Legea nr. 109/2005*) privind instituirea indemnizatiei pentru activitatea de liber-profesionist a artistilor interpreti sau executanti din Romania a fost republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 384, din 5 iunie 2009.
Art. 1. — Prezenta lege reglementeaza dreptul la indemnizatie al artistilor interpreti sau executanti, cetateni romani, care au desfasurat activitate artistic-interpretativa in regim de liber-profesionist in perioada 1 ianuarie 1950— 27 septembrie 1999 pe teritoriul Romaniei sau in strainatate.
Art. 2. — Nu fac obiectul prezentei legi activitatile care nu sunt de natura artistic-interpretativa.
Art. 3. — In sensul prezentei legi:
a) artistii interpreti sau executanti sunt actorii, cantaretii, muzicienii, dansatorii, artistii de circ si alte persoane care prezinta, canta, danseaza, recita, declama, joaca, interpreteaza, dirijeaza, exprima ori executa in orice modalitate o opera literara sau artistica, un spectacol de orice fel;
b) activitatea artistic-interpretativa in regim de liberprofesionist este activitatea artistilor interpreti sau executanti, realizata in conditiile prevazute la art. 1 in regim de colaborare cu institutii publice de stat, cu persoane juridice de drept public sau cu persoane juridice de drept privat de profil.
Art. 4. — (1) In categoria artistilor interpreti sau executanti se incadreaza:
a) solistii si interpretii vocali de:
— muzica clasica — opera, lied, opereta;
— muzica usoara, folk, pop, rock;
— muzica folclorica;
b) solistii instrumentisti si instrumentistii de:
— muzica clasica;
— muzica usoara;
— muzica folclorica;
c) dirijorii de:
— muzica clasica;
— muzica usoara;
— muzica folclorica;
d) actorii:
— de teatru;
— manuitori papusi;
— de pantomima;
— de cinema;
e) prezentatorii de spectacole;
f) solistii de balet si dans, balerinii si dansatorii, coregrafii;
g) artistii de circ si cascadorii.
(2) Completarea listei prevazute la alin. (1) se poate face prin hotarare a Guvernului, la propunerea Ministerului Culturii, Cultelor si Patrimoniului National.
*) Republicata in temeiul art. III din Ordonanta Guvernului nr. 4/2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 109/2005 privind instituirea indemnizatiei pentru activitatea de liber-profesionist a artistilor interpreti sau executanti din Romania, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 73 din 31 ianuarie 2008, aprobata cu modificari prin Legea nr. 123/2009 privind aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 4/2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 294
din 6 mai 2009, dandu-se textelor o noua numerotare.
Legea nr. 109/2005 privind instituirea indemnizatiei pentru activitatea de liber-profesionist a artistilor interpreti sau executanti din Romania a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 401 din 12 mai 2005 si a mai fost modificata prin Hotararea Guvernului nr. 1.318/2007 privind indexarea unor indemnizatii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 739 din 31 octombrie 2007, si prin Hotararea Guvernului nr. 1.147/2008 privind indexarea unor
indemnizatii acordate in baza unor legi speciale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 679 din 2 octombrie 2008.
Art. 5. — (1) Artistii interpreti sau executanti care au desfasurat activitate artistic-interpretativa in regim de liberprofesionist beneficiaza de o indemnizatie lunara pentru activitatea artistic-interpretativa, la indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii:
a) au varsta standard de pensionare prevazuta in anexa nr. 3 la Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare;
b) au realizat o perioada de activitate artistic-interpretativa de minimum 10 ani;
c) realizeaza venituri nete lunare sub nivelul pensiei medii anuale pentru limita de varsta si stagiul complet de cotizare, din sistemul public de pensii, comunicata de Institutul National de Statistica, aferenta anului anterior acordarii indemnizatiei.
