ACCES GRATUIT
ANV: Fraude de peste 730 de mii de lei, din operatiuni vamale
In perioada 31 august - 5 septembrie 2009, Autoritatea Nationala a Vamilor (ANV) a desfasurat 1.494 actiuni de control si supraveghere, dintre care 635 au fost operatiuni vamale, 346 misiuni efectuate de echipele mobile, 10 inspectii fiscale avand ca obiect produse accizabile, iar 281 actiuni de supraveghere produse accizabile.
Articolul continuă mai jos
Actiunile de control au vizat si marfurile susceptibile de a incalca un drept de proprietate intelectuala sau marfurile periculoase pentru sanatatea si securitatea consumatorilor.
Referitor la operatiunile vamale, ANV a desfasurat un numar de 548 actiuni avand ca obiect reverificarea declaratiilor vamale iar 87 au privit activitatea de control ulterior. S-au constatat un numar de 33 fraude in suma de 736.758 lei, pentru care s-au aplicat sanctiuni in valoare 25.500 de lei.
In domeniul produselor accizabile, au fost finalizate 10 inspectii fiscale, in urma carora s-au calculat accize datorate in valoare de 213.474 lei, majorari dobanzi si penalitati in suma de 35.699 lei. De asemenea, au fost aplicate amenzi in valoare de 27.500 lei.
In aceeasi perioada, inspectorii vamali au finalizat 8 actiuni pentru depistarea marfurilor susceptibile de a incalca un drept de proprietate intelectuala. Au fost confiscate 600.933 de produse de imbracaminte, 300.000 suplimente nutritive, 1041 cartuse toner si 92.400 de tigarete. S-au aplicat sanctiuni in suma de 36.000 lei
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (1)