Cauza Paicu impotriva Romaniei
(Cererea nr. 24.714/03)
In Cauza Paicu impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, presedinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Birsan, Boštjan M. Zupanèiè, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, judecatori, si din Santiago Quesada, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 4 noiembrie 2008,
pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:
Procedura
1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 24.714/03) indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, doamna Angela Paicu (reclamanta), a sesizat Curtea la data de 23 mai 2003, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul sau, domnul Razvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. La data de 10 iulie 2007, presedintele Sectiei a treia a decis sa comunice cererea Guvernului. In conformitate cu prevederile art. 29 § 3 din Conventie, acesta a decis analizarea simultana a admisibilitatii si a temeiniciei cauzei.
In Fapt
I. Circumstantele cauzei
4. Reclamanta s-a nascut in anul 1926 si locuieste in Targu Jiu.
5. In anul 2000, reclamanta a depus la comisia judeteana Gorj pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensatii cetatenilor romani pentru bunurile trecute in proprietatea statului bulgar in urma aplicarii tratatului dintre Romania si Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 (comisia judeteana si Legea nr. 9/1998) o cerere de despagubire pentru un imobil (casa si terenuri) care ii apartinusera in sudul Dobrogei, inainte ca acest teritoriu sa fie transferat statului bulgar in baza Tratatului din 7 septembrie 1940 dintre Romania si Bulgaria.
6. Prin Decizia nr. 14 din 15 noiembrie 2000 (Decizia nr. 14/2000), comisia judeteana a admis cererea acesteia si, tinand cont de dreptul partii interesate de a fi despagubita, printre altele, pentru o parcela de 1.000 m2 aferenta casei, a stabilit cuantumul despagubirii la 922.495.581 lei romanesti (ROL), respectiv aproximativ 51.500 euro (EUR) la data respectiva. Prin Decizia nr. 539 din 5 iulie 2002 (Decizia nr. 539/2002), comisia centrala pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 a infirmat Decizia nr. 14/2000, considerand in special ca la nivel judetean comisia ar fi trebuit sa ia in calcul numai o parcela de 100 m2 aferenta casei pentru calcularea despagubirii. In baza acestei decizii, printr-o noua decizie nr. 24 din 6 iunie 2003 (Decizia nr. 24/2003), confirmata la data de 30 ianuarie 2004, comisia judeteana a fixat cuantumul despagubirilor datorate reclamantei (imobilul aratat mai sus, ce cuprindea o parcela de 100 m2 ) la suma de 1.252.767.354 ROL, aproximativ 30.830 EUR. Reclamantei i-a fost platita aceasta suma la data de 18 mai 2004.
7. Intre timp, reclamanta a sesizat Tribunalul Gorj cu o actiune indreptata impotriva comisiei centrale si Ministerului Finantelor si care urmarea anularea Deciziei nr. 539/2002. Partea interesata solicita si plata sumelor datorate in baza
Deciziei nr. 14/2000, actualizate conform Legii nr. 9/1998. Prin Sentinta din data de 27 septembrie 2002, tribunalul a admis actiunea partii interesate si, intemeindu-se pe probele din dosar, precum si pe prevederile legilor nr. 9/1998 si 50/1991, a statuat ca se cuvenea sa i se acorde despagubiri corespunzatoare unei parcele de 1.000 m2 si a anulat Decizia nr. 539/2002. In considerentele sale, instanta a aratat ca sumele stabilite prin Decizia nr. 14/2000 urmau a fi actualizate in momentul platii efective. Aceasta sentinta a fost infirmata, in urma unui recurs al autoritatilor, la data de 4 decembrie 2002, insa a fost ulterior confirmata, in urma unei actiuni in revizuire formulate de partea interesata, prin Decizia definitiva din 16 noiembrie 2004 pronuntata de Curtea de Apel Craiova. Aceasta a retinut careclamanta facuse dovada ca avusese in proprietate un teren
in suprafata de 2.100 m2 aferent casei sale.
8. Incepand cu luna ianuarie 2005, reclamanta a solicitat autoritatilor sa execute Decizia nr. 14/2000 si Hotararea din 16 noiembrie 2004, platindu-i despagubirea actualizata pentru diferenta de 900 m2 de teren. Dupa ce a fost sfatuita sa se adreseze succesiv Directiei Finantelor Publice Gorj si departamentului Cancelariei Primului-Ministru, competent in ceea ce priveste aplicarea Legii nr. 9/1998, prin scrisoarea din 23 februarie 2006, partea interesata a fost notificata de acesta din urma ca, in urma platii din 18 mai 2004 (paragraful 6 in fine), ea incasase de fapt 330.271.773 ROL mai mult decat suma ce ii era datorata in temeiul Sentintei definitive din 27 septembrie 2002.
