Hotararea CEDO in Cauza Teodorescu impotriva Romaniei

Hotararea in Cauza Teodorescu impotriva Romaniei, din 29 iulie 2008

(Cererea nr. 29.762/02)

In Cauza Teodorescu impotriva Romaniei ,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall,
presedinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Birsan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Ann Power, judecatori, si din Santiago Quesada, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 8 iulie 2008, pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:


Procedura

1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 29.762/02) indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, domnul Dorin Jean Teodorescu (reclamantul), a sesizat Curtea la data de 11 iulie 2002 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul sau, domnul Razvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamantul se plange, sub aspectul art. 6 § 1 din Conventie, de neexecutarea a doua hotarari judecatoresti definitive, precum si de anularea acestor hotarari prin exercitarea unei cai extraordinare de atac, recursul in anulare.
De asemenea, el se plange in temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 de o incalcare a dreptului la respectarea bunurilor sale, din cauza punerii sub sechestru a apartamentului sau dupa anularea hotararilor respective.
4. La data de 20 martie 2007, Curtea a hotarat sa ii comunice Guvernului cererea. Astfel cum prevede art. 29 § 3 din Conventie, aceasta a hotarat, de asemenea, sa se analizeze in acelasi timp admisibilitatea si fondul cauzei. Atat reclamantul, cat si Guvernul au depus observatii scrise.


In Fapt

I. Circumstantele cauzei

5. Reclamantul s-a nascut in anul 1955 si locuieste in Bistrita.
6. Printr-un ordin al prefectului din 28 iunie 2000, reclamantul, care era consilier-expert de gradul I A si director al departamentului de resurse umane, secretariat si relatii cu publicul, a fost concediat in urma unei reorganizari a serviciilor din cadrul prefecturii.

A. Contestatia impotriva ordinului din 28 iunie 2000

7. La o data neprecizata, reclamantul a sesizat Judecatoria Bistrita (judecatoria) cu o contestatie impotriva ordinului din 28 iunie 2000 si a solicitat reintegrarea sa in postul pe care il ocupase, precum si plata salariilor ramase neplatite.
8. La data de 2 februarie 2001, prefectura a publicat un anunt de concurs pentru urmatoarele 5 posturi: director al departamentului de integrare europeana; consilier juridic si consilier la acelasi departament; analist-programator si consilier la departamentul de programe si strategii. Printr-o adresa din data de 2 martie 2001, reclamantul a solicitat autorizarea de a participa la concurs pentru postul de director al departamentului de integrare europeana, insa prefectura i-a respins cererea pe motivul ca ea nu avea un post de director in aceasta directie.
Din observatiile reclamantului, necontestate de Guvern, rezulta ca respectivul concurs a avut loc la data de 6 martie 2001 si ca posturile propuse au fost ocupate de terte persoane.
9. Printr-o hotarare din data de 5 martie 2001, judecatoria a admis contestatia si a dispus ca prefectura sa il reintegreze pe reclamant in postul de consilier-expert de gradul I A, sa ii plateasca suma de 17.752.500 lei vechi romanesti (ROL) pentru salariile datorate pentru perioada 13 iulie 2000—28 februarie 2001 si, ulterior, suma de 2.367.000 ROL pe luna pana la reintegrarea sa efectiva. De asemenea, instanta a retinut ca ea nu putea dispune reintegrarea reclamantului in postul de director al departamentului de resurse umane, in masura in care aceasta directie a fost desfiintata. Prevederile relevante din aceasta sentinta sunt urmatoarele:
„Desi prefectura a intocmit mai multe adrese prin care a solicitat sprijin pentru a gasi un post corespunzator pregatirii reclamantului, este totusi de necontestat faptul ca aceste cereri au fost pur formale, dat fiind faptul ca un astfel de post figura in statul de functii al prefecturii (...), document din care rezulta ca numarul de experti-consilieri de gradul I A nu a fost nicidecum redus.
Este evident ca se impunea ca unul dintre aceste posturi, chiar si postul de inspector de specialitate de gradul I A, care era vacant in departamentul de coordonare a secretariatului tehnic, sa ii fie propus reclamantului.”
10. La o data neprecizata, prefectura a formulat un recurs impotriva acestei sentinte in fata Tribunalului Judetean Bistrita-Nasaud (tribunalul judetean).
11. Din observatiile reclamantului, necontestate de Guvern, rezulta ca prefectura ar fi reinfiintat departamentul de resurse umane la putin timp dupa sentinta din 5 martie 2001, dar inainte ca aceasta sentinta sa fie confirmata definitiv. In opinia reclamantului, ea ar fi organizat, in secret, si un concurs pentru postul de director al departamentului respectiv.
12. La data de 25 mai 2001, cand recursul se afla pe rolul tribunalului judetean, prefectura a trimis Ministerului Administratiei Publice (ministerul) o adresa prin care ii solicita punctul de vedere cu privire la concedierea reclamantului si il informa despre solutia pronuntata in prima instanta, precum si despre introducerea recursului.
13. Printr-o adresa din data de 4 iunie 2001, ministerul i-a raspuns astfel:
„Obligatia pe care o are prefectura de a se incadra in numarul de salariati ce i-a fost alocat rezulta din raspunderea pe care o are in calitate de ordonator de credite, calitate in baza careia ea trebuie sa se limiteze la resursele bugetare ce ii sunt alocate in acest scop.”
14. Prin decizia definitiva din data de 25 iunie 2001, tribunalul judetean a respins recursul prefecturii si a confirmat temeinicia sentintei din 5 martie 2001. Instanta a analizat adresa din 4 iunie 2001 a ministerului, prezentata de prefectura, insa a constatat ca ea nu este de natura sa dovedeasca o reducere efectiva a numarului de posturi de acelasi tip cu cel pe care il ocupase reclamantul.
15. La data de 20 iulie 2001, reclamantul a solicitat prefecturii sa execute aceasta hotarare, insa a fost refuzat.

