Ordonanta de Urgenta nr. 1/2010 privind unele masuri de reincadrare in functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri in domeniul bugetar a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr. 62, din 27 ianuarie 2010.
Avand in vedere ca prin Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice, rationalizarea cheltuielilor publice, sustinerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International, unele institutii finantate integral din venituri proprii s-au reorganizat prin schimbarea regimului de finantare, iar salarizarea personalului acestor institutii era realizata in temeiul unor contracte colective de munca negociate, contracte aflate la acest moment in vigoare, fiind garantate de art. 41 alin. (5) din Constitutia Romaniei, republicata,
luand in considerare ca nici Legea nr. 329/2009 si nici Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice nu contin vreo reglementare expresa cu privire la modul de incadrare a personalului din aceste institutii si la modul de salarizare a acestuia dupa expirarea contractelor colective de munca, situatie ce nu putea fi reglementata din cauza adoptarii concomitente a celor doua acte normative,
apreciind ca interventia legislativa de urgenta si extraordinara este justificata de necesitatea unei reglementari exprese cu privire la modul de incadrare si salarizare a acestei categorii de personal dupa expirarea contractelor colective de munca, unele dintre ele urmand a inceta in lunile ianuarie si februarie 2010,
cunoscand obiectivul incadrarii in cheltuielile de personal aprobate pentru anul 2010 si pentru respectarea limitarii cheltuielilor bugetare impuse de acordurile-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International,
tinand seama de faptul ca prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 au intrat deja in vigoare la 1 ianuarie 2010, iar incadrarea si salarizarea personalului bugetar urmeaza a fi facute pana la sfarsitul lunii ianuarie 2010, in absenta unei reglementari extraordinare si urgente salarizarea pentru luna ianuarie a tuturor persoanelor platite din fonduri publice urmand a fi pusa in pericol,
luand in calcul existenta riscului ca omisiunile de reglementare generate de adoptarea concomitenta a Legii nr. 329/2009 si a Legii-cadru nr. 330/2009 sa conduca la calcularea in mod eronat si neunitar a salariilor incepand cu luna ianuarie 2010, dar si faptul ca modul de aplicare a celor doua legi mai sus mentionate este supus monitorizarii/verificarii de catre misiunea de evaluare a Fondului Monetar International, care va efectua in acest sens o vizita in Romania in cursul lunii ianuarie 2010,
constatand ca in absenta unei interventii legislative extraordinare si de urgenta care sa precizeze mentinerea nivelului actual al pensiilor la fel cum este mentinut si nivelul de salarizare s-ar putea crea situatii discriminatorii intre persoanele care ar beneficia de o pensie stabilita de la intrarea in vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, prin interpretarea defectuoasa a actualelor dispozitii in materie, si persoanele care ar beneficia de o pensie rezultata dintr-un act de clarificare a mecanismului de calcul, adoptat ulterior in procedura parlamentara,
in temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata,
Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta
Art. 1. — (1) Salarizarea personalului autoritatilor si institutiilor publice care si-au schimbat regimul de finantare, in conformitate cu dispozitiile Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice, rationalizarea
cheltuielilor publice, sustinerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International, din institutii finantate integral din venituri proprii in institutii finantate integral sau partial de la bugetul de stat se realizeaza potrivit prevederilor contractelor colective de munca legal incheiate, pana la implinirea termenului pentru care au fost incheiate, in limita cheltuielilor de personal aprobate.
(2) Pentru incadrarea in cheltuielile de personal aprobate, pana la implinirea termenelor contractelor colective de munca, conducatorul autoritatilor si institutiilor prevazute la alin. (1) va proceda, dupa caz, la renegocierea drepturilor salariale sau la reorganizarea ori restructurarea activitatii prin reducerea numarului de posturi, in conditiile legii.
(3) Dupa implinirea termenului pentru care au fost incheiate contractele colective de munca, personalul mentionat la alin. (1) va fi reincadrat pe noile functii, stabilite de ordonatorul principal de credite, corespunzator atributiilor, responsabilitatilor si competentelor specifice postului, prin asimilare cu functiile din institutia care il preia in structura, subordine sau in finantare, dupa caz.
(4) Drepturile salariale ale personalului reincadrat potrivit alin. (3) sunt stabilite la nivelul prevazut in luna decembrie 2009 pentru functiile similare celor pe care a fost reincadrat din institutia sau autoritatea care il preia in structura, subordine sau in finantare, dupa caz. Acestui personal i se acorda si sporurile prevazute in notele la anexa nr. I/1 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, care se includ in salariul de baza, precum si indemnizatia de conducere, dupa caz.