9. La data de 15 februarie 2006, reclamanta a sesizat Tribunalul Gorj cu o actiune indreptata impotriva comisiei judetene si departamentului competent pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 pentru plata despagubirii ce ii era datorata in temeiul Deciziei nr. 14/2000 si al Hotararii din 16 noiembrie 2004, calculata si actualizata la nivelul anului 2006. Prin Sentinta din 20 decembrie 2006, tribunalul a admis in parte actiunea partii interesate. Constatand ca prin decizia mentionata mai sus se statuase ca reclamanta avea dreptul sa i se acorde despagubiri pentru o parcela de 900 m2 , avand in vedere ca ea incasase deja despagubirea pentru 100 m2 la data de 18 mai 2004, si bazandu-se pe un raport de expertiza, tribunalul a statuat ca autoritatile trebuiau sa ii plateasca partii interesate suma de 69.859,92 lei noi romanesti (RON), adica aproximativ 20.440 EUR la data evenimentelor, actualizata cu rata inflatiei incepand de la data de 6 iunie 2003 si pana la plata efectiva.
10. Reclamanta a formulat recurs impotriva Sentintei din 20 decembrie 2006, contestand modul de calcul al diferentei de despagubire datorata si cel de actualizare a acestei sume. Prin Decizia definitiva din 7 noiembrie 2007, Curtea de Apel Craiova a respins recursul partii interesate ca neintemeiat, considerand ca expertul utilizase corect criteriile de evaluare stabilite in Decizia nr. 24/2003 pentru a o despagubi pentru parcela de 900 m2 de teren.
11. Prin scrisoarea din 13 martie 2008, reclamanta a informat Curtea despre faptul ca nu dorea sa se execute decizia definitiva din 7 noiembrie 2007 a Curtii de Apel Craiova, cu motivarea ca despagubirea pentru diferenta de 900 m2 nu fusese calculata corect.
II. Dreptul si practica interne pertinente
12. Conform informatiilor furnizate de Institutul National de Statistica (INSEE), pentru perioada relevanta in speta, rata inflatiei anuale a fost de aproximativ 46% in 2000, 34,5% in 2001, 22,5% in 2002, 15% in 2003 si 12% in 2004 (Burzo impotriva Romaniei, nr. 75.240/01, § 31 in fine, 4 martie 2008).
In Drept
I. Asupra pretinselor incalcari ale art. 6 § 1 din Conventie si art. 1 din Protocolul nr. 1
13. Reclamanta se plange in esenta de faptul ca executarea tardiva, partiala si neefectiva a Deciziei nr. 14/2000 si a Hotararii din 16 noiembrie 2004, in ceea ce priveste despagubirea sa pentru intreaga parcela de 1.000 m2, i-a incalcat dreptul de acces la o instanta si dreptul la respectarea bunurilor sale. Ea invoca art. 6 § 1 din Conventie si art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevad urmatoarele in partile relevante in speta:
Articolul 6 § 1
„Orice persoana are dreptul la judecarea (...) cauzei sale, de catre o instanta (...) care va hotari (...) asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (...).”
Articolul 1 din Protocolul nr. 1
„Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii sau a amenzilor.”
14. Guvernul se opune acestui argument.
A. Asupra admisibilitatii
15. Curtea constata ca aceasta parte a cererii nu este vadit neintemeiata in sensul art. 35 § 3 din Conventie. Pe de alta parte, Curtea observa ca aceasta nu este afectata de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarata admisibila.
B. Asupra fondului
16. Intemeindu-se pe plata, la data de 18 mai 2004, a despagubirilor stabilite prin Decizia nr. 24/2003, Guvernul sustine ca reclamantei i s-a platit suma de 330.271.773 ROL in plus fata de suma care ii era datorata in baza sentintei definitive din 27 septembrie 2002, confirmata prin Decizia definitiva din 16 noiembrie 2004 a Curtii de Apel Craiova. Acordarea despagubirilor prin Decizia nr. 24/2003 ce reevalueaza suma datorata, chiar daca a fost anterioara deciziei mentionate mai sus, ar reprezenta o executare, in spiritul acestei decizii, chiar si mai favorabila reclamantei.
17. Reclamanta considera ca ar fi absurd sa se constate ca autoritatile si-au indeplinit obligatia de a-i plati despagubirile la care era indreptatita, printre altele, pentru o parcela in suprafata de 1.000 m2 (Decizia nr. 14/2000 si Sentinta definitiva din 27 septembrie 2002) platindu-i, in baza deciziilor nr. 539/2002 si nr. 24/2003, o despagubire ce nu ar lua in considerare decat o parcela de 100 m2.