B. Demersurile in vederea executarii silite a hotararii judecatoresti din data de 5 martie 2001

16. La data de 20 august 2001, reclamantul s-a adresat unui executor judecatoresc in vederea executarii silite a hotararii.
17. Prin incheierea din data de 22 august 2001, judecatoria a admis cererea executorului judecatoresc si a incuviintat executarea silita.
18. Printr-o adresa din data de 4 septembrie 2001, prefectura a solicitat agentiei judetene de ocupare a fortei de munca (agentia) sa precizeze care erau locurile de munca disponibile pentru persoanele cu pregatirea reclamantului, dat fiind faptul ca ea nu avea niciun post vacant pe care sa i-l propuna in executarea hotararii din data de 5 martie 2001. La data de 6 septembrie 2001, agentia a raspuns ca existau doua posturi de luat in considerare, si anume un post de analist-programator la spital si un post de programator la directia judeteana de munca si solidaritate sociala. Cele doua posturi trebuiau sa fie ocupate prin concurs. La data de 7 septembrie 2001 a fost trimisa reclamantului o copie a raspunsului agentiei, cu mentiunea ca prefectura nu dispunea de un post vacant potrivit pregatirii sale.
19. Printr-o adresa din data de 7 septembrie 2001, prefectura a informat ministerul ca nu dispune de sumele pe care trebuie sa i le plateasca reclamantului conform hotararii judecatoresti in discutie. Prin urmare, ea a solicitat o suplimentare a bugetului. In ceea ce priveste obligatia de a il reintegra pe reclamant, ea a solicitat infiintarea unui post de consilier-expert de gradul I A, avand in vedere ca ea nu dispunea de un asemenea post.
20. Tot la data de 7 septembrie 2001, la cererea executorului judecatoresc, Trezoreria Municipiului Bistrita (administratia) a procedat la poprirea conturilor prefecturii. La data de 20 septembrie 2001, executorul judecatoresc a cerut prefecturii sa plateasca periodic in contul reclamantului sumele stabilite prin hotararea din data de 5 martie 2001.
21. Prin ordinele din 8 si 19 martie 2002, prefectul a constatat incetarea functiilor lui Z.N., director adjunct al departamentului de resurse umane, prin pensionarea sa, si ale lui T.V.A., seful serviciului de coordonare a secretariatului tehnic pentru aplicarea legii fondului funciar, prin deces.
22. Printr-un referat din data de 29 martie 2002, secretarul general al prefecturii, bazandu-se pe hotararea mentionata mai sus, dar si pe o cerere a reclamantului din 26 martie 2002, a propus prefectului sa il reintegreze pe reclamant in postul de consilier-expert de gradul I A. Prefectul nu a aprobat aceasta propunere.
23. Ca anexa la observatiile sale, reclamantul a trimis o copie a statului de functii al prefecturii pentru anul 2002. Din acest document, necontestat de Guvern, rezulta ca la data de 1 noiembrie 2002 erau ocupate 10 posturi de consilieri de gradul I A, in timp ce numarul maxim de posturi de acest tip era de 11; de asemenea, erau ocupate doua posturi de inspector de specialitate de gradul III A, in timp ce numarul maxim de posturi de acest tip era de 3.

C. Contestatia la executarea silita a hotararii judecatoresti din data de 5 martie 2001

24. La o data neprecizata, prefectura a formulat o contestatie la executarea hotararii din data de 5 martie 2001, sustinand ca postul de consilier-expert de gradul I A fusese desfiintat in anul 2000 si ca, prin urmare, ea nu putea sa il reintegreze pe reclamant.
25. Prin hotararea din data de 13 decembrie 2001, judecatoria a respins contestatia, apreciind ca aceasta urmarea repunerea in discutie a unei hotarari judecatoresti ramase definitive. Aceasta hotarare a fost confirmata, in urma recursului formulat de prefectura, prin decizia definitiva din data de
19 aprilie 2002 a tribunalului judetean, ale carei prevederi relevante sunt urmatoarele:
„Prin hotararea ce constituie titlu executoriu, s-a hotarat cu autoritate de lucru judecat ca niciun post de consilier-expert de gradul I A, corespunzator pregatirii reclamantului (...), nu a fost desfiintat si ca prefectura a procedat in mod ilegal la concedierea reclamantului (...). Tocmai in baza acestui considerent a fost dispusa reintegrarea reclamantului.”

