Hotararea CEDO in Cauza Societatea Comerciala Aledani - S.R.L. impotriva Romaniei

(Cererea nr. 28.874/04)
In Cauza Societatea Comerciala Aledani — S.R.L. impotriva Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall,
presedinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Birsan, Boštjan M. Zupanèiè, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, judecatori, si din Santiago Quesada, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 5 mai 2009,
pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:


Procedura

1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 28.874/04) introdusa impotriva Romaniei si in care o societate comerciala persoana juridica romana (reclamanta) a sesizat Curtea la data de 11 iulie 2004, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul sau, domnul Razvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. La 4 septembrie 2006, presedintele sectiei a treia a decis sa comunice Guvernului cererea. Conform art. 29 § 3 din Conventie s-a mai decis ca, in acelasi timp, camera sa se pronunte cu privire la admisibilitatea si fondul cauzei.

In Fapt

I. Circumstantele cauzei
4. Reclamanta, Societatea comerciala cu raspundere limitata (S.R.L.) Aledani, este o societate comerciala romana cu sediul in Ploiesti. Ea este reprezentata in fata Curtii de directorul sau, domnul A. Daniel.
5. Reclamanta a dobandit in cadrul procesului de privatizare o cladire cu destinatie tehnica, amplasata pe un teren de 575 m2 , delimitata printr-un gard de zid, in vecinatatea unui alt teren, care apartine societatii comerciale S.
6. Ca urmare a mai multor litigii intre reclamanta si societatea S. cu privire la dreptul de proprietate asupra cladirii si terenului mentionate mai sus, printr-o sentinta ramasa definitiva din 23 noiembrie 1998, Judecatoria Sinaia a constatat dreptul de proprietate al reclamantei asupra cladirii si a gardului de zid. Cu aceeasi ocazie, judecatoria a constatat ca reclamanta nu era proprietarul terenului pe care era amplasata cladirea, teren care apartinea societatii S., in virtutea unui titlu emis de Ministerul Agriculturii si Alimentatiei in anul 1995.
7. La 14 martie 2000, reclamanta a sesizat Curtea de Apel Ploiesti printr-o actiune impotriva societatii S. si a Consiliului Local al Municipiului Sinaia, vizand anularea partiala a titlului de proprietate eliberat lui S. asupra terenului pe care se afla cladirea sa.
8. Printr-o decizie din 27 iunie 2000, Curtea de Apel a admis cererea sa, considerand-o intemeiata. Curtea de Apel a respins in prealabil exceptia de inadmisibilitate a actiunii reclamantei din considerente de tardivitate, exceptie invocata de parata S.
9. Prin Decizia definitiva din 25 octombrie 2002, Curtea Suprema de Justitie a respins recursul introdus de S. impotriva hotararii Curtii de Apel, pe care a confirmat-o, aratand ca primii judecatori au considerat pe buna dreptate ca actiunea reclamantei nu era tardiva. In motivarea deciziei sale, Curtea Suprema de Justitie s-a intemeiat pe Sentinta din 23 noiembrie 1998, pentru a constata inca o data ca reclamanta era proprietar doar al cladirii si al gardului zidit.
10. La 1 octombrie 2003, procurorul general al Romaniei a formulat un recurs in anulare impotriva hotararilor judecatoresti din 27 iunie 2000 si din 25 octombrie 2002, sustinand ca cererea introductiva de instanta a reclamantei a fost tardiva si ca, prin urmare, instantele care au pronuntat respectivele hotarari respinsesera in mod eronat exceptia de inadmisibilitate ridicata de societatea parata S.
11. Prin Decizia definitiva din 15 martie 2004, Inalta Curte de
Casatie si Justitie a admis recursul procurorului general si a respins cererea introductiva de instanta a reclamantei ca fiind tardiva.
12. Prin Decizia definitiva din 17 martie 2005, Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins o plangere penala pentru inselaciune introdusa de S. impotriva lui A.D. si D.M., cei 2 reprezentanti ai reclamantei.
13. Prin Decizia definitiva din 17 octombrie 2005, Curtea de Apel Ploiesti a admis o actiune introdusa de S. si a constatat ca reclamanta nu era proprietara terenului in litigiu.

