Schimbarea centrelor de pregatire pentru cei care au ales loc/post in specialitatea medicina de familie.
Medicii care au ales locuri sau posturi in specialitatea medicina de familie, care conform punctajului obtinut au ales centre universitare de pregatire, altele decat cele in care au interese familiale, sociale, etc. vor beneficia de schimbarea centrului de pregatire.I n acest sens, vor depune cereri la directiile de sanatate publica din centrele universitare dorite, pana la data de 15 ianuarie 2010.
Directiile de sanatate publica din centrele universitare medicale vor efectua formele de incadrare pentru rezidentii pe loc, precum si cele de repartitie la stagiu atat pentru rezidentii pe loc cat si pentru cei pe post si vor comunica Ministerului Sanatatii pana la data de 20 ianuarie 2010 numarul de rezidenti medicina de familie serie nov.2009, aflati in pregatire in centrul universitar respectiv.
Medicii care au ales locuri sau posturi si doresc sa renunte la acestea in favoarea unor posturi la medicina de familie
Medici care in cadrul teleconferintei din 28-29 nov.2009 au ales locuri sau posturi si doresc sa renunte la acestea in vederea participarii la alegerea locurilor suplimentate in specialitatea medicina de familie vor transmite cereri in acest sens la Ministerul Sanatatii prin fax la numarul 0213072601 pana la data de 15 ianuarie 2010. Cererile vor fi olografe si insotite de copia actului de identitate.
Posturile sau locurile vacantate prin aceasta renuntare vor fi transformate in locuri de medicina de familie si vor fi raportate la noua repartitie.
Alcatuirea clasificarii candidatilor care urmeaza sa opteze pentru loc in specialitatea medicina de familie
In acesta clasificare vor fi cuprinsi toti candidatii care au obtinut punctaj de promovare si s-au clasat dupa pozitia 2625 (ultima pozitie pentru alegerea de loc/post), precum si cei care renunta la locul/postul ales in zilele de 28-29 nov.2009.Aceasta clasificare va fi afisata pe site-ul Ministerului Sanatatii la data de 28 ianuarie 2010, odata cu repartitia locurilor de medicina de familie pe centre de pregatire.
Alegerea locurilor si a centrelor de pregatire va avea loc in ziua de 3 februarie 2010, prin teleconferinta. Candidatii au posibilitatea de a se prezenta la unul dintre centrele universitare medicale: Arad, Bucuresti, Brasov, Cluj-Napoca, Craiova, Constanta, Galati, Iasi, Oradea, Sibiu, Targu Mures sau Timisoara. Candidatii sau imputernicitii acestora care nu sunt prezenti in data, ora si locul fixate pentru alegerea locurilor, pierd drepturile conferite de concurs.
La nivelul directiilor de sanatate publica mentionate se vor institui comisii locale, desemnate de directorul executiv al directei de sanatate publica si vor cuprinde minim patru membri.
Comisiile locale de repartizare vor elibera candidatilor o adeverinta prin care se confirma specialitatea si centrul universitar ales.
Intocmirea formelor de incadrare se va face in perioada 4-9 februarie 2010. Repartizarea la stagiul de pregatire si alegerea coordonatorului de pregatire va avea loc la nivelul directiilor de sanatate publica din centrele universitare alese in ziua de 10 februarie 2010, incepand cu orele 9,00, cu exceptia centrului universitar Bucuresti pentru care aceasta repartitie se va face in zilele de 10 si 11 februarie 2010, urmand ca cei in cauza sa se prezinte in str.Bodesti, nr.1, sector 2, Bucuresti. Incadrarea si prezentarea la stagiul de pregatire se vor face incepand cu data de 15 februarie 2010.
Comentarii articol (0)