Ordinul Ministerului Finantelor Publice nr. 2471/2009 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor cap. V din titlul II partea a II-a din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului a fost publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 580, din 20 august 2009.
In temeiul prevederilor art. 317 din cap. V din titlul II partea a II-a din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 227/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, al art. 10 alin. (4) din Hotararea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea si functionarea Ministerului Finantelor Publice, cu modificarile si completarile ulterioare, si al art. 12 alin. (5) din Hotararea Guvernului nr. 33/2009 privind organizarea si functionarea Ministerului Dezvoltarii Regionale si Locuintei, cu modificarile ulterioare,
ministrul dezvoltarii regionale si locuintei si ministrul finantelor publice emit urmatorul ordin:
Art. 1. — Se aproba Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor cap. V din titlul II partea a II-a din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 227/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, prevazute in anexa care face parte integranta din prezentul ordin.
Art. 2. — Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Ministrul dezvoltarii regionale si locuintei,
Vasile Blaga
p. Ministrul finantelor publice,
Gheorghe Gherghina,
secretar de stat
ANEXA
NORME METODOLOGICE pentru aplicarea prevederilor cap. V din titlul II partea a II-a din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului
CAPITOLUL I
Persoane indreptatite sa primeasca prime de stat;
cuantumul primei
Art. 1. — (1) Prima de stat se acorda clientilor, personae fizice cu cetatenia romana si cu domiciliul stabil in Romania, care au incheiat un contract de economisire-creditare cu o banca de economisire si creditare in domeniul locativ.
(2) La incheierea unui contract de economisire-creditare, banca de economisire si creditare in domeniul locativ verifica datele personale ale titularului de contract, cuprinse in actul de identitate (carte de identitate, buletin de identitate, pasaport), in vederea constatarii indeplinirii conditiilor pentru acordarea
primei de stat prevazute la alin. (1), si anume:
a) numele si prenumele;
b) codul numeric personal (CNP);
c) cetatenia;
d) domiciliul.
(3) Datele personale prevazute la alin. (2) se vor inregistra in forma electronica si/sau scriptica in baza de date a bancii de economisire si creditare in domeniul locativ si vor fi utilizate pentru stabilirea cuantumului primei de stat care se va acorda titularului contractului de economisire-creditare incheiat cu banca de economisire si creditare in domeniul locativ, in completarea depunerilor efectuate de catre acesta in cursul unui an calendaristic.
(4) Banca de economisire si creditare in domeniul locativ va include in contractul de economisire creditare clauze referitoare la:
a) obligatia clientului sa notifice bancii de economisire si creditare in domeniul locativ orice modificari ale datelor prevazute la alin. (2) lit. a), c) si d) in termen de 30 de zile de la data producerii acestora, cu precizarea situatiei sale la data de 31 decembrie a anului pentru care se solicita prima de stat;
b) imputernicirea de catre client a bancii de economisire si creditare in domeniul locativ in vederea solicitarii de catre aceasta a primei de stat in numele sau.
(5) Beneficiaza de prima de stat numai persoanele titular ale contractelor de economisire-creditare, indiferent de persoanele care au efectuat depunerile in numele acestora.
Art. 2. — (1) Prima de stat se stabileste la 25% din suma economisita in anul respectiv de catre client si nu poate depasi echivalentul in lei a 250 euro, calculat la rata de schimb leu/euro comunicata de Banca Nationala a Romaniei pentru ultima zi lucratoare a anului de economisire.
(2) In cazul in care o persoana incheie mai multe contracte de economisire-creditare cu una sau mai multe banci de economisire si creditare in domeniul locativ, suma primelor de stat acordate nu poate depasi cuantumul maxim prevazut la alin. (1).