#PAGEBREAK#

D. Actiunea vizand obligarea prefecturii la plata unei amenzi

26. La o data neprecizata, reclamantul a sesizat judecatoria cu o actiune impotriva prefecturii, pentru a o obliga pe aceasta la plata unei amenzi din cauza ca a refuzat executarea hotararii judecatoresti din data de 5 martie 2001.
27. Prin hotararea din data de 20 mai 2002, judecatoria a admis actiunea si a obligat prefectura la plata unei amenzi in suma de 300.000 ROL pe zi de intarziere pana la reintegrarea reclamantului. Instanta a constatat ca prefectura ii platea periodic reclamantului salariul, insa refuza sa il reintegreze.
Aceasta hotarare prevedea urmatoarele in partea sa relevanta:
„Avand in vedere ca obligatia de a face nu poate fi executata decat de catre debitor, instanta apreciaza ca executarea titlului executoriu nu poate fi realizata decat prin recurgerea la o masura de constrangere menita sa condamne pe debitoare sa plateasca statului o amenda (...) stabilita pe zi de intarziere pana la executarea obligatiei de reintegrare.
In vederea stabilirii cuantumului amenzii, instanta a tinut cont de executarea partiala a titlului executoriu, de pasivitatea de care a dat dovada parata, care prefera sa ii plateasca reclamantului lunar o suma de la bugetul de stat, fara ca acesta sa munceasca, in loc sa caute solutii pentru a ii propune un post reclamantului, precum si lunga perioada care s-a scurs de la ramanerea definitiva a sentintei, perioada in care ar fi putut fi facute demersuri in vederea executarii acestei sentinte.
Atitudinea debitoarei aduce prejudicii bugetului de stat, deoarece acesta isi asuma lunar plata unui salariu fara ca beneficiarul sau sa exercite vreo activitate in interesul statului.”
28. Ramasa definitiva, aceasta hotarare a fost investita cu formula executorie.
29. Printr-un referat din data de 5 iulie 2002, directorul Directiei pentru controlul legalitatii actelor si contencios administrativ, facand trimitere la hotararea judecatoreasca din data de 20 mai 2002, a propus prefectului sa il reintegreze pe reclamant in postul de consilier-expert de gradul I A. Prefectul nu a aprobat aceasta propunere.
30. La data de 1 august 2002, reclamantul s-a adresat unui executor judecatoresc in vederea executarii silite a acestei noi hotarari judecatoresti. Din dosar nu reiese ce raspuns a fost dat acestei cereri.

E. Anularea hotararii din data de 5 martie 2001

31. La data de 25 iunie 2002, procurorul general al Romaniei a formulat la Curtea Suprema de Justitie (Curtea Suprema) un recurs in anulare impotriva hotararii din 5 martie 2001, considerand ca instantele nu au apreciat corect probele.
32. Printr-o adresa din data de 25 iulie 2002, ca raspuns la un memoriu formulat de reclamant, ministerul l-a informat pe acesta ca reintegrarea sa nu era posibila inainte de analiza recursului in anulare de catre Curtea Suprema.
33. Prin decizia din data de 10 aprilie 2003, Curtea Suprema a admis recursul, a anulat hotararea judecatoreasca mentionata mai sus si a respins contestatia reclamantului.

F. Anularea sentintei din 20 mai 2002

34. La o data neprecizata, procurorul general a formulat, de asemenea, un recurs in anulare impotriva hotararii judecatoresti din data de 20 mai 2002, aratand ca obligatia prefecturii de a il reintegra pe reclamant nu mai exista, din cauza anularii hotararii din 5 martie 2001, si ca, prin urmare, institutia respectiva nu mai putea fi condamnata la plata amenzii.
35. Prin decizia din data de 14 octombrie 2003, Curtea Suprema a admis recursul in anulare, a anulat hotararea contestata si a respins actiunea reclamantului.

G. Procedura vizand obligarea reclamantului la restituirea catre prefectura a sumelor incasate in temeiul hotararii din data de 5 martie 2001

36. La date neprecizate, prefectura a sesizat judecatoria cu doua cereri prin care se urmarea obligarea reclamantului la restituirea sumelor incasate de la prefectura in temeiul hotararii din 5 martie 2001 si, respectiv, la punerea sub sechestru a bunurilor reclamantului.
37. Prin incheierea din data de 26 august 2003, judecatoria a autorizat punerea sub sechestru a bunurilor reclamantului. Aceasta incheiere a fost confirmata prin decizia din data de 10 noiembrie 2003 a tribunalului judetean, care a respins recursul reclamantului.
38. La data de 16 ianuarie 2004, apartamentul reclamantului a fost pus sub sechestru.
39. Prin hotararea din data de 20 septembrie 2006, judecatoria a admis cererea prefecturii si l-a obligat pe reclamant sa ii restituie acesteia suma de 77.698.500 ROL pentru sumele incasate in temeiul hotararii din data de 5 martie 2001. Prin aceeasi hotarare, reclamantul a fost condamnat si la plata catre prefectura a sumei de 5.450.400 ROL cu titlu de cheltuieli de judecata.
In observatiile sale formulate ca raspuns la cele ale Guvernului, reclamantul precizeaza ca recursul sau impotriva hotararii respective a fost respins prin decizia din 24 ianuarie 2007 a tribunalului judetean. Aceasta decizie nu a fost depusa la dosar.

H. Plangerile penale impotriva prefectului si a altor functionari ai prefecturii

40. La date neprecizate, reclamantul a sesizat Parchetul de pe langa judecatorie cu plangeri penale fara a se constitui parte civila impotriva prefectului si a altor functionari ai prefecturii pe care ii acuza ca au comis abuzuri, au produs falsuri si au refuzat sa puna in executare hotararile judecatoresti definitive. Plangerile sale au facut obiectul unor solutii de neincepere a urmaririi penale, din cauza anularii hotararilor judecatoresti pronuntate in favoarea sa.

I. Situatia actuala a reclamantului

41. La data de 29 ianuarie 2007, reclamantul a achitat prefecturii toate sumele prevazute in sentinta din 20 septembrie 2006 (paragraful 39 de mai sus), adica 83.148.900 ROL, lucru pe care aceasta l-a confirmat printr-o adresa din data de 30 ianuarie 2007, trimisa executorului judecatoresc.
42. Printr-o adresa din data de 2 iulie 2007, prefectura a informat Guvernul ca reintegrarea reclamantului nu este posibila deoarece ministerul nu a autorizat infiintarea unui post de consilier-expert de gradul I A, desi institutia respectiva nu dispunea de niciun post vacant.