(5) Cuantumul individual al drepturilor salariale, inclusiv al sporurilor prevazute la alin. (4), se stabileste de conducatorul institutiei sau autoritatii publice, astfel incat sa se asigure incadrarea in cheltuielile de personal aprobate, cu avizul ordonatorului principal de credite.
(6) Salarizarea personalului autoritatilor si institutiilor publice care si-au schimbat regimul de finantare, in conformitate cu dispozitiile Legii nr. 329/2009, din institutii finantate integral din venituri proprii in institutii finantate integral sau partial de la bugetul de stat si care a fost reincadrat in cursul anului 2009 se mentine astfel cum a fost stabilita la data reincadrarii.
Art. 2. — Personalul autoritatilor si institutiilor publice prevazut la art. 1 alin. (1) salarizat exclusiv in temeiul unui contract individual de munca negociat va fi reincadrat pe noile functii, stabilite de ordonatorul principal de credite, corespunzator atributiilor, responsabilitatilor si competentelor specifice postului, prin asimilare cu functiile din institutia care il preia in structura, subordine sau in finantare, dupa caz. Drepturile salariale ale acestui personal se stabilesc potrivit art. 1 alin. (4) si (5), care se aplica in mod corespunzator.
Art. 3. — Prin contractele sau acordurile colective si individuale de munca nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi de natura salariala care excedeaza prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009.
Art. 4. — (1) Incepand cu luna ianuarie 2010, intregul personal din sectorul bugetar incadrat in autoritatile si institutiile publice prevazute la art. 2 alin. (1) si (3) din Legea-cadru
nr. 330/2009 va fi reincadrat corespunzator transelor de vechime in munca si pe functiile corespunzatoare categoriei, gradului si treptei profesionale avute la 31 decembrie 2009.
(2) La functiile de executie unde s-a redus numarul de grade sau trepte profesionale, reincadrarea personalului ale carui grade sau trepte profesionale au fost eliminate se face la gradul sau treapta profesionala imediat urmatoare celei eliminate, iar salarizarea se face cu mentinerea salariilor avute la 31 decembrie 2009.
(3) Personalul care ocupa functii de conducere va fi reincadrat pe unul dintre cele doua grade, respectiv, in cazul functionarilor publici, pe una dintre cele doua trepte.
(4) Pentru cadrele militare in activitate, soldatii si gradatii voluntari in activitate, politistii, functionarii publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare si preotii militari, prevederile alin. (1) se aplica in mod corespunzator, in conditiile prevazute de Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificarile si completarile ulterioare, Legea nr. 384/2006 privind statutul soldatilor si gradatilor voluntari, Legea nr. 360/2002 privind Statutul politistului, cu modificarile si completarile ulterioare, si de Legea nr. 293/2004 privind Statutul functionarilor publici cu statut special din Administratia Nationala a Penitenciarelor, republicata.
(5) Personalul care ocupa functii specifice care nu se regasesc in anexele la Legea-cadru nr. 330/2009 va fi reincadrat, prin asimilare sau echivalare, in baza avizelor Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale si Ministerului Finantelor Publice si, dupa caz, al Agentiei Nationale a Functionarilor Publici pentru functionarii publici, in functii care se regasesc in anexele la Legea-cadru nr. 330/2009, iar salarizarea se face cu mentinerea salariilor avute la 31 decembrie 2009.
Art. 5. — (1) Incepand cu luna ianuarie 2010, personalul aflat in functie la 31 decembrie 2009 isi pastreaza salariul, solda sau,dupa caz, indemnizatia lunara de incadrare brut/bruta avute la aceasta data, fara a fi afectate de masurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevazute la art. 10 din Legea nr. 329/2009, care se calculeaza dupa cum urmeaza:
a) la salariul de baza, solda/salariul functiei de baza sau, dupa caz, indemnizatia lunara de incadrare corespunzatoare functiilor avute la data de 31 decembrie 2009 se adauga cuantumul sporurilor si indemnizatiilor care se introduc in acesta/aceasta, prevazute in notele la anexele la Legea-cadru nr. 330/2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, in masura in care isi desfasoara activitatea in aceleasi conditii;
b) sporurile, indemnizatiile si alte drepturi salariale prevazute in anexele la Legea-cadru nr. 330/2009 care nu se introduc in salariul de baza, solda/salariul functiei de baza sau, dupa caz, indemnizatia lunara de incadrare se acorda in aceleasi cuantumuri de la 31 decembrie 2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, in masura in care isi desfasoara activitatea in aceleasi conditii, cu respectarea prevederilor art. 23 din Legea-cadru nr. 330/2009.