(3) In cazul incheierii de contracte de economisire-creditare de catre un titular de contract de economisire-creditare cu una sau mai multe banci de economisire si creditare in domeniul locativ, acordarea primei de stat se face astfel:
a) in cazul in care suma primelor stabilite ca urmare a depunerilor realizate de catre titular in baza contractului/ contractelor de economisire-creditare ale sale la banca/bancile de economisire si creditare in domeniul locativ nu depaseste plafonul maxim de acordare a primei de stat, prima de stat acordata titularului prin intermediul bancii/bancilor de economisire si creditare in domeniul locativ este egala cu suma primelor calculate pentru depunerile pe fiecare contract de economisire-creditare la banca/bancile de economisire si creditare in domeniul locativ, astfel:
P = ΣPi = Σ(0,25 x Di) = 0,25 x ΣDi, unde:
i = 1,.... n;
Pi — prima care trebuie acordata de stat titularului prin intermediul bancii de economisire si creditare - i;
P — prima totala pe care trebuie sa o primeasca titularul;
Di — suma depunerii realizate de catre titular la banca de economisire si creditare - i;
Pi = 0,25 x Di - prima pe care statul o acorda titularului prin intermediul bancii de economisire si creditare - i;
b) in cazul in care suma primelor care trebuie acordate pentru mai multe contracte de economisire-creditare incheiate la una sau la mai multe banci de economisire si creditare este mai mare decat plafonul maxim de acordare a primei de stat, prima de stat acordata titularului prin intermediul bancii de economisire si creditare este egala cu valoarea plafonului maxim, conform legii, si este compusa din suma primelor acordate de catre fiecare banca de economisire si creditare, astfel:
P = Pm = ΣPi, unde:
P — prima totala pe care trebuie sa o primeasca titularul;
Pm — prima de stat maxima pe care o poate primi titularul;
Pi — prima care trebuie acordata de stat beneficiarului prin intermediul bancii de economisire si creditare - i, unde:
Pi = (Di/ΣDi) x Pm, unde:
Di — suma depunerii realizate de catre titular la banca de economisire si creditare - i.
(4) Prima de stat se capitalizeaza la contul de depozit al clientului si este luata in calcul la calculul dobanzii aferente contractului de economisire-creditare.
CAPITOLUL II
Conditii de acordare a primei de stat
Art. 3. — (1) Clientul bancii de economisire si creditare in domeniul locativ va beneficia anual de prima de stat, cu conditia sa fi incheiat un contract de economisire-creditare pentru o durata de minimum 5 (cinci) ani, fara a fi necesara justificarea utilizarii in scop locativ a sumei economisite, precum si sa nu se fi efectuat de catre banca de economisire si creditare in domeniul locativ, la solicitarea clientului, restituiri totale sau partiale din sumele economisite, inainte de expirarea termenului de economisire.
(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), beneficiaza de prima de stat, in conditiile legii si ale prezentelor norme metodologice, clientii carora li se restituie sumele economisite inainte de expirarea termenului de economisire stabilit prin contractul de economisire-creditare, in una dintre urmatoarele situatii:
a) suma economisita si/sau suma contractata este pusa la dispozitie dupa repartizare, iar cel care a economisit utilizeaza suma primita pentru activitati in domeniul locativ;
b) in cazul cesiunii contractului de economisire-creditare, iar dupa repartizare, suma economisita si/sau suma contractata se utilizeaza pentru activitati in domeniul locativ de catre cesionar;
c) cel care a economisit pentru activitati in domeniul locative sau sotul/sotia acestuia a decedat ori a intrat in incapacitate totala de munca dupa incheierea contractului de economisirecreditare;
d) cel care a economisit pentru activitati in domeniul locative a devenit somer si perioada de somaj este de cel putin 9 luni fara intrerupere si dureaza inca in momentul la care se solicit restituirea sumei.
(3) Prima de stat va fi pusa la dispozitie titularului contractului de economisire-creditare numai dupa verificarea de catre banca de economisire si creditare in domeniul locativ a indeplinirii conditiilor de acordare a primei de stat conform dispozitiilor cuprinse in prezentul capitol.
Art. 4. — (1) In situatia prevazuta la art. 3 alin. (2) lit. a), titularul contractului de economisire-creditare este tinut a face dovada utilizarii sumei economisite si/sau a sumei contractate puse la dispozitie, dupa repartizare, imediat si nemijlocit, numai pentru activitati in domeniul locativ, cu documente justificative, conform prevederilor legale in materie si potrivit anexei care face parte integranta din prezentele norme metodologice. Activitatile in domeniul locativ sunt cele definite la art. 290 lit. a) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 227/2007, cu modificarile si completarile ulterioare.
(2) In situatia prevazuta la art. 3 alin. (2) lit. b), cesionarul contractului de economisire-creditare este tinut a face dovada cesiunii si a utilizarii sumei economisite si/sau sumei contractate sau a sumei contractate numai pentru activitati in domeniul locativ; prevederile alin. (1) se aplica in mod corespunzator.
