. Instanta suprema a mai retinut, in decizia sa definitiva din 22 octombrie 2002, ca dreptul reclamantei a fost incalcat prin aplicarea prevederilor celui de al doilea ordin, cu incalcarea conditiilor care reies din autorizatia sa (vezi paragraful 31 de mai sus), aceasta decizie confirmand sentinta din 22 noiembrie 2001 a Curtii de Apel, care, la randul sau, a retinut ca reclamanta avea dreptul sa isi desfasoare activitatea in baza autorizatiei din 27 ianuarie 2000 (vezi paragraful 30 de mai sus).
139. Astfel, rezulta ca instantele nationale au statuat ca reclamanta avea, in baza autorizatiei mentionate mai sus, dreptul de a desfasura activitatea de pilotaj si ca limitarea adusa autorizatiei respective in timpul valabilitatii sale nu era legala.
140. In acest sens, Curtea reaminteste ca notiunea de "bunuri" din art. 1 din Protocolul nr. 1 are sfera de aplicare autonoma, care nu se limiteaza la proprietatea unor bunuri corporale: anumite alte drepturi si interese care constituie active pot fi de asemenea considerate "drepturi de proprietate" si, asadar, "bunuri" in sensul acestei prevederi (Gasus Dosier-und Fordertechnik GmbH impotriva Olandei, hotararea din 23 februarie 1995, seria A, nr. 306-B, p. 46, § 53; Iatridis, citata anterior, § 54).
141. Asadar, Curtea admite, alaturi de reclamanta, ca in speta exista o valoare patrimoniala prin autorizatia insasi, in baza careia ea putea sa aiba speranta legitima de a-si desfasura activitatea economica. Guvernul recunoaste de altfel el insusi ca autorizatia in discutie putea constitui un bun in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 (vezi paragraful 126 de mai sus). Rezulta ca reclamanta avea un "bun" in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.
142. Curtea nu poate subscrie la argumentul Guvernului conform caruia reclamanta a putut sa isi desfasoare activitatea in perioada de valabilitate a autorizatiei. In acest sens, ea arata ca partea interesata a fost obligata sa isi inceteze activitatea la data de 1 septembrie 2000 si ca nu a reluat-o decat de la 18 februarie 2002 pana la 28 februarie 2005, si aceasta numai in zona portuara 2, desi autorizatia din 27 ianuarie 2000 nu prevedea aceasta limitare. In plus, ea observa ca incetarea activitatii reclamantei, urmata de o reluare partiala, a fost consecinta incalcarii celor doua hotarari definitive pronuntate de instanta suprema.
143. Reclamanta a suferit astfel o ingerinta in dreptul sau la respectarea bunurilor.
144. Prin urmare, trebuie stabilit in primul rand daca aceasta ingerinta era prevazuta de lege, tinand cont de faptul ca suprematia dreptului, unul dintre principiile fundamentale ale unei societati democratice, este inerenta tuturor articolelor Conventiei. Necesitatea de a cerceta daca s-a pastrat un just echilibru intre cerintele interesului general al comunitatii si imperativele de aparare a drepturilor fundamentale ale omului nu poate interveni decat subsecvent, dupa ce s-a stabilit ca ingerinta litigioasa a respectat principiul legalitatii si nu era arbitrara (Iatridis, citata anterior, § 58).
145. In speta, Curtea reaminteste ca instanta suprema nationala a retinut ilegalitatea oricarei limitari aduse autorizatiei reclamantei in perioada sa de valabilitate. O astfel de constatare determina Curtea sa constate ca ingerinta in cauza nu era conforma cu legea interna si o scuteste de a mai analiza daca ea urmarea un scop legitim si daca era proportionala cu acest scop.
146. Prin urmare, Curtea apreciaza ca art. 1 din Protocolul nr. 1 a fost incalcat din cauza neexecutarii deciziilor din 6 februarie 2001 si 22 octombrie 2002 ale Curtii Supreme de Justitie.
b) Anularea deciziei din 10 iunie 2002 a Curtii de Apel Pitesti
147. Curtea arata ca la data de 25 ianuarie 2004 reclamantei i s-a eliberat o autorizatie care ii permitea sa desfasoare activitatea de pilotaj in zona 2 si care era valabila pana la data de 24 ianuarie 2009.
148. In baza acestei autorizatii, reclamanta putea sa aiba o speranta legitima de a desfasura activitatea de pilotaj pe perioada sa de valabilitate. Rezulta ca ea avea si in aceasta privinta un "bun" in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.