#PAGEBREAK#

II. Dreptul intern pertinent

43. Prevederile relevante din Codul de procedura civila sunt urmatoarele:
ARTICOLUL 330
„Procurorul general, din oficiu sau la cererea ministrului justitiei, poate ataca cu recurs in anulare, la Curtea Suprema de Justitie, hotararile judecatoresti irevocabile pentru urmatoarele motive:
1. cand instanta a depasit atributiile puterii judecatoresti;
2. cand prin hotararea atacata s-a produs o incalcare esentiala a legii, ce a determinat o solutionare gresita a cauzei pe fond, ori aceasta hotarare este vadit netemeinica (...).”
„In cazurile prevazute de art. 330 pct. 1 si 2, recursul in anulare se poate declara in termen de 1 an de la data cand hotararea judecatoreasca a ramas irevocabila.”
44. Art. 330 si 330 1 au fost abrogate prin Ordonanta de urgenta a Guvernului privind modificarea si completarea Codului de procedura civila nr. 58/2003, intrata in vigoare la data de 27 august 2003.

In Drept
I. Asupra pretinsei incalcari a articolului 6 § 1 din Conventie
45. Reclamantul se plange de neexecutarea hotararilor judecatoresti din 5 martie 2001 si din 20 mai 2002 ale Judecatoriei Bistrita, precum si de anularea lor printr-un recurs in anulare. El considera ca autoritatile au amanat in mod inacceptabil executarea hotararilor respective, ale caror efecte au fost in final anulate integral dupa admiterea recursurilor in anulare. El invoca art. 6 § 1 din Conventie, care prevede urmatoarele in partile sale relevante: „Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil (...) a cauzei sale, de catre o instanta (...) care va hotari (...) asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (...).”

A. Observatie preliminara
46. Curtea apreciaza ca procedura prin care se urmareste obligarea prefecturii la plata unei amenzi, solutionata prin sentinta din 20 mai 2002, nu a fost decat un mijloc indirect de a asigura executarea hotararii din data de 5 martie 2001 in partea sa referitoare la reintegrarea reclamantului.
47. Prin urmare, ea se va limita la a analiza capetele de cerere intemeiate pe art. 6 § 1 din Conventie in ceea ce priveste hotararea judecatoreasca din data de 5 martie 2001.

B. Asupra admisibilitatii
48. Guvernul invoca exceptia incompatibilitatii ratione materiae, apreciind ca art. 6 § 1 din Conventie nu este aplicabil in speta. El citeaza in acest sens Cauza Pellegrin impotriva Frantei [MC] (nr. 28.541/95, §§ 64—66, CEDO 1999 VIII) si arata ca reclamantul indeplinea sarcini legate de exercitarea puterii publice, deoarece era director de resurse umane, secretariat si relatii cu publicul intr-o institutie publica, si anume in cadrul prefecturii. In plus, el nu indeplinea functii de subordonare, ci beneficia de o anumita independenta.
49. Reclamantul solicita Curtii sa respinga exceptia Guvernului cu motivarea ca era vorba de un litigiu de munca ce nu se referea la activitatea functionarilor publici. El subliniaza ca activitatea intr-o directie de resurse umane, ca activitate auxiliara, se desfasoara dupa criterii generale, aplicabile in toate sectoarele, inclusiv in administratia publica.
50. Curtea reaminteste ca a respins deja o exceptie similara a Guvernului in Cauza Ștefanescu impotriva Romaniei (nr. 9.555/03, §§ 20—21, 11 octombrie 2007), statuand ca, in temeiul jurisprudentei sale recente (Vilho Eskelinen si altii impotriva Finlandei, [MC], nr. 63.235/00, § 62, CEDO 2007-...), pentru a constata neaplicarea art. 6, dreptul intern trebuie in primul rand sa fi exclus in mod expres accesul la o instanta in ceea ce priveste postul sau categoria de salariati in discutie; conform acestei jurisprudente, nimic nu justifica, in principiu, excluderea din garantiile art. 6 a conflictelor obisnuite de munca, in masura in care obiectul litigiului nu este legat de exercitarea autoritatii de stat.
51. Dupa ce a analizat toate elementele ce i-au fost transmise, Curtea considera ca Guvernul nu a expus niciun fapt sau argument care sa poata conduce la o alta concluzie in cazul de fata. Prin urmare, exceptia trebuie respinsa si retinut faptul ca art. 6 § 1 este aplicabil in speta.
52. Pe de alta parte, Curtea constata ca cererile reclamantului nu sunt vadit neintemeiate in sensul art. 35 § 3 din Conventie si ca nu sunt afectate de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Asadar, acestea trebuie sa fie declarate admisibile.