II. Dreptul si practica interne pertinente
14. Articolele relevante din Codul de procedura civila in vigoare la momentul faptelor prevedeau:
ARTICOLUL 330
„Procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie, din oficiu sau la cererea ministrului justitiei, poate ataca cu recurs in anulare, la Curtea Suprema de Justitie, hotararile judecatoresti irevocabile pentru urmatoarele motive:
1. cand instanta a depasit atributiile puterii judecatoresti;
2. cand prin hotararea atacata s-a produs o incalcare esentiala a legii, ce a determinat o solutionare gresita a cauzei pe fond, ori aceasta hotarare este vadit netemeinica (...).”
ARTICOLUL 3301
„In cazurile prevazute de art. 330 pct. 1 si 2, recursul in anulare se poate declara in termen de 1 an de la data cand hotararea judecatoreasca a ramas irevocabila.”
15. Art. 330 si 330¹ citate anterior au fost abrogate prin art. I pct. 17 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea si completarea Codului de procedura civila, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 195/2004.

In drept
I. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 § 1 din Conventie
16. Reclamanta se plange de faptul ca anularea Hotararii definitive a Curtii Supreme de Justitie din 25 octombrie 2002 prin Decizia din 15 martie 2004 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie a incalcat principiul securitatii raporturilor juridice, garantat de art. 6 § 1 din Conventia, care prevede:
„Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil (...) a cauzei sale, de catre o instanta (...) care va hotari (...) asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (...).”

A. Asupra admisibilitatii
17. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod evident nefondat in sensul art. 35 § 3 din Conventie. De asemenea, Curtea a luat act de faptul ca acest capat de cerere nu contravine niciunui alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, se decide a fi declarat admisibil.

B. Asupra fondului
18. Referindu-se la cauzele Sovtransavto Holding impotriva Ucrainei (nr. 48.553/99, CEDO 2002-VII), Brumarescu impotriva Romaniei ([MC], nr. 28.342/95, CEDO 1999-VII), si Riabykh impotriva Rusiei (nr. 52.854/99, CEDO 2003-IX), Guvernul recunoaste ca, in conformitate cu jurisprudenta Curtii, admiterea unei cai extraordinare de recurs care pune in discutie o hotarare definitiva printr-o procedura de reanalizare si rejudecare este considerata o incalcare a principiului securitatii raporturilor juridice.
19. Guvernul constata ca acest caz difera de cauzele SC Masinexportimport Industrial Group — SA impotriva Romaniei (nr. 22.687/03, Hotararea din 1 decembrie 2005) si Brumarescu, citata anterior, deoarece in prezenta cauza litigiul era intre persoane fizice care au obtinut decizii favorabile si unde recursul in anulare a fost initiat la cererea uneia dintre partile la procedura, si nu de o autoritate de stat.
20. De asemenea, Guvernul sustine ca, in acest caz, recursul in anulare a urmarit protectia principiului securitatii raporturilor juridice, deoarece acesta a fost introdus pentru a remedia omisiunea tribunalelor interne de a lua in considerare tardivitatea actiunii reclamantei.
21. Reclamanta contesta punctul de vedere al Guvernului.
22. Curtea reaminteste ca dreptul la un proces echitabil in fata unei instante, garantat de art. 6 §1 din Conventie, trebuie sa fie interpretat in lumina preambulului Conventiei, care defineste suprematia legii ca parte a patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale suprematiei dreptului este principiul securitatii raporturilor juridice, care dispune, printre altele, ca o hotarare definitiva pronuntata de un tribunal intr-o cauza sa nu mai fie repusa in discutie (Brumarescu, citata anterior, § 61). Conform acestui principiu, niciuna dintre parti nu are dreptul sa solicite supervizarea unei hotarari definitive si executorii numai in scopul unei revizuiri a cauzei si a unei noi decizii cu privire la aceasta. Supervizarea nu ar trebui sa devina o cale de atac deghizata, iar simplul fapt ca pot exista doua puncte de vedere pe aceeasi tema nu este un motiv suficient pentru a rejudeca un caz. Nu se
poate deroga de la acest principiu decat pentru motive substantiale si imperative (Riabykh impotriva Rusiei, nr. 52.854/99, § 52, CEDO 2003-IX).
23. Curtea observa ca anularea hotararii judecatoresti definitive s-a bazat exclusiv pe presupusa necunoastere a unui aspect de procedura de catre instantele judecatoresti ordinare. Or, acest argument nu este suficient pentru a justifica anularea unei decizii definitive, in ciuda faptului ca persoanele fizice au fost, de asemenea, parti ale procedurii (a se vedea, printre multe altele, Raicu impotriva Romaniei, nr. 28.104/03, § 25, 19 octombrie 2006, si Popea impotriva Romaniei, nr. 6.248/03, § 33—37, 5 octombrie 2006).
24. Argumentele Guvernului nu sunt de natura sa determine Curtea sa se indeparteze de la abordarea folosita in alte cazuri similare, situatia de fapt fiind in esenta aceeasi (vezi in special SC Masinexportimport lndustrial Group — SA, Raicu si Popea, citate anterior).
25. Aceste elemente sunt suficiente pentru a permite Curtii sa ajunga la concluzia ca anularea de catre Curtea Suprema de Justitie a Hotararii definitive din 25 octombrie 2002 a incalcat principiul securitatii raporturilor juridice, aducand, de asemenea, atingere dreptului reclamantei la un proces echitabil. Prin urmare, a existat o incalcare a art. 6 § 1 din Conventie.

