Propunerea de arestare preventiva si prelungirea acesteia. Compatibilitatea judecatorului

Decizia ICCJ nr. 22/2008 a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 311, din 12 mai 2009.

Prin decizia sa, ICCJ a stabilit, in aplicarea dispozitiilor art. 48 alin. 1 lit. a) teza a II-a din Codul de procedura penala, ca judecatorul care a solutionat in cursul urmaririi penale propunerea de arestare preventiva nu devine incompatibil sa solutioneze ulterior, in aceeasi cauza, cereri care au ca obiect prelungirea arestarii preventive.


Practica neunitara a instantelor de judecata

ICCJ a constatat ca in practica instantelor judecatoresti nu exista un punct de vedere unitar cu privire la compatibilitatea judecatorului, care a solutionat propunerea de arestare preventiva in cursul urmaririi penale, de a solutiona in aceeasi cauza si cererea de prelungire a masurii arestarii preventive.

I. Astfel, unele instante au considerat ca judecatorul care a solutionat propunerea de arestare preventiva in cursul urmaririi penale este incompatibil sa judece, in aceeasi cauza, o cerere de prelungire a masurii arestarii preventive, admitand astfel cererile de abtinere formulate in temeiul art. 48 alin. 1 lit. a) teza ultima din Codul de procedura penala.

II. Alte instante, dimpotriva, au considerat ca intr-un asemenea caz nu exista stare de incompatibilitate, intrucat nu sunt indeplinite conditiile prevazute in dispozitiile art. 48 alin. 1 lit. a) teza ultima din Codul de procedura penala.

Prin decizia nr. 22/2008, ICCJ a confirmat ca aceste din urma instante au interpretat si au aplicat corect dispozitiile legii.


Argumentele ICCJ

"In legatura cu cazurile de incompatibilitate a judecatorului, astfel cum sunt reglementate prin dispozitiile art. 46—48 din Codul de procedura penala, este de observat ca in art. 48 alin. 1 lit. a) din acest cod se prevede ca „judecatorul este de asemenea incompatibil de a judeca”, daca in cauza respectiva „a pus in miscare actiunea penala sau a dispus trimiterea in judecata ori a pus concluzii in calitate de procuror la instanta de judecata, a solutionat propunerea de arestare preventiva ori de prelungire a arestarii preventive in cursul urmaririi penale”.

Prin prevederile acestui text, codul nostru de procedura penala introduce si consacra in procesul penal un principiu fundamental, menit sa asigure si sa garanteze desfasurarea unui proces echitabil, principiul separarii functiilor de urmarire de cele de judecata.

Potrivit acestui principiu, prezent in toate codurile de procedura penala din statele Uniunii Europene, in procesul penal se exercita 4 functii judiciare, si anume:
— functia de urmarire penala, realizata de catre politia judiciara si procuror in prima faza nepublica a procesului penal, in cadrul careia se strang probele cu privire la existenta infractiunii, identificarea autorului faptei si pentru a se stabili daca sunt sau nu temeiuri de trimitere in judecata;
— functia de dispozitie asupra drepturilor si libertatilor fundamentale in cursul urmaririi penale, care revine si se exercita de catre un judecator, denumit, in unele sisteme de drept procesual, de drepturi si libertati;
— functia de verificare a trimiterii in judecata si a netrimiterii in judecata, realizata de un alt judecator, denumit, in unele state ale Uniunii Europene, judecator de camera preliminara, iar in altele, judecator de instructie;
— functia de judecata, pe care o realizeaza in faza de judecata instantele judecatoresti.

Reglementarile din codurile de procedura penala prevad ca aceste functii se exercita separat si independent una fata de cealalta si ca ele intre ele, precum si cei care le realizeaza sunt incompatibili in exercitarea lor.

Revenind la textul art. 48 alin. 1 lit. a) din actualul Cod de procedura penala, este de remarcat ca acesta reglementeaza tocmai separatia care trebuie sa existe intre functia de dispozitie asupra dreptului constitutional fundamental la libertate in cursul urmaririi penale, pe care o exercita judecatorul in faza de urmarire penala, cand solutioneaza propunerea de arestare preventiva si de prelungire a acesteia, si functia de judecata, pe care nu o mai poate exercita acelasi judecator in faza de judecata, pentru ca prin exercitarea unei functii judiciare in faza de urmarire penala el devine incompatibil sa exercite o functie de judecata in aceeasi cauza in faza superioara de judecata a procesului penal.

Problema ce face obiectul recursului in interesul legii nu este insa aceea a incompatibilitatii dintre functia de urmarire si cea de judecata, ci ea se refera la situatia in care acelasi judecator, in aceeasi faza de urmarire penala, este compatibil sau nu sa solutioneze cererea de prelungire a masurii arestarii preventive, dupa ce tot el, anterior, a solutionat, in aceeasi cauza, propunerea de arestare preventiva.

Evident ca intr-o asemenea situatie nu ne aflam in prezenta unei incompatibilitati dintre cele la care se refera textul art. 48 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penala, pentru ca atat solutionarea propunerii de arestare preventiva, cat si solutionarea cererii de prelungire a arestarii preventive sunt realizate in exercitarea aceleiasi functii de dispozitie asupra dreptului constitutional la libertate in aceeasi faza de urmarire penala, si nu in faze procesuale diferite, si, drept urmare, nu opereaza incompatibilitatea dintre prerogativele specifice judecatorului care solutioneaza cereri de restrangere a unor drepturi fundamentale in faza de urmarire penala si cele ale judecatorului care judeca cauza in faza de judecata si care are a se pronunta periodic asupra legalitatii si temeiniciei unor asemenea masuri."