C. Asupra fondului

1. Neexecutarea hotararii judecatoresti din data de 5 martie 2001
53. Guvernul arata ca prefectura a facut demersuri pentru a il reintegra pe reclamant, de exemplu solicitand sprijinul Ministerului Administratiei Publice si al agentiei judetene de ocupare a fortei de munca. In acest sens, el face trimitere la adresele din 25 mai si 4 septembrie 2001 si la raspunsurile date acestora (paragrafele 12, 13 si 18 de mai sus). Mai mult, el considera ca ministerul dispunea de o anumita marja de apreciere in ceea ce priveste numarul de posturi aferente fiecarei prefecturi.
54. In ceea ce priveste obligatia de a ii plati reclamantului sumele stabilite prin sentinta respectiva, Guvernul observa ca prefectura a executat in intregime aceasta parte a hotararii din data de 5 martie 2001, asa cum rezulta din hotararea din data de 20 mai 2002 (paragraful 27 de mai sus).
55. Pentru a concluziona, acesta considera ca neexecutarea hotararii din 5 martie 2001 in partea sa referitoare la reintegrarea reclamantului era justificata de o situatie de imposibilitate obiectiva, si anume indisponibilitatea unor posturi de consilieri-experti de gradul I A la prefectura. Mai mult, in ciuda acestei situatii, institutia debitoare nu a ramas inactiva, ci i-a propus reclamantului alte doua posturi care corespundeau
pregatirii sale (paragraful 18 in fine de mai sus).
56. Reclamantul contesta cu tarie argumentele Guvernului, subliniind ca prefectura dispunea de posturi vacante, lucru care reiese din anuntul de concurs din data de 2 februarie 2001 (paragraful 8 de mai sus), din infiintarea departamentului de resurse umane, cu un nou post de director (paragraful 11 de mai sus), din ordinele prefectului din 8 si 19 martie 2002 (paragraful 21 de mai sus), precum si din statul de functii al prefecturii (paragraful 23 de mai sus). El considera ca, desi institutia in cauza ar fi trebuit sa ii propuna unul din posturile vacante in temeiul hotararii din data de 5 martie 2001, ea a actionat cu reacredinta, refuzandu-i participarea la concursul mentionat mai sus.
57. Pe de alta parte, reclamantul mai observa ca ministerul nu a raspuns la adresa prefecturii din data de 7 septembrie 2001(paragraful 19 de mai sus). In ceea ce priveste adresa din
4 septembrie 2001 trimisa agentiei judetene de ocupare a fortei de munca, el considera ca nu era vorba de un demers efectiv in vederea reintegrarii sale, avand in vedere ca cele doua posturi mentionate de agentie nu puteau fi ocupate decat prin concurs, desi hotararea judecatoreasca din data de 5 martie 2001 nu retinuse o astfel de conditie pentru reintegrarea sa. In opinia reclamantului, daca prefectura ar fi fost de buna-credinta, i-ar fi propus unul dintre posturile sale vacante. El arata ca, in orice caz, sentinta respectiva retinuse obligatia institutiei de a-l reintegra intr-un anumit post, si anume acela de consilier-expert de gradul I A. Reclamantul adauga ca salariile din cadrul prefecturii erau mai mari decat salariile aferente posturilor mentionate de agentie.
58. Reclamantul insista asupra faptului ca, refuzand sa il reintegreze, prefectura a ramas intr-o pasivitate totala dupa data de 7 septembrie 2001 si pana la anularea sentintei, la data de 10 aprilie 2003. El considera ca o asemenea perioada nu poate fi considerata rezonabila.
59. In ceea ce priveste plata salariilor, reclamantul recunoaste ca debitoarea i-a platit aceste sume fara ca el sa munceasca, intrucat aceasta nu intelegea sa ii propuna un post, desi avea mai multe posturi disponibile. Totusi, el tine sa precizeze ca a restituit prefecturii toate aceste sume dupa decizia din data de 20 septembrie 2006 (paragrafele 39 si 41 de mai sus).
60. Curtea reaminteste ca executarea unei hotarari judecatoresti, indiferent de la ce instanta ar emana ea, trebuie considerata ca facand parte integranta din „proces” in sensul art. 6 din Conventie (Hornsby impotriva Greciei, Hotararea din 19 martie 1997, Culegere de hotarari si decizii 1997—II, pp. 510—511, § 40, si Immobiliare Saffi impotriva Italiei [MC], nr. 22.774/93, § 63, CEDO 1999—V).
61. Cand autoritatile sunt obligate sa actioneze in executarea unei hotarari judecatoresti si omit sa o faca, aceasta inertie atrage raspunderea statului sub aspectul art. 6 § 1 din Conventie (Scollo impotriva Italiei, Hotararea din 28 septembrie 1995, Seria A nr. 315—C, p. 55, § 44).
62. In speta, Curtea observa ca prin hotararea definitiva din data de 5 martie 2001, Judecatoria Bistrita a dispus ca prefectura sa il reintegreze pe reclamant intr-un post de consilier-expert de gradul I A si sa ii plateasca anumite sume cu titlu de salarii.
63. Cu privire la obligatia de reintegrare, aceasta nu a fost inca executata, prefectura indicandu-i reclamantului lipsa de posturi vacante. In masura in care Guvernul vede in aceasta situatie o imposibilitate obiectiva de executare (paragraful 55 de mai sus), Curtea reaminteste ca judecatoria, prin hotararea mentionata mai sus, a retinut ca postul respectiv figura in statul de functii al prefecturii, intrucat numarul de consilieri-experti de gradul I A nu fusese redus (paragraful 9 de mai sus). Pe de alta parte, prefectura invocase argumentul inexistentei unui astfel de post in fata instantelor nationale, care l-au respins in mod definitiv (paragrafele 14 si 25 de mai sus).
64. Asadar, Curtea nu este convinsa de argumentul Guvernului cu privire la lipsa posturilor disponibile in cadrul prefecturii.
65. In ceea ce priveste demersurile efectuate de Guvern in vederea reintegrarii reclamantului (paragraful 53 de mai sus), Curtea observa ca scrisoarea din data de 25 mai 2001 a prefecturii si raspunsul din data de 4 mai 2001 al ministerului au fost luate deja in calcul in decizia din 25 iunie 2001. Cat priveste adresele din 4 si 7 septembrie 2001, desi au fost ulterioare
acestei decizii, prin hotararea din data de 5 martie 2001, judecatoria constatase caracterul pur formal al oricarei adrese de acest tip, avand in vedere existenta postului solicitat chiar in cadrul prefecturii.
66. Curtea observa alaturi de reclamant ca, in orice caz, cele doua posturi mentionate in raspunsul agentiei judetene a locurilor de munca nu puteau fi ocupate decat in urma unui concurs, desi hotararea definitiva din data de 5 martie 2001 ii impunea prefecturii o obligatie neconditionata de a-l reintegra
pe reclamant. In acest context, ea apreciaza ca ar fi nerezonabil sa ii reproseze acestuia faptul ca nu si-a manifestat intentia de a participa la un concurs ale carui rezultate erau incerte.
67. Curtea gaseste deosebit de frapant faptul ca prefectura, institutie publica ce face parte integranta din administratia statului, a refuzat reintegrarea reclamantului o perioada atat de lunga, desi prefectului i-au fost adresate propuneri in acest sens (paragrafele 22 si 29 de mai sus). Mai mult chiar, prefectura nici nu a incercat sa ii propuna reclamantului un alt post, asa cum
i-a sugerat si judecatoria in hotararea sa din 5 martie 2001.
68. Cat priveste argumentul Guvernului referitor la marja de apreciere a Ministerului Administratiei Publice (paragraful 53 de mai sus), Curtea arata ca exercitarea puterilor etatice care au o influenta asupra drepturilor si libertatilor garantate de Conventie atrage raspunderea statului, independent de forma in care sunt exercitate aceste puteri (Vodopyanovy impotriva Ucrainei,nr. 22.214/02, § 33, 17 ianuarie 2006) si ca administratia constituie un element al statului de drept al carui interes se identifica, asadar, cu cel al unei bune administrari a justitiei (Hornsby, mentionata mai sus, p. 511, § 41).
69. In ceea ce priveste obligatia prefecturii de a-i plati salariile reclamantului, Curtea constata ca institutia i le-a platit acestuia in urma recursului sau la procedura de executare silita. Totusi, recursul in anulare fiind admis, el a fost obligat sa restituie toate sumele incasate astfel, plus cheltuieli de judecata (paragrafele 36, 39 si 41 de mai sus). Prin urmare, hotararea judecatoreasca din data de 5 mai 2001 ramane neexecutata pana in prezent si in partea sa referitoare la plata sumelor de bani.
70. Avand in vedere cele de mai sus, Curtea apreciaza ca statul nu a depus toate eforturile necesare pentru a pune in executare hotararea judecatoreasca din data de 5 martie 2001
71. Prin urmare, a avut loc incalcarea art. 6 § 1 din Conventie.

