De la 1 ianuarie 2010, la incheierea oricarui contract de vanzare-cumparare pentru cladirile de locuinte, va fi obligatorie prezentarea certificatului de performanta energetica al cladirii. Notarii atentioneaza ca o astfel de masura va ridica pretul locuintelor vechi si va duce la amplificarea crizei imobiliare din prezent.
Astfel, UNNPR atrage atentia asupra Legii nr. 372/2005 privind performanta energetica a cladirilor, care prevede ca notarii nu vor mai putea intocmi astfel de documente in absenta certificatelor eliberate de auditorii specializati, certificati de catre Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintei.
“In plina criza imobiliara, o prevedere a Legii nr 322/2005 risca sa arunce in aer si putinele tranzactii care se mai perfecteaza la acesata ora”, considera UNNPR.
Potrivit UNNPR, exista doua probleme:
1. O astfel de reglementare va ridica pretul locuintelor vechi cu cel putin 5-10% – prin costurile suplimentare pe care le implica protectia si certificarea energetica.
2. A doua problema tine de capacitatea redusa a corpului auditorilor energetici de a raspunde solicitarilor, lista acestora este extrem de redusa. Daca in Capitala sunt 176 de auditori, in Giurgiu sunt doar 3, in Ilfov, Calarasi si Ialomita cate unul, iar in Teleorman nu exista niciunul.
De asemenea, pentru blocurile noi aceasta operatiune de certificare este inclusa, pentru blocurile vechi ea devine insurmontabila – cu atat mai mult cu cat reabilitarea termica s-a finalizat la foarte putine dintre acestea.
“In concluzie, UNNPR considera ca acesta dispozitie legala nu trebuie comentata. Poate fi insa comentata oportunitatea si fezabilitatea, in acest moment, a masurii. Atata timp cat numarul auditorilor este sub nivelul necesitatilor, iar pregatirea lor necesita o perioada mai lunga, se va ajunge la situatii de blocaj. Statistica arata ca in birourile notariale din tara se fac aproximativ 500 de tranzactii imobiliare pe zi – ceea ce ar necesita tot atatea certificari de performanta energetica de catre cei mai putin de 400 de auditori din tara”, se mai arata in comunicatul de presa.
Astfel, UNNPR solicita Guvernului si Parlamentului Romaniei analizarea solutiei de prorogare a termenului de aplicare a prevederilor articolului 23 din legea nr. 372/2005 pana la o data la care sa fie posibila o corespondenta intre necesitatile pietei si capacitatea de a asigura acest tip de servicii de catre corpul auditorilor autorizati de catre MDRL.
“Amanarea s-ar putea face si prin completarea Legii de aprobare a OUG nr. 18/2009, aflata la Camera Deputatilor, prin Ordonanta de Urgenta, posibila dupa investirea unui nou guvern, sau printr-o Ordonanta simpla in Ianuarie 2010”, considera UNNPR.
Aceasta masura va fi de natura sa evite amplificarea, din motive administrative, a crizei imobiliare care afecteaza in egala masura institutiile implicate in acest proces si bugetul de stat.
Comentarii articol (8)