149. Or, aceasta autorizatie a fost invalidata in urma admiterii recursului in anulare prin decizia din 2 februarie 2005 a Inaltei Curti, iar reclamanta a fost ulterior obligata sa isi inceteze activitatea in zona mentionata mai sus.
150. Asadar, Curtea apreciaza ca a avut loc o ingerinta in dreptul reclamantei la respectarea bunurilor sale, prin faptul ca decizia mentionata mai sus a Inaltei Curti a anulat decizia definitiva din 10 iunie 2002 a Curtii de Apel Ploiesti.
151. Avand in vedere concluzia de la paragraful 122 de mai sus, Curtea apreciaza ca in cazul de fata justul echilibru dintre cerintele interesului general si imperativele de aparare a drepturilor individuale a fost afectat.
152. Prin urmare, a avut loc incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 si din cauza admiterii recursului in anulare prin decizia din 2 februarie 2005 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
IV. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie
153. Conform art. 41 din Conventie:
"Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."
A. Prejudiciu
154. Reclamanta solicita suma de 3.884.798,57 dolari americani (USD) cu titlu de daune materiale pe care le-ar fi suferit din cauza pierderii veniturilor aferente contractelor in curs de executare (damnum emergens) si beneficiul nerealizat (lucrum cessans). Ea arata ca actele si omisiunile autoritatilor nationale au avut consecinte de ordin patrimonial in ceea ce o priveste, tinand cont de faptul ca este un agent economic a carui continuitate a activitatii este esentiala pentru existenta sa si de faptul ca ea se afla "in incetare completa a activitatii, lipsita de venituri si incarcata de datorii". In acest sens, ea citeaza Cauza Iatridis impotriva Greciei (satisfactie echitabila) ([MC], nr. 31.107/96, §§ 40-45, CEDO 2000-XI).
155. Reclamanta prezinta un raport de expertiza contabila, precum si documente financiare si contabile si arata ca expertii au luat in calcul cifra sa de afaceri pe ultimii 3 ani de activitate normala, adica 1998, 1999 si 2000, contractele in curs de executare in momentul incetarii activitatii si datele statistice referitoare la fluxul transporturilor maritime in porturile in care si-ar fi desfasurat activitatea daca nu ar fi fost impiedicata de administratie.

#PAGEBREAK#

156. Partile relevante din raportul de expertiza sunt urmatoarele:
"Veniturile pierdute de societate, astfel cum sunt ele estimate de experti, se pot calcula in felul urmator:
Pentru perioada august 2000-ianuarie 2002, avand in vedere ca societatii i s-a interzis sa desfasoare activitatea de pilotaj, pierderile sunt reprezentate de intreaga suma previzibila conform functiei de regresie:
Pierderea totala pentru perioada august 2000-ianuarie 2002 se ridica la 941.551,08 USD.
Pentru perioada februarie 2002-februarie 2005, avand in vedere ca societatii i s-a permis sa desfasoare partial activitatea de pilotaj in zona 2, pierderile sunt reprezentate de diferenta dintre suma previzibila conform functiei de regresie si vanzarile realizate efectiv:
Pierderea partiala pentru perioada februarie 2002-februarie 2005 este de 1.709.849,05 USD.
Pentru perioada februarie 2005-iulie 2006, avand in vedere ca societatii nu i s-a permis sa desfasoare activitatea de pilotaj, pierderile sunt reprezentate de suma previzibila conform functiei de regresie:
Pierderea totala pentru perioada februarie 2005-iulie 2006 este de 1.233.398,44 USD."
157. Concluzia raportului de expertiza este ca pierderea totala estimata pentru perioada august 2000-iulie 2006 se ridica la 3.884.798,57 USD.
158. Reclamanta mai solicita si suma de 100.000 EUR pentru daune morale, considerand ca a suferit "un prejudiciu moral incontestabil". Ea citeaza cauzele Sovtransavto Holding impotriva Ucrainei (satisfactie echitabila) (nr. 48.553/99, § 80, 2 octombrie 2003) si Comingersoll S.A. impotriva Portugaliei ([MC], nr. 35.382/97, §§ 35-36, CEDO 2000-IV), considerand ca, in conformitate cu jurisprudenta Curtii, criteriile luate in considerare pentru evaluarea prejudiciului moral sunt bunul renume al intreprinderii, incertitudinea in planificarea deciziilor care trebuiau luate, tulburarile cauzate gestiunii sale, angoasa si neplacerile suferite de membrii organelor de conducere ale societatii.