(3) In situatia prevazuta la art. 3 alin. (2) lit. c), titularul contractului de economisire-creditare sau, dupa caz, succesorul ori sotul/sotia acestuia este tinut a face dovada decesului, respectiv a incapacitatii totale de munca, prin:
— certificat de deces cu data ulterioara celei de incheiere a contractului de economisire-creditare; sau
— certificat de persoana cu handicap gradul I sau II, eliberat sau reconfirmat de autoritatea competenta, in baza evaluarii comisiei medicale, la o data ulterioara datei de incheiere a contractului de economisire-creditare.
(4) In situatia prevazuta la art. 3 alin. (2) lit. d), titularul contractului de economisire-creditare este tinut a face dovada calitatii de somer, cu carnet de somer eliberat de catre agentia de ocupare a fortei de munca judeteana sau, dupa caz, de catre Agentia de Ocupare a Fortei de Munca a Municipiului Bucuresti, carnet de somer prin care sa se ateste si faptul ca perioada de somaj dureaza de cel putin 9 luni fara intrerupere si se mentine inca la data punerii la dispozitie a sumei economisite.
#PAGEBREAK#
Art. 5. — (1) Utilizarea in scop locativ a sumei economisite va fi probata fata de banca de economisire si creditare in domeniul locativ de catre client sau persoana imputernicita de acesta, in termen de 2 ani de la data la care se consemneaza si/sau se efectueaza una dintre urmatoarele operatiuni: plata soldului economisit, gajarea drepturilor rezultand din contractul de economisire-creditare, transferul contractului de economisirecreditare catre un tert, finantarea anticipata sau intermediara.
(2) In cazul in care utilizarea sumelor in scop locativ nu este dovedita de clientul bancii de economisire si creditare in domeniul locativ, in conditiile art. 4 si in termenul prevazut la alin. (1), prima de stat nu va fi pusa la dispozitie clientului si se va restitui Ministerului Dezvoltarii Regionale si Locuintei.
(3) Banca de economisire si creditare in domeniul locativ va putea solicita titularului de contract documente suplimentare, care sa dovedeasca indeplinirea conditiilor prevazute de lege pentru a beneficia de prima de stat sau, dupa caz, utilizarea sumei economisite si/sau a sumei contractate pentru activitati in domeniul locativ.
(4) Banca de economisire si creditare in domeniul locativ va putea efectua verificari ale datelor si informatiilor furnizate de client, in conditiile prevazute de legislatia aplicabila institutiilor de credit aflata in vigoare.
Art. 6. — (1) In cazul decesului unei persoane indreptatite sa primeasca prima de stat, numai succesorul/succesorii sau/sai legal/legali sau testamentar/testamentari are/au dreptul de a solicita incetarea contractului de economisire-creditare sau continuarea acestuia in nume propriu. Succesorul/succesorii primeste/primesc si prima de stat cuvenita persoanei decedate, indiferent daca este/sunt parte si la alte contracte de economisire-creditare incheiate.
(2) In cazul in care exista mai multi succesori, fiecare dintre acestia poate opta fie pentru continuarea in nume propriu a contractului de economisire-creditare, fie pentru restituirea sumei economisite, proportional cu cota succesorala pe care o detine; fiecare succesor are obligatia sa notifice aceasta optiune bancii de economisire si creditare in domeniul locativ.
(3) In situatia in care succesorul/succesorii opteaza pentru continuarea in nume propriu a contractului de economisirecreditare, banca de economisire si creditare in domeniul locative se va asigura ca sunt indeplinite toate conditiile pentru incheierea unui contract de economisire-creditare.
(4) Daca sunt indeplinite conditiile prevazute la alin. (3) si succesorul/succesorii continua in nume propriu contractul de economisire-creditare, prima de stat va continua sa fie acordata acestuia/acestora incepand din anul decesului titularului initial de contract, dupa prezentarea documentelor prevazute la art. 4 alin. (3).
(5) In cazul in care contractul de economisire-creditare continuat conform prevederilor alin. (4) este reziliat ulterior, inainte de expirarea termenului de economisire stabilit prin contract, fara sa fi fost prezentate dovezile prevazute la art. 4, banca de economisire si creditare in domeniul locativ va restitui Ministerului Dezvoltarii Regionale si Locuintei numai cuantumul primei de stat acordat persoanei care a continuat contractul; prima de stat cuvenita titularului anterior de contract nu se restituie.