(2) Personalului salarizat in conformitate cu anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 330/2009 i se va aplica modul de calcul reglementat in cuprinsul acestei anexe.
(3) In salariile de baza ale functiilor de executie si ale functiilor de conducere este cuprins in toate cazurile sporul de vechime in munca in cuantumul avut in luna decembrie 2009. In situatia in care in cursul anului personalul de conducere si executie indeplineste conditiile pentru trecerea intr-o alta transa de vechime, se acorda transa corespunzatoare vechimii prin aplicarea procentului la salariul de baza aferent functiei din luna decembrie 2009.
(4) Salariile de merit stabilite in anul 2009 pe o perioada care se intinde si in anul 2010 se introduc in salariul de baza pana laexpirarea perioadei pentru care au fost acordate. Dupa aceasta perioada, se recalculeaza in mod corespunzator salariul de baza si celelalte sporuri calculate la acesta. Incepand cu anul 2010, acest drept nu se mai stabileste.
(5) In toate cazurile, in salariul de baza al functiilor de conducere este inclusa indemnizatia de conducere.
(6) Reincadrarea personalului didactic din invatamant la data de 1 ianuarie 2010 se face luand in calcul salariile de baza la data de 31 decembrie 2009, stabilite in conformitate cu prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 41/2009 privind unele masuri in domeniul salarizarii personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai—decembrie 2009, aprobata prin Legea nr. 300/2009.
(7) Tariful orar pentru garzile efectuate de personalul sanitar cu pregatire superioara pentru asigurarea continuitatii asistentei medicale in afara normei legale de munca si a programului normal de lucru de la functia de baza se determina intr-un cuantum care sa nu depaseasca nivelul determinat pentru luna decembrie 2009, fara a fi afectat de masurile de reducere a cheltuielilor de personal aprobate prin art. 10 din Legea nr. 329/2009.
Art. 6. — (1) In cazul in care drepturile salariale determinate in conformitate cu Legea-cadru nr. 330/2009 si cu prezenta ordonanta de urgenta sunt mai mici decat cele stabilite prin legi sau hotarari ale Guvernului pentru functia respectiva pentru luna decembrie 2009 se acorda o suma compensatorie cu caracter tranzitoriu care sa acopere diferenta, in masura in care persoana isi desfasoara activitatea in aceleasi conditii. Aceasta suma se include in salariul de baza, solda/salariul functiei de baza sau indemnizatia lunara de incadrare, dupa caz, dar nu este luata in calcul la determinarea altor drepturi de natura salariala care se stabilesc in functie de acestea.
(2) Alin. (1) nu se aplica pentru personalul a carui salarizare este reglementata de art. 1 si 2.
(3) Cuantumul individual al salariilor/soldelor, inclusiv sporuri, indemnizatii si alte drepturi salariale stabilite incepand cu luna ianuarie 2010 in conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009, nu va depasi nivelul acestuia stabilit pentru luna decembrie 2009, in masura in care personalul isi desfasoara activitatea in aceleasi conditii.
Art. 7. — In anul 2010, majorarea salariilor, a soldelor functiilor de baza si a indemnizatiilor lunare se va face numaipentru cele care au un nivel mai mic de 705 lei/luna si numai daca in mod cumulat cu sporurile si indemnizatiile acordate nu este depasita aceasta valoare.
Art. 8. — Personalul bugetar trimis in strainatate pentru indeplinirea unor misiuni cu caracter permanent, la reintoarcerea in tara in anul 2010, va fi reincadrat la nivelul de salarizare in plata pentru functii similare.
Art. 9. — Managerilor institutiilor publice de cultura care vor fi incadrati in anul 2010 corespunzator prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul institutiilor publice de cultura, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 269/2009, cu modificarile ulterioare, li se vor stabili salariile prin echivalare cu salariile managerilor aflati in functie la institutii de nivel similar.
Art. 10. — In conformitate cu prevederile art. 30 din Legeacadru nr. 330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar incepand cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate in considerare drepturi salariale stabilite prin contractele si acordurile colective si contracte individuale de munca incheiate cu nerespectarea dispozitiilor legale in vigoare la data incheierii lor sau prin act administrative emise cu incalcarea normelor in vigoare la data emiterii lor si care excedeaza prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009.
Art. 11. — Personalul din autoritatile si institutiile publice finantate integral din venituri proprii isi pastreaza in anul 2010 salariul de baza si alte drepturi de natura salariala avute in luna decembrie 2009, cu respectarea prevederilor din prezenta ordonanta de urgenta.