(2) Perioada prevazuta la alin. (1) lit. b) se constituie din:
a) insumarea anilor calendaristici in care s-a realizat o activitate artistic-interpretativa de cel putin 92 de zile lucratoare, prin echivalarea activitatilor stabilite conform prevederilor art. 10;
b) insumarea perioadelor reprezentand vechime in specialitate, realizata prin desfasurarea de activitate artisticinterpretativa, potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, dar insuficienta pentru obtinerea unei pensii in sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale.
(3) Perioada prevazuta la alin. (2) nu include perioadele
realizate si valorificate ca stagiu de cotizare la stabilirea drepturilor de pensie in sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale sau in alte sisteme de asigurari sociale.
(4) La stabilirea perioadei de activitate artistic-interpretativa, potrivit prevederilor alin. (2), anii calendaristici in care nu s-au realizat cel putin 92 de zile lucratoare, prin echivalarea activitatilor, nu se iau in calcul.
(5) In cazul vechimii in specialitate, realizata conform alin. (2) lit. b), fractiunile mai mari de 6 luni se intregesc la un an, iar cele mai mici de 6 luni nu se iau in calcul.
Art. 6. — (1) Atestarea calitatii de beneficiar al indemnizatiei pentru activitatea de liber-profesionist a artistilor interpreti sau executanti si stabilirea perioadei de activitate artisticinterpretativa se fac la cererea artistului liber-profesionist interesat, pe baza documentelor oficiale eliberate de catre Societatea Romana de Radiodifuziune, Societatea Romana de Televiziune, ARTEXIM, ELECTRECORD, precum si de catre orice alta persoana juridica de drept public sau privat prevazuta la art. 3 lit. b), la care artistii interpreti sau executanti liberprofesionisti au prestat activitati artistic-interpretative in regim de colaborare.
(2) Persoanele juridice prevazute la alin. (1) au obligatia de a pune la dispozitie solicitantilor documentele care pot dovedi desfasurarea activitatii artistic-interpretative, in termen de 30 de zile de la data solicitarii.
(3) In lipsa sau in completarea documentelor oficiale, dovada activitatii artistic-interpretative sau a atestarii se poate face cu orice mijloc de proba prevazut de lege, afise, programe, fotografii, articole, cronici, recenzii, declaratii notariale.
Art. 7. — (1) In termen de 30 de zile de la publicarea prezentei legi in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, prin ordin comun al ministrului culturii, cultelor si patrimoniului national si ministrului muncii, familiei si protectiei sociale se infiinteaza Comisia pentru atestarea calitatii de beneficiar al indemnizatiei pentru activitatea de liber-profesionist a artistilor
interpreti sau executanti, denumita in continuare Comisia.
(2) Sumele necesare pentru desfasurarea activitatii Comisiei se prevad si se suporta din bugetul Ministerului Culturii, Cultelor si Patrimoniului National.
Art. 8. — (1) Comisia stabileste, prin hotarare, in conditiile prezentei legi, dreptul artistilor interpreti sau executanti de a primi indemnizatia pentru activitatea desfasurata in regim de liber-profesionist.
(2) Hotararea prevazuta la alin. (1) se emite si se comunica solicitantului in termen de 60 de zile de la data solicitarii.
(3) La solicitarea petentului, Comisia poate stabili prelungirea termenului prevazut la alin. (2), pentru completarea de catre solicitant a dosarului propriu, fara a se depasi insa 30 de zile de la depunerea ultimelor documente de catre solicitant.
(4) Solicitantii pot contesta hotararea prevazuta la alin. (1), in termen de 15 zile de la primire, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare. Contestatiile se solutioneaza in termen de 15 zile de la data inregistrarii lor.
(5) Hotararea finala a Comisiei se comunica casei teritoriale de pensii competente, in termen de 15 zile de la expirarea termenului de contestare sau, dupa caz, de la solutionarea contestatiilor.