159. Tinand cont de aceste criterii, reclamanta arata ca, in ciuda vechimii sale si a pozitiei sale initiale foarte avantajoase pe piata serviciilor portuare, ea a fost redusa la o situatie extrem de precara, in pragul falimentului, fiind in imposibilitatea de a-si prevedea viitorul.
160. Guvernul contesta raportul de expertiza prezentat de reclamanta, in masura in care el nu face trimitere decat la veniturile brute, fara a tine seama de cheltuielile aferente oricarei activitati economice, cum sunt cheltuielile curente, cheltuielile cu investitiile sau taxele si alte impozite. In lipsa oricarei estimari in aceasta privinta, raportul de expertiza nu prezinta pentru Guvern un fundament economic serios, deoarece exista multe societati comerciale care au incasari importante, insa un profit infim sau inexistent.
161. Guvernul subliniaza in continuare ca in Cauza Iatridis, mentionata mai sus, Curtea a luat in considerare numai veniturile nete ale partii interesate. Prin urmare, el considera ca simpla trimitere la cifra de afaceri previzionata este lipsita de orice relevanta si prezinta in acest sens opinia detaliata a unei societati de expertiza contabila, conform careia profitul previzionat al reclamantei pentru perioada septembrie 2000-iunie 2006 nu ar depasi 325.217 USD, avand in vedere costurile pe care trebuia sa le suporte pentru a-si desfasura activitatea, si care subliniaza si faptul ca ea si-a reluat activitatea in mai multe randuri, obtinand astfel venituri.
162. In opinia Guvernului, expertiza prezentata de reclamanta este in plus criticabila, deoarece nu ofera anumite informatii importante, cum ar fi durata contractelor luate in considerare, preturile serviciilor, porturile si zonele portuare la care se refera.
163. In ceea ce priveste prejudiciul moral, Guvernul considera ca o eventuala hotarare de condamnare ar putea constitui, in sine, o reparatie suficienta a prejudiciului moral pe care reclamanta pretinde ca l-a suferit. In subsidiar, considera ca suma solicitata cu acest titlu este excesiva. El citeaza in acest sens cauzele IZA Ltd si Makrakhidze impotriva Georgiei (nr. 28.537/02, § 63, 27 septembrie 2005) si S.C. Masinexportimport Industrial Group S.A. (citata anterior, § 57). Totusi, el subliniaza ca acordarea unei sume pentru prejudiciul moral in aceasta ultima cauza, ca si in Cauza Sovtransavto Holding, mentionata mai sus, a luat in considerare incertitudinea juridica care a planat asupra partilor interesate timp de mai multi ani.
164. In plus, Guvernul atrage atentia asupra faptului ca, daca diferitele elemente care constituie prejudiciul nu se preteaza la un calcul exact sau daca distinctia dintre prejudiciul material si prejudiciul moral se dovedeste a fi dificila, Curtea ar putea fi determinata sa le analizeze global.
165. Reclamanta contesta cu fermitate "punctul de vedere de specialitate" prezentat de Guvern, considerand ca acest document nu ar putea fi considerat drept o expertiza.
B. Cheltuieli de judecata
166. Reclamanta solicita suma de 10.142,51 EUR drept cheltuieli de judecata angajate in fata instantelor interne si suma de 7.175 EUR pentru cheltuielile angajate in fata Curtii.
167. Cu privire la cheltuielile angajate la nivel national, reclamanta prezinta in copie urmatoarele documente justificative:
a) 7 chitante care atesta plata unor onorarii de avocat in perioada 6 iunie 2001 - 2 aprilie 2002, a caror valoare totala se ridica la 65 milioane lei vechi romanesti (ROL); chitantele respective se refera totusi la dosare care nu se regasesc printre procedurile care fac obiectul cererii, cu exceptia a doua chitante in valoare totala de 23 milioane ROL, referitoare la dosarele solutionate prin deciziile din 5 noiembrie 2001 si 22 octombrie 2002 ale Curtii Supreme;
b) 8 ordine de plata emise de reclamanta in perioada 20 iunie 2002 - 18 septembrie 2003 in beneficiul a doua cabinete de avocatura, a caror valoare totala este de 260 milioane ROL; 6 dintre cele 8 ordine de plata contin mentiunea "onorarii de avocat", insa fara a preciza procedurile la care se refera; un alt ordin de plata face trimitere la un numar de dosar care nu se regaseste printre procedurile care au facut obiectul cererii; dimpotriva, un alt ordin de plata, pentru o suma de 30 milioane ROL, se refera la dosarul solutionat prin decizia din 2 februarie 2005 a Inaltei Curti.
