Art. 1. — Se constituie Grupul de lucru coordonator pentru elaborarea strategiei fiscal-bugetare pentru perioada 2011— 2013 (Grupul de lucru coordonator), in componenta prevazuta in anexa nr. 1.
Art. 2. — Se aproba Regulamentul pentru desfasurarea activitatii Grupului de lucru coordonator pentru elaborarea strategiei fiscal-bugetare pentru perioada 2011—2013, prevazut in anexa nr. 2, si Planul de actiuni pentru elaborarea strategiei fiscal-bugetare pentru perioada 2011—2013, prevazut in anexa nr. 3.
Art. 3. — (1) Pentru realizarea actiunilor de elaborare a strategiei fiscal-bugetare pentru perioada 2011—2013, autoritatile si institutiile publice responsabile constituie, prin ordin al ministrului si, respectiv, al conducatorului organului de specialitate al administratiei publice centrale, in termen de 5 zile de la data intrarii in vigoare a prezentei hotarari, grupuri de lucru sectoriale, in componenta carora, dupa caz, vor fi inclusi si reprezentanti ai altor autoritati interesate, ai partenerilor sociali si, dupa caz, ai mediului academic si universitar. Componenta grupurilor de lucru sectoriale se prezinta spre avizare Grupului de lucru coordonator.
(2) Grupurile de lucru sectoriale vor prezenta planurile strategice de cheltuieli si politicile sectoriale Grupului de lucru coordonator pana la data de 25 martie 2010.
Art. 4. — La elaborarea planurilor strategice de cheltuieli necesare elaborarii strategiei fiscal-bugetare pentru perioada 2011—2013 ministerele vor conlucra cu autoritatile administratiei publice centrale si locale si vor tine cont de toate sursele de finantare.
Art. 5. — Autoritatile si institutiile publice responsabile de elaborarea planurilor strategice de cheltuieli si a politicilor sectoriale vor asigura corelarea masurilor propuse cu prognozele macroeconomice si cu resursele financiare disponibile prevazute in strategia fiscal-bugetara pentru perioada 2011—2013.
Art. 6. — Ministerul Finantelor Publice acorda asistenta tehnica necesara autoritatilor si institutiilor publice si ofera informatii cu privire la modul de abordare si prezentare a componentelor strategiei fiscal-bugetare pentru perioada 2011—2013.
Art. 7. — Anexele nr. 1—3 fac parte integranta din prezenta Hotarare
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemneaza:
p. Ministrul finantelor publice,
Gheorghe Gherghina,
secretar de stat
p. Ministrul administratiei si internelor,
Mihai Capra,
secretar de stat
Ministrul transporturilor si infrastructurii,
Radu Mircea Berceanu
Ministrul mediului si padurilor,
László Bórbély
Ministrul educatiei, cercetarii, tineretului si sportului,
Daniel Petru Funeriu
Ministrul apararii nationale,
Gabriel Oprea
Ministrul dezvoltarii regionale si turismului,
Elena Gabriela Udrea
Ministrul economiei, comertului si mediului de afaceri,
Adriean Videanu
Ministrul sanatatii,
Cseke Attila
Ministrul agriculturii si dezvoltarii rurale,
Mihai Dumitru
Ministrul muncii, familiei si protectiei sociale,
Mihai Constantin Seitan
Bucuresti, 9 martie 2010.
Nr. 187.
ANEXA Nr. 1
Grupului de lucru coordonator pentru elaborarea strategiei fiscal-bugetare pentru perioada 2011—2013
2. Ministrul administratiei si internelor
3. Ministrul transporturilor si infrastructurii
4. Ministrul mediului si padurilor
5. Ministrul educatiei, cercetarii, tineretului si sportului
6. Ministrul apararii nationale
7. Ministrul dezvoltarii regionale si turismului
8. Ministrul economiei, comertului si mediului de afaceri
9. Ministrul sanatatii
10. Ministrul agriculturii si dezvoltarii rurale
11. Ministrul muncii, familiei si protectiei sociale
12. Ministrul justitiei
13. Presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate
14. Presedintele Casei Nationale de Pensii si Alte Drepturi
de Asigurari Sociale
15. Presedintele Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei
de Munca
16. Presedintele Comisiei Nationale de Prognoza
17. Presedintele Institutului National de Statistica
18. Secretarul general al Guvernului
ANEXA Nr. 2
CAPITOLUL I
Dispozitii generale
Art. 1. — (1) Grupul de lucru coordonator pentru elaborarea strategiei fiscal-bugetare pentru perioada 2011—2013 (strategia), denumit in continuare Grupul, se infiinteaza in scopul coordonarii procesului de elaborare a acesteia, precum si pentru asigurarea monitorizarii si transparentei obiectivelor stabilite prin strategie.
(2) Grupul prevazut la alin. (1) este organism interinstitutional, fara personalitate juridica, in coordonarea ministrului finantelor publice.
Art. 2. — (1) Grupul este compus din conducatori si reprezentanti ai autoritatilor publice implicate.