2. Anularea hotararii judecatoresti din data de 5 martie 2001
72. Guvernul arata ca, in urma Cauzei Brumarescu impotriva Romaniei ([MC], nr. 28.342/95, CEDO 1999—VII), prevederile Codului de procedura civila referitoare la „recursul in anulare” au fost abrogate, astfel incat procurorul general nu mai are posibilitatea sa supuna unei noi judecati o decizie definitiva si irevocabila. Totusi, Guvernul considera ca prezenta cauza este diferita de Cauza Brumarescu.
73. Reclamantul considera ca introducerea recursului in anulare nu a avut alt scop decat acela de a-i exonera pe agentii unei institutii publice de responsabilitatea care le revenea in temeiul hotararii din data de 5 martie 2001. In orice caz, el adauga ca o hotarare judecatoreasca definitiva nu ar trebui sa poata fi rejudecata vreodata.
74. Curtea reaminteste ca dreptul la un proces echitabil in fata unei instante, garantat de art. 6 § 1 din Conventie, trebuie interpretat in lumina preambulului Conventiei, care enunta suprematia dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante.
75. Unul dintre elementele fundamentale ale suprematiei dreptului este principiul securitatii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca solutia data in mod definitiv oricarui litigiu de catre instantele judecatoresti sa nu mai poata fi repusa in discutie (Brumarescu, mentionata mai sus, § 61;
S.C. Masinexportimport Industrial Group S.A. impotriva Romaniei, nr. 22.687/03, § 32, 1 decembrie 2005), deoarece securitatea juridica presupune respectarea principiului autoritatii de lucru judecat, adica a caracterului definitiv al hotararilor judecatoresti (Riabykh impotriva Rusiei, nr. 52.854/99, § 52, CEDO 2003—IX).
76. In speta, hotararea definitiva din data de 5 martie 2001 a Judecatoriei Bistrita a fost anulata in urma admiterii, prin decizia din data de 10 aprilie 2003 a Curtii Supreme, a unui recurs in anulare introdus de procurorul general al Romaniei (paragrafele 31 si 33 de mai sus).
77. Aceste elemente ii sunt suficiente Curtii pentru a constata ca anularea acestei hotarari i-a incalcat reclamantului dreptul la un proces echitabil.
78. Prin urmare, a avut loc incalcarea art. 6 § 1 din Conventie.

II. Asupra pretinsei incalcari a art. 1 din Protocolul nr. 1
79. Reclamantul sustine ca s-a produs o incalcare a dreptului sau la respectarea bunurilor din cauza punerii sub sechestru a apartamentului sau in urma anularii hotararii judecatoresti din data de 5 martie 2001 pe calea recursului in anulare. El invoca art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, care prevede urmatoarele:
„Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international. Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor.”

#PAGEBREAK#

A. Asupra admisibilitatii
80. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat in sensul art. 35 § 3 din Conventie. Pe de alta parte, Curtea observa ca acesta nu este afectat de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarat admisibil.

B. Asupra fondului
81. Guvernul considera ca ingerinta in dreptul de proprietate al reclamantului era prevazuta de lege la data evenimentelor, urmarea un scop legitim, si anume corecta aplicare a legii, si respecta principiul proportionalitatii intre mijloacele utilizate si scopul urmarit. In opinia sa, decizia instantei supreme s-a limitat la a corecta erorile instantelor inferioare, pentru a asigura respectarea legii.
82. Reclamantul insista asupra faptului ca apartamentul sau a fost pus sub sechestru in urma anularii hotararii judecatoresti din data de 5 martie 2001 pe calea recursului in anulare, ceea ce l-a impiedicat sa faca lucrari de reparatii in vederea inchirierii lui.
83. Ținand cont de concluziile sale de la paragrafele 77 si 78 de mai sus, Curtea apreciaza ca nu este cazul sa statueze asupra temeiniciei capatului de cerere intemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1.