18. Curtea reaminteste ca a constatat deja in mai multe cauze ca omisiunea autoritatilor, fara o justificare valabila, de a executa intr-un termen rezonabil o hotarare definitiva pronuntata impotriva lor reprezinta o incalcare a dreptului de acces la o instanta, precum si a dreptului la respectarea bunurilor [Acatrinei impotriva Romaniei, nr. 7.114/02, § 40, 26 octombrie 2006, Metaxas impotriva Greciei, nr. 8.415/02, § 26, 27 mai 2004, Prodan impotriva Moldovei, nr. 49.806/99, §§ 54—55, CEDO 2004-III (extrase)].
19. In speta, Curtea constata ca, prin Sentinta din 27 septembrie 2002, confirmata in ultima instanta prin Decizia din 16 noiembrie 2004, instantele interne au anulat Decizia administrativa nr. 539/2002, in baza careia a fost data Decizia nr. 24/2003 si i-a platit partii interesate o despagubire, printre altele, pentru o parcela de 100 m2 aferenta casei sale.
Confirmand Decizia nr. 14/2000, instantele au precizat, in considerentele care explicau dispozitivul, ca reclamanta avea dreptul de a primi despagubire pentru o parcela de 1.000 m2, iar nu de numai 100 m 2 , despagubire ce trebuia actualizata in momentul platii efective. Prin urmare, Curtea apreciaza ca, in urma deciziei mentionate mai sus, autoritatile aveau obligatia de a despagubi partea interesata, platindu-i o suma actualizata conform Deciziei nr. 14/2000, pentru o parcela de 1.000 m2, si ca aceasta avea o „speranta legitima” de a fi despagubita pentru imobilul astfel definit (vezi, mutatis mutandis, Beshiri si altii impotriva Albaniei, nr. 7.352/03, §§ 62, 99 si 100, 22 august 2006).
20. Reamintind faptul ca scopul Conventiei este acela de a asigura protejarea drepturilor nu teoretice sau iluzorii, ci concrete si efective (Airey impotriva Irlandei, 9 octombrie 1979, § 24, seria A nr. 32), Curtea nu poate accepta ca plata din data de 18 mai 2004 a sumei stabilite prin Decizia nr. 24/2003 ar putea fi considerata o executare integrala si efectiva a Deciziei nr. 14/2000 si a Sentintei din 27 septembrie 2002. Curtea observa ca, dupa plata respectiva, autoritatile au refuzat sa o despagubeasca pe reclamanta pentru o parcela de 1.000 m2 (paragraful 8 de mai sus), considerand ca in termeni absoluti suma perceputa era chiar superioara celei care ii era datorata in baza Sentintei definitive din 27 septembrie 2002.
21. Or, Curtea observa ca plata din 18 mai 2004 a fost efectuata in temeiul deciziilor nr. 239/2002 si nr. 24/2003, adica exact cele pe care instantele le-au anulat prin hotararea de executat. Un astfel de refuz al administratiei de a se conforma unei sentinte definitive care a constatat dreptul partii interesate de a fi despagubita, cu o suma actualizata, pentru o parcela de 1.000 m2 , profitand de deprecierea monedei nationale intre deciziile nr. 14/2000 si nr. 24/2003 (paragraful 12 de mai sus), face ineficienta o intreaga procedura judiciara in care
reclamanta contestase cu succes despagubirea sa pentru o parcela de numai 100 m2.
22. De altfel, intr-o procedura ulterioara, prin Decizia definitiva din 7 noiembrie 2007, Curtea de Apel Craiova a confirmat ca, in ciuda Deciziei definitive din 16 noiembrie 2004, reclamanta nu fusese despagubita pentru diferenta de 900 m2 de teren si a obligat autoritatile sa corecteze aceasta imperfectiune, acordandu-i diferenta de despagubire (paragrafele 9 si 10 de mai sus). Cu toate acestea, Curtea observa ca dupa pronuntarea Deciziei din 7 noiembrie 2007, reclamanta a mentionat ca nu doreste executarea acestei decizii, deoarece ii contesta concluziile. Observand ca diferenta de despagubire a fost stabilita de instante la finalul unei proceduri contradictorii, pe baza unei expertize, Curtea considera ca, avand in vedere pozitia partii interesate in ceea ce priveste executarea Deciziei din 7 noiembrie 2007, autoritatile nu ar putea fi considerate, dupa aceasta data, ca fiind raspunzatoare pentru neexecutarea efectiva si integrala a Sentintei din 27 septembrie 2002, confirmata prin Decizia din 16 noiembrie 2004 si referitoare la dreptul reclamantei de a fi despagubita pentru parcela de 1.000 m2.