II. Pretinsa incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie
26. Reclamanta denunta o incalcare a dreptului sau cu privire la bunurile sale, ca urmare a anularii Sentintei definitive din 25 octombrie 2002 de catre Curtea Suprema de Justitie. Ea invoca art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede dupa cum urmeaza:
„Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international. Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii sau a amenzilor.”
27. Guvernul a invocat o exceptie de inaplicabilitate a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, considerand ca reclamanta nu are niciun „bun” sau „speranta legitima” in legatura cu terenul in litigiu.
28. Guvernul considera ca Hotararea din 25 octombrie 2002 nu ii confera reclamantei niciun drept, real sau de creanta, asupra terenului in litigiu. Singurul efect al acestei hotarari este faptul ca terenul a revenit in patrimoniul Primariei Sinaia.
29. Reclamanta obiecteaza fata de acest argument. Ea pretinde ca procedura administrativa necesara pentru a obtine un titlu de proprietate asupra terenului a devenit imposibila ca urmare a atribuirii ilegale a terenului catre S., deoarece anularea titlului societatii din urma era o etapa prealabila oricarui alt demers.
30. Curtea observa ca dreptul de proprietate al reclamantei asupra terenului in litigiu nu este dovedit prin niciun titlu si nu a fost stabilit prin hotarari de catre instantele care au solutionat aceasta problema. Din acest motiv si estimand ca nu se poate specula cu privire la rezultatul unui eventual demers administrativ sau de alta natura pe care reclamanta l-ar fi putut intreprinde in vederea obtinerii unui titlu de proprietate, Curtea considera ca aceasta nu are un „bun”, in sensul Conventiei, cu privire la terenul in litigiu.
31. Prin urmare, capatul de cerere examinat este considerat incompatibil ratione materiae cu dispozitiile Conventiei, in sensul art. 35 § 3, si trebuie sa fie respins in conformitate cu art. 35 § 4.