Art. 12. — (1) In anul 2010, masurile prevazute de Legeacadru nr. 330/2009 si de prezenta ordonanta de urgenta referitoare la reincadrarea si salarizarea personalului platit din fonduri publice nu vor produce efecte asupra cuantumului pensiilor militare de stat, pensiilor de stat si pensiilor de serviciu aflate in plata si nici asupra ajutoarelor, platilor compensatorii/indemnizatiilor acordate la trecerea in rezerva sau la incetarea raporturilor de serviciu.
(2) Dupa data de 1 ianuarie 2010, pensiile si ajutoarele, platile compensatorii/indemnizatiile prevazute la alin. (1) si compensatiile de chirie se stabilesc in functie de nivelul si structura bazei de calcul in vigoare la data de 31 decembrie 2009, fara a fi afectate de masurile de reducere a cheltuielilor de personal prevazute la art. 10 din Legea nr. 329/2009.
Art. 13. — Prevederile art. 21, 22, 24 si 26 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetara pe anul 2009 si reglementarea unor masuri financiarfiscale, aprobata prin Legea nr. 227/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, raman in vigoare pana la data de 31 decembrie 2010.
Art. 14. — La data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta se abroga:
a) art. 9 alin. (1), art. 11, art. 28—32 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 948 din 24 decembrie 2002, cu modificarile si completarile ulterioare;
b) art. 4 alin. (1) si (2), art. 11 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 23/2004 privind stabilirea unor masuri de reorganizare a Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Bancare prin comasarea prin absorbtie cu Autoritatea pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 359 din 23 aprilie 2004, aprobata cu completari prin Legea nr. 360/2004, cu modificarile ulterioare;
c) art. 4 alin. (1), (2) si (4), art. 6 alin. (2), (3) si (5) din Ordonanta Guvernului nr. 63/2001 privind infiintarea Inspectoratului de Stat in Constructii — I.S.C., publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 536 din 1 septembrie 2001, aprobata cu modificari prin Legea nr. 707/2001, cu modificarile ulterioare;
d) art. 7 alin (1) si (2), art. 8 alin. (1), (3) si (4) din Legea
energiei electrice nr. 13/2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2007, cu modificarile si completarile ulterioare;
e) art. 4 alin. (3) si (5) din Legea nr. 111/1996 privind desfasurarea in siguranta, reglementarea, autorizarea si controlul activitatilor nucleare, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 552 din 27 iunie 2006;
f) art. 3, 5, 6, 7 si 10 din Ordonanta Guvernului nr. 58/2004 privind infiintarea Centrului National de Calificare si Instruire Feroviara — CENAFER, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 715 din 6 august 2004, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 408/2004;
g) art. 14 alin. (2), (3) si (4) si art. 15 din Ordonanta Guvernului nr. 125/1998 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale a Medicamentului, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 329 din 31 august 1998, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 594/2002, cu modificarile si completarile ulterioare;
h) art. 688 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificarile si completarile ulterioare;
i) art. 6 alin. (2) si art. 23 din Legea nr. 176/2000 privind dispozitivele medicale, republicata, in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 79 din 24 ianuarie 2005, cu modificarile ulterioare;
j) art. 4 din Ordonanta Guvernului nr. 9/1996 privind imbunatatirea sistemului de finantare a institutiilor publice de cultura finantate din venituri extrabugetare si alocatii de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste institutii, precum si imbunatatirea salarizarii personalului din institutiile si activitatile cu profil cultural, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 21 din 30 ianuarie 1996, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 86/1996, cu modificarile si completarile ulterioare;
k) art. 10 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 49 din 4 februarie 1998, cu modificarile si completarile ulterioare;
l) Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 6/1998 privind majorarea salariilor personalului din unele institutii publice, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 175 din 7 mai 1998;
m) art. 50 alin. (10) si art. 90 alin. (5) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 158 din 16 iulie 1997, cu modificarile si completarile ulterioare;
n) orice alte dispozitii din actele normative speciale care reglementeaza posibilitatea negocierii drepturilor salariale pentru institutiile si autoritatile publice care si-au schimbat regimul de finantare din institutii finantate integral din venituri proprii in institutii finantate integral sau partial de la bugetul de stat, potrivit Legii nr. 329/2009.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemneaza:
Ministrul muncii, familiei si protectiei sociale,
Mihai Constantin Seitan
Ministrul finantelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vladescu
Bucuresti, 25 ianuarie 2010.
Nr. 1.
Comentarii articol (1)