(6) La primirea hotararii Comisiei, casa teritoriala de pensii are urmatoarele obligatii:
a) sa inregistreze hotararea;
b) sa verifice perioadele de vechime care au fost valorificate pentru stabilirea pensiei in sistemul public de pensii, in vederea identificarii eventualelor suprapuneri;
c) sa emita, in termen de 45 de zile de la primirea hotararii, decizia administrativa in baza careia se efectueaza plata indemnizatiei.
Art. 9. — (1) De indemnizatia pentru activitatea artisticinterpretativa beneficiaza, indiferent de varsta, si artistii interpreti sau executanti liber-profesionisti care, urmare a unei boli profesionale, nu au mai putut desfasura activitatea artistica si care dovedesc aceasta situatie, precum si faptul ca au realizat o perioada de activitate artistic-interpretativa in regim de liberprofesionist de minimum 5 ani.
(2) Bolile profesionale care pot fi dobandite ca urmare a desfasurarii activitatilor artistic-interpretative prevazute la art. 10 alin. (1) si care pot genera pierderea capacitatii de munca se stabilesc prin ordin al ministrului sanatatii, in termen de 30 de zile de la data publicarii prezentei legi.
(3) Dobandirea uneia dintre bolile profesionale stabilite potrivit alin. (2) se certifica de catre medicul specialist in medicina muncii.
Art. 10. — (1) Activitatea artistic-interpretativa se echivaleaza cu zile lucratoare, dupa cum urmeaza:
a) o participare in direct la un spectacol sau reprezentare artistica televizate — 10 zile lucratoare;
b) o participare la realizarea unui spectacol sau a unei reprezentari artistice organizate de o persoana juridica de drept public sau privat — 10 zile lucratoare, la care se adauga cate o zi pentru fiecare reprezentatie;
c) o participare la realizarea unei emisiuni TV inregistrate —15 zile lucratoare;
d) o participare la realizarea unei inregistrari de teatru radiofonic, de poezii sau povestiri pentru radio, televiziune sau casa de discuri — 30 de zile lucratoare;
e) o participare la realizarea unei inregistrari muzicale pe orice tip de suport tehnic — 10 zile lucratoare;
f) o participare la un eveniment artistic de genul festival, gala si altele asemenea, declarat ca national — 30 de zile lucratoare;
g) o participare la un eveniment artistic de importanta internationala, declarat ca atare — 60 de zile lucratoare;
h) o interpretare a unui rol intr-o productie cinematografica de lung sau scurtmetraj — un numar de zile lucratoare echivalent cu numarul de zile de filmare prevazute in contract, inclusiv zilele de deplasare la si de la locurile de filmare, precum si zilele de repaus;
i) un turneu artistic in tara sau in strainatate — un numar de zile lucratoare egal cu dublul numarului de zile calendaristice din perioada in care s-a desfasurat turneul, la care se adauga ziua plecarii si cea a revenirii din turneu.
(2) Numarul zilelor lucratoare cu care se echivaleaza fiecare prestatie artistic-interpretativa dintre cele prevazute la alin. (1) include si zilele necesare repetitiilor de orice fel, precum si pe cele necesare oricarei alte activitati pregatitoare depuse in scopul bunei desfasurari a prestatiei, anterioare acesteia sau concomitente cu ea.
(3) Premiile unu, doi si trei, precum si distinctiile similare obtinute prin participarea la evenimente artistice nationale sau internationale de prestigiu majoreaza cu 30% numarul de zile lucratoare cu care, potrivit prevederilor alin. (1), se echivaleaza activitatea artistic-interpretativa si cu 10% pentru alte premii.
Art. 11. — (1) Cuantumul indemnizatiei lunare, in suma fixa, acordata pentru activitatea artistic-interpretativa este:
a) 339 lei*) pentru artistii interpreti sau executanti prevazuti a art. 4 alin. (1), cu atestat categoria I, eliberat de Ministerul Culturii, Cultelor si Patrimoniului National;
b) 254 lei**) pentru artistii interpreti sau executanti prevazuti la art. 4 alin. (1), cu atestat categoria a II-a, eliberat de Ministerul Culturii, Cultelor si Patrimoniului National;
c) 198 lei*) pentru artistii interpreti sau executanti prevazuti a art. 4 alin. (1), cu atestat categoria a III-a, eliberat de Ministerul Culturii, Cultelor si Patrimoniului National.