168. Pentru cheltuielile angajate in fata Curtii, reclamanta prezinta in copie urmatoarele documente:
a) o conventie din data de 28 noiembrie 2005, incheiata intre avocat A. Dagalita si avocat N. Popescu, pe de o parte, si reclamanta, pe de alta parte; aceasta conventie stabilea tarifele pe ora si preciza ca cheltuielile legate de munca prestata de avocate trebuia sa le fie achitate direct; de asemenea, se mentiona ca avocatele nu isi vor recupera creanta atat timp cat situatia financiara a reclamantei nu ii permitea sa plateasca onorariile;
b) o nota de onorarii de avocat din 28 noiembrie 2005 pentru suma de 7.175 EUR;
c) doua facturi fiscale care atesta plata de catre o terta societate a unei sume totale de 130 milioane ROL in beneficiul celor doua avocate mentionate mai sus pentru consultatii juridice.
169. Guvernul nu se opune ca reclamantei sa i se aloce o suma care sa corespunda cheltuielilor de judecata legate de procedura in fata Curtii, cu conditia sa fie dovedite, necesare si sa aiba legatura cu cauza.
170. In ceea ce priveste cheltuielile angajate in procedurile interne, Guvernul observa ca o parte dintre chitante se refera la proceduri solutionate prin decizii favorabile reclamantei sau la alte proceduri decat cele care fac obiectul cauzei de fata. In acest sens, el face trimitere la 3 chitante in valoare totala de 32 milioane ROL si constata, in plus, ca ordinele de plata nu precizeaza la care proceduri interne se refera.
171. Cat priveste suma referitoare la procedura in fata Curtii, Guvernul considera ca suma solicitata cu acest titlu nu reflecta realitatea asistentei juridice furnizate de avocata reclamantei, avand in vedere in special numarul de ore de munca inscrise in nota de onorarii.
172. Dintr-o scrisoare a Grefei din 26 octombrie 2006, Guvernul mai constata ca observatiile reclamantei, redactate de avocat D.B., nu au fost depuse la dosar, desi facturile prezentate de reclamanta acopera si redactarea acestor observatii. Mai adauga faptul ca, in masura in care aceste observatii sunt identice cu cele care i-au fost transmise prin scrisoarea Grefei din data de 19 decembrie 2006, reclamanta nu poate cere de doua ori rambursarea onorariilor aferente redactarii lor.
173. In orice caz, Guvernul considera ca suma solicitata cu titlu de onorarii de avocat este excesiva.
C. Concluzia Curtii
174. In circumstantele spetei, Curtea considera ca problema aplicarii art. 41 din Conventie nu se afla in stare de judecata. Prin urmare, se impune sa fie rezervata si sa se stabileasca procedura ulterioara tinand cont de eventualitatea unui acord intre statul parat si reclamanta (art. 75 § 1 din Regulament).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

In unanimitate,

C U R T E A

1. uneste cu fondul exceptia preliminara a Guvernului intemeiata pe necompetenta ratione materiae si o respinge;
2. declara cererea admisibila;
3. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 6 § 1 din Conventie si art. 1 din Protocolul nr. 1 din cauza neexecutarii deciziilor din 6 februarie 2001 si 22 octombrie 2002 ale Curtii Supreme de Justitie;
4. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 6 § 1 din Conventie si art. 1 din Protocolul nr. 1 din cauza anularii deciziei din 10 iunie 2002 a Curtii de Apel Ploiesti;
5. hotaraste ca problema aplicarii art. 41 din Conventie nu se afla in stare de judecata; prin urmare:
a) o rezerva in intregime;
b) invita Guvernul si societatea reclamanta sa ii adreseze in scris, in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, conform art. 44 § 2 din Conventie, observatiile lor cu privire la aceasta chestiune si, in special, sa ii aduca la cunostinta orice acord la care ar putea eventual sa ajunga;
c) rezerva procedura ulterioara si ii deleaga presedintelui camerei sarcina de a o stabili in functie de necesitati.
Intocmita in limba franceza, apoi comunicata in scris la data de 3 iunie 2008, in aplicarea art. 77 §§ 2 si 3 din Regulament.


Elisabet Fura-Sandstrom,   Santiago Quesada,
presedinte                               grefier