(6) In cazul in care succesorul/succesorii opteaza pentru incetarea contractului de economisire-creditare sau in cazul in care nu sunt indeplinite conditiile pentru continuarea contractului de economisire-creditare, banca de economisire si creditare in domeniul locativ va proceda la punerea la dispozitie a soldului economisit sau, dupa caz, la impartirea, proportional cu cota succesorala, atat a soldului economisit, cat si a primei de stat aferente.
CAPITOLUL III
Stabilirea, modul de acordare si restituirea
primelor de stat
Art. 7. — (1) Dreptul la prima de stat se constituie la finele anului de economisire. Anul de economisire este anul calendaristic in care s-au efectuat depunerile indreptatite la prima de stat. Prima de stat poate fi solicitata Ministerului Dezvoltarii Regionale si Locuintei in urmatoarele modalitati:
a) clientul va adresa bancii de economisire si creditare in domeniul locativ o cerere scrisa in acest sens;
b) banca de economisire si creditare in domeniul locativ, in baza imputernicirii date de client conform art. 1 alin. (4) lit. b), va solicita prima de stat in numele acestuia. Prima de stat poate fi solicitata pana cel tarziu la sfarsitul anului calendaristic urmator anului de economisire; in caz contrar, clientul va fi decazut din dreptul la prima de stat.
(2) Imediat dupa incheierea anului de economisire, bancile de economisire si creditare in domeniul locativ calculeaza primele de stat pentru toti clientii indreptatiti sa primeasca prima de stat, in functie de sumele economisite, fara a depasi cuantumul maxim pe client, prevazut la art. 2 alin. (1). Rezultatul calculelor se va rotunji la leu.
(3) Sumele care trebuie luate in considerare la calcularea primei de stat sunt constituite din depunerile efectuate in anul pentru care se acorda prima de stat.
(4) La calcularea primei de stat nu vor fi luate in considerare:
a) sumele acordate drept prime de stat;
b) dobanzile aferente sumelor economisite potrivit contractului de economisire-creditare;
c) depunerile care depasesc valoarea totala a contractului de economisire-creditare.
(5) Prima de stat se suporta de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Locuintei, dupa expirarea fiecarui an calendaristic, in limita creditelor bugetare aprobate cu aceasta destinatie.
(6) Dupa incheierea anului calendaristic, dar nu mai tarziu de data de 31 ianuarie a anului urmator, bancile de economisire si creditare in domeniul locativ vor comunica Ministerului Dezvoltarii Regionale si Locuintei urmatoarele date in format electronic:
a) numarul contractului de economisire-creditare;
b) data incheierii acestuia;
c) numele si prenumele titularului contractului de economisire-creditare;
d) codul numeric personal al titularului contractului de economisire-creditare;
e) depunerile efectuate in anul aferent primei de stat;
f) suma reprezentand prima de stat, conform calculelor efectuate de banca de economisire si creditare in domeniul locativ.
#PAGEBREAK#
Art. 8. — (1) Structura datelor si cerintele tehnice vor fi comunicate de catre Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintei bancii de economisire si creditare in domeniul locativ, pana cel mai tarziu la data de 31 octombrie a anului pentru care se acorda primele de stat.
(2) Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintei isi creeaza propria baza de date, care va cuprinde numele, prenumele si codurile numerice personale ale persoanelor care au renuntat la sau au pierdut cetatenia romana in anul aferent primei de stat. Acestor persoane nu li se acorda prima de stat.
(3) In vederea identificarii solicitarilor multiple de prima de stat, Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintei verifica datele tuturor bancilor de economisire si creditare in domeniul locativ. In cazul in care suma primelor de stat solicitate pentru o persoana este mai mare decat cuantumul maxim admis, aceasta se reduce in mod corespunzator si suma de corectura se inregistreaza in evidentele bancii de economisire si creditare in domeniul locativ. In vederea calculului sumei de corectura pentru fiecare banca de economisire si creditare in domeniul locativ, din prima calculata conform prevederilor art. 2 alin. (3) lit. b) se scade prima calculata si conform dispozitiilor art. 2 alin. (3) lit. a).