(2) Cuantumul indemnizatiei pentru activitatea artisticinterpretativa se actualizeaza anual, prin hotarare a Guvernului**), in functie de evolutia indicelui preturilor de consum.
Art. 12. — (1) In functie de documentele oficiale si/sau de dovezile depuse de solicitant, Comisia va stabili nivelul indemnizatiei pentru activitatea artistic-interpretativa, dupa cum urmeaza:
a) persoanele care au studii superioare ori medii de specialitate, care fac dovada ca au prestat activitate artisticinterpretativa, in conditiile prezentei legi, vor beneficia de indemnizatia corespunzatoare atestatului de categoria I;
b) artistii interpreti sau executanti care fac dovada ca au prestat activitati artistic-interpretative in conditiile prezentei legi, dar care nu mai detin atestatele vor beneficia de indemnizatia corespunzatoare atestatului de categoria a II-a;
c) artistii interpreti sau executanti care fac dovada ca au prestat activitati artistic-interpretative in conditiile prezentei legi, fara a fi obtinut atestate, vor beneficia de indemnizatia corespunzatoare atestatului de categoria a III-a;
d) artistii de circ, fara atestate, angajati ai Circului de Stat, care fac dovada ca au prestat activitate artistic-interpretativa, in conditiile prezentei legi, beneficiaza de indemnizatie corespunzatoare atestatului de categoria I.
(2) In functie de notorietatea persoanelor prevazute la alin. (1) lit. b) si c), a celor prevazute la art. 11 alin. (1) lit. b) si c), precum si de activitatea artistic-interpretativa a acestora, Comisia poate hotari, cu unanimitate de voturi, acordarea indemnizatiei corespunzatoare atestatului de categoria I.
Art. 13. — (1) Pentru acordarea indemnizatiei prevazute la art. 11 se iau in considerare toate veniturile realizate din activitati profesionale, inclusiv pensiile, pe care le realizeaza beneficiarul acestui drept, cu exceptia indemnizatiei de merit prevazute de Legea nr. 118/2002 pentru instituirea indemnizatiei de merit, cu modificarile si completarile ulterioare.
(2) Pentru mentinerea in plata a indemnizatiei, dovada veniturilor nete lunare prevazute la art. 5 alin. (1) lit. c), realizate in anul anterior, se depune la casa teritoriala de pensii competenta, pana la finele primului trimestru al fiecarui an calendaristic pentru care se primeste indemnizatie.
Art. 14. — (1) Plata indemnizatiei pentru activitatea artisticinterpretativa in regim de liber-profesionist se efectueaza de casa teritoriala de pensii competenta, pe baza hotararii prevazute la art. 8 alin. (1).
(2) Indemnizatia pentru activitatea artistic-interpretativa se plateste incepand cu luna urmatoare celei in care s-a emis hotararea prevazuta la art. 8 alin. (5).
(3) Punerea in plata se face in baza deciziei casei teritoriale de pensii competente.
(4) Decizia prevazuta la alin. (3) poate fi contestata de solicitant, in conditiile Legii nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare.
(5) Plata indemnizatiei se suspenda in prima luna a trimestrului urmator determinarii veniturilor, in conformitate cu dispozitiile art. 13 alin. (1), in cazul in care beneficiarul nu mai indeplineste conditiile legale prevazute la art. 5 alin. (1) lit. c) sau daca acesta nu depune la timp dovada prevazuta la art. 13 alin. (2).
(6) Plata indemnizatiei suspendate potrivit alin. (5) se reia in luna urmatoare indeplinirii conditiilor prevazute pentru aceasta.