III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie
32. In conformitate cu art. 41 din Conventie:
„Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”

A. Prejudiciu
33. Cu titlu de prejudiciu material, reclamanta solicita 41.062 EUR, suma reprezentand valoarea actualizata a terenului, profitul aferent pierdut, precum si rambursarea unor taxe notariale. Ea solicita, de asemenea, 50.000 EUR pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a unei proceduri penale initiate impotriva lui
A.D. si D.M.
34. In ceea ce priveste cererea privind daunele materiale, Guvernul isi reitereaza sustinerile cu titlu de exceptie de inadmisibilitate ratione materiae.
35. Cu privire la cererea de daune morale, Guvernul sustine ca pretentiile cu acest titlu au fost formulate in numele a doua persoane fizice si ca reclamanta nu a solicitat nimic in nume propriu, prin urmare aceasta parte a cererii de pretentii trebuie sa fie respinsa.
36. Curtea constata ca, in acest caz, singurul temei de retinut in acordarea unei satisfactii echitabile consta in faptul ca o hotarare definitiva favorabila reclamantei a fost revizuita ca urmare a admiterii unei cai extraordinare de atac, cu incalcarea art. 6 § 1 din Conventie.
37. In ceea ce priveste pretinsele daune materiale, Curtea face trimitere la constatarea lipsei bunului litigios din patrimoniul reclamantei si la exceptia ratione materiae, intemeiata, invocata de catre Guvern (§ 30 si 31 de mai sus). Prin urmare, nu este cazul a acorda reclamantei o compensatie financiara.
38. Referitor la daunele morale, Curtea considera ca reclamanta a suferit intr-adevar o frustrare, avand in vedere recursul in anulare mai sus mentionat.
39. Avand in vedere toate elementele aflate in posesia sa si hotarand in echitate, in conformitate cu art. 41 din Conventie, Curtea acorda reclamantei suma de 2.000 EUR pentru daunele morale.

B. Cheltuieli de judecata
40. Reclamanta solicita 2.123,94 EUR pentru costurile si cheltuielile suportate in fata instantelor judecatoresti nationale, reprezentand cheltuieli de judecata si onorariile de avocat. Reclamanta prezinta documente doveditoare.
41. Guvernul nu se opune acordarii catre reclamanta a unei sume reprezentand cheltuieli si costuri aferente procedurilor judiciare nationale si in fata Curtii, care sunt dovedite in mod suficient. Trebuie precizat ca o mare parte din costurile si cheltuielile pretinse nu sunt legate de procedura in baza careia reclamanta a facut plangere.
42. Potrivit jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor si costurilor sale decat in masura in care se constata realitatea lor, necesitatea lor si nivelul rezonabil al cuantumului acestora. In cazul de fata, tinand cont de elementele aflate in posesia sa si de criteriile de mai sus, Curtea considera rezonabila suma de 500 EUR, pe care o acorda reclamantei pentru toate cheltuielile.

C. Dobanzi moratorii
43. Curtea considera ca este oportun sa fixeze rata dobanzilor moratorii pe baza dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, la care se adauga 3 puncte procentuale.

Din aceste motive,
In unanimitate,
Curtea
1. declara cererea admisibila in ceea ce priveste capatul de cerere intemeiat pe art. 6 § 1 din Conventie si inadmisibila in rest;
2. hotaraste ca a existat o incalcare a art. 6 § 1 din Conventie ca urmare a incalcarii principiului securitatii raporturilor juridice;
3. hotaraste:
a) ca statul parat sa ii plateasca reclamantei, in termen de 3 luni de la data la care aceasta hotarare va deveni definitiva in conformitate cu art. 44 § 2 din Conventie, suma de 2.000 EUR (doua mii euro) cu titlu de daune morale, si 500 EUR (cinci sute euro), pentru cheltuielile de judecata;
b) ca sumele in cauza sa fie convertite in moneda statului parat la rata de schimb aplicabila la data platii, la care se vor adauga sumele posibil datorate cu titlu de impozit;
c) ca incepand cu expirarea acestui termen si pana la plata aceasta suma sa se majoreze cu o dobanda simpla la o rata egala cu cea a facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, aplicabila pe perioada in cauza, majorata cu 3 puncte procentuale;
4. respinge cererea de satisfactie echitabila in rest.
Intocmita in limba franceza si comunicata ulterior in scris, la data de 26 mai 2009, in conformitate cu art. 77 §§ 2 si 3 din Regulament.

Josep Casadevall,
presedinte
Santiago Quesada,
grefier