23. Avand in vedere cele de mai sus, tinand cont de lipsa oricarui motiv pertinent care sa poata justifica refuzul autoritatilor competente de a executa Decizia din data de 16 noiembrie 2004, precum si de lipsa de responsabilitate in acest sens ulterior datei de 7 noiembrie 2007, Curtea apreciaza ca termenul de aproape 3 ani in care prima decizie mentionata mai sus nu a fost executata in mod efectiv, termen excesiv din perspectiva jurisprudentei Curtii in materie (Becciu impotriva Moldovei, nr. 32.347/04, § 28, 13 noiembrie 2007, Pridatchenko si altii impotriva Rusiei, nr. 2.191/03 si altele, §§ 53 si 60, 21 iunie 2007), a inlaturat orice efect util al dreptului reclamantei de a avea acces la o instanta, incalcand in acelasi timp si dreptul acesteia la respectarea bunurilor sale.
24. Prin urmare, Curtea considera ca a avut loc incalcarea art. 6 § 1 din Conventie si a art. 1 din Protocolul nr. 1 din cauza intarzierii autoritatilor in executarea efectiva a Deciziei din 16 noiembrie 2004.
II. Asupra celorlalte pretinse incalcari
25. Invocand art. 6 § 1 din Conventie, reclamanta se plange de modul de solutionare a procedurilor in care au fost pronuntate deciziile din 4 decembrie 2002 si din 7 noiembrie 2007 ale Curtii de Apel Craiova. In baza art. 1 din Protocolul nr. 1, ea considera, in esenta, ca a suferit o incalcare a dreptului sau la respectarea bunurilor din cauza Deciziei nr. 539/2002, din cauza intarzierii platii, la data de 18 mai 2004, a sumei ce ii era datorata in baza deciziilor nr. 539/2002 si nr. 24/2003 si din cauza ca Legea nr. 9/1998 nu ii permite sa fie despagubita
pentru intregul teren de 2.100 m2 de care a fost lipsita in anul 1940.
26. Ținand cont de toate elementele aflate in posesia sa si in masura in care este competenta sa fie sesizata cu capetele de cerere formulate, Curtea nu a distins nicio aparenta de incalcare a drepturilor si libertatilor garantate prin articolele din Conventie.
Rezulta ca aceasta parte a cererii este vadit neintemeiata si trebuie respinsa in aplicarea art. 35 §§ 3 si 4 din Conventie.
III. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie
27. Conform art. 41 din Conventie,
„In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al Inaltei Parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”
A. Prejudiciul
28. Reclamanta solicita suma de 112.498 euro (EUR) pentru prejudiciul material pe care l-ar fi suferit din cauza despagubirii partiale si tardive pentru imobilul de care a fost lipsita. De asemenea, ea solicita suma de 60.000 EUR cu titlu de daune morale pentru suferintele cauzate in procedurile referitoare la acordarea despagubirilor.
29. Guvernul contesta pretentiile reclamantei.
30. Curtea nu distinge nicio legatura de cauzalitate intre incalcarile constatate si prejudiciul material pretins si respinge aceasta cerere. In schimb, ea considera ca trebuie sa ii acorde reclamantei suma de 1.200 EUR pentru prejudiciul moral suferit din cauza intarzierii executarii de catre autoritati a obligatiilor ce le reveneau in temeiul Deciziei din 16 noiembrie 2004 a Curtii de Apel Craiova.
B. Cheltuieli de judecata
31. Reclamanta nu a depus nicio cerere de rambursare a cheltuielilor de judecata angajate pentru procedurile in fata instantelor interne sau in fata Curtii.
C. Dobanzi moratorii
32. Curtea considera potrivit ca rata dobanzii de intarziere sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive,
In unanimitate,
Curtea
1. declara cererea admisibila in ceea ce priveste capetele de cerere intemeiate pe art. 6 § 1 din Conventie si pe art. 1 din Protocolul nr. 1 si referitoare la executarea Deciziei din 16 noiembrie 2004 si inadmisibila in rest;
2. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 6 § 1 din Conventie si a art. 1 din Protocolul nr. 1 din cauza intarzierii in executarea efectiva de catre autoritati a Deciziei din 16 noiembrie 2004;
3. hotaraste:
a) ca statul parat sa ii plateasca reclamantei, in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, conform art. 44 § 2 din Conventie, suma de 1.200 EUR (una mie doua sute euro), care va fi convertita in moneda statului parat la cursul de schimb valabil la data platii, cu titlu de daune morale, plus orice suma care ar putea fi datorata cu titlu de impozit;
b) ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceasta suma sa se majoreze cu o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene valabila in aceasta perioada, majorata cu 3 puncte procentuale;
4. respinge cererea de reparatie echitabila in rest.
Intocmita in limba franceza, ulterior comunicata in scris la data de 25 noiembrie 2008, in conformitate cu art. 77 paragrafele 2 si 3 din Regulament.
Josep Casadevall,
presedinte
Santiago Quesada,
grefier
Comentarii articol (3)