Art. 15. — Plata indemnizatiei inceteaza incepand cu luna urmatoare celei in care beneficiarul a decedat.
Art. 16. — (1) Sumele incasate necuvenit, cu titlu de indemnizatie, se recupereaza de la beneficiar, in conditiile legii.
(2) In cazul in care nu se pot recupera, integral sau partial, sumele platite necuvenit cu acest titlu vor fi recuperate, in conditiile legii, de la persoanele vinovate.
*) Cuantumul indemnizatiei lunare, prevazut la lit. a), b) si c), este cel indexat potrivit Hotararii Guvernului nr. 1.147/2008 privind indexarea unor
indemnizatii acordate in baza unor legi speciale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 679 din 2 octombrie 2008.
**) A se vedea Hotararea Guvernului nr. 1.318/2007 privind indexarea unor indemnizatii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 739 din 31 octombrie 2007, si Hotararea Guvernului nr. 1.147/2008 privind indexarea unor indemnizatii acordate in baza unor legi speciale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 679 din 2 octombrie 2008.
Art. 17. — Fondurile necesare pentru plata indemnizatiilor stabilite in conformitate cu prevederile prezentei legi se suporta de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale.
Art. 18. — Normele metodologice de aplicare a prezentei legi se aproba prin hotarare a Guvernului*), la propunerea Ministerului Culturii, Cultelor si Patrimoniului National si Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, in termen de 60 de zile de la publicarea prezentei legi.
Art. 19. — (1) Incalcarea prevederilor art. 6 alin. (2) constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 1.000 lei la 2.000 lei.
(2) Constatarea contraventiei prevazute la alin. (1) si aplicarea sanctiunii se fac de catre persoanele imputernicite din cadrul inspectoratelor teritoriale de munca, la cererea solicitantului.
(3) Contraventiei prevazute la alin. (1) ii sunt aplicabile dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. 20. — Prezenta lege intra in vigoare la data de 1 ianuarie 2006, cu exceptia art. 4—7, art. 9 alin. (2), art. 12*), art. 17—19**) care intra in vigoare la 3 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
N O T A:
Reproducem mai jos prevederile art. II si IV din Ordonanta Guvernului nr. 4/2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 109/2005 privind instituirea indemnizatiei pentru activitatea de liber-profesionist a artistilor interpreti sau executanti din Romania, care nu sunt incorporate in forma republicata a Legii nr. 109/2005 si care se aplica, in continuare, ca dispozitii proprii ale actului modificator:
„Art. II. — (1) Componenta Comisiei pentru atestarea calitatii de beneficiar al indemnizatiei pentru activitatea de liberprofesionist a artistilor interpreti sau executanti, prevazuta la art. 7 din Legea nr. 109/2005, denumita in continuare Comisia, este urmatoarea: 2 reprezentanti ai Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de Șanse, 2 reprezentanti ai Ministerului Culturii si Cultelor si un reprezentant desemnat din randul uniunilor de artisti interpreti sau executanti legal constituite si recunoscute ca persoane juridice de utilitate publica.
(2) In termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei ordonante, se modifica, prin ordin comun al ministrului muncii, familiei si egalitatii de sanse si al ministrului culturii si cultelor, componenta comisiei prevazute la alin. (1).
(3) Comisia va functiona pe langa Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Șanse, pe baza regulamentului aprobat prin ordin comun al ministrului muncii, familiei si egalitatii de sanse si al ministrului culturii si cultelor.
Art. IV. — Prezenta ordonanta intra in vigoare la 3 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.”
*) In anul 2005, Ministerul Culturii si Cultelor si Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei au elaborat Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 109/2005 privind instituirea indemnizatiei pentru activitatea de liber-profesionist a artistilor interpreti sau executanti din Romania, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.469/2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.109 din 8 decembrie 2005.
**) Textul se refera la fostele art. 12 si art. 17—19, care au devenit, in prezenta forma republicata, art. 13 si art. 18—20.
Comentarii articol (2)