(2) Presedintele Grupului este ministrul finantelor publice.
(3) In situatia in care ministrul finantelor publice este in imposibilitatea de a-si exercita functia de presedinte al Grupului, acesta poate delega responsabilitatile si atributiile sale unui alt membru al Grupului sau secretarului de stat coordonator al Departamentului buget din cadrul Ministerului Finantelor Publice.
(4) Membrii Grupului coordoneaza activitatea grupurilor de lucru sectoriale.
Art. 3. — (1) Grupul este convocat de catre ministrul finantelor publice ori de cate ori este necesar.
(2) Membrii Grupului sunt convocati cu cel putin doua zile calendaristice inainte de data sedintei, prezenta fiind obligatorie.
(3) In situatia in care, din motive obiective, membrii Grupului sunt in imposibilitatea de a participa la sedinte, acestia vor delega responsabilitatile si atributiile secretarului de stat coordonator al activitatii privind stabilirea politicilor publice sectoriale si elaborarea proiectului de buget.
(4) Deciziile Grupului sunt consultative si se consemneaza in procese-verbale, care se remit ulterior membrilor Grupului.
(5) Deciziile Grupului se prezinta primului-ministru pentru informare.
(6) In situatia in care deciziile Grupului nu intrunesc consensul, decide primul-ministru, in calitate de mediator.
Art. 4. — (1) La lucrarile Grupului, in functie de ordinea de zi a reuniunii, pot participa, la invitatia ministrului finantelor publice, cu rol consultativ, reprezentanti ai altor autoritati sau institutii publice, ai mediului academic si universitar, precum si reprezentanti ai organismelor financiare internationale.
(2) La lucrarile Grupului in care se supune spre dezbatere strategia pot fi invitati de catre ministrul finantelor publice, in calitate de observatori, reprezentanti ai partenerilor sociali si ai mass-mediei.
CAPITOLUL II
Responsabilitati
Art. 5. — (1) In realizarea atributiilor sale, Grupul face recomandari, care au caracter consultativ.
(2) Ministrul finantelor publice are obligatia de a-l informa, ori de cate ori este necesar, in scris, pe primul-ministru cu privire la deciziile luate in cadrul Grupului.
Art. 6. — (1) Grupul are atat atributii de ordin general, cat si atributii specifice.
(2) Atributiile de ordin general sunt:
a) avizarea componentei grupurilor de lucru sectoriale si a atributiilor privind activitatea acestora;
b) coordonarea activitatii grupurilor de lucru sectoriale;
c) monitorizarea activitatilor stabilite prin Planul de actiuni pentru elaborarea strategiei fiscal-bugetare pentru perioada 2011—2013;
d) stabilirea termenelor de elaborare si transmitere la Ministerul Finantelor Publice a politicilor publice sectoriale, inclusiv a costurilor de implementare si a modului de finantare prin bugetele componente ale bugetului general consolidat;
e) analizarea si discutarea rapoartelor, informarilor si a oricaror altor materiale prezentate de grupurile de lucru sectoriale;
f) solicitarea informatiilor fiecarui grup de lucru sectorial privind modul de stabilire a politicilor publice sectoriale, costurile acestora, sursele de finantare, precum si corelarea acestora cu prevederile din proiectul strategiei;
g) prezentarea pentru decizie primului-ministru a proiectului strategiei;
h) formularea de recomandari pentru grupul de lucru sectorial constituit pentru autoritatile administratiei publice locale privind estimarile indicatorilor bugetari specifici, tinand seama, dupa caz, de regulile fiscal-bugetare luate in consideratie la elaborarea strategiei.
(3) Atributiile specifice sunt:
a) analizarea proiectiei cadrului macroeconomic pe baza caruia se fundamenteaza strategia;
b) analizarea obiectivelor politicii fiscal-bugetare pentru orizontul de timp pentru care se elaboreaza strategia;
c) analizarea estimarilor privind veniturile bugetului general consolidat pentru perioada pentru care se elaboreaza strategia;
d) analizarea estimarilor privind cheltuielile de personal ale bugetelor componente ale bugetului general consolidat pentru orizontul de timp pentru care se elaboreaza strategia;
e) analizarea politicilor publice sectoriale din domenii precum: educatie, sanatate, protectie sociala si ocuparea fortei de munca, dezvoltare regionala, aparare nationala, justitie, ordine publica si siguranta nationala, agricultura, transporturi si infrastructura, mediu, economie, comert si mediu de afaceri, a costurilor de implementare si a surselor de finantare necesare;
f) stabilirea principalelor prioritati pe termen mediu, a masurilor de reforma, precum si a impactului financiar al acestora;
g) analizarea, pe baza raportarilor privind executia bugetara trimestriala si a gradului de indeplinire a tintelor trimestriale, a propunerilor de redistribuiri de credite bugetare si de angajament intre programe si intre ordonatorii principali de credite.
___
Nota Avocatnet.ro:
-Va prezentam anexele in fisier atasat (format "jpg").
Comentarii articol (1)