Este pentru prima data cand o instanta de judecata anuleaza un ordin al autoritatii de concurenta din Romania cu privire la deschiderea unei investigatii.

Anularea unui Ordin de (re)deschidere a unei investigatii emis de autoritatea de concurenta lanseaza un capitol nou in practica legata de activitatea Consiliului Concurentei si reprezinta totodata o decizie curajoasa a instantei supreme”, ne-a declarat Ioana Hrisafi-Josan (foto), avocat asociat la Tuca Zbarcea & Asociatii.
Dupa ce in anul 2005 a concluzionat, in cadrul unei proceduri de investigatie similare, ca societatea Colgate-Palmolive Romania nu se face vinovata de abuz de pozitie dominanta pe piata produselor de ingrijire orala si personala, in anul 2007, Consiliul Concurentei, sustinand ca detine noi informatii relevante, a decis deschiderea unei noi investigatii.
Instanta suprema a constatat ca aceste informatii nu indeplinesc conditiile legale pentru a determina declansarea unei noi proceduri de investigatie.
De redactarea si sustinerea contestatiei in instanta, inclusiv in recurs, s-a ocupat o echipa mixta de avocati ai Tuca Zbarcea & Asociatii specializati in litigii si dreptul concurentei. Echipa a fost coordonata de avocatii asociati Cornel Popa, Ioana Hrisafi-Josan si Raluca Vasilache.
In prezent, Tuca Zbarcea & Asociatii are o echipa formata din 80 de avocati, dintre care 16 sunt parteneri. In 2007, firma s-a extins regional, deschizand un birou secundar la Cluj-Napoca, in asociere cu Nistorescu, Somlea & Asociatii. Tuca Zbarcea & Asociatii a raportat rezultate financiare record, depasind bariera de 20 de milioane de euro in ceea ce priveste valoarea onorariilor facturate si veniturile realizate in 2008. Astfel, onorariile facturate de Tuca Zbarcea & Asociatii s-au ridicat la 23.572.074 euro (cu TVA inclus) iar incasarile la 21.449.275 euro (cu TVA inclus).
Comentarii articol (0)