3 momente importante
Reprezentantii BNR si analistii economici sînt unanimi în a aprecia ca anul ce vine este marcat de cel putin 3 momente importante. În primul rînd, este vorba despre urmatorul pas în liberalizarea contului de capital, prin deschiderea depozitelor bancare în lei pentru cetatenii straini. Acesta este si cel mai dificil moment al anului bancar 2005, pentru ca BNR nu poate aprecia cu exactitate ce sume în valuta vor intra în România si cît din acest capital va fi de natura speculativa. „Anul 2005 va consemna trecerea la o noua strategie privind combaterea inflatiei, denumita conventional «tintirea inflatiei», ce va presupune cresterea încrederii populatiei în atingerea obiectivului de inflatie anuntat de BNR. Noua strategie poate fi considerata alt eveniment major pentru banca centrala“, declara Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR. Desigur, cel de-al treilea moment de referinta pentru sistemul bancar în 2005 este intrarea pe piata, începînd cu luna iulie, a noilor însemne monetare, determinate de trecerea la leul greu. Schimbarea banilor vechi cu cei noi va pune capat perioadei în care inflatia a facut legea în economia româneasca si va reprezenta puntea de legatura pentru adoptarea în viitor a monedei unice europene. Pe masura ce dezinflatia va deveni o certitudine, dobînda de interventie a BNR va continua acelasi trend descendent. „Cursul de schimb al leului pe piata valutara va continua tendinta manifestata în ultimele doua luni“, spune Adrian Vasilescu. Aceasta înseamna ca va continua tendinta de apreciere a monedei nationale si în 2005, pe fondul interventiilor imprevizibile ale BNR pe piata pentru descurajarea speculatiilor, care sînt de asteptat sa apara mult mai pregnant dupa pasul de liberalizare a contului de capital.
Ultima banca de stat se privatizeaza
Anul viitor va marca sfîrsitul proprietatii de stat în sistemul bancar românesc, prin continuarea procesului de privatizare a Bancii Comerciale Române si prin intrarea în rîndul marilor banci comerciale a Casei de Economii si Consemnatiuni. Strategia de privatizare va fi stabilita de Executiv, care va face referire la formula de vînzare, procentul din capitalul social ce va fi oferit spre achizitie potentialilor investitori si la obiectul de activitate al CEC dupa acest proces. În a doua jumatate a anului viitor, statul român va înainta cereri de oferta catre o serie de banci si institutii financiare interesate sa participe la procesul de privatizare a CEC. Prin privatizare, CEC va deveni banca cu cea mai extinsa retea de distributie dintre bancile comerciale ale României si va avea un cuvînt greu de spus în sistemul bancar românesc.
Comentarii articol (0)