(4) Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintei va arhiva toate datele in vederea unor eventuale verificari ulterioare.
(5) Anual, pana cel tarziu la sfarsitul lunii februarie, Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintei va transmite bancilor de economisire si creditare in domeniul locativ seturile de date corectate si, ulterior, va vira sumele aferente primelor de stat solicitate si, dupa caz, corectate, in termenul stabilit la art. 7 alin. (5).
(6) Bancile de economisire si creditare in domeniul locativ isi vor modifica datele privind primele de stat in functie de seturile de date comunicate de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintei si in baza acestora vor credita conturile aferente contractelor de economisire-creditare cu primele de stat corespunzatoare.
Art. 9. — (1) In cazul in care, prin mijloace proprii sau din comunicarea unei terte parti, banca de economisire si creditare in domeniul locativ constata ca atribuirea primei de stat este nejustificata sau prima de stat nu a fost alocata in cuantumul prevazut de lege, aceasta are obligatia sa faca rectificarea cuvenita. Daca contractul de economisire-creditare a incetat si recuperarea primei de stat nu s-a facut pe durata valabilitatii acestuia, banca de economisire si creditare in domeniul locative va instiinta Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintei si va lua toate masurile pentru restituirea primei de stat incasate necuvenit de beneficiarul acesteia, potrivit reglementarilor legale in materie.
(2) Clientul va fi informat cu privire la corectarea cuantumului primei de stat cel mai tarziu odata cu primirea urmatorului extras de cont. Clientul poate contesta motivul corectarii cuantumului primei de stat in termen de un an de la informare si va adresa contestatia bancii de economisire si creditare in domeniul locativ. Banca de economisire si creditare in domeniul locativ va analiza contestatiile primite si va comunica, in termen de 30 de zile, atat clientilor, cat si Ministerului Dezvoltarii Regionale si Locuintei deciziile luate in solutionarea acestora.
(3) Banca de economisire si creditare in domeniul locativ va arhiva toate corecturile de prima de stat rezultate in urma aplicarii prevederilor alin. (1) si (2).
(4) Banca de economisire si creditare in domeniul locative raspunde ca fidejusor, alaturi de clientul care primeste o prima de stat necuvenita. Banca de economisire si creditare in domeniul locativ va returna Ministerului Dezvoltarii Regionale si Locuintei primele de stat virate in mod nejustificat si penalitatile aferente, calculate la nivelul celor datorate pentru executarea cu intarziere a obligatiilor bugetare. Primele de stat reacordate clientului in baza unei contestatii admise a acestuia vor fi scazute din sumele pe care banca de economisire si creditare in domeniul locativ urmeaza sa le restituie ca prime de stat necuvenite. In acest scop bancile de economisire si creditare in domeniul locativ comunica Ministerului Dezvoltarii Regionale si Locuintei soldul corecturilor de prima de stat efectuate.
CAPITOLUL IV
Dispozitii finale
Art. 10. — Dupa obtinerea autorizarii emise de Banca Nationala a Romaniei, banca de economisire si creditare in domeniul locativ va instiinta Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintei si va transmite acestuia Conditiile generale de afaceri, Conditiile generale ale contractelor de economisire-creditare, impreuna cu raportul auditorului independent.
Art. 11. — (1) Pana la data de 15 mai a fiecarui an calendaristic, banca de economisire si creditare in domeniul locativ va transmite Ministerului Dezvoltarii Regionale si Locuintei Planul de afaceri actualizat pentru anul calendaristic in curs, care sa includa si o prognoza privind cuantumul primelor de stat, insotit de raportul auditorului independent. Pe baza datelor din aceste documente Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintei va fundamenta cuantumul surselor financiare necesare platii primelor de stat suportate de la bugetul de stat.
(2) In primul an de functionare, daca obtinerea autorizarii emise de Banca Nationala a Romaniei, prevazuta la art. 10, este ulterioara datei de 15 mai, documentele prevazute la alin. (1) se transmit, de regula, in termen de 15 zile de la data obtinerii autorizarii.
Art. 12. — Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintei va verifica, cel putin o data pe an, corectitudinea calcularii de catre banca de economisire si creditare in domeniul locativ a primelor de stat solicitate de clienti.
______
Nota Avocatnet.ro:
- Anexa v-o prezentam ca fisier atasat.
Comentarii articol (0)