Ordinul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 788/2009 privind modificarea Ordinului presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 552/2008 pentru aprobarea modelului si continutului formularului "Declaratie recapitulativa privind livrarile/achizitiile intracomunitare de bunuri" a fost publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 281, din 29 aprilie 2009.
In temeiul art. 12 alin. (3) din Hotararea Guvernului nr. 109/2009 privind organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, precum si al art. 156
4 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, si al art. 228 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare,
presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala emite urmatorul ordin:
Art. I. — Ordinul presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 552/2008 pentru aprobarea modelului si continutului formularului „Declaratie recapitulativa privind livrarile/achizitiile intracomunitare de bunuri”, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 294 din 15 aprilie 2008, se modifica dupa cum urmeaza:
1. In anexa nr. 2 „Instructiuni pentru completarea Declaratiei recapitulative privind livrarile/achizitiile intracomunitare de bunuri”, la sectiunea a 2-a, punctul 4 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Operatiunile inscrise la randurile de regularizari din Decontul de TVA, respectiv randurile 2, 5 si 16, se cuprind in declaratia recapitulativa rectificativa aferenta perioadei la care se refera aceste operatiuni.”
2. La anexa nr. 4 „Procedura de gestionare a Declaratiei recapitulative privind livrarile/achizitiile intracomunitare de bunuri”, punctele 4.6 si 4.7 se abroga.
Art. II. — Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Art. III. — Directia generala proceduri pentru administrarea veniturilor, Directia generala de informatii fiscale, Directia generala de administrare a marilor contribuabili si Directia generala de tehnologia informatiei din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, precum si directiile generale ale finantelor publice judetene si a municipiului Bucuresti vor duce la indeplinire prevederile prezentului ordin.
Presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala,
Sorin Blejnar
Bucuresti, 24 aprilie 2009.
Nr. 788.
Comentarii articol (0)