III. Asupra celorlalte pretinse incalcari ale Conventiei
84. Din perspectiva art. 6 § 1 din Conventie, reclamantul se plange de faptul ca autoritatile nu au analizat cu diligenta cuvenita plangerile sale penale impotriva prefectului si a celorlalti functionari ai prefecturii (paragraful 40 de mai sus).
85. Curtea reaminteste ca art. 6 § 1 nu presupune dreptul de a pune sub urmarire penala sau de a condamna un tert, nici o obligatie de rezultat, presupunand ca orice urmarire trebuie sa se finalizeze printr-o condamnare sau chiar prin pronuntarea unei anumite pedepse (a se vedea, mutatis mutandis, Perez impotriva Frantei [MC], nr. 47287/99, § 70, CEDO 2004-I).
86. Rezulta ca acest capat de cerere este incompatibil ratione materiae cu prevederile Conventiei in sensul art. 35 § 3 si trebuie respins cu aplicarea art. 35 § 4.
87. Invocand art. 8 din Conventie, reclamantul considera ca refuzul prefecturii de a executa cele doua hotarari judecatoresti definitive i-a incalcat dreptul la munca, ceea ce a generat neintelegeri in familie.
88. Curtea reaminteste ca, prin Conventie, dreptul la munca nu este garantat ca atare. Prin urmare, acest capat de cerere trebuie respins, cu aplicarea art. 35 paragrafele 3 si 4 din Conventie, ca fiind incompatibil ratione materiae cu prevederile Conventiei.
89. Reclamantul mai invoca si art. 14 din Conventie si se plange ca a fost victima unei atitudini discriminatorii din partea prefecturii, din cauza apartenentei sale politice.
90. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este deloc sustinut de probele aflate la dosar. Prin urmare, aceasta considera ca trebuie respins, cu aplicarea art. 35 paragrafele § 3 si 4 din Conventie, ca vadit neintemeiat.

IV. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie

91. Conform art. 41 din Conventie, „In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”

A. Prejudiciu
92. Reclamantul solicita executarea integrala a sentintei din 5 martie 2001, in sensul reintegrarii sale in postul de consilierexpert de gradul I A si al platii salariilor lunare aferente acestui post pana la reintegrarea sa. In plus, el solicita suma de 854.000.000 lei vechi romanesti (ROL) pentru salariile nete
aferente perioadei 28 iunie 2000 — 31 august 2007, actualizate in functie de rata inflatiei. De asemenea, el solicita ca statul sa plateasca la casa de asigurari de sanatate si la casa de pensii, in numele sau, suma de 162.360.000 ROL, cu titlu de contributii pentru aceeasi perioada. In sprijinul cererii sale, reclamantul prezinta o expertiza contabila din data de 18 septembrie 2007.
93. Reclamantul solicita si suma de 255.500.000 ROL pentru prejudiciul moral suferit din cauza refuzului autoritatilor de a-l reintegra si suma de 146.000.000 ROL pentru prejudiciul moral suferit din cauza ingerintei in dreptul sau de proprietate. El sustine ca starea sa de sanatate s-a agravat si ca a suferit o stare de depresie ce a necesitat spitalizare.
94. El precizeaza ca lasa la latitudinea Curtii sa aprecieze daca prefectura ar trebui condamnata la plata unei amenzi de 300.000 ROL pe zi de intarziere pana la reintegrarea sa.
95. Guvernul considera ca reclamantul nu poate pretinde, cu titlu de daune materiale, decat cele doua sume stabilite prin hotararea judecatoreasca din data de 5 martie 2001, actualizate in functie de rata inflatiei. In opinia sa, aceste sume sunt urmatoarele: 35.058.000 ROL reprezentand valoarea salariilor aferente perioadei 13 iulie 2000 — 28 februarie 2001, actualizate, si 186.993.000 ROL pentru salariul lunar actualizat. Guvernul prezinta in acest sens un document de la Institutul National de Statistica referitor la rata inflatiei in perioada iunie 2001 — septembrie 2007.
96. In ceea ce priveste prejudiciul moral, Guvernul considera ca nu exista nicio legatura de cauzalitate intre prejudiciul moral invocat si pretinsa incalcare a Conventiei. In plus, el arata ca suma solicitata cu acest titlu este excesiva si ca, in orice caz, o eventuala hotarare de condamnare ar putea constitui o reparatie suficienta a pretinsului prejudiciu moral suferit de reclamant.
97. Curtea reaminteste ca a constatat deja incalcari ale art. 6 § 1 din Conventie din cauza neexecutarii unei hotarari judecatoresti definitive care dispunea reintegrarea reclamantului si plata de despagubiri, precum si din cauza anularii acestei hotarari pe calea unui recurs in anulare. De asemenea, ea reaminteste ca o hotarare ce constata o incalcare atrage pentru statul parat obligatia juridica, fata de Conventie, de a pune capat incalcarii si de a-i inlatura consecintele.
98. In circumstantele spetei, Curtea apreciaza ca reintegrarea reclamantului in postul sau si plata sumelor recunoscute prin hotararea definitiva din data de 5 martie 2001, reactualizate pe baza ratei inflatiei, si anume a sumei de 8.226 euro (EUR), ar repune reclamantul, pe cat posibil, intr-o situatie echivalenta cu cea in care s-ar fi aflat daca cerintele art. 6 § 1 din Conventie nu ar fi fost incalcate. In plus, avand in vedere ca angajatorul este singurul in masura sa plateasca la casa de asigurari de sanatate si la casa de pensii cotizatiile aferente salariilor datorate, este de datoria Guvernului sa ia masurile necesare in acest sens (Miclici impotriva Romaniei, nr. 23.657/03, § 67, 20 decembrie 2007).
99. Daca statul parat nu procedeaza la executarea hotararii judecatoresti in discutie in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, Curtea hotaraste ca Guvernul va trebui sa ii plateasca reclamantului o anumita suma cu titlu de daune materiale. Ținand cont de informatiile trimise de parti cu privire la sumele datorate reclamantului, ajustate in functie de rata inflatiei, de cererile de reparatie echitabila ale acestuia si de observatiile Guvernului, Curtea apreciaza ca se cuvine sa ii acorde reclamantului suma de 8.226 EUR, ce corespunde cu despagubirile stabilite prin hotararea din data de 5 martie 2001, reactualizate pe baza ratei inflatiei, plus o suma suplimentara de 5.000 EUR, adica in total 13.226 EUR, cu titlu de daune materiale.
100. Curtea apreciaza ca, in orice caz, reclamantul a suferit un prejudiciu moral din cauza frustrarii provocate de imposibilitatea de a obtine executarea hotararii pronuntate in favoarea sa si ca acest prejudiciu nu este suficient compensat printr-o constatare a incalcarii. In aceste circumstante, tinand cont de toate elementele aflate in posesia sa si statuand in echitate, astfel cum prevede art. 41 din Conventie, Curtea ii acorda reclamantului suma de 2.000 EUR cu titlu de daune morale.
101. Avand in vedere concluziile sale de la paragrafele 46, 47 si 97 de mai sus, Curtea respinge cererea reclamantului cu privire la plata amenzii de catre prefectura.

B. Cheltuieli de judecata
102. Reclamantul solicita suma de 46.420.000 ROL cu titlu de cheltuieli de judecata efectuate in vederea executarii hotararilor judecatoresti definitive. In acest sens, el prezinta anumite documente justificative.
103. Guvernul nu se opune acordarii catre reclamant a unei sume care sa corespunda cu cheltuielile de judecata legate de procedura nationala si de procedura in fata Curtii, cu conditia ca ele sa fie dovedite, necesare si sa aiba legatura cu cauza. El arata ca cheltuielile efectuate in procedura interna ar fi putut fi obtinute in cadrul acestei proceduri. In orice caz, Guvernul considera ca reclamantul nu a prezentat documente justificative decat pentru suma de 20.450.000 ROL.
104. Curtea reaminteste ca un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor sale de judecata decat in masura in care li s-a stabilit realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil. In temeiul art. 41 pot fi recuperate numai cheltuieli de judecata in cuantum rezonabil si care au fost intr-adevar necesare pentru a incerca sa se corecteze, in ordinea juridica interna si in fata
Curtii, incalcarile constatate de catre aceasta (a se vedea, mutatis mutandis, I.J.L. si altii impotriva Regatului Unit, din 19 septembrie 2000, cererile nr. 29.522/95, 30.056/96 si 30.574/96, Culegere 2000-IX, § 151).
105. In speta, tinand cont de documentele justificative prezentate de reclamant si avand in vedere criteriile mentionate mai sus, Curtea considera ca fiind rezonabila suma de 600 EUR, cu toate cheltuielile incluse, pe care o acorda reclamantului.

C. Dobanzi moratorii
106. Curtea considera potrivit ca rata dobanzii moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu 3 puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

In unanimitate,
CURTEA:
1. respinge exceptia preliminara a Guvernului;
2. declara cererea admisibila in ceea ce priveste capetele de cerere intemeiate pe neexecutarea hotararii din data de 5 martie 2001 a Judecatoriei Bistrita, pe anularea acestei hotarari printr-un recurs in anulare (art. 6 § 1 din Conventie) si incalcarea dreptului la respectarea bunurilor (art. 1 din Protocolul nr. 1) si inadmisibila in rest;
3. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 6 § 1 din Conventie din cauza neexecutarii hotararii judecatoresti din data de 5 martie 2001;
4. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 6 § 1 din Conventie din cauza anularii acestei hotarari printr-un recurs in anulare;
5. hotaraste ca nu este necesar sa statueze asupra temeiniciei capatului de cerere intemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1;
6. hotaraste:
a) ca statul parat trebuie sa execute hotararea judecatoreasca din data de 5 martie 2001, sa il reintegreze pe reclamant in postul sau si sa ii plateasca despagubirile stabilite prin aceasta hotarare, reactualizate pe baza ratei inflatiei, si anume suma de 8.226 EUR (opt mii doua sute douazeci si sase euro), in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, conform art. 44 § 2 din Conventie;
b) ca, in lipsa acestei executari, statul parat trebuie sa ii plateasca reclamantului, in acelasi termen, pe langa suma de 8.226 EUR, ce corespunde despagubirilor stabilite prin hotararea din data de 5 martie 2001, reactualizate pe baza ratei inflatiei, suma suplimentara de 5.000 EUR (cinci mii euro), adica in total 13.226 EUR (treisprezece mii doua sute douazeci si sase euro), plus orice suma care ar putea fi datorata cu titlu de impozit, cu titlu de daune materiale;
c) ca, in orice caz, statul parat trebuie sa ii plateasca reclamantului, in acelasi termen, urmatoarele sume:
(i) 2.000 EUR (doua mii euro), plus orice suma care ar putea fi datorata cu titlu de impozit, cu titlu de daune morale;
(ii) 600 EUR (sase sute euro), plus orice suma care ar putea fi datorata cu titlu de impozit de catre reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecata;
d) ca sumele mentionate la lit. b) si c) sa fie convertite in moneda statului parat, la cursul de schimb valabil la data platii;
e) ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceste sume se vor majora cu o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene valabila in aceasta perioada, majorata cu 3 puncte procentuale;
7. respinge cererea de satisfactie echitabila in rest.
Intocmita in limba franceza, apoi comunicata in scris la data de 29 iulie 2008, in conformitate cu art. 77 paragrafele 2 si 3 din Regulament.

Josep Casadevall,
presedinte

Santiago